Guarantee Fund's appeal dismissed; internal damage-quantification guidelines subordinated to judicial discretion for integral reparation of moral damages

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor nr. 19427/21.03.2019 şi admiterea cererii de despăgubire, astfel cum aceasta a fost formulată prin cererea de despăgubire din data de 25.05.2016, respectiv, obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre sumele solicitate prin cererea de despăgubire şi cele acordate prin decizia de respingere parţială, astfel: către A., tatăl defunctului D., suma de 366.680 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 4.365 RON, cu titlu de daune materiale; către B., mama defunctului D., suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale; către C., fratele defunctului D., suma de 220.088 RON cu titlu de daune morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 745 din 5 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost anulată în parte decizia nr. 19427/21.03.2019, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că a fost admisă cererea de plată formulată de petentul A., pentru suma de 125.000 RON daune morale şi 4.365 RON daune materiale (în loc de 75.097 RON daune morale şi 3.858,71 RON daune materiale), petenta B., pentru suma de 125.000 RON daune morale (în loc de 75.097 RON) şi petentul C. pentru suma de 50.000 RON daune morale (în loc de 29.912 RON).

A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015, precum şi ale art. 49 alin. (2), lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

A menţionat că singurul scop al constituitii şi funcţionării FGA este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător şi, fiind un instrument public de garantare, FGA este obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte, proprii a dosarelor de daună de către FGA, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015.

Reperul avut în vedere de fond este stabilirea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu şi verificabil pentru toţi petenţii, iar în vederea respectării principiilor echităţii şi obiectivităţii, a fost elaborată o procedură internă, bazată pe legislaţia şi practica judecătorească în materie. Pentru situaţiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea acestora sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată.

A mai arătat recurentul că instanţa de fond nu a constatat că, procedând în soluţionarea cererii intimaţilor prin raportare la criteriile şi pragurile stabilite conform procedurii interne, FGA ar fi procedat cu exces de putere sau că ar fi încălcat în vreun mod dreptul la despăgubire al intimaţilor, fapt pentru care majorarea despăgubirilor acordate de judecătorul fondului nu are niciun fel de justificare de fapt sau de drept. Exemplele din practica judiciară avute în vedere de instanţa de fond nu sunt de natură a modifica rezultatul studiului FPVS realizat la nivel european, aceste hotărâri reprezentând aprecieri ale instanţelor în cazuri particulare, fără relevanţă asupra unui studiu realizat asupra unui număr semnificativ mai mare de subiecţi.

Totodată, în opinia recurentului, nu este reţinută nicio motivare care să permită să se constate că instanţa a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi pe cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată cu titlu de despăgubire.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 31 martie 2022, intimaţii-reclamanţi au arătat că nu mai susţin excepţia tardivităţii formulării recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor nr. 19427/21.03.2019 şi admiterea cererii de despăgubire, astfel cum aceasta a fost formulată prin cererea de despăgubire din data de 25.05.2016, respectiv, obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre sumele solicitate prin cererea de despăgubire şi cele acordate prin decizia de respingere parţială, astfel: către A., tatăl defunctului D., suma de 366.680 RON, cu titlu de daune morale si suma de 4.365 RON, cu titlu de daune materiale; către B., mama defunctului D., suma de 374.903 RON, cu titlu de daune morale; către C., fratele defunctului D., suma de 220.088 RON cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 19427/21.03.2019, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată, acordând următoarele sume: 75.097 RON daune morale şi 3.858,71 RON daune materiale pentru A., 75.097 RON daune morale pentru B. şi 23.912 RON daune morale pentru C..

Soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, criticile recurentului sunt centrate pe susţinerile conform cărora prima instanţă, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, a încălcat prevederile legale incidente, respectiv dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma ASF nr. 16/2015, precum şi ale art. 49 alin. (2), lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

A invocat recurentul greşita calificare de către prima instanţă a procedurii interne, arătând că reperul avut în vedere de FGA este stabilirea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu şi verificabil pentru toţi petenţii, în vederea respectării principiilor echităţii şi obiectivităţii, drept pentru care a fost elaborată respectiva procedură, bazată pe legislaţia şi practica judecătorească în materie. A mai arătat recurentul că, pentru situaţiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea acestora sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată.

