Appeal over disciplinary complaint rejection for magistrates' bad-faith claim fails as unfounded.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s judgment that rejected the action challenging the Judicial Inspection’s dismissal of a disciplinary complaint against magistrates. The dispute arose from the claimant’s request to annul the Inspection’s resolutions closing his complaint alleging that judges acted in bad faith and with gross negligence under Articles 99(t) and 99¹ of Law No. 303/2004 in a prior civil case. The Court held that the lower court’s decision satisfied the reasoning requirements of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code, as it properly examined the claim and concluded that the claimant failed to prove intentional violation of substantive or procedural law, since judicial interpretation and assessment of evidence fall within the judge’s logical-legal reasoning and are not subject to administrative disciplinary review. The Court rejected the Article 488(1)(6) cassation ground, finding no extraneous reasoning or failure to address the parties’ arguments, and affirmed that the disciplinary closure was lawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 496 din C. proc. civ, Art. 496 C. proc. civ; Appeal over disciplinary complaint rejection for magistrates' bad-faith claim fails as unfounded: The dispute arose from the claimant’s request to annul the Inspection’s resolutions closing his complaint alleging that judges acted in bad faith and with gross negligence under Articles 99(t) and 99¹ of Law No. 303/2004 in a prior civil case. The Court held that the lower court’s decision satisfied the reasoning requirements of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code, as it properly examined the claim and concluded that the claimant failed to prove intentional violation of substantive or procedural law, since judicial interpretation and assessment of evidence fall within the judge’s logical-legal reasoning and are not subject to administrative disciplinary review. The Court rejected the Article 488(1)(6) cassation ground, finding no extraneous reasoning or failure to address the parties’ arguments, and affirmed that the disciplinary closure was lawful.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 31 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 24.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând desfiinţarea rezoluţiei nr. C19 - 3153/02.10.2019 a inspectorului-şef din cadrul inspecţiei judiciare, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2658/A din 08.08.2019, desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 2658/A din data de 08.08.2019 emise în dosarul Inspecţiei Judiciare nr. 19-3203 şi trimiterea dosarului în vederea completării verificărilor.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 95 din 11 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond, contrar celor solicitate inspecţiei judiciare şi contrar temeiului de drept pe care au fost întemeiate atât petiţia cât şi acţiunea în instanţă, a înlăturat de la analiză elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, analizând clasarea plângerii de către inspecţia judiciară doar sub aspectul relei credinţe a magistraţilor.
Totodată, şi în ceea ce priveşte reaua-credinţă, aceasta a fost limitată la aceleaşi considerente folosite în motivare şi de inspecţia judiciară, fără a răspunde în concret celor reclamate.
A apreciat recurentul că admiterea înscrisurilor în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Galaţi, cu încălcarea dispoziţiilor privind legalitatea acestora, poate intra pe tărâmul răspunderii disciplinare, întrucât astfel de fapte se situează în domeniul exterior al raţionamentului logico-juridic al magistratului, vizând înfrângerea normelor ce consacră regulile după care se realizează judecata.
Încălcarea principiului legalităţii probelor administrate, sub aspectul laturii subiective, poate fi realizată atât cu rea-credinţă, cât şi din gravă neglijenţă. În aceste condiţii, a apreciat recurentul, raportat la situaţia de fapt expusă, rezultă fără echivoc că motivarea instanţei de fond este străină de natura cauzei, cele reclamate nefiind verificate de către instanţă care a limitat motivarea sentinţei prin expunerea unor fraze-cadru, asemenea inspecţiei judiciare.
