Government refusal to pay game damage compensation barred by res judicata from final decisions on legality of damage assessment reports

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 octombrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor si Pădurilor şi Ministerul Apelor si Pădurilor - Garda Forestiera Râmnicu Vâlcea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată, să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-şi îndeplini obligaţiile de plată stabilite prin Decizia nr. 415/30.10.2017 prin care a fost aprobat Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/22.05.2017; Decizia nr. 416/30.10.2017 prin care a fost aprobat Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/22.05.2017; Decizia nr. 419/30.10.2017 prin care a fost aprobat Procesul-verbal de constatare si evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/15.09.2017 cu titlu de despăgubiri civile, precum şi obligarea la plata dobânzii legală şi actualizarea sumei cu indicele de inflaţie calculate de la data introducerii cererii la data plătii efective şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 8 martie 2019, Curtea de Apel Craiova a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul că reclamanta şi-a restrâns pretenţiile cu suma de 1.383 RON, aferentă procesului-verbal nr. x/22.05.2017 şi a Deciziei nr. 415/30.10.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 14 martie 2019, Curtea de Apel Craiova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, şi a obligat acest pârât la plata către reclamantă a sumei de 18.479,75 RON, prevăzută în procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic nr. x/22.05.2017 şi nr. y/15.09.2017, aprobate prin deciziile nr. 416/20.10.2017 şi nr. 419/30.10.2017 emise de Inspectorul Şef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data de 18.10.2018 şi actualizată cu rata inflaţiei de la aceeaşi dată, până la data achitării integrale a debitului.

Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 1.699 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-pârât critică faptul că prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată, dispunând obligarea sa la plata sumelor apreciate în mod greşit ca fiind certe, lichide şi exigibile, dispunând în subsidiar şi indexarea sumei cu dobânda penalizatoare aferentă, dar şi cu rata inflaţiei din data de 18.10.2018.

Recurentul-pârât consideră că este greşit raţionamentul primei instanţe, în sensul că ar fi refuzat în mod nejustificat să efectueze operaţiunile administrative necesare pentru plata sumelor cuvenite reclamantei, în baza deciziilor nr. 416 şi 419 din 30.10.2017 emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, deoarece, aşa cum a arătat şi prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, procesele-verbale nr. x/22.05.2017 şi nr. y/15.09.2017 ce stau la baza emiterii acestor decizii sunt nelegale.

Arată că actul normativ care reglementează procedura de acordare a despăgubirilor stabilite prin procesele-verbale de constatare a pagubelor, aprobate prin deciziile în discuţie, este H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor.

Conform acestui act normativ, în urma producerii unei pagube de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, persoana vătămată formulează în termen de 24 de ore de la data descoperirii pagubei, o cerere scrisă pe care o depune la primăria localităţii pe teritoriul căreia s-a produs paguba.

În termen de 24 de ore de la data depunerii cererii, prin grija primarului, este convocată Comisia (prevăzută la art. 3 din Hotărâre) care se întruneşte în 48 de ore de la data convocării, în vederea constatării pagubelor.

Ulterior sesizării, primăria va anunţa în interiorul termenului de 24 de ore Comisia special abilitată, astfel că producerea pagubelor nu se poate constata la o lună sau la un an de la producerea daunelor, mergând pe raţionamentul că paguba o dată descoperită trebuie de îndată notificată.

Procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de comisia special constituită, se aprobă (sau nu), conform art. 6 alin. (5) din Hotărâre, prin Decizia inspectorului-şef al gărzii forestiere în a cărei rază de competenţă s-a produs paguba.

Cât priveşte procesul-verbal nr. x/15.09.2017, recurentul-pârât susţine că acesta nu respectă prevederile art. 13 alin. (5) din Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că sesizarea păgubitului referitor la daune, nu s-a realizat în maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba. Astfel că, raportat la adresa nr. x/04.08.2017 emisă de Primăria Bărăşti, acest proces-verbal nu respectă termenele prevăzute de art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 1679/2008.

