Forfeiture of insurance guarantee claim due to late payment request after insurer bankruptcy

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27.12.2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea deciziei nr. 11706/2017 emisă de pârât, obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii de plată în favoarea reclamantului şi plata sumei solicitate prin cererea de denunţare poliţă de asigurare Tezaur x şi prin cererea finală de plata nr. x, obligarea F.G.A. la calcularea şi plata dobânzii legale calculate de la data de 29.07.2016 (data depunerii cererii de finalizare a dosarului de răscumpărare/daună) şi până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2514 din 30 mai 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În contextul unei ample prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că cererea de plată a fost tardiv formulată.

Astfel, recurentul a arătat că la data de 29.07.2016, a înregistrat la F.G.A. cerere de plată a sumei reprezentând despăgubirea cuvenită ca urmare a deschiderii dosarului de daună x reprezentând primele de asigurare achitate la poliţa de asigurare de viaţă nr. x pentru care a făcut cerere de denunţare.

Motivele de respingere a cererii invocate de F.G.A. nu pot fi primite, întrucât dosarul de daună al reclamantului se afla în lucru la asigurător, iar pârâtul a preluat dosarele de daună încă din 05.10.2015. În acest sens, a invocat prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) din Norma A.S.F. nr. 16/2015 şi art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/2015.

Pe de altă parte, F.G.A., preluând dosarele de daună de la B. S.A. aflate în lucru, avea obligaţia finalizării acestora, era obligat să solicite potenţialilor creditori să completeze dosarele de daună, să solicite acestora să completeze cererea tip prevăzută în anexa 6 şi să înscrie pe lista potenţialilor creditori de pe site-ul F.G.A. pe toţi creditorii care aveau deschise dosare de daună şi preluate la Fond, însă pârâtul nu şi-a îndeplinit niciuna dintre aceste obligaţii.

Mai mult, deşi a recunoscut şi a arătat că reclamantul a deschis dosar de daună încă din 15.09.2015, prin solicitarea de denunţare a poliţei, pârâtul a ignorat existenţa acestui dosar şi a cererii de plată din acel dosar şi a refuzat plata despăgubirii, motivat de depunerea cererii de plată abia la data de 29.07.2016, deşi această cerere de plată nu face decât să completeze dosarul deschis în 15.09.2015 şi preluat de Fond încă din 05.10.2015. Procedând în acest mod, pârâtul F.G.A. a încălcat şi prevederile art. 12 alin. (2) şi art. 39 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, faţă de cele prezentate, recurentul-reclamant solicită instanţei să constate că solicitarea de plată a fost depusă în termen, prin notificarea către asigurător din data de 15.09.2015, preluată de către Fond, iar intimatul avea obligaţia ca, imediat după preluarea dosarelor de daună deschise, să solicite completarea dosarului de daună x cu cererea tip prevăzută de anexa 6, să înscrie pe lista potenţialilor creditori creanţa reclamantului şi să emită decizie de acordare a plăţii sumei solicitate.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A., a transmis la data de 15.09.2015 către B. S.A. o notificare de denunţare a poliţei de viaţă nr. x, pe care asiguratul a încheiat-o cu acest asigurător, iar în urma notificării anterior menţionate, asigurătorul B. S.A. a deschis dosarul de daună nr. x.

Prin cererea de plată transmisă prin email la data de 29.07.2016 şi înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/30.10.2017, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilităţile fondului cu suma reprezentând contravaloarea poliţei de viaţă anterior menţionate.

Prin Decizia nr. 11706 din data de 28 noiembrie 2017 pârâtul a respins cererea reclamantului, ca tardivă, reţinându-se că aceasta a fost depusă la F.G.A. cu depăşirea termenului legal de 90 de zile stabilit expres de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma de aplicare nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În speţa de faţă, Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015, care impun depunerea la F.G.A. a cererii de plată în termenul legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului, respectiv de la data naşterii dreptului, termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, sancţiunea nerespectării acestui termen fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile F.G.A.

Deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015 şi a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

În raport de data depunerii la F.G.A. a cererii de plată formulate de reclamant (29.07.2016), prima instanţă a constatat în mod corect că reclamantul este decăzut din dreptul de a obţine plata de despăgubiri, pârâtul respingând în mod legal cererea de plată ca fiind tardivă.

Înalta Curte nu poate reţine argumentele recurentului-reclamant, conform cărora la data de 05.10.2015, preluând dosarul de daună, Fondul de Garantare a Asiguraţilor avea obligaţia finalizării acestora, solicitării potenţialilor creditori să completeze dosarele de daună sau cererea tip prevăzută de Anexa nr. 6 şi să înscrie pe lista potenţialilor creditori de pe site-ul F.G.A. pe toţi creditorii care aveau deschise dosare de daună.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu avea o obligaţie legală de informare/îndrumare a asiguraţilor societăţii de asigurare aflate în faliment, cu atât mai mult cu cât informaţiile publicate pe site-ul instituţiei au redat precis drepturile creditorilor de asigurare şi termenele de exercitare a acestor, drepturi care, de altfel, erau reglementate cu claritate în chiar cuprinsul actelor normative invocate în cuprinsul acţiunii de către reclamant.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Dincolo de aceste aspecte, însuşi recurentul invocă dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004 potrivit cărora:

"În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare."

Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004, anterior citate, rezultă că dreptul creditorilor de a solicita plata despăgubirilor din resursele Fondului se naşte la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare, de la acel moment putând fi depusă cererea de plată, conform art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015. Totodată, potrivit art. 266 din Legea nr. 85/2014:

"(1) La data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi imposibilitatea redresării se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare. (2) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, potrivit prevederilor prezentului titlu, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, conform procedurii administrative reglementate de Legea nr. 213/2015."

Aceste texte de lege stabilesc în mod clar şi previzibil momentul la care se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiţi din disponibilităţile Fondului, corelativ cu obligaţia pârâtului de a achita sumele solicitate, fiind neîntemeiate argumentele recurentului referitoare la naşterea acestui drept la momentul preluării dosarelor de daună de la B. S.A..

Contrar susţinerilor recurentului, între Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi recurentul-reclamant există un raport de drept administrativ, ivit ca urmare a falimentului asigurătorului. Anterior falimentului asigurătorului, între Fond şi reclamant nu a existat niciun raport juridic, de drept civil ori de drept administrativ, obligaţia legală de garantare ce revine Fondului de Garantare a Asiguraţilor neputând fi interpretată ca generând raporturi juridice cu asiguraţii sau cu asigurătorii.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurător, nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment (în cazul de faţă B.), nu execută contractul de asigurare încheiat de asigurător şi nu preia riscul contractelor de asigurare încheiate de asigurătorul în faliment. De asemenea, pârâtul nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ci, în baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare, care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cu alte cuvinte Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu poate să achite solicitanţilor fără nicio verificare, analiză şi, eventual, cenzură sumele de bani pe care aceştia le cer cu titlu de despăgubire.

În acest context, Înalta Curte reţine că, din perspectiva termenului legal de 90 de zile, nu prezintă relevanţă data la care reclamantul a transmis către asigurătorul B. S.A notificarea de denunţare a poliţei de viaţă nr. x, respectiv data de 15.09.2015 şi nici data preluării dosarelor de daună de către autoritatea pârâtă, aceasta din urmă respingând, în mod corect, ca tardivă cererea de plată formulată de reclamant în afara termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat de recurent, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2514 din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2021.