Language-specific publication of public-interest documents as discrimination; binding effect of prior res judicata and non-imperative procedural deadlines under anti-discrimination legislation

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cerere de chemare de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Comuna Remetea a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. anularea Hotărârii CNCD nr. 493 din 11.12.2018. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate prin Hotărârea CNCD nr. 493 din 11.12.2018, cu sanctiunea avertismentului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 114 din data de 22 noiembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Remetea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a arătat că, în primul rând, hotărârea se impune a fi casată prin raportare la încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care considerentele hotărârii primei instanţe constituie un acord exprimat în ceea ce priveşte cele reţinute într-un litigiu anterior, fără a se fi analizate, în nici un fel, argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În esenţă, instanţa de fond nu a oferit nici un răspuns concret cu privire împrejurarea că ediţia lunară "B." nu prezintă informaţii de interes public, nefiind analizate, în mod efectiv, conţinutul materialelor publicate prin intermediul acestei publicaţii.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de alta parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă a invocat dispoziţiile art. 405 C. proc. civ., potrivit cărora "Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căite de atac prevăzute de lege, in afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel", arătând că prin raportare la motivul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt incidente şi dispoziţiile art. 405 din acelaşi Cod.

Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că, prin acţiunea formulată, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (7)-(8) dinO.G. nr. 137/2000.

Actul normativ incident impune atât un termen de 90 de zile în vederea soluţionării sesizării, cât şi un termen de 30 de zile în vederea comunicării hotărârii adoptate.

În speţa de faţă, ambele termene au fost încălcate, petiţia fiind înregistrată la 22.02.2019 (fiind astfel soluţionată nu în 3, ci în 9 luni), iar hotărârea adoptată la 27.11.2019 nu ni s-a comunicat în termen de 30 de zile, ci în termen de aproape 3 luni.

Recurenta - reclamantă a arătat că în practica judiciară fiind în mod unanim acceptat faptul că procedura de soluţionare a sesizării constituie o veritabilă procedură administrativ-jurisdicţionaiă, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. privind nulitatea actelor de procedură realizate cu încălcarea termenelor legale stabilite, fiind încălcat şi dreptul părţilor implicate la soluţionarea speţei într-un termen rezonabil.

În privinţa acestei probleme, prima instanţă şi-a însuşit apărările intimatului C.N.C.D., în sensul că termenul stabilit de lege este unul relativ, actul emis cu încălcarea termenului impus nefiind lovit de nulitate.

Recurenta - reclamantă a susţinut că o atare interpretare echivalează cu ignorarea unui termen procedural stabilit de însăşi actul normativ care guvernează funcţionarea intimatului.

Pe de altă parte, nicio prevedere legală nu susţine argumentul reţinut de instanţă, în ceea ce priveşte caracterului relativ al termenului stabilit de lege.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

(2)Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public.

(3)Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat."

Activitatea intimatului fiind considerată una de interes public, situaţie în care şi termenele impuse de actul normativ care îi reglementează activitatea sunt de interes public şi în nici un caz de interes privat.

În aceste condiţii, aprecierea instanţei cu privire la încălcarea termenului instituit de lege se dovedeşte a fi fără nici un fundament juridic sau legal. De altfel, instanţa de fond nu a indicat vreun text de lege care ar fi stabilit caracterul relativ al termenului în speţă.

Pe fond, recurenta - reclamantă a arătat că, în măsura în care s-ar fi procedat la o vizitare/studiere a conţinutului site-ului său, s-a fi observat că toate informaţiile de interes public se regăsesc şi în limba oficială, excepţie constituind, deocamdată, informaţiile care nu sunt de interes public, cum ar fi cele privind evenimentele culturale.

Mai mult, nici prima instanţă nu a vizitat site-ul în speţă, dar nici măcar nu a analizat documentele depuse la dosarul cauzei, de însăşi emitentul actului atacat, respectiv ediţia din martie 2018 a revistei, cu toate că avea posibilitatea reală de a studia documentul, completul de judecată fiind format de un domn judecător cunoscător al limbii maghiare.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 04 februarie 2022, C. a depus la dosar cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei - reclamante UAT Comuna Remetea, solicitând anularea Hotărârii CNCD nr. 493/2018.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asmenea, intimatul - pârât a formulat întâmpinare la cererea de intervenţie accesorie, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenţie accesorie formulată de C., în principal, ca inadmibilă, şi, în subsidiar, ca nefondată.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie anularea Hotărârii nr. 493/2018 emisă de intimatul-pârât C.N.C.D., hotărâre prin care s-a constatat că săvârşirea de către partea reclamată, respectiv Comuna Remetea, Judeţul Harghita, reprezentată de către primar D., a unei fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h), din) O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor faptelor de discriminare, dispunându-se sancţionarea cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 RON a Comunei Remetea.

Având în vedere că la baza emiterii deciziei contestate în prezenta cauză a stat sentinţa civilă nr. 600/21.02.2014, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 600/21.02.2014 pronunţate în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin decizia nr. 3501/06.11.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis actiunea reclamantului A. şi s-a dispus anularea hotărârii CNCD, autoritatea pârâtă fiind obligată să emită o nouă hotărâre, prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru publicarea de către Primăria şi Consiliului Local al comunei Remetea a unui ziar, "B." conţinând şi informaţii de interes public, exclusiv în limba maghiară.

Recurenta - reclamantă UAT Comuna Remetea a declarat recurs, invocând, în esenţă, următoarele critici:

- hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât considerentele primei instanţe constituie un acord exprimat în ceea ce priveşte cele reţinute în litigiu soluţionat prin sentinţa civilă nr. 600/21.02.2014;

- încălcarea de către CNCD a termenelor prevăzute de art. 20 alin. (7) şi (8) din O.G. nr. 137/2000;

- prima instanţă nu a procedat la studierea site-ul instituţiei pentru a constata că majoritatea informaţiilor de interes public se regăsesc şi în limba română.

Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prima critică invocată de recurenta-reclamantă vizează legalitatea sentinţei atacate sub aspectul motivării acesteia.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Astfel, reţinând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, faţă de care nu mai pot repuse în discuţie chestiunile litigioase tranşate între părţi, potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., judecătorul fondului a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept, explicând raţionamentul pe baza căruia a ajuns la soluţia pronunţată.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă.

În realitate, nemulţumirile recurentei-reclamante privesc modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situaţia în speţă, respectiv modul în care instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., critici care ar putea fi circumscrise motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Însă, instanţa de control judiciar constată că recurenta - reclamantă nu a invocat critici cu privire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat reţinut în cauză, ci şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că instanţa fondului nu a răspuns apărărilor invocate prin cererea de chemare în judecată.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, aspectele litigioase privind existenţa discriminării săvârşite de către recurenta - reclamantă au fost tranşate în mod definitiv prin sentinţa nr. 600/21.02.2014, elementul distinct fiind reprezentat doar de obiectul cererii, care constă într-o altă hotărâre a CNCD, dar care vizează aceleaşi părţi, fapte şi motive în drept.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 600/21.02.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin decizia nr. 3501/06.11.2015 pronunţată de ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis actiunea reclamantului A. şi s-a dispus anularea hotărârii CNCD, autoritatea pârâtă fiind obligată să emită o nouă hotărâre, prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru publicarea de către Primăria şi Consiliului Local al comunei Remetea a unui ziar, "B." conţinând şi informaţii de interes public, exclusiv în limba maghiară, în speţă rămânând doar a se stabili efectele acestei discriminări create.

Cu privire la motivele de recurs prin care recurenta-reclamantă susţine că Hotărârea nr. 493/2018 este "nulă" deoarece nu au fost respectate dispoziţiile art. 20 alin. (7) şi (8) din O.G. nr. 137/2000 în sensul că hotărârea nu a fost adoptată în termenul de 90 de zile şi nu a fost publicată în termen de 30 de zile, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a le înlătura ca atare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, "Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări, se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării".Alin.(8) "Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării."

Din modul de redactare al textului mai sus arătat rezultă în mod evident că termenele de 90 de zile şi de 30 de zile nu sunt termene imperativ aşa cum susţine recurenta-reclamantă, ci sunt termene de recomandare. În acelaşi sens este de reţinut şi faptul că lipsa reglementării unei sancţiuni pentru nerespectarea acestui termen conduce la concluzia că natura lui este de recomandare. De altfel, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie.

În plus, ce omite recurentul atunci când susţine aplicarea art. 174 C. proc. civ. (regimul aplicabil nulităţilor de procedură) este temeiul de drept, dat de dispoziţiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora Hotărârea Colegiului Director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ în condiţiile legii.

În conflictul de aplicare dintre norma generală şi norma specială, dispoziţia menţionată fixează limitele dreptului procesual civil numai după învestirea instanţei de contencios administrativ (prin sintagma "în condiţiile legii" făcându-se trimitere la condiţiile reglementate de Legea nr. 554/2004, cu aplicarea art. 28 din acest act normativ).

Înalta Curte constată că şi ultima critică invocată de recurenta - reclamantă este nefondată, având în vedere că instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nu se mai impunea efectuarea altor verificări în cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză. Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

În baza dispoziţiilor art. 67 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta UAT Comuna Remetea împotriva sentinţei nr. 114 din 22 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de C. în interesul recurentei - reclamante.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.