Data producerii pagubelor, respectiv 18.07.2017 - 25.08.2017, aşa cum este menţionată în procesul-verbal nr. x/15.09.2017, sugerează existenţa unor pagube produse pe o perioadă îndelungată de timp, ca atare nu se poate aprecia valoarea totală a pagubei aferente cererii persoanei păgubite nr. 2139/04.08.2017, înregistrată la Primăria Bărăşti.

Nici procesul-verbal nr. x/22.05.2017 nu respectă prevederile art. 13 alin. (5) din Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că nu stabileşte data producerii pagubelor ca fiind ziua precedentă emiterii procesului-verbal, aspect de natură să atragă nulitatea sa in integrum.

Un alt aspect de nelegalitate a proceselor-verbale pe care îl invocă este şi acela al nerespectării condiţiilor impuse de legislaţie la întocmirea P-V de către Comisia prevăzută la art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2018.

Se mai referă şi la lipsa înscrisurilor care confirmă recoltarea integrală a cotei de exemplare de sus-scrofa, pentru sezonul de vânătoare 2015-2016, fapt care atrage răspunderea gestionarilor fondurilor de vânătoare şi nu a Ministerului Apelor şi Pădurilor.

Precizează că, potrivit prevederilor exprese ale art. 13 din Legea nr. 407/2006 cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca plata să fie făcută de Minister, trebuie ca atât gestionarul fondurilor cinegetice cât şi proprietarul culturii agricole să îşi fi îndeplinit obligaţiile legale prevăzute în Hotărâre, respectiv "pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie", obligaţii care, în cauză, nu au fost îndeplinite.

Totodată, arată că deciziile nr. 416 şi 419 din 30.10.2017 au caracter de act administrativ, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, reprezentând un act unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică, respectiv Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, iar procesul-verbal nr. x/22.05.2017 devine astfel o operaţiune administrativă ce a stat la baza emiterii deciziei, conform art. 18 alin. (2) din aceeaşi lege.

Consideră, astfel, că toate argumentele pe care le-a învederat în cauză susţin nelegalitatea deciziilor emise de Garda Forestieră, deci sunt de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative al cărui obiect îl constituie prezentul recurs.

Prin urmare, în mod greşit a apreciat prima instanţă că cele două decizii sunt legale, validând în consecinţă cele două procese-verbale ca fiind acte administrative valabil emise.

În contextul expus, se impune admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, în sensul constatării nulităţii deciziilor inspectorului-şef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea nr. 416 şi 419 din 30.10.2017, cât şi a proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1616/22.05.2017 şi 2487/15.09.2017, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale ce se impun în cazul plăţii pagubelor constatate de Comisia alcătuită conform legislaţiei specifice.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În mod corect şi legal prima instanţă a reţinut în esenţă din analiza materialului probator administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale în materie, că cererea de chemare în judecată este întemeiată şi în mod nejustificat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor a refuzat să efectueze operaţiunile administrative necesare pentru efectuarea plăţii sumelor cuvenite reclamantei în baza Deciziilor nr. 416 şi 419 din 30.10.2017 ale conducătorului Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.

În raport de considerentele hotărârii recurate, criticile recurentului-pârât privesc în special legalitatea încheierii proceselor-verbale de către comisiile special constituite, deşi nu sunt acte administrative, iar aceste critici sunt nefondate.

Referirea recurentului la procesul-verbal nr. x/2017 este greşită, din moment ce acesta nu face obiectul judecăţii, iar referitor la procesul-verbal nr. x, arată că acesta are suma calculată (2.705 RON) şi este depus la dosar chiar de către recurent. De altfel, acest aspect, deşi este netemeinic, nu a fost invocat de către recurent la instanţa de fond.

Cât priveşte lipsa înscrisurilor invocate, arată că nici acest aspect nu a fost invocat la fond şi nu are legătură cu prezenta cauză şi cu hotărârea recurată.

De asemenea, în procesul-verbal nr. x/22.05.2017 este menţionată data producerii pagubei (09.05.2017) şi se încadrează în termenul prevăzut de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 407/2006.

Consideră că este greşit invocat şi motivul privind admiterea excepţiei inadmisibilităţii, având în vedere că dezvoltarea acestuia nu are legătură cu inadmisibilitatea în contextul argumentelor pe care le invocă recurentul.

