Guaranty Fund claim rejection: statutory 90-day filing deadline runs from insurer's bankruptcy finality, not criminal case dismissal

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2019 la data de 20.05.2019, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 19934/06.05.2019, solicitând anularea deciziei nr. 19934/06.05.2019, obligarea pârâtului Fondul de Ganatare a Asiguraţilor să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea de plată (în totalitate) şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 943 din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

A fost anulată decizia nr. 19934/06.05.2019 emisă de pârât.

A fost obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea reclamantului.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 20 din Norma nr. 16/2015, art. 13 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015, art. 2548 C. civ.

A susţinut recurentul că obligaţiile FGA nu au ca izvor contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul în faliment, ci intrarea în faliment a asigurătorului. Doar la momentul deschiderii procedurii falimentului se nasc dreptul asiguratului şi, corelativ, obligaţia FGA la plata despăgubirilor, însă acest drept este condiţionat de parcurgerea unei proceduri clar stabilite prin lege, care debutează cu formularea unei cereri de plată în condiţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, cu respectarea procedurii şi termenelor legale corelative.

A mai arătat recurentul că petentul are posibilitatea continuării acţiunii civile, în condiţiile reţinute de instanţa de fond, însă nu faţă de FGA, având în vedere că acesta este un terţ faţă de raportul de asigurare, situaţie consfinţită de ICCJ prin decizia nr. 26/20.11.2017 publicată în M.Of nr. 162/21.02.2018. Fondul nu se substituie asigurătorului în nicio situaţie şi nu preia funcţiile unui asigurător, putând fi obligat la plată numai cu privire la creanţele de asigurări, astfel cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 şi doar cu respectarea procedurii şi condiţiilor stabilite de această lege.

În condiţiile în care petentul a optat pentru obţinerea de despăgubiri din fondurile FGA, acesta este ţinut de respectarea condiţiilor impuse de legea specială, inclusiv a termenului de 90 de zile.

Deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A. s-a dispus la 16.02.2017, devenind definitivă la 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive. Termenul de 90 de zile este un termen de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen este decăderea din dreptul de a obţine despăgubiri din disponibilităţile Fondului.

A susţinut recurentul că, în speţă, dreptul de creanţă s-a născut la data producerii riscului asigurat, adică la data producerii accidentului rutier, iar cererea de plată către FGA putea fi depusă cel mai târziu la data împlinirii termenului de 90 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015. Împrejurarea că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele a existat un dosar penal finalizat prin Ordonanţa de clasare din 24.07.2017, comunicată reclamantului la 27.07.2017, nu are nicio relevanţă din perspectiva stabilirii momentului naşterii dreptului de creanţă, întrucât acesta coincide cu data producerii accidentului rutier.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, a arătat că, simultan cu cererea de despăgubire pentru autoturismul avariat a formulat şi cerere de plată pentru daunele materiale şi morale suferite, cerere respinsă de FGA, iar instanţa de judecată, în cadrul dosarului nr. x/2019, a anulat decizia FGA.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 19934/06.05.2019 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea de plată (în totalitate) şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat decizia FGA, reţinând că prin ordonanţa din 24.07.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele s-a dispus clasarea cauzei privind pe C. (conducătorul autoturismului x) sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de 196 alin. (2), (3), (4) C. pen. deoarece fapta nu este pedepsită de legea penală, întrucât fapta nu a cauzat vreuna dintre consecinţele prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen.. Ordonanţa a fost comunicată reclamantului la data de 27.07.2017, iar acesta a formulat o cerere de plată la data de 09.08.2017 (data poştei) prin care a solicitat plata despăgubirilor materiale şi morale suferite în accident în urma vătămării corporale, precum şi plata despăgubirilor pentru avarierea în acelaşi accident a autovehiculului D. cu numărul de înmatriculare x.

