TV channel operator's challenge to public censure for non-neutral broadcast urging viewer pressure in contract dispute dismissed

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.04.2019 reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 317/26.03.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 811 pronunţată la data de 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei care a pronunţat hotărârea casată, respectiv Curtea de Apel Bucureşti. A solicitat, de asemenea, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, subsumat primului motiv de recurs, susţine recurentul că este eronată reţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că nu constituie o informaţie contactarea celor două societăţi, întrucât aceasta a avut drept scop informarea telespectatorilor A. despre posibilitatea reală de a nu mai recepţiona canalele A. începând cu data de 1 martie 2019, în lipsa unui acord cu privire la contractul de retransmisie cu societăţile B. şi C..

Menţiunea că abonaţii B. şi C. pot contact aceşti doi operatori a avut, de asemenea, caracterul unei informaţii menite să încurajeze telespectatorii să obţină mai multe detalii chiar de la societăţile cu care aveau un abonament de furnizare a canalelor de televiziune, pentru a-şi forma o opinie asupra situaţiei lor.

Prin urmare, consideră recurenta că informaţiile furnizate de A. nu au fost de natură a favoriza o anumită parte astfel încât nu există temeiuri pentru a pune la îndoială caracterul imperativ al mesajului transmis.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs se susţine că recurentul nu a încurajat niciun moment abonaţilor B. şi C. să solicite informaţii de natura celor comerciale, având caracter de confidenţialitate.

Susţine că recurentul avea nu numai dreptul, ci chiar obligaţia de a informa publicul cu privire la situaţia de fapt existentă, obligaţie îndeplinită de către recurent, fără a oferi alte detalii care ar fi putut intra în conflict cu clauzele de confidenţialitate ale contractului sau cu negocierile dintre părţi.

În această situaţie, apreciază că nu pot fi reţinute susţinerile instanţei de fond potrivit cărora recurentul a urmărit exercitarea unei presiuni indirecte asupra companiilor B. şi C. de vreme ce recurentul nu a încurajat clienţii acestor companii să solicite informaţii despre termenii negocierii, ci informaţii strict legate de posibilitatea de a nu mai recepţiona canalele A..

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se susţine că instanţa de fond a interpretat mesajul difuzat de A. într-o manieră părtinitoare, orientată în mod clar spre a veni în întâmpinarea susţinerilor pârâtului Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Se arată în acest sens că instanţa de fond a reţinut că motivul pentru care până la data comunicărilor, A. nu încheiase un contract de retransmisie cu B. şi C., a fost prezentat într-o modalitate "lipsită de obiectivitate", informaţia fiind însoţită de exprimarea unilaterală a punctului de vedere al uneia dintre părţi.

Susţine că nu a fost vorba în niciun moment de exprimarea punctului de vedere al uneia dintre părţi, ci despre prezentarea unui fapt concret, anume posibilitatea ca telespectatorii să nu mai recepţioneze canalele A.. Menţiunea că părţile "nu au căzut de acord" şi că A. "face tot posibilul" pentru a se ajunge la o înţelegere nu a reprezentat în niciun caz o acuzaţie adusă societăţilor B. şi C. care să justifice solicitarea unui punct de vedere al acestor societăţi şi nu a sugerat telespectatorilor faptul că B. şi C. nu ar face tot ce este posibil pentru a se ajunge la o înţelegere rezonabilă.

Prin ultimul motiv de recurs se critică hotărârea pe considerentul că instanţa de fond a reţinut că A. nu a asigurat o informare corectă a publicului dar nu a argumentat care dintre informaţiile difuzate nu au fost corecte şi nu au reflectat adevărul factual de la acel moment, instanţa de judecată concentrându-se asupra potenţialilor efecte ale mesajului difuzat asupra negocierii dintre părţi, opinând că fost produsă "o presiune asupra derulării acestora".