De altfel, legalitatea deciziilor ce fac obiectul cauzei a fost confirmată şi de soluţiile pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2019, în care a respins contestaţia recurentului împotriva deciziei nr. 416/30.10.20017, emisă ca urmare a procesului-verbal nr. x/22.05.2017, respectiv în dosarul nr. x/2018, în care a respins contestaţia recurentului împotriva deciziei nr. 419/30.10.2017, emisă ca urmare a procesului-verbal nr. x/15.09.2017, rămasă definitivă prin sentinţa civilă nr. 1136/6.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

4.2. Intimata-pârâtă Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că atât soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, cât şi soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, sunt legale, impunându-se menţinerea sentinţei de fond, ca fiind legală.

5. Suspendarea judecării recursului

Prin încheierea de şedinţă din data de 24 noiembrie 2021 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2019.

La data de 30.03.2021 cauza a fost repusă pe rol, urmare cererii de reluare a judecării procesului formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., în temeiul art. 415 pct. 1 C. proc. civ.

6. Alte aspecte procesuale relevante

Excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, a fost calificată de Înalta Curte ca fiind o excepţie a nulităţii recursului, care a fost respinsă prin încheierea din 24 noiembrie 2021, pentru motivele prevăzute în respectiva încheiere.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, intimata-reclamantă A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu solicitarea de a se constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor de a-şi îndeplini obligaţiile de plată stabilite prin decizia nr. 416/30.10.2017, prin care a fost aprobat procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/22.05.2017 şi prin decizia nr. 419/30.10.2017, prin care a fost aprobat procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/15.09.2017, cu titlu de despăgubiri civile precum şi obligarea la plata dobânzii legală şi actualizarea sumei cu indicele de inflaţie calculate de la data introducerii cererii până la data plătii efective.

Prin sentinţa recurată, a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L. şi obligat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 18.479,75 RON, prevăzută în procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic nr. x/22.05.2017 şi nr. y/15.09.2017, aprobate prin deciziile nr. 416/20.10.2017 şi nr. 419/30.10.2017 emise de Inspectorul Şef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data de 18.10.2018 şi actualizată cu rata inflaţiei de la aceeaşi dată, până la data achitării integrale a debitului.

Din cuprinsul cererii de recurs formulate de recurentul-pârât, rezultă că acesta critică sentinţa pe motiv că instanţa de fond a apreciat greşit că ar fi refuzat în mod nejustificat să întreprindă operaţiunile administrative necesare pentru efectuarea plăţii sumelor cuvenite reclamantei, în baza deciziilor nr. 416 şi 419 din 30.10.2017 emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, fără să ţină cont de apărările sale invocate prin întâmpinarea formulată, în sensul că procesele-verbale nr. x/22.05.2017 şi nr. y/15.09.2017, ce stau la baza emiterii deciziilor menţionate, sunt nelegale.

Recurentul-pârât a reluat prin cererea de recurs aceste aspecte de nelegalitate, care se referă, în esenţă, la faptul că procesele-verbale au fost întocmite cu depăşirea termenului de 72 ore, reglementat prin art. 13 alin. (5) din Legea nr. 207/2006, că nu a fost respectat termenul de întrunire a comisiei pentru constatarea pagubelor, prevăzut de art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 1679/2008, precum şi că data producerii pagubelor, astfel cum aceasta este menţionată în procesul-verbal nr. x/15.09.2017, sugerează existenţa unor pagube produse pe o perioadă îndelungată de timp, ca atare nu se poate aprecia valoarea totală a pagubei aferente cererii persoanei păgubite nr. 2139/04.08.2017, înregistrată la Primăria Bărăşti.