Prin decizia nr. 19934/06.05.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ce formează obiectul acestui dosar, cererea de plată depusă de reclamant referitoare la plata despăgubirilor pentru autoturismul a fost respinsă ca tardivă, pârâtul apreciind că nu au fost respectate termenele prevăzute de art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 şi respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015 raportându-se la data intrării în procedura insolvenţei a S.C. B. S.A (16.02.2017) şi respectiv la data accidentului auto (24.06.2016), arătând că reclamantul a depus cererea la 09.08.2017, peste termenul de 90 de zile de la intrarea în faliment a S.C. B. S.A. (16.03.2017), pârâtul apreciind că termenul s-a împlinit la 16.06.2017.

Instanţa de fond a constatat că decizia FGA este nelegală, deoarece a fost dată cu ignorarea principiului "penalul ţine în loc civilul" şi dispoziţiilor din C. proc. pen. ce reglementează faptul că "Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal" (art. 19 alin. (4) din C. proc. civ.), iar în situaţia în care instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, potrivit art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă.

A avut în vedere instanţa de fond faptul că, potrivit art. 25 din C. proc. civ. având denumirea "Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal" "(1) Instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile . . . . . . . . . .(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă."

A apreciat curtea de apel că, faţă de lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile în cadrul dosarului penal nr. x/2016, reclamantul are dreptul de a se adresa pentru soluţionarea acţiunii sale civile ce se referă la daunele ce i-au fost produse în urma accidentului de circulaţie din 24.06.2016 Fondului de Garantare a Asiguraţilor în termenul de 90 de zile (prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015) ce curge de la data comunicării ordonanţei de clasare date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, respectiv din data de 27.07.2017.

Raportat la data de 27.07.2017, a concluzionat instanţa de fond că cererea de despăgubire depusă de reclamant la data de 09.08.2017 este formulată în termen, rezultând că decizia nr. 19934/06.05.2019 este nelegală, cererea reclamantului fiind formulată în termenul legal de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte această opinie, iar soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material.

Este adevărat că dispoziţiile din C. proc. pen. reglementează faptul că "Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal" (art. 19 alin. (4) din C. proc. civ.), iar în situaţia în care instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, potrivit art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă. Însă, în speţa de faţă, este vorba despre o procedură administrativă de plată instituită prin Legea nr. 213/2015, iar nu despre o acţiune civilă.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior."

Prevederi similare sunt şi în art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, potrivit cărora: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată (…). Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări (…)".

Conform prevederilor art. 2199 alin. (1) din C. civ.:

"Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit."

Instanţa de control judiciar apreciază că, în speţa de faţă, dreptul de creanţă ia naştere odată cu obligaţia asiguratorului de a plăti indemnizaţia de asigurare terţului păgubit, respectiv la data producerii riscului asigurat stipulat în contractul de asigurare, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 2199 alin. (1) din C. civ.. Aceasta în condiţiile în care creanţa la care fac referire dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este creanţă de asigurări, după cum este definită de art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, respectiv creanţa creditorului de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare.

Prin urmare, dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut la data producerii riscului asigurat, respectiv data de 24.06.2016, data producerii evenimentului rutier. Cum această dată este anterioară datei rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment a societăţii B. (17.03.2017), termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 curge de la data de 17.03.2017 şi se încheie la data de 16.06.2017. Ca urmare, după cum în mod corect s-a reţinut în decizia administrativă dedusă judecăţii în prezenta cauză, la data depunerii cererii de plată adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor (09.08.2017, conform poştei), reclamantul era decăzut din dreptul de a formula o asemenea cerere.

În ceea ce priveşte susţinerea intimatului-reclamant din cuprinsul întâmpinării în sensul că, simultan cu cererea de despăgubire pentru autoturismul avariat a formulat şi cerere de plată pentru daunele materiale şi morale suferite, cerere respinsă de FGA, iar instanţa de judecată, în cadrul dosarului nr. x/2019, a anulat decizia FGA, Înalta Curte constată că această soluţie nu este definitivă la data pronunţării prezentei decizii, dosarul având termen de judecată în recurs la 17.05.2022.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat eronat dispoziţiile normative anterior citate, fiind fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 943 din 10 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 943 din 10 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 martie 2022.