Judicial review of audit court findings on uneconomic procurement of R&D and market monitoring studies by a state-owned energy group
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of an energy distribution company, upholding the first-instance decision that refused to annul specific points of the Audit Court's resolution and decision challenging the legality and economic efficiency of expenses incurred for various specialized studies. The dispute centered on whether the national audit authority properly identified unjustified and uneconomic expenditures related to the procurement of infrastructure analysis, market monitoring, and R&D studies, with the appellant arguing these costs were necessary for its coordination role within its corporate group and that the lower court exceeded its judicial powers by reviewing business judgment. The court held that the appeals were unfounded, rejecting the claims of excess of power and misapplication of law, and emphasized that the company's legal authority to coordinate group activities did not exempt it from the statutory obligation to ensure the economic, efficient, and legal use of funds, while also determining that the specific studies in question did not require the specialized certification mandated by the energy regulator. Consequently, the administrative acts imposing financial measures remained in force, and the appeal was rejected under the Civil Procedure Code provisions regarding cassation grounds.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, art. 488 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Judicial review of audit court findings on uneconomic procurement of R&D and market monitoring studies by a state-owned energy group: The dispute centered on whether the national audit authority properly identified unjustified and uneconomic expenditures related to the procurement of infrastructure analysis, market monitoring, and R&D studies, with the appellant arguing these costs were necessary for its coordination role within its corporate group and that the lower court exceeded its judicial powers by reviewing business judgment. The court held that the appeals were unfounded, rejecting the claims of excess of power and misapplication of law, and emphasized that the company's legal authority to coordinate group activities did not exempt it from the statutory obligation to ensure the economic, efficient, and legal use of funds, while also determining that the specific studies in question did not require the specialized certification mandated by the energy regulator. Consequently, the administrative acts imposing financial measures remained in force, and the appeal was rejected under the Civil Procedure Code provisions regarding cassation grounds.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis for rejecting the appeal as unfounded in the final dispositive.
Cited as the procedural rule governing the rejection of the cassation appeal in the final dispositive.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data 3.04.2014, reclamanta Societatea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României:
1. Anularea în tot a încheierii nr. 23/17.03.2014, înregistrată la societatea recurentă sub nr. x/20.03.2014;
2. Anularea parţială a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv:
a) Decizia nr. 3/14.01.2014 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, pentru aplicarea măsurilor de valorificare a constatărilor din Raportul de control nr. x/18.12.2013;
b) Raportul de control înregistrat la societatea recurentă sub nr. x din 18.12.2013.
3. Suspendarea executării Deciziei nr. 3/14.01.2014 până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004.
4. Anularea în tot a încheierii nr. 23/17.03.2014, înregistrată la societatea recurentă sub nr. x/20.03.2014;
5. Anularea parţială a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv:
a) Decizia nr. 3/14.01.2014 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, pentru aplicarea măsurilor de valorificare a constatărilor din Raportul de control nr. x/18.12.2013;
b) Raportul de control înregistrat la societatea recurentă sub nr. x/18.12.2013.
Prin sentinţa civilă nr. 3132 din 17.11.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamantă.
S-a anulat parţial încheierea nr. 23 din 17.03.2014 în ceea ce priveşte pct. 1 şi 5 şi Decizia nr. 3/14.01.2014 în ceea ce priveşte pct. 4 şi 8.
S-a respins ca neîntemeiată contestaţia în ceea ce priveşte pct. 2, 3 şi 4 din încheierea nr. 23/17.03.2014 şi pct. 5, 6 şi 7 din Decizia nr. 3/14.01.2014.
S-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 3/14.01.2014, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2687 din 20 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate şi a trimis cauza pentru rejudecare cu privire la cererea de anulare a punctului 5 din Încheiere, cu corespondent în punctul 8 din Decizie.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1409 pronunţată la data de 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei Societatea A. S.A..
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate anterior menţionată a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.A. întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii judecătoreşti atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei în sensul anulării pct. 5 din încheierea nr. 23/17.03.2014 şi a pct. 8, respectiv a măsurii nr. 9 din Decizia nr. 3/14.04.2014.