Or, instanţa de judecată nu a fost investită cu analizarea raporturilor dintre recurent şi B. şi C., ci cu analizarea unor potenţiale încălcări în ceea ce priveşte legislaţia audiovizualului.

Toate informaţiile difuzate au fost corecte şi obiective, comunicarea respectând în totalitate legislaţia în domeniul audiovizualului.

Afirmă că nu pot fi reţinute susţinerile intimatului pârât potrivit cărora mesajul recurentului nu a fost prezentat în mod imparţial şi cu bună credinţă faţă de telespectatorii A., de vreme ce acest mesaj a avut caracterul de a le oferi posibilitatea de a fi ţinuţi la curent cu posibilitatea producerii unui eveniment care i-ar afecta în mod direct.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, în esenţă, se arată că modalitatea în care emisiunea de ştiri a prezentat motivul pentru care până la data de 23 februarie 2019 nu s-a încheiat un acord de retransmisie cu B. şi C. este lipsită de obiectivitate, nefiind respectate dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002. Mesajul transmis nu s-a limitat la a oferi o informaţie, ci a oferit o soluţie la rezolvarea problemei, respectiv a impasului în care se găseau negocierile pentru prelungirea/încheierea contractului de distribuire a canalelor recurentului de către distribuitorii B. şi C., în scopul de a debloca negocierile.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 317/26.03.2019, prin care a fost sancţionată cu somaţie publică de intrare în legalitate pentru încălcarea dispoziţiilor legale ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului.

În esenţă, fapta reţinută în sarcina sa a fost difuzarea în ştirile din data de 23 februarie 2019 precum şi în mesaje text pe ecran (crawl) a unui anunţ cu privire la faptul că este posibilă ieşirea canalelor sale de televiziune din grila reţelelor B. şi C. întrucât părţile nu au putut conveni asupra încheierii unui nou contract de retransmisie.

Prima instanţă a confirmat soluţia administrativă dispusă prin decizia contestată în cauză, arătând că dacă mesajul referitor la posibilitatea nerecepţionării A. începând cu data de 1 martie 2019 ar putea fi considerat o informaţie, menţiunea referitoare la contactarea celor două societăţi care se aflau în negociere cu A. nu este o informaţie.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material") este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Din analiza criticilor recurentului şi a apărărilor intimatului rezultă că dezacordul dintre părţi vizează calificarea de către intimatul pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a mesajului transmis de recurent în ziua de 23 februarie 2019 ca fiind o informare ce nu a respectat cerinţele legii.

Sunt relevante cauzei dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului în conformitate cu care:

"(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

Conform normei precitate îndatorirea furnizorului de servicii media audiovizuale este de a prezenta informaţii corecte, verificate şi prezentate în mod imparţial şi cu bună credinţă.

Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 în conformitate cu care "Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor".

Totdată, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Luând în considerare conţinutul explicit al dispoziţiilor normative anterior enunţate, raportat la maniera concretă de prezentare a mesajului transmis în ziua de 23 februarie 2019 care a atras sancţionarea recurentului reclamant cu somaţie publică, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit corect că menţiunea referitoare la contactarea celor două societăţi care se aflau în negociere cu A. nu constituie o informaţie, atâta timp cât această informaţie nu a fost transmisă în mod neutru, ci părtinitor, având în vedere în special că prin transmiterea acestui mesaj s-a încercat o metodă de soluţionare a impasului la care s-a ajuns în ceea ce priveşte încheierea contractului.

Analizând înscrisurile aflate la dosarului cauzei rezultă că modalitatea în care mesajul transmis în cadrul emisiunii Ştirile A. de la ora 19 a fost unul lipsit de obiectivitate. Astfel, observă Înalta Curte că menţiunile din ştirea prezentată, respectiv "în ciuda eforturilor făcute de A. în ultimele 11 luni"; "A. este grupul lider pe piaţa de televiziune din România, programele canalelor noastre de la ştiri la "D." sau "E." sunt în topul audienţelor şi reprezintă alegerea numărul unu în materie de informare şi entertainment pentru publicul din România" nu pot fi cirsumscrise unei informări a publicului cu imparţialitate şi bună-credinţă.