A mai arătat recurentul că sentinţa pronunţată în dosarul x/2015 a produs şi produce o vătămare gravă a drepturilor sale, iar instanţa de fond nu a argumentat în motivarea sa aspectele invocate privind nelegalitatea rezoluţiei de clasare, respectiv de respingere a plângerii, în condiţiile în care întreaga motivare este străină de cele expuse în cuprinsul acţiunii şi, totodată, este compusă din aceleaşi fraze folosite de inspecţie, aspect ce echivalează cu nemotivarea sentinţei.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. C19 - 3153/02.10.2019 a inspectorului-şef din cadrul inspecţiei judiciare, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2658/A din 08.08.2019, desfiinţarea rezoluţiei de clasare nr. 2658/A din data de 08.08.2019 emise în dosarul Inspecţiei Judiciare nr. 19-3203 şi trimiterea dosarului în vederea completării verificărilor.
În ceea ce priveşte motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Subsumat acestui motiv de casare, recurentul a invocat faptul că instanţa de fond, contrar celor solicitate inspecţiei judiciare şi contrar temeiului de drept pe care au fost întemeiate atât petiţia cât şi acţiunea în instanţă, a înlăturat de la analiză elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, analizând clasarea plângerii de către inspecţia judiciară doar sub aspectul relei credinţe a magistraţilor.
Totodată, şi în ceea ce priveşte reaua-credinţă, a apreciat recurentul că aceasta a fost limitată la aceleaşi considerente folosite în motivare şi de inspecţia judiciară, fără a răspunde în concret celor reclamate.
A apreciat recurentul că, raportat la situaţia de fapt expusă, rezultă fără echivoc că motivarea instanţei de fond este străină de natura cauzei, cele reclamate nefiind verificate de către instanţă care a limitat motivarea sentinţei prin expunerea unor fraze-cadru, asemenea inspecţiei judiciare, aspect ce echivalează cu nemotivarea sentinţei.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.
Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi analizat clasarea plângerii de către inspecţia judiciară doar sub aspectul relei credinţe a magistraţilor, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) şi art. 991 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 referitoare la exercitarea funcţiei cu rea-credinţă, reluând şi la finalul cererii de chemare în judecată aceleaşi susţineri .
Instanţa fondului a expus pe larg motivele care au determinat-o să respingă cererea de chemare în judecată. Pornind de la ideea că voinţa legiuitorului, atunci când a prevăzut această abatere disciplinară, nu a fost aceea de a înfrânge în vreun fel principiul independenţei judecătorului, curtea de apel a subliniat că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.
În urma analizei în ceea ce priveşte întrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada încălcării de către judecătorii învestiţi cu soluţionarea apelului a normelor de drept material sau procesual. A apreciat instanţa de fond că stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, ce fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Totodată, a reţinut că aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare.
A reţinut curtea de apel că reclamantul nu a identificat şi precizat expres care sunt normele de drept material sau procesual încălcate de către magistraţi în legătură concretă cu excepţia lipsei de interes (a cărei admitere a determinat respingerea apelului reclamantului, ca lipsit de interes), criticile formulate vizând nemulţumirea sa faţă de modalitatea de soluţionare a excepţiei (şi a neanalizării consecutive a altor aspecte considerate esenţiale de reclamant) şi a fondului unui alt apel, adică faţă de raţionamentul logico-juridic
În continuare, instanţa de fond, apreciind că reaua-credinţă circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor, a reţinut că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală. A concluzionat, în urma unei analize punctuale şi detaliate în ceea ce priveşte datele speţei, că în mod legal inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, constatând că nemulţumirile şi criticile formulate de reclamant nu conturează indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele recurentului nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului în sensul că motivarea instanţei de fond este făcută prin expunerea unor fraze-cadru, asemenea inspecţiei judiciare, Înalta Curte reţine că o soluţie sau alta a instanţei de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parţială a argumentelor unei părţi în conflictul judiciar dedus judecăţii şi înlăturarea explicită sau implicită a argumentaţiei celeilalte părţi, astfel că respingerea acţiunii reclamantului s-a întemeiat pe argumentele invocate de partea pârâtă, însuşite de instanţa de fond, iar susţinerile reclamantului au fost apreciate, în consecinţă, nefondate.
Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 95 din 11 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 95 din 11 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 31 martie 2022.