Judicial disciplinary liability for prosecutorial delays in pre-trial supervision: obligation to ensure reasonable resolution of criminal cases

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.03.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiilor nr. 8771/IJ/DIP/21.01.2018 şi C19-793/20.03.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 877 din 29 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

Au fost anulate în parte rezoluţiile Inspecţiei Judiciare nr. C19-792 din 20.03.2019 şi nr. x/2018 din 21.01.2019, în limita aspectelor privind pretinsa abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 republicată - "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", cu consecinţa trimiterii pentru completarea verificărilor.

A fost obligată pârâta la plata către partea reclamantă a sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi casarea sentinţei.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 când a reţinut că nu îşi însuşeşte teza care implică o excludere absolută a răspunderii procurorului pentru intervalele de timp în care dosarul se află la organul de cercetare penală. Astfel, a arătat recurenta, instanţa a considerat că inspectorul judiciar nu a făcut o analiză efectivă a sesizării, ci s-a limitat la considerentele generale privind modul de apreciere a termenului rezonabil, neobservând acesta că respectivul proces dura deja de aproximativ 9 ani fără să fi fost finalizată faza de urmărire penală.

A susţinut recurenta că timpul în care dosarul se află la organele de cercetare penală nu se poate lua în considerare la analiza motivelor pentru care procurorul nu a soluţionat dosarul într-un termen rezonabil, expresiile "soluţionarea dosarului" şi "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor" utilizate de legiuitor nefiind sinonime cu supravegherea cercetărilor, referindu-se doar la perioada care a trecut de la data repartizării efective a dosarului la procuror şi până la data soluţionării acestuia.

Pentru a exista această abatere disciplinară, este necesară prezenţa cumulativă a două condiţii, respectiv repetabilitatea şi imputabilitatea nerespectării dispoziţiilor legale raportate la dosare repartizate spre soluţionare sau întârzierea efectuării lucrărilor în dosarele repartizate, or, în acest caz, aceste situaţii nu sunt prezente, a concluzionat recurenta.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că sentinţa a fost comunicată la 03.03.2020, iar recursul a fost declarat la 20.03.2020, calculul termenului fiind făcut conform Decretului nr. 195/2020 "(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanţei competente după încetarea stării de urgenţă."

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea rezoluţiilor nr. 8771/IJ/DIP/21.01.2018 şi C19-793/20.03.2019 ale pârâtei Inspecţia Judiciară.

Curtea de apel a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a anulat în parte rezoluţiile atacate, în limita aspectelor privind pretinsa abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu consecinţa trimiterii pentru completarea verificărilor, respingând în rest cererea.

Soluţia instanţei de fond a fost recurată în ceea ce priveşte anularea în parte a rezoluţiilor atacate, susţinând recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară faptul că timpul în care dosarul se află la organele de cercetare penală nu se poate lua în considerare la analiza motivelor pentru care procurorul nu a soluţionat dosarul într-un termen rezonabil, expresiile "soluţionarea dosarului" şi "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor" utilizate de legiuitor nefiind sinonime cu supravegherea cercetărilor, referindu-se doar la perioada care a trecut de la data repartizării efective a dosarului la procuror şi până la data soluţionării acestuia.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât, pentru a stabili dacă există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 ("nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile") este necesară o analiză unitară a tuturor circumstanţelor cauzei.

Astfel, pe fondul nesoluţionării plângerii penale respective într-un interval de aproximativ 9 ani, al invalidării repetate a soluţiilor dispuse de procuror şi al admiterii la nivelul anului 2018 a unei contestaţii privind durata procesului penal, la data de 14.08.2018 judecătorul învestit reţinând explicit că durata respectivei urmăriri penale este excesivă, fiind constatată depăşirea duratei rezonabile a procedurii judiciare şi dispunându-se accelerarea acesteia, nu se poate conchide că ar lipsi indiciile privind abaterea disciplinară de la art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., organelor judiciare le incumbă o obligaţie de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil. A reţinut instanţa de fond că, din moment ce procurorului îi incumbă atribuţia de supraveghere sau desfăşurare a urmăririi penale, acesta este ţinut ca organ judiciar să asigure soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil în etapa urmăririi penale, sens în care îi revine să vegheze că organele de cercetare penală îşi îndeplinesc sarcinile legale în termene optime. În aceste condiţii, odată informat de partea interesată asupra posibilelor întârzieri intervenite în activitatea de cercetare penală, procurorul trebuie să asigure finalitatea urmăririi penale prin ajungerea la soluţionare, cu luarea măsurilor procesuale cuvenite pentru atingerea rezultatului vizat de norma procesuală, pentru a se evita starea de incertitudine juridică asociată întârzierii în rezolvarea unei sesizări în materie penală.

Înalta Curte are în vedere contextul de analiză al abaterii disciplinare invocate de petent sub forma "tergiversării" care implică respectiv o plângere penală formulată la nivelul anului 2010 ce a suferit diverse dezvoltări ulterioare, soluţiile procurorilor fiind infirmate în mod repetat în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare. Cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, întârzierea înregistrată în soluţionarea plângerii cu vechime de aproximativ 9 ani impunea o atenţie sporită din partea procurorului învestit, astfel încât termenul de soluţionare să nu acumuleze alte întârzieri excesive.

Înalta Curte observă şi faptul că inspectorul judiciar nu a făcut o analiză efectivă a sesizării petentului, ci s-a limitat la considerente generale privind modul de apreciere a termenului rezonabil.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi că aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 877 din 29 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului.

Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 877 din 29 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 martie 2022.