Prin note scrise, formulate pentru termenul de judecată din 24 noiembrie 2021, intimata-reclamantă a apreciat că soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi prin valorificarea în cauză a puterii de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea Ministerului Apelor şi Pădurilor de anulare a deciziei nr. 416/20.10.2017 şi a procesului-verbal nr. x/22.05.2017, precum şi a hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 1136/6.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă cererea Ministerului Apelor şi Pădurilor de anulare a deciziei nr. 419/30.10.2017 şi a procesului-verbal nr. x/15.09.2017.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii din data de 24 noiembrie 2021, Înalta Curte a reţinut că legalitatea deciziei nr. 416/30.10.2017 a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 3351/09.05.2019 şi că împotriva acestei sentinţe, Ministerul Apelor şi Pădurilor a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub dosar nr. x/2019. Prin decizia nr. 1558/12.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul formulat de recurentul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 3351/09.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a casat, în parte, sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. În rejudecare, prin sentinţa nr. 1278/25.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti a soluţionat indicata cauză, însă, împotriva acestei soluţii, Ministerul Apelor şi Pădurilor a formulat recurs, la data de 21.05.2021.

Apreciind că soluţionarea recursului declarat în cauză de pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor este condiţionată de soluţia ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin încheierea din 24 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii căii de atac formulate, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul menţionat.

La data de 30.03.2021, Înalta Curte a admis cererea intimatei-reclamante de repunere pe rol a cauzei pentru continuarea judecăţii, constatând că dosarul pentru care s-a dispus suspendarea judecăţii prezentului recurs, respectiv dosarul nr. x/2021 (sub care a fost reînregistrat dosarul nr. x/2019) a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 111/20.01.2022, soluţia fiind definitivă.

Înalta Curte apreciază întemeiate susţinerile intimatei-reclamante care, făcând referire la hotărârile definitive, pronunţate în dosarul nr. x/2018 şi dosarul nr. x/2019 (reînregistrat sub nr. x/2019 şi ulterior sub nr. x/2021), a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Prevederile legale enunţate reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, caz în care, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorităţii de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi atunci când contradicţia operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale, lucrul judecat având şi o funcţie pozitivă care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Drept urmare, cea de-a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora.

Or, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, prin sentinţa nr. 4774/10.07.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 1136/6.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de anulare a deciziei nr. 419/30.10.2017 şi a procesului-verbal nr. x/15.09.2017, formulată de reclamantul Ministerul Apelor şi Pădurilor în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, iar în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, prin sentinţa civilă nr. 1278/25.02.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 112 din 20 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea de anulare a deciziei nr. 416/30.10.2017 şi a procesului-verbal nr. x/22.05.2017, formulată de reclamantul Ministerul Apelor şi Pădurilor în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea.

Prin aceste hotărâri, s-a statuat în mod definitiv că toate criticile de nelegalitate invocate de recurentul-pârât şi prin cererea de recurs de faţă sunt neîntemeiate, respectiv cele vizând nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 207/2006, nerespectarea termenului de întrunire a comisiei pentru constatarea pagubelor, prevăzut de art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 1679/2008 şi cele referitoare la data producerii pagubelor.

În atare situaţie, în speţă, devin aplicabile prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care: "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Această statuare prin hotărâri judecătoreşti anterioare asupra chestiunii de drept în litigiu, prin care s-a stabilit legalitatea proceselor-verbale nr. x/22.05.2017 şi nr. y/15.09.2017, ce au stat la baza emiterii celor două acte administrative atacate şi în cauza de faţă, nu mai poate face obiectul unei evaluări proprii a prezentei instanţe de control judiciar, neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei de lucru judecat, care a intervenit în cauză.

Chestiunea examinării şi respectării prezumţiei legale a puterii de lucru judecat reprezintă o garanţie a respectării principiului securităţii raporturilor juridice, fiind obligatoriu a se ţine seama de problemele de drept soluţionate anterior în cadrul litigiului în care se pune în discuţie aceeaşi chestiune juridică. Procedând altfel, s-ar genera incertitudine jurisprudenţială şi s-ar reduce încrederea justiţiabililor în sistemul judiciar.

Pentru motivele arătate, reţinând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu se mai impune examinarea criticilor formulate de recurent în susţinerea motivului de casare invocat în recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, ca nefondat.

Reţinând culpa procesuală a recurentului-pârât, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, apreciat în mod rezonabil prin raportare la complexitatea cauzei, valoarea pricinii şi munca avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.