Judicial disciplinary complaint classification: scope of review, evidentiary limits, and admissibility of challenges to interlocutory orders on appeal

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului-şef nr. C19-746 din 20 martie 2019 şi a rezoluţiei de clasare din data de 17 decembrie 2018, emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor în cauză.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 643/2019 pronunţată la data de 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., două sunt criticile aduse hotărârii recurate.

Astfel, sub un prim aspect arată că instanţa a încălcat art. 131 C. proc. civ., omiţând să verifice competenţa instanţei sesizate şi să se pronunţe motivat asupra acesteia.

Prin cea de-a doua critică se arată faptul că instanţa de fond a încălcat dreptul recurentului la un proces echitabil prin nerespectarea dreptului la apărare sub mai multe aspecte:

- cererea de amânare a cauzei în mod nelegal a fost respinsă, sens în care arată că "cererea de amânare, formulată distinct şi în principal, pentru orice act procedural trebuia să fie analizată şi soluţionată în raport de dispoziţiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. iar nu în raport de existenţa unei cereri subsidiare, de discutare a probatoriului în lipsă

- solicitarea de judecare în lipsă, în subsidiar, a vizat doar discutarea probatoriului nu şi pentru judecata pe fond

- în mod nelegal a fost respinsă solicitarea recurentului de admitere ca probă şi de solicitare de la pârâtă a documentaţiei care a stat la baza emiterii rezoluţiei de clasare nr. 2349A/16.07.2019 deşi acestea priveau tocmai o parte din perioada care face obiectul sesizării şi faptele judecătorului împotriva căruia formulase sesizarea

- dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare a fost încălcat şi prin faptul că judecătorul fondului a refuzat să examineze înscrisul depus odată cu Întâmpinarea, respectiv Rezoluţia nr. 2349/a/16.07.2019.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată recurentul că hotărârea recurată conţine motive străine, ori contradictorii, fără corespondent în realitatea obiectivă, totodată, fiind nemotivată în drept.

Arată recurentul că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că inspectorul judiciar a constatat în mod că nu s-a făcut dovada încălcării de către magistratul reclamat a normelor de drept, sens în care arată că încălcarea normelor de drept procesuale de către magistratul reclamat rezultă din faptele descrise în sesizare, din conţinutul dosarului nr. x/2009, respectiv încheierile nelegale de dare în debit, în lipsa unei amenzi aplicate în prealabil, din rezultatul vătămător al tergiversării cauzei, adică din probele administrate chiar de către pârâtă în cadrul cercetării prealabile.

Susţine că în cauză nu a fost atacată soluţia fondului din dosarul nr. x/2009 respectiv raţionamentul logico-juridic al judecătorului, ci tocmai pervertirea unor dispoziţii legale şi aplicarea lor contrar scopului pentru care au fost edictate, pentru a favoriza expertul, partea adversă şi pentru a-i prejudicia pe reclamanţi.

Afirmă recurentul că este falsă şi părtinitoare motivarea instanţei că indiciile unei abateri disciplinare trebuie să rezulte întotdeauna (numai) din materialul probator administrat de Inspecţia Judiciară. Aspect ce, în opinia recurentul, este unul greşit, întrucât dacă inspectorul judiciar nu vrea să cerceteze şi să strângă sau să valorifice materialul probator despre care instanţa de contencios nu are cunoştinţă, judecătorul vinovat scapă, prin simplul fapt al complicităţii inspectorului judiciar, iar instanţa de contencios administrativ nu poate să dea altă soluţie decât cea care rezultă din materialul probator pus la dispoziţie de către inspectorul judiciar.

Arată recurentul că abaterile sesizate de către acesta au fost confirmate de altă rezoluţie a Inspecţiei Judiciare cu nr. 2349/A/16.07.2019 dată în lucrarea nr. 19-2177a DIJ pe care judecătorul fondului nu a admis-o ca probă, sau a refuzat să o considere probă la dosar tocmai pentru că dovedea sesizarea recurentului.

În ce priveşte principiul non bis in idem arată recurentul, sub un prim aspect, că hotărârea atacată nu este motivată în drept în ceea ce priveşte neanalizarea de către instanţa de fond a motivelor din cererea formulată pentru perioada pentru care a fost pronunţată Hotărârea nr. 8J/2016, iar pentru perioada ulterioară perioadei menţionate în Hotărârea nr. 8J/2016 în mod nelegal şi cu interpretarea abuzivă a legii, judecătorul cauzei a considerat că inspectorul judiciar a analizat indiciile privind abaterea disciplinară, dar nu menţionează nimic despre concluzia voit eronată, nelegală şi abuzivă a inspectorului judiciar.

În ce priveşte legalitatea şi temeinicia măsurii de clasare pentru art. 99 lit. h) raportat la măsurile procesuale dispuse de judecătorul reclamat, se aduc următoarele critici:

- judecătorul fondului nu a observat că în dosarul nr. x/2009 nu este aplicabil art. 187 alin. (1) din Noul C. proc. civ., acestui dosar fiindu-i aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ.

- nu se pune problema independenţei judecătorului sau a imixtiunii în activitatea de judecată, ci de a stabili dacă aplicarea legii şi măsurile luate au fost dispuse cu rea credinţă, în scopul menţionat în sesizare, judecătorul vizat de sesizare ştiind că trebuie să dea aparenţa că îşi îndeplineşte obligaţiile profesionale pentru a nu fi supus unor sancţiuni.

Nu poate fi pasată răspunderea pentru nepunerea în executare a amenzilor numai grefierului de şedinţă întrucât imposibilitatea de executare a fost cauzată, cu bună ştiinţă, de către judecător, prin modul nelegal al măsurii (dare în debit fără amendare prealabilă) şi prin caracterul inform al încheierilor de şedinţă, din care lipseau datele de stare civilă ale expertului.

Cu referire la termenul de judecată din data de 20.09.2018 arată recurentul că este eronată susţinerea din motivarea hotărârii potrivit căreia reclamantul nu ar fi contestat în faţa instanţei constatările şi raţionamentele inspectorului. Ori judecătorul nu a citit acţiunea, ori ascunde adevărul. Dispoziţiile art. 392 din Noul C. proc. civ. nu este aplicabil în dosarul nr. x/2009, ci vechiul C. proc. civ.

În ce priveşte proba cu înscrisuri, respectiv Rezoluţia nr. 2349A/16.07.2019 în mod greşit judecătorul fondului a refuzat să o analizeze.

Arată că nu a solicitat desfiinţarea acestei rezoluţii, ci a invocat-o ca probă pentru a dovedi existenţa abaterilor disciplinare săvârşite.

În mod abuziv judecătorul fondului a refuzat să dea valoare probatorie acestui înscris care ar fi dus la o altă soluţie în cauză, întrucât chiar pârâta conformă prin acest înscris săvârşirea abaterilor disciplinare ale judecătorului reclamat pentru perioada identică şi pentru cauza care îl priveşte (dosar nr. x/2009), refuz ce constituie o încălcare gravă a dreptului la apărare, a rolului activ al judecătorului, a principiului aflării adevărului.

În ce priveşte rezoluţia inspectorului şef, în mod greşit a considerat judecătorului fondului că este legală.

Nelămuririle judecătorului referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 451 din Legea nr. 317/2004 ar fi putut fi evitate dacă judecătorul fondului nu ar fi respins abuziv cererea de amânare şi ar fi dat posibilitatea recurentului să se prezinte la judecată şi să invoce motivat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate.

Prin ultima critică susţine că în ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii hotărârea nu este motivată în drept, nefiind indicate textele de lege care permit judecătorului să dea o soluţie de respingere a acţiunii (din Legea nr. 554/2004, C. proc. civ., etc.)

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că instanţa de fond a motivat soluţia dispusă, raportat la obiectul pricinii, situaţie în care argumentele invocate în suţinerea căii de atac nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate.

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arată intimata că temeiul de drept al acţiunii îl reprezintă dispoziţiile art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora competenţa exclusivă de a soluţiona contestaţiile formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară revine secţiei de contencios administrativ i fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva rezoluţiei Inspectorului-şef nr. C19-746 din 20 martie 2019 şi a rezoluţiei de clasare din data de 17 decembrie 2018, emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor în cauză.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.

Soluţia Curţii de Apel este corectă fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei la situaţia de fapt din dosar.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurent este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform cărora casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părţi şi continuând cu nesemnarea cererii reconvenţionale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Referitor la respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de recurent la termenul de judecată din data de 08.10.2019, precum şi respingerea cererii de probatorii cu înscrisuri noi, instanţa de recurs reţine că acestea au fost soluţionate de judecătorul fondului la termenul de judecată din data de 08.102019, soluţia de respingere a acestor cereri precum şi argumentele pe care se întemeiază fiind consemnate în încheierea de la acea dată.

Înalta Curte reţine că prin recursul formulat recurentul formulează critici exclusiv cu privire la sentinţa recurată, fără a formula recurs şi împotriva încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 08.10.2019 când prima instanţă a respins cele două cereri anterior menţionate.

Potrivit dispoziţiilor art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul.

Întrucât, spre deosebire de vechiul C. proc. civ., în actualul Cod nu se mai prevede că apelul/recursul declarat împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare, instanţa de recurs apreciază că, pentru a putea face obiectul analizei instanţei de control judiciar, este necesar ca partea interesată să indice expres în cuprinsul căii de atac încheierile premergătoare pe care înţelege să le atace.

În lipsa unei menţiuni exprese în cuprinsul cererii de recurs în sensul că această cale de atac priveşte atât sentinţa civilă nr. 643/2019 din 22 octombrie 2019, cât şi încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 08 octombrie 2019, orice critică adusă de recurent soluţiilor pronunţate prin aceasta din urmă nu va putea fi primită, fiind vădit nefondată.

Potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşata. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Pe cale de consecinţă, argumentele statuate de prima instanţă în cuprinsul încheierii pronunţate în şedinţa publică din 08.10.2019 se bucură de autoritate de lucru judecat, criticile recurentului cu privire la conţinutul acesteia neputând fi primite.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul reclamant este nefondat.

În raport de considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

Totodată, Înalta Curte observă că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul susţine că a făcut dovada faptului că judecătorul reclamat a încălcat normele de drept procesual, dovadă ce rezultă din încheierile nelegale de dare în debit în lipsa unei amenzi aplicate în prealabil, din rezultatul vătămător al tergiversării cauzei, astfel că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că cercetările efectuate de inspectorul judiciar sunt corecte.

S-a susţinut, de asemenea, şi faptul că instanţa de fond nu a analizat înscrisul depus de recurent la dosarul cauzei, respectiv Rezoluţia 2349A/16.07.2019 emisă de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

Cu referire la aceste critici, Înalta Curte reţine că a critica sentinţa atacată pe considerentul că instanţa de fond nu a ţinut cont de toate actele aflate la dosar sau că nu a analizat anumite înscrisuri aflate la dosar nu numai că nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dar nu se circumscrie niciunui alt motiv expres prevăzut la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., căci analiza, interpretarea şi valorificarea probatoriului cauzei ţine de stabilirea stării de fapt deduse judecăţii fiind astfel o chestiune de fapt ce excedează perimetrului de judecată al recursului aşa cum este configurat la art. 483 ali. 3 şi 4 C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că motivarea hotărârii nu cuprinde nici motive de fapt străine şi nici motive contradictorii, care să determine reformarea hotărârii atacate, judecătorul fondului arătând în mod clar că susţinerile din sesizarea formulată de recurentul reclamant au fost analizate de către inspectorul judiciar în raport de întrunirea elementelor constitutive ale abaterii, respectiv încălcarea cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe. În condiţiile în care cerinţele impuse de dispoziţia art. 991 din Legea nr. 303/2004 nu au fost dovedite soluţia de clasare dispusă de intimată este corectă.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantului nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege şi nu de cele invocate de reclamant.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului prin care se arată că este falsă şi părtinitoare motivarea instanţei de fond cu privire la faptul că indiciile unei abateri disciplinare trebuie să rezulte întotdeauna din materialul probator administrat de inspecţia judiciară.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 741 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 care dispun: " Verificările se finalizează printr-un raport prin care, în baza întregului material probator administrat, Inspecţia Judiciară apreciază dacă eroarea judiciară a fost săvârşită de judecător sau procuror cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Hotărârea nr. 1027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară în conformitate cu care:

"(1) În situaţia în care se constată, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluţie, clasarea sesizării", precum şi la dispoziţiile art. 14 alin. (2) din acelaşi act normativ în conformitate cu care:

"(2) Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situaţie în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condiţiile art. 10 alin. (6)"

Înalta Curte va reţine, de asemenea, şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care:

"(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor".

Prin urmare, constată Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 18 din Hotărârea nr. 1027/2012 precum şi de dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 că obiectul inspecţiei judiciare îl constituie verificarea sesizărilor sub aspectul identificării indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare, iar în urma verificărilor efectuate de inspectorii judiciari se poate concluziona existenţa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare.

Nici critica ce vizează lipsa temeiului de drept al invocării, al validării principiului non bis in idem, nu poate fi primită.

Pentru a dezlega o anumită chestiune instanţele de judecată pot apela la principiile generale de drept în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) C. civ. în conformitate cu care "(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului".

Prin urmare, instanţa de judecată poate să îşi întemeieze argumentaţia pe principiile de drept, care conform normei juridice precitate constituie izvor de drept.

Prin critica referitoare la nelegalitatea măsurii de clasare cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. h) prin raportare la măsurile procesuale dispuse de judecătorul reclamat se susţine că judecătorul fondului nu a observat că dispoziţia art. 187 alin. (1) din Noul C. proc. civ. nu este aplicabilă cauzei cu nr. x/2009 ci dispoziţiile vechiul C. proc. civ.

Observă Înalta Curte că într-adevăr, cauzei cu numărul x/2009 îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ., însă norma art. 187 alin. (1) din Noul C. proc. civ. are corespondent şi în vechiul C. proc. civ. - art. 1081 alin. (2) lit. c) - astfel încât invocarea unei norme de drept din noul act de procedură nu poate determina reformarea hotărârii recurate.

Prin criticile aduse hotărârii atacate referitoare la termenul de judecată din data de 20.09.2018 se arată că este eronată reţinerea instanţei de fond potrivit căreia reclamantul nu ar fi contestat în faţa instanţei constatările şi raţionamentele inspectorului.

Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate cu referire la termenul de judecată anterior menţionat, a reţinut că menţiunile din referatul întocmit de grefier ca urmare a reluării cauzei la a doua strigare relevă faptul că, în esenţă, s-au consemnat aspectele invocate de petent, care, potrivit propriilor afirmaţii, a depus şi note scrise la dosar. Inspecţia Judiciară a reţinut şi faptul că judecătorul cauzei ar fi restricţionat susţinerile părţii.

Analizând acţiunea formulată de către recurent constată Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, că ceea ce recurentul a contestat cu referire la termenul de judecată din data de 20.09.2018 a fost faptul că deşi expertul fusese citat pentru ora 12:30, cauza a fost strigată mai devreme, cauza fiind reluată la orele 13:40, astfel că această critică este nefondată.

S-a susţinut prin cererea de recurs şi faptul că recurentul, prin respingerea cererii de amânare a cauzei, a fost pus în imposibilitate de a invoca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 451 din Legea nr. 317/2004.

Nici această susţinere nu poate fi primită. În raport de prevederile art. 12 alin. (1) din C. proc. civ. drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă. Împrejurarea că recurentul nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din 08.10.2019 nu înseamnă că nu putea depune la dosar note scrise prin care excepţia de neconstituţionalitate să fie invocată.

Şi ultima critică este nefondată. Împrejurarea că nu este indicat un temei de drept al respingerii acţiunii formulate nu poate duce la reformarea hotărârii, cu atât mai mult cu cât soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa sunt prevăzute de dispoziţiile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 în conformitate cu care: " (6)Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa sunt:

a)respingerea contestaţiei;

b)admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare".

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei nr. 643/2019 din 22 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.