După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se susţine că în raport de prevederile art. 45 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) din Constituţia României ce reglementează principiul constituţional al libertăţii economice, analiza sumară efectuată în baza afirmaţiilor Curţii de Conturi de către de instanţa de judecată a activităţii societăţii, a condiţiilor economice ale acesteia şi a oportunităţii hotărârilor AGA/CA echivalează cu o intervenire a instanţei judecătoreşti în activitatea/funcţionarea societăţii, în locul organelor sale.
Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susţine faptul că instanţa de rejudecare a făcut o analiză a tuturor contractelor, însă una sumară, reluând argumentele Curţii de Conturi fără a motiva acest lucru, fără a menţiona motivele pentru care a înlăturat argumentele A. şi fără a ţine cont de probatoriul administrat de A., ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
În susţinerea acestui motiv de casare recurenta reclamantă efectuează o analiză a contractului nr. x/2011 încheiat cu societatea B. S.R.L. având ca obiect elaborarea unui studiu privind analiza infrastructurii de comunicaţii, a contractelor nr. x/10.06.2011, y/31.05.2012, z/18.03.2013 încheiate cu C. S.R.L. având ca obiect elaborarea de studii de monitorizare a pieţei europene de electricitate şi energie regenerabilă, a contractului nr. x/28.06.2011 încheiat cu S.C. Filiala de Cercetări şi Modernizări Energetice ICEMENERG S.A. Bucureşti având ca obiect realizarea unei strategii pentru implementarea unui proiect pilot de reţea inteligentă în cadrul S.C. A. S.A., a contractului nr. x/23.06.2011 încheiat cu S.C. Ecro S.R.L. având ca obiect elaborarea unui studiu de impact al sistemului AMR pentru activităţile operatorului de măsurare la nivelul Societăţii A. S.A. prezentând pentru fiecare contract în parte scopul încheierii acestuia, obiectul fiecărui contract, activităţile desfăşurate de fiecare furnizor în parte, motivele care au impus încheierea acestor contracte precum şi faptul că, în raport de obiectul fiecărui contract în parte, activităţile desfăşurate de furnizorii B. S.R.L., C. S.R.L., S.C. Filiala de Cercetări şi Modernizări Energetice ICEMENERG S.A. Bucureşti în baza contractelor anterior menţionate nu puteau fi efectuate de salariaţii recurentei reclamante.
Susţine recurenta că instanţa de judecată a înlăturat toate aceste argumente prezentate de recurentă fără însă a arăta motivele pentru care instanţa a înţeles să le înlăture, limitându-se doar la o înşiruire a argumentelor Curţii de Conturi din Notele scrise depuse la termenul de judecată din data de 07.02.2019.
În ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor privind organizarea A. şi a filialelor sale, cu aplicarea greşită a prevederilor O.G. nr. 119/1999 şi O.U.G. nr. 109/2011, cu aplicarea greşită a prevederilor ANRE, cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 94/1992 Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi din 4 noiembrie 2010 şi O.U.G. nr. 34/2006.
Astfel, în ce priveşte aplicarea greşită a prevederilor privind organizarea A. şi a filialelor sale, după ce prezintă un scurt istoric al înfiinţării atât a Societăţii A. S.A. cât şi a filialelor, precum şi al scopului înfiinţării, concluzionează că în raport de prevederile art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 1342/2001, prin care s-au înfiinţat filialele de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din cadrul Societăţii A. S.A. activitatea de investiţii este atributul exclusiv al A. S.A. care va elabora programe de dezvoltare per ansamblu (concept unitar) şi va asigura contractarea şi implementarea lor, această prerogativă având ca scop funcţionarea în siguranţă a reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi a asigurării continuităţii în alimentarea cu energie A. a consumatorilor, în conformitate cu standardul de performanţă şi Codul tehnic al Reţelelor de Distribuţie.
Referitor la aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 119/1999 şi O.U.G. nr. 109/2011 susţine recurenta că în scopul exercitării atribuţiilor legale şi a controlului în cadrul grupului, societatea mamă A. stabilea strategii şi politici având o bază unitară şi standardizată. În acest sens, A. stabilea anual planuri de studii de cercetare şi dezvoltare necesare atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru cea a filialelor sale, privite ca un tot unitar.
Poziţia şi rolul A. în grup au fost expres asumate prin planul de administrare întocmit în baza O.U.G. nr. 119/2011 şi aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 40/2013 completată cu Hotărârea AGOA nr. 42/2013. Conform acestui plan misiunea A. era de a crea valoare pentru acţionari, clienţi şi alte părţi prin producerea, distribuţia şi furnizarea de energie A..
Susţine recurenta că faţă de prevederile legale mai sus menţionate şi ale planului de administrare aprobat prin AGOA este evident că filialele nu pot fi privite ca entităţi independente, ci ca parte a grupului A. aflate sub controlul şi coordonarea A., în calitate de societate-mamă, iar activităţile pe care le desfăşurau în această calitate nu pot fi privite în folosul ei exclusiv, ci în folosul grupului.
Totodată, cheltuielile pe care A. le înregistra erau atât pentru propria funcţionare cât şi pentru exercitarea activităţii de coordonare şi control a grupului. Pentru a reflecta cât mai corect calitatea de societate-mamă a A., statutul aprobat prin H.G. nr. 627/2000 a fost modificat în decembrie 2011, astfel încât obiectul principal de activitate a devenit "Activitatea de consultanţă pentru afaceri şi management cu privire la activitatea de distribuire şi furnizare a energiei electrice şi servicii energetice desfăşurate de filialele sale" Cod CAEN 7022.
Arată recurenta că acesta era obiectul principal de activitate, dar desfăşura în acelaşi timp şi activităţi secundare a căror enumerare este redată prin cererea de recurs, concluzionând că A. îşi exercita atribuţiile de societate mamă pentru grup dar desfăşura şi activităţi de prestări servicii către filialele sale şi/sau către alte entităţi în baza cărora obţinea venituri, iar pentru prestarea acestor activităţi A. şi-a organizat o structură de personal care era destinată analizei, raportărilor, coordonării şi controlului celor trei segmente de afaceri.
În ce priveşte aplicarea greşită a prevederilor ANRE, respectiv a Ordinului ANRE nr. 24/2007 modificat prin Ordinele nr. 14/2010, 51/2011 şi 23/2013 potrivit cărora studiile aferente proiectelor de investiţii puteau fi elaborate numai de către societăţi specializate în proiectare, cu competenţe în cercetare dezvoltare/analize de piaţă, etc., atestate în acest sens de către ANRE, cu precizarea faptului că A. S.A. nu deţinea o astfel de atestare şi pe cale de consecinţă, salariaţii societăţii nu puteau elabora astfel de studii. Mai mult decât atât A. s-a obligat contractual faţă de filiale să asigure elaborarea de studii de către terţi sub coordonarea A. S.A. - aparat central.
Ultima critică vizează aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 94/1992 - art. 33 alin. (3), Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi din 4 noiembrie 2010 (art. 5) şi de O.U.G. nr. 34/2006 (art. 2 alin. (2).
În acest sens arată că principala critică reţinută de Curtea de Conturi în cadrul Raportului de control a fost cea a caracterului nejustificat al angajării unor astfel de cheltuieli efectuate de A.. Or, în condiţiile în care justificarea unor cheltuieli coincide cu cerinţa ca această cheltuială să fie în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative prin care a fost înfiinţată entitatea, apreciază că susţinerile Curţii de Conturi privind caracterul nejustificat al angajării cheltuielilor cu studiul menţionat mai sus sunt eronate, mai ales că aceste cheltuieli au fost realizate în vederea îndeplinirii atribuţiilor legale aflate exclusiv în sarcina A., în calitate de societate-mamă.
Toate studiile contractate privesc obiecte de impact comun pentru activitatea tuturor filialelor de distribuţie, motiv pentru care se impunea să fie contractate de la nivel central, în vederea asigurării unui rezultat unitar şi a unei implementări identice. Contractarea studiilor la nivelul fiecărei filiale de distribuţie nu ar fi asigurat punerea în practică a unui plan comun şi ar fi afectat şi unitatea sistemului integrat de management arătat anterior. În ce priveşte cheltuielile efectuate cu achiziţia acestor studii, se susţine că acestea au fost recuperate de la filiale prin facturarea de prestări servici în baza contractelor de prestări servicii.
Încheierea contractelor s-a făcut cu respectarea legii, nicidecum cu încălcarea acesteia, astfel încât, în lipsa unei abateri de la legalitate, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi, pe cale de consecinţă, măsura contestată este nelegală ceea ce atrage casarea hotărârii atacate, şi anularea măsurii nelegale.
4. Apărările intimatei pârâte
Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că instanţa de judecată nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, nefiind încălcate principiile separaţiei puterilor în stat şi al libertăţii economice, hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază şi a fost dată cu respectarea cadrului legal aplicabil în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice A. S.A. s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti solicitând efectuarea unui control jurisdictional de legalitate asupra actelor administrative emise de Curtea de Conturi - Departamentul IV, respectiv a încheierii nr. 23/17.03.2014, a Deciziei nr. 3/14.01.2014, şi a Raportului de control înregistrat sub nr. x/18.12.2013.
Prin sentinţa civilă nr. 3132 din 17.11.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamantă, s-a anulat parţial încheierea nr. 23 din 17.03.2014 în ceea ce priveşte pct. 1 şi 5 şi Decizia nr. 3/14.01.2014 în ceea ce priveşte pct. 4 şi 8.
S-a respins ca neîntemeiată contestaţia în ceea ce priveşte pct. 2, 3 şi 4 din încheierea nr. 23/17.03.2014 şi pct. 5, 6 şi 7 din Decizia nr. 3/14.01.2014.
S-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 3/14.01.2014, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2687 din 20 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate şi a trimis cauza pentru rejudecare cu privire la cererea de anulare a punctului 5 din Încheiere, cu corespondent în punctul 8 din Decizie.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1409 din 11 aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a respins cererea reclamantei Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice A. S.A. de anulare a punctului 5 din încheierea nr. 23/17.03.2014 cu corespondent în punctul 8 din Decizia nr. 3/14.01.2014 emise de pârâta Curtea de Conturi a României.
Înainte de a analiza motivele de casare avute în vedere de recurenta reclamantă, în cuprinsul recursului declarat, se impune precizarea că noua rejudecare a avut loc în limitele casării, respectiv prin analizarea tuturor contractelor menţionate de autoritatea pârâtă la pct. 5 din încheierea nr. 23/17.03.2014, având corespondent pct. 8 din Decizia nr. 3/14.04.2014 ţinând cont susţinerile şi apărările părţilor, precum şi de întregul material probator aflat la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte motivele de casare avute în vedere de către recurenta reclamantă, respectiv art. 488 pct. 4, pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti - este circumscris, în opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, incursiunii autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat. (Decizia nr. 351 din 17 februarie 2016, Î.C.C.J., secţia I civilă).
Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.
Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.
Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio competenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.
În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.
Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.
Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se arată faptul că în raport de prevederile art. 45 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) din Constituţia României ce reglementează principiul constituţional al libertăţii economice, analiza sumară efectuată în baza afirmaţiilor Curţii de Conturi de către de instanţa de judecată a activităţii societăţii, a condiţiilor economice ale acesteia şi a oportunităţii hotărârilor AGA/CA, echivalează cu o intervenire a instanţei judecătoreşti în activitatea/funcţionarea societăţii, în locul organelor sale, critică ce nu poate fi primită.
Rolul unei instanţe judecătoreşti este de a spune dreptul, de a interpreta legea, judecătorul având atributia de a tranşa litigii prin interpretarea legii si a convenţiilor încheiate între părţile aflate în conflict, iar prin actul juridicţional, în finalitatea sa, tinde la salvgardarea ordinii juridice.
Instanţele, în activitatea lor, realizează o interpretare cazuală sau judiciară, care presupune ca, anterior soluţionării cauzei, să se studieze circumstanţele speţei deduse judecăţii, calificarea juridică a cauzei şi, ulterior, interpretarea normei de drept pentru emiterea actului juridicţional final, care încheie activitatea acesteia. În esenţă, toată activitatea juridicţională se rezumă la a interpreta atât norma de drept cât şi conduita părtilor şi a dovezilor administrate în faţa sa nemijlocit, prin verificarea situaţiei de fapt prezentate cu ipoteza abstractă a normei de drept, iar, în final, să impună restabilirea ordinii de drept încalcate.
În raport de conţinutul actelor administrative atacate prin care s-a constatat efectuarea de cheltuieli neeconomicoase prin achiziţia de studii de cercetare-dezvoltare, de monitorizare, de impact, strategii, studii tehnico-economice, în condiţiile în care în cadrul societăţii recurente existau direcţii de specialitate care aveau atribuţii stabilite prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare privind efectuarea cercetării-dezvoltării şi monitorizării infrastructurii de comunicaţii în vederea asigurării unei funcţionări corecte a sistemelor şi aplicaţiilor care funcţionează pe acestea, se impunea efectuarea de către instanţa de fond a unei analize a activităţii societăţii, a condiţiilor economice ale acesteia, pentru că doar în acest mod poate fi verificată legalitatea actelor administrative atacate.
Faptul că recurenta nu agreează punctul de vedere al instanţei nu constituie, sub niciun motiv, caz de casare prin raportare la pct. 4 al art. 488 C. proc. civ.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta reclamantă este nefondat.
În raport de considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.
Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.
Totodată, Înalta Curte observă că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.
Circumscris motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta susţine, în esenţă, că instanţa a făcut o analiză a tuturor contractelor, însă una sumară, reluând argumentele Curţii de Conturi a României fără a motiva acest lucru, fără a menţiona motivele pentru care a înlăturat argumentele A. şi fără a ţine cont de probatoriul administrat de A., ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Cu referire la aceste critici, Înalta Curte reţine că a critica sentinţa atacată pe considerentul că instanţa de fond nu a ţinut cont de probatoriul administrat de A. nu numai că nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dar nu se circumscrie niciunui alt motiv expres prevăzut la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., căci analiza, interpretarea şi valorificarea probatoriului cauzei ţine de stabilirea stării de fapt deduse judecăţii fiind astfel o chestiune de fapt ce excedează perimetrului de judecată al recursului aşa cum este configurat la art. 483 ali. 3 şi 4 C. proc. civ.
Neacordarea de către instanţa de fond, în procedura de evaluare a mijloacelor de probă administrate, a valenţelor probatorii pretinse de partea care le-a propus, nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, contestarea stării de fapt rezultată din evaluarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate reprezentând o chestiune de netemeinicie a hotărârii, a cărei analiză nu poate fi făcută în această cale de atac extraordinară.
Pe de altă parte, se constată că motivarea hotărârii nu cuprinde nici motive de fapt străine şi nici motive contradictorii, care să determine reformarea hotărârii atacate, judecătorul fondului arătând în mod clar că
Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele recurentei reclamante nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege şi nu de cele invocate de reclamantă.
Şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente cauzei.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
S-a susţinut prin intermediul acestui motiv de recurs interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor O.U.G. nr. 119/1999 şi O.U.G. nr. 109/2011 întrucât, societatea recurentă, în scopul exercitării atribuţiilor legale şi a controlului în cadrul grupului, stabilea strategii şi politici având o bază unitară şi standardizată, stabilea anual planuri de studii de cercetare şi dezvoltare necesare atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru cea a filialelor sale, privite ca un tot unitar.
Prin actele administrative atacate, Curtea de Conturi a României nu a contestat atribuţiile societăţii recurente de a stabili strategii şi politici având o bază unitară şi standardizată, de a stabili anual planuri de studii de cercetare şi dezvoltare necesare atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru cea a filialelor sale, privite ca un tot unitar, ci ceea ce a avut în vedere intimata-pârâtă a fost caracterul neeconomicos al cheltuielilor efectuate de recurentă.
Cu alte cuvinte, societatea recurentă are dreptul de a-şi exercita atribuţiile stabilite de lege şi a controlului în cadrul grupului însă acest drept nu trebuie să anihileze obligaţia recurentei de a urmări realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor, iar în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 119/1990 invocate chiar de către recurentă, avea obligaţia să asigure legalitatea, regularitatea, economicitatea, eficacitatea şi eficienţa în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului.
S-a susţinut, totodată, că instanţa de judecată a aplicat în mod eronat şi prevederile Ordinului ANRE nr. 24/2007 în sensul că studiile aferente proiectelor de investiţii puteau fi elaborate numai de către societăţi specializate în proiectare, cu competenţe în cercetare dezvoltare/analize de piaţă, atestate în acest sens de către ANRE, iar societatea recurentă nu deţinea o astfel de atestare, şi prin urmare salariaţii recurentei nu putea elabora astfel de studii.
Prevederile art. 1 şi art. 3 din Ordinul nr. 24/2007 dispun:
Art. 1:
"Se aprobă Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3:
"Operatorii economici care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin".
De asemenea, prin art. 2 din Regulamentul din 2007 pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic s-a statuat:
"(1)În scopul respectării legilor şi normelor în vigoare, operatorii economici care desfăşoară activităţi de proiectare şi executare de instalaţii electrice racordate la Sistemul Electroenergetic Naţional trebuie să deţină atestat emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare Autoritatea competentă, în condiţiile prezentului regulament".
Prin urmare, Ordinul 24/2007 reglementează categoriile de activităţi din sistemul electroenergetic ce nu pot fi efectuate decât de către un operator economic atestat de ANRE, respectiv activităţi de proiectare şi executare de instalaţii electrice, de verificare şi exploatare a instalaţiilor electrice.
Analizarea criticii formulate nu se poate face decât prin raportare la obiectul fiecărui contract, în parte, pentru a putea observa dacă activităţile desfăşurate de furnizori sunt din cele ce impunea efectuarea lor de către un operator atestat.
În acest sens, se reţine că obiectul contractului nr. x/2011 încheiat cu B. S.R.L. l-a reprezentat elaborarea unui studiu privind analiza infrastructurii de comunicaţii (contract de consultanţă aşa cum s-a susţinut prin acţiune fila x paragraful 3); contractul nr. x/2013 (contract de servicii) a avut ca obiect servicii de asistenţă tehnică specializată pe infrastructura de comunicaţii A. S.A. în vederea asigurării unei funcţionări corecte, sigure şi fiabile a sistemelor şi aplicaţiilor care funcţionează pe aceasta; iar contractele nr. x/10.06.2011, nr. y/31.05.2012 şi nr. 41/18.03.2013 încheiate în anii 2011, 2012 şi 2013 cu C. S.R.L. au avut ca obiect elaborarea de studii de monitorizare a pieţei europene de electricitate şi energie regenerabilă.
Se observă astfel că niciuna din activităţile menţionate în contractele sus enumerate nu sunt din cele pentru a căror executare este necesară existenţa unui atestat ANRE.
În aceste condiţii critica ce vizează greşita interpretare şi aplicare a prevederilor Ordinului ANRE 24/2007 este nefondată şi nu poate fi primită.
Ultima critică subsumată aceluiaşi motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondată. S-a susţinut că încheierea contractelor verificate de intimata-pârâtă s-a făcut cu respectarea legii, nicidecum cu încălcarea acesteia, astfel încât, în lipsa unei abateri de la legalitate, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi, pe cale de consecinţă, măsura contestată este nelegală ceea ce atrage casarea hotărârii atacate, şi anularea măsurii nelegale.
Art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 prevede că "În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate."
Trebuie avut în vedere şi faptul că prin activitatea de control exercitată de Curtea de Conturi, "se verifică şi se urmăreşte modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice" aşa cum se arată la art. 2 lit. a) din Legea nr. 94/1992.
În condiţiile în care au fost constatate abateri de la legalitate de către recurenta reclamantă, care avea obligaţia să asigure legalitatea, regularitatea, economicitatea, eficacitatea şi eficienţa în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului, nu se poate susţine că nu sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 33 alin. (3) sau că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de această dispoziţie legală.
Prin urmare, instanţa constată că toate susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1409 din 11 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.