Suspension of tax assessment execution denied where post-inspection document requests do not establish a well-justified case under Law 554/2004.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti la data de 24.05.2021, societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş - Activitatea de inspecţie fiscală, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/31.03.2021, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în contencios administrativ-fiscal privind anularea deciziei de impunere, cu consecinţa încetării oricărei forme de executare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 106/F-C din 31 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea reclamantei şi s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere x/31.03.2021 până la soluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii în anulare.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi, după rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, prin argumentele menţionate în sentinţa recurată, nu s-a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii şi temeiniciei actelor administrative atacate.

A susţinut că solicitarea reclamantei să i se pună la dispoziţie copii ale înscrisurilor care au stat la baza emiterii proiectului de raport de inspecţie a fost înaintată după finalizarea inspecţiei fiscale, iar nu după comunicarea proiectului de raport. Astfel, discuţia finală a avut loc la 24.03.2021, iar aceasta constituie data încheierii inspecţiei fiscale, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. La 25.03.2021, cu adresa înregistrată sub nr. x/25.03.2021, societatea a solicitat înscrisurile respective.

A apreciat recurenta că inspecţia fiscală nu s-a efectuat cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, astfel că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că există o cauză temeinic justificată în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

A menţionat recurenta că în speţă nu este îndeplinită nici condiţia pagubei iminente, astfel că se impune admiterea recursului şi respingerea cererii.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat note scrise, solicitând respingerea recursului ca fiind nul pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte nulitatea recursului, a arătat intimata că toate susţinerile recurentei reprezintă reproducerea apărărilor din faţa instanţei de fond. Totodată, criticile privind situaţia de fapt sunt inadmisibile în recurs, iar recursul nu conţine veritabile argumente de nelegalitate.

A mai susţinut intimata că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale despre care se susţine de-o manieră exclusiv formală că ar fi fost încălcate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş - Activitatea de inspecţie fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/31.03.2021, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în contencios administrativ-fiscal privind anularea deciziei de impunere, cu consecinţa încetării oricărei forme de executare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care, la prima vedere, să constituie indicii suficiente de nelegalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Nu orice contestare a actului de impunere de către debitorul obligaţiei fiscale, care formează obiectul unei acţiuni în anulare, constituie şi un argument suficient pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată.

În cauză, în urma unei analize sumare specifice procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a constatat că a intervenit o încălcare a dreptului la apărare, astfel că a apreciat că există o cauză temeinic justificată în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinită prima cerinţă prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte împrejurări invocate de către reclamantă ca fiind cauze temeinic justificate.

În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere faptul că reclamanta, prin cererea nr. x/25.03.2021, a solicitat eliberarea conform cu originalul a copiilor de pe toate înscrisurile care au stat la baza emiterii proiectului raportului de inspecţie fiscală pentru a se putea formula un punct de vedere în vederea respectării dreptului la apărare, iar prin adresa nr. x/29.03.2021 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice s-a arătat că nu se impune comunicarea înscrisurilor solicitate.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, analizând la nivel aparent această împrejurare relevată de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că nu constituie un indiciu suficient de nelegalitate a actului contestat, în condiţiile în care dispoziţiile art. 130 alin. (4) din Codul de procedură fiscală prevăd că "(4) Data încheierii inspecţiei fiscale este data programată pentru discuţia finală cu contribuabilul/plătitorul sau data notificării de către contribuabil/plătitor că renunţă la acest drept."

Discuţia finală cu intimata-reclamantă a fost programată şi s-a desfăşurat la 24.03.2021, iar la 25.03.2021, prin adresa înregistrată la AJFP Argeş sub nr. x au fost solicitate înscrisurile, respectiv după data încheierii inspecţiei fiscale, potrivit textului de lege redat anterior.

Intimata-reclamantă a mai invocat în susţinerea cazului bine justificat următoarele: faptul că inspecţia fiscală a fost efectuată cu încălcarea obligaţiei organului fiscal de a stabili situaţia de fapt reală, faptul că decizia de impunere a fost emisă de organul fiscal cu încălcarea obligaţiilor procedurale privind sarcina probei, faptul că organul fiscal nu are constatări proprii, ci a preluat informaţiile de la alte state.

Cu privire la aceste susţineri, Înalta Curte apreciază că sunt argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate ale deciziei de impunere, iar examinarea acestora necesită administrarea unor probatorii extinse şi complexe, precum şi verificarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizate în cadrul cererii de suspendare.

În concluzie, în raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către intimata-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că îndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare.

Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiţie, prin ea însăşi, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluţia pronunţată în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 106/F-C din 31 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 106/F-C din 31 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare ca nefondată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 martie 2022.