Totodată, a susţinut recurentul că instanţa de fond nu a constatat că, procedând în soluţionarea cererii intimaţilor prin raportare la criteriile şi pragurile stabilite conform procedurii interne, FGA ar fi procedat cu exces de putere sau că ar fi încălcat în vreun mod dreptul la despăgubire al intimaţilor, fapt pentru care majorarea despăgubirilor acordate de judecătorul fondului nu are niciun fel de justificare de fapt sau de drept. A apreciat că exemplele din practica judiciară avute în vedere de instanţa de fond nu sunt de natură a modifica rezultatul studiului FPVS realizat la nivel european, aceste hotărâri reprezentând aprecieri ale instanţelor în cazuri particulare, fără relevanţă asupra unui studiu realizat asupra unui număr semnificativ mai mare de subiecţi.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin decizia contestată, recurentul-pârât a admis în parte cererea de plată, acordând următoarele sume: 75.097 RON daune morale şi 3.858,71 RON daune materiale pentru A., 75.097 RON daune morale pentru B. şi 23.912 RON daune morale pentru C..

În ceea ce priveşte daunele materiale, instanţa de fond a reţinut că reclamantul A. a depus chitanţele şi bonuri fiscale pentru următoarele sume (1.238,97 RON, 178,23 RON, 685 RON, 434 RON, 242 RON, 825 RON, 74,63 RON, 32,50 RON, 12,24 RON, 100 RON, 7,49 RON, 1.200 RON, 74 RON, 24,63 RON, 15 RON, 85 RON, 83,60 RON, 7 RON, 51,15 RON, 119,40 RON, 20,21 RON, 30,67 RON, 660 RON, în valoare totală de 4.365 RON, care atestă cheltuielile efectuate în conformitate cu art. 49 pct. 2 din Norma A.S.F. nr. 14/2011 lit. a) şi b).

În evaluarea prejudiciului nepatrimonial, instanţa de fond a reţinut că legislaţia din România prevede posibilitatea reparării daunelor morale pentru prejudiciul suportat de către părinţi şi fraţi în cazul decesului unei persoane şi că, în acord cu dispoziţiile art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, la acordarea acestor daune se impune luarea în considerare a jurisprudenţei din România în situaţii asemănătoare. Totodată, a avut în vedere instanţa fondului că Ghidul emis de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi Decizia nr. 74/12.08.2018, emisă de F.G.A. prin care s-a aprobat Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese nu se încadrează în noţiunile de legislaţie sau jurisprudenţă de care instanţele trebuie să ţină seama la stabilirea daunelor morale. În continuare, în hotărârea instanţei de fond se fac ample referiri la jurisprudenţa în materie.

Având în vedere probele administrate, faptul că victima accidentului este fiul reclamanţilor B. şi A. şi fratele reclamantului C., instanţa de fond a reţinut că se impune ca valoarea despăgubirilor să asigure o acoperire echitabilă şi rezonabilă a prejudiciului, în limita plafonului legal de garantare, iar nu una derizorie. În speţă, a constatat că se impune, la stabilirea cuantumului daunelor morale, a fi avute în vedere intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de către reclamanţi, prin raportare nu doar la relaţia apropiată de rudenie a acestora cu victima, dar şi la celelalte împrejurări concrete ale cauzei reprezentate de raporturile afective dintre aceştia.

Prin raportare la toate criteriile analizate, curtea de apel a reţinut că decesul lui D., în urma accidentului rutier, a fost de natură să afecteze grav şi ireversibil atât cursul vieţii părinţilor săi, cât şi pe cea a fratelui acestuia.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în caz de deces, stabilirea despăgubirilor pentru daune morale se face în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În ceea ce priveşte legislaţia din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogăţirea fără justă cauză a victimei.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Având în vedere, din perspectiva autorităţii administrative, necesitatea existenţei unor repere care să poată fi cuantificate raportat la multitudinea şi varietatea cererilor de despăgubiri, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat şi formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii şi acordării daunelor morale şi denotă greşita stabilire a acestui cuantum.

În ceea ce priveşte daunele morale, Înalta Curte are în vedere că, în lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri precişi/exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporţional al despăgubirilor acordate, în raport de consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, precum şi de importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, nu prevalează dispoziţiilor C. civ. amintite anterior.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, la acordarea acestor daune se impune luarea în considerare a jurisprudenţei din România în situaţii asemănătoare.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară, astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 745 din 5 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 745 din 5 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 martie 2022.