Suspension of Internal Regulation and case-allocation decisions refused for lack of imminent damage; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

La data de 16 iulie 2020, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, acţiunea formulată de reclamantul A., prin care a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu pârâţii Colegiul de Conducere a Tribunalului Cluj, Consiliul Superior al Magistraturii, B., să se dispună în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004:

- suspendarea art. 101 alin 31 şi art. 111 alin. (13)2 ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

- suspendarea Hotărârii Colegiului de Conducere al Tribunalului Cluj nr. 3 din 30.01.2020, prin care, în temeiul art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti s-a aprobat preluarea de către doamna judecător B. a cauzelor completului IX FNCP - cauze directe, precum şi a completului IX JDL, cu redeschiderea completului IX FNCP începând cu data de 03.02.2020;

- suspendarea art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Cluj nr. 7 din 11.03.2020, prin care, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie se aprobă desemnarea pentru anul 2020, a completului IX FNCP - judecător titular B. ca fiind specializat pentru judecarea infracţiunilor de corupţie şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie.

La data de 28.07.2020 reclamantul A. a formulat cerere de strămutare a acestui dosar de pe rolul Curţii de Apel Cluj, pentru motive de bănuială legitimă, respectiva cerere fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. de dosar x/2020

La data de 05 august 2020 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 104/2020 a dispus următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B..

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Cluj - Colegiul de Conducere a Tribunalului Cluj şi Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată, iar în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă."

La data de 09 septembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 4259 pronunţată în Camera de Consiliu, în dosarul nr. x/2020, apreciind că există motive de bănuială legitimă, în sensul art. 142 alin. (2) C. proc. civ., a admis cererea formulată de petentul A., dispunând strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la Curtea de Apel Târgu Mureş.

Deopotrivă, în baza art. 145 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că sentinţa civilă nr. 104 din 5 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal este desfiinţată de drept.

Urmare a dispunerii strămutării cauzei, prin încheierea nr. 4259 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia a II-a civilă, de Contencios Administartiv şi Fiscal, la data de 17.09.2020, sub acelaşi număr, respectiv 418/33/2020.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 77 din 06 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj şi B..

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A., a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului şi în consecinţă admiterea cererii de suspendare.

A susţinut, în esenţă, recurentul - reclamant că hotărârea este afectată de motivele de recurs prevăzute de art. 488 net. 8 C. proc. civ., instanţa aplicând greşit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 2, 11, 53, 57 din Legea nr. 304/2004, art. 126, art. 21 alin. (3), art. 16 din Constituţie, art. 6 CEDO, art. 7, 9, 19 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015 a CSM, art. 29 alin! (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv de cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menţionează recurentul că, contrar opiniei instanţei de fond, repartizarea aleatorie este o regulă stabilită la nivel de lege organică care nu comportă excepţii. Argumentul folosit de Curte este că însăşi Legea nr. 304/2004, care consacră principiul, permite astfel de excepţii în art. 11 şi 53 alin. (2). Consideră că niciunul dintre aceste texte nu stabileşte însă o veritabilă excepţie: Legea nr. 304/2004 nu reglementează excepţii de la distribuirea aleatorie.

Conform art. 11 din Legea nr. 304/2004, "activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective". Chiar dacă, în aparenţă, excepţia "când judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective" se referă la ambele principii, în realitate el nu se aplică decât în cazul principiului continuităţii.

Interpretarea este susţinută, în primul rând, de momentul temporal al judecăţii în care aceste principii au vocaţia de a se aplica. Distribuirea aleatorie are loc, în primul rând, la momentul înregistrării unei acţiuni, adică la debutul judecăţii. In acel moment, judecătorul nu este încă cunoscut, căci cauza nu a fost încă repartizată, astfel că nu ar putea să fie incidenţă excepţia "judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective". Pe de altă parte, continuitatea presupune automat că judecata a început, principiul fiind ca acelaşi judecător trebuie să soluţioneze toate incidentele dintr-un dosar. Fiind vorba despre o cerinţă legată de persoana judecătorului titular de complet, dacă acesta nu poate, din motive obiective, să participe, principiul continuităţii comportă excepţii (de exemplu, judecătorul, fiind în concediu medical, este înlocuit la un termen de judecată de un judecător de pe completul de permanenţă). Cu alte cuvinte, dreptul justiţiabilului de a fi judecat pe toată durata litigiului de acelaşi judecător poate fi "restrâns" atunci când există motive obiective ca judecătorul să nu participe la judecată.

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că fiind vorba despre materie penală, CEDO a adus o garanţie suplimentară prevederilor din art. 354 C. proc. pen. - care instituie relativitatea principiului continuităţii, completul putându-se schimba numai până la începerea dezbaterilor, dacă există motive întemeiate - condamnând România în cauza Cutean împotriva României tocmai pe motiv că inculpatul a fost condamnat de un judecător care nu a participat la audierea martorilor. Curtea reaminteşte că, potrivit principiului nemijlocirii, într-un proces penal, hotărârea trebuie luată de judecători care au fost prezenţi la procedură şi la procesul de strângere a probelor [a se vedea Mellors împotriva Regatului Unit (dec), nr. 57836/00, 30 ianuarie 2003]. Prin urmare, consideră că, dacă s-ar dispune reluarea judecăţii pentru respectarea principiului nemijlocirii şi al continuităţii, având în vedere că judecătorul nu mai poate participa în mod definitiv la judecată, din motive obiective, judecata anterioară este perimată şi ne aflăm din nou în momentul de debut al judecăţii care reclamă aplicarea principiului repartizării aleatorii.

i.2. Repartizarea aleatorie poate fi realizată chiar dacă judecătorul nu poate participa din motive obiective. Cu alte cuvinte, distribuirea aleatorie nu depinde de motivele legate de persoana unui judecător, aşa cum depinde principiul continuităţii.

Dacă un judecător nu poate participa dintr-un motiv obiectiv (spre exemplu, este bolnav sau promovat) judecata nu poate continua în lipsa acestuia, astfel că el trebuie înlocuit (pentru acel termen sau definitiv) pentru a se putea realiza judecata, alternativa fiind negarea actului de justiţie. Dreptul la un proces echitabil este asigurat astfel, căci justiţiabilul are parte de o judecată într-un termen rezonabil. Motivele obiective invocate de judecător fac imposibilă aplicarea principiului continuităţii, din acest motiv ele reprezintă o excepţie de Ia principiul continuităţii, existând o legătură de cauzalitate între ele: dacă judecătorul nu poate participa dintr-un motiv obiectiv, se derogă de la principiul continuităţii prin faptul că pricina va fi judecată (la un termen sau în mod definitiv) de alt judecător. Pe de altă parte, repartizarea aleatorie poate fi realizată chiar dacă există motive obiective pentru care judecătorul nu poate participa. Repartizarea aleatorie este o procedură administrativă, realizată prin sistemul ECRIS care funcţionează în aceleaşi condiţii, indiferent dacă este vorba despre o repartizare aleatorie la momentul înregistrării unui dosar nou sau la-un moment care survine în cursul unei judecăţi. Altfel spus, chiar dacă un judecător promovează sau se pensionează, principiul repartizării aleatorii este afectat: distribuirea aleatorie poate fi realizată independent de existenţa acestor motive obiective. Prin urmare, apariţia unor motive obiective pentru care judecătorul nu poate participa poate reprezenta poate fi o cauză, nu o excepţie a aplicării principiului repartizării aleatorii. Cu alte cuvinte, apariţia motivelor determină/declