Suspension of fiscal administrative act execution: failure to prove evident illegality and imminent harm under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea actelor administrativ fiscale:

- Decizia de Impunere nr. x din data de 27.04.2018;

- Raport de inspecţie fiscală (RIF) nr. x/27.04.2018 din 28.11.2017, şi suspendarea executării acestor acte administrativ fiscale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1261 din data de 22.10.2019 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a admis excepţia necompetenţei materiale Tribunalului Maramureş, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

În urma declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 42/2020 pronunţată la data de 26 martie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios fiscal şi pe cale de consecinţă a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. xnr. 32 din 27 aprilie 2018 şi a RIF din 28 noiembrie 2017.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale constând în Decizia de impunere nr. x din 27 aprilie 2018 şi RIF din 28 noiembrie 2017.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 martie 2020 cât şi împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. - în insolventă, pin lichidator judiciar B. S.R.L. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi în rejudecare, a solicitat admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal contestat până la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative şi jurisdicţionale împotriva acestora, admiterea cererii prin care a solicitat suspendarea judecării acţiunii până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cerere respinsă prin încheierea de şedinţă din 12 martie 2020.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. arată recurenta că încheierea din 12 martie 2020 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 413 alin. (2) C. proc. civ.. În acest sens, precizează că nu s-a atacat o decizie de soluţionare a contestaţiei administrative întrucât o astfel de decizie nu există, soluţionarea contestaţiei administrative formulată de recurentă fiind la rândul său suspendată până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Afirmă recurenta că instanţa fondului nu a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj lămuriri cu privire la stadiului dosarului penal nr. x/2018 şi dacă are ca obiect fapte cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală din 28.11.2017 şi Decizia de impunere nr. x/27.04.2018, cerere pe care o reiterează şi prin prezentul memoriu de recurs.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată recurenta că au fost aplicate în mod eronat de către instanţa de fond dispoziţiile art. 268 alin. (1) şi art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală precum si dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Sunt redate de către recurentă dispoziţiile legale precitate si arată că din economia dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal nu este ţinută de admisibilitatea acţiunii pe fond dată de existenţa şi atacarea în instanţă şi a deciziei de soluţionare a recursului graţios. Susţine că cererea de suspendare a executării actului administrativ nu este ţinută nici măcar de existenţa la formularea sa a unei acţiuni în instanţă pe fondul cauzei, ci este condiţionată numai de "sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare", reclamantul putând formula o astfel de cerere sub rezerva existenţei procedurii prealabile, anterior sau ulterior depunerii acţiunii în instanţă, astfel că respingerea cererii de suspendare pe motiv că plângerea prealabilă formulată în condiţiile art. 268 alin. (1) Codul de procedură fiscală şi ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu a fost soluţionată ci suspendată, este nelegală.

În ce priveşte cazul bine justificat susţine recurenta că instanţa de fond era chemată a analiza dacă motivele de fond ale acţiunii ar constitui un motiv de anulare a actelor administrativ fiscale, în cazul în care acestea ar fi dovedite printr-o probaţiune pertinentă şi concludentă.

Situaţia actuală contabilă şi rezultată din actele justificative este una clară în favoarea inexistenţei de obligaţii suplimentare de genul celor invocate de organul fiscal. Actele administrativ fiscale tind să modifice situaţia actuală a subscrisei, situaţie acceptată până acum de chiar respectivele organe. Întotdeauna când se tinde de către organul fiscal la împovărarea unui contribuabil prin acte administrativ fiscale care au la bază presupuneri regăsim un caz bine justificat în vederea suspendării pentru a proteja contribuabilul de posibile abuzuri ce ar conduce la consecinţe dezastruoase pentru acesta.

Afirmă recurenta că situaţia de caz bine justificat se încadrează şi faptul stării de insolvenţă a recurentei, situaţie în care regula o reprezintă suspendarea executării silite, creanţele fiscale reprezentând doar o excepţie. Cu atât mai mult cu cât organul fiscal a formulat în cauză cereri de plată şi de intrare a recurentei in procedura falimentului, deşi există şanse de reorganizare şi salvare a societăţii.

În ce priveşte paguba iminentă arată recurenta că aceasta rezultă din chiar caracterul executoriu al titlului de creanţă, care neachitat la termen se transformă în titlu executoriu generator de executare silită. În prezenta cauză există pe rolul judecătorului sindic o cerere de plată ce poate genera intrarea în faliment a recurentei. Astfel că, ulterior executării actului administrativ-fiscal, chiar dacă ulterior acesta s-ar desfiinţa, măsura ar fi tardivă.

4. Apărările intimatelor

Intimatele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, arată intimatele că cererea de suspendare a soluţionării cauzei în mod corect a fost respinsă în raport de faptul că obiectul prezentei acţiuni nu vizează şi decizia de soluţionare a contestaţiei, ci doar anularea deciziei de impunere, sens în care în mod corect a apreciat instanţa de fond ca nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cu referire la cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, se arată că recursul este nefondat având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită nici condiţia cazului bine justificat şi nici cea a pagubei iminente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x/27.04.2018 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 28.11.2017, precum şi suspendarea executării acestor acte administrativ fiscale.

Prin Notele de şedinţă depuse la data de 11 martie 2020, recurenta reclamantă a solicitat instanţei de fond suspendarea soluţionării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (2) C. proc. civ. până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cerere respinsă de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 12 martie 2020.

Motivul de recurs prin care recurenta-reclamantă a criticat soluţia de respingere a cererii de suspendare a soluţionării cauzei este neîntemeiat. În acest sens, recurenta-pârâtă a susţinut că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu motivarea că nu s-a atacat o decizie de soluţionare a contestaţiei administrative întrucât o astfel de decizie nu există, soluţionarea contestaţiei administrative fiind suspendată până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Dispoziţiile de la pct. 5 constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, şi include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părţi şi continuând cu nesemnarea cererii reconvenţionale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Criticile privind respingerea cererii de suspendare a soluţionării cauzei nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Suspendarea judecăţii reprezintă un incident în cursul desfăşurării acesteia constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor. Art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii şi anume atunci când se ivesc indiciile unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Textul evocă ipoteza când acţiunea civilă este sau devine dependentă de soluţia ce s-ar da în acţiunea penală, scopul suspendării fiind tocmai verificarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii sau infracţiunilor cu privire la care s-a început urmărirea penală.

În cauză, pentru a fi incident cazul de suspendare prevăzut de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. era necesar ca obiectul acţiunii în contencios fiscal să vizeze şi decizia de soluţionare a contestaţiei (chiar dacă prin respectiva decizie organul fiscal nu a soluţionat pe fond contestaţia ci a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la soluţionarea sesizării penale), aspect reţinut în mod corect de judecătorul fondului.

Cum în cauză, prin acţiunea formulată, recurenta reclamantă nu a înţeles a solicita şi anularea Deciziei nr. 509/19.10.2018 de soluţionare a contestaţiei administrative, soluţia de respingere a cererii de suspendare este corectă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel că motivul de recurs invocat este nefondat.

Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamantă, iar recursul promovat în cauza pendinte vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 este una în conformitate cu litera şi spiritul unor astfel de texte normative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond", iar potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei."

Prealabil, Înalta Curte reţine că nu poate fi primită critica ce vizează faptul că cererea de suspendare a executării actului administrativ "nu este ţinută nici măcar de existenţa la formularea sa a unei acţiuni în instanţă pe fondul cauzei, ci este condiţionată numai de sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare" în raport de faptul că recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de suspendare şi pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, normă juridică ce impune ca şi condiţie existenţa unei acţiuni de anulare a actului administrativ a fiscal.

Cum în cauză există o decizie de soluţionare a contestaţiei administrative, dar împotriva căreia recurenta reclamantă nu a înţeles a formula acţiune de anulare, constată Înalta Curte că judecătorul fondului corect a reţinut că nu este îndeplinită nici condiţia de ordin procedural pentru admiterea cererii de suspendare

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

În acest context, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural menit a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind reglementat, în planul contenciosului administrativ, de prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, însă reprezintă şi o ipoteză de excepţie de la regula caracterului executoriu al actului administrativ, sens în care este de strictă interpretare şi presupune îndeplinirea unor exigenţe specifice. Conform acestora, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cazul bine justificat şi paguba iminentă, cele două condiţii determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Noţiunea de caz bine justificat are o definiţie legală reglementată prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t), din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, printr-o astfel de noţiune se înţeleg: "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

În concret, pentru a interveni suspendarea pe cale judecătorească a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, care să creeze o îndoială rezonabilă privind prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumţie, răsturnare care se poate petrece în faţa instanţei care examinează cererea în anularea actului administrativ.

În cazul suspendării actului administrativ fiscal instanţa este chemată să realizeze o analiză de aparenţă a legalităţii, fără a influenţa şi afecta fondul cauzei, verificarea fiind una limitată doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra sus indicatei prezumţii.

Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ, însă fără a fi limitative, au fost reţinute de instanţa supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.

În prezenta cauză argumentele invocate ca fiind "împrejurări vădite", nu au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Înalta Curte reţine că nu este suficient ca recurenta-reclamantă să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii, care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu asupra legalităţii actului.

Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Or, aspectele prezentate de recurenta-reclamantă, în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat (situaţia contabilă şi rezultată din actele justificative este una clară în favoarea inexistenţei de obligaţii suplimentare de genul celor invocate de organul fiscal, argumentele împotriva actelor administrativ fiscale fiind simple şi concrete, creând o aparenţă substanţială de fondare, actele administrativ fiscale tind să modifice situaţia actuală a recurentei, situaţie până acum acceptată chiar de organele fiscale, întotdeauna când se tinde de către organul fiscal la împovărarea unui contribuabil prin acte administrativ fiscale care au la bază presupuneri există un caz bine justificat în vederea suspendării pentru a proteja contribuabilul de posibile abuzuri ce ar conduce la consecinţe dezastruoase pentru acesta, probaţiunea pentru dovedirea neconcordanţei constatărilor organului fiscal cu situaţia reală a subscrisei este una pertinentă şi concludentă - expertiza în specializarea contabilitate-fiscalitate) privesc fondul actelor atacate, temeinicia şi legalitatea acestora, şi se analizează în cadrul acţiunii în anulare, neputând fi subsumate condiţiei cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului care priveşte examinarea legalităţii.

Criticile recurentei-reclamante excedează analizei instanţei în procedura suspendării executării actului şi nu sunt capabile să dovedească îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

În mod corect judecătorul fondului a reţinut că în dovedirea cazului bine justificat, reclamanta a înţeles să invoce motive de nelegalitate ce nu întrunesc exigenţele prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât respectivele motive nu pot fi analizate în procedura specifică cererii de suspendare a executării, deoarece s-ar prejudeca fondul litigiului.

Prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material, stabilind legal că aspectele evocate de recurenta - reclamantă nu pot fi încadrate în parametrii reglementaţi de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, spre a fi reţinută îndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. În cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate, cererea de plată formulată de intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş în dosarul de insolvenţă nr. 4099/100/2014 prin care se solicită plata creanţei în cuantum de 14.148.743 RON, creanţă născută după data deschiderii procedurii de insolvenţă (08.08.2014) nu este de natură a dovedi producerea unui prejudiciu material şi previzibil în condiţiile în care conţine un debit mult mai mare faţă de cel menţionat în cuprinsul actelor administrative a căror suspendare se solicită, respectiv creanţa în cuantum 11.357.477 RON (4.226.434 impozit pe profit şi 7.131.043 RON TVA).

Ca atare, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu prezintă critici concrete din care să rezulte că prima instanţă ar fi dat o interpretare greşită normelor de drept material.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva încheierii din 12 martie 2020 şi a sentinţei nr. 42/2020 din 26 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.