Prezentând poziţia sa de lider pe piaţa de televiziune pentru marea majoritate a categoriilor de programe, intenţia recurentului reclamant a fost aceea de constrângere a celor două societăţi de a ajunge la un acord rezonabil în ceea ce priveşte încheierea contractului de retransmisie.

În deplin acord cu instanţa de fond, reţine şi Înalta Curte că recurentul reclamant nu a asigurat o informare corectă a publicului, a prezentat un amestec de informaţii şi opinii, a îndemnat telespectatorii la acţiuni lipsite de finalitatea afirmată, a prezentat în mod unilateral poziţia sa în cadrul negocierilor producând în acest mod o presiune asupra derulării acestora.

Alegaţiile recurentului ce vizează faptul că poate fi circumscrisă unei informaţii menţiunea că pot contacta cei doi furnizori B. şi C., informaţie menită să încurajeze telespectatorii să obţină mai multe detalii chiar de la societăţile cu care aveau un abonament de furnizare a canalelor de televiziune, pentru a-şi forma o opinie asupra situaţiei lor, nu pot fi primite. Observă Înalta Curte că prin acest mesaj, intenţia recurentului a fost aceea de a interpune publicul telespectator în negocierile părţilor cu scopul de a pune presiune pe cele două părţi contractante vizate de anunţ: B. şi C.. Prin urmare, recurentul reclamant a urmărit soluţionarea impasului în care se găseau negocierile pentru prelungirea/încheierea contractului de distribuire a canalelor societăţii reclamante de către distribuitorii de servicii B. şi C., deci un interes privat şi nu unul public.

Partea finală din mesajul transmis în ziua de 23 februarie 2019 "pentru informaţii contactaţi B. şi C." nu poate fi circumscrisă unei informaţii imparţiale şi prezentată cu buna credinţă.

Nu se contestă dreptul telespectatorilor de a fi informaţi cu privire la recepţionarea canalelor A., ci conţinutul informaţiei care nu respectă cerinţele legale: informaţia să fie prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă.

Aşa cum a fost formulat mesajul, şi aşa cum recurentul a înţeles a-l prezenta publicului "Începând cu 1 martie canalele A. ar putea să nu mai fie disponibile în reţelele B. şi C. ... pentru informaţii contactaţi B. şi C." rezultă, fără putere de tăgadă, că intenţia sa a fost de solicitare a telespectatorilor de a interveni pentru deblocarea impasului.

Şi critica din recurs prin care se susţine că nu a fost vorba niciun moment de exprimarea punctului de vedere al unei dintre părţi ci despre prezentarea unui fapt concret nu poate fi primită. Informaţia prezentată "Începând cu 1 martie canalele A. ar putea să nu mai fie disponibile în reţelele ..." nu poate reprezenta un fapt concret, ci doar o posibilitate, şi pentru a nu exista această posibilitate contactaţi reţelele B. şi C.. Aceasta este informaţia transmisă de recurent, informaţie care nu poate fi circumscrisă dispoziţiilor art. 64 din Decizia nr. 220/2011.

Înalta Curte reţine şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din Constituţia României "mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice". Fiind o obligaţie impusă prin legea fundamentală, furnizorii de servicii media au îndatorirea de a depune toată diligenţa pentru atingerea rezultatului cerut de lege, respectiv prezentarea unor informaţii corecte, imparţiale şi de bună credinţă.

În concluzie, faţă de modul cum informaţia a fost transmisă, se constată că aceasta nu a respectat cerinţele legale, iar instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect normele legale incidente cauzei.

Prin urmare, instanţa constată că toate susţinerile şi criticile recurentului reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 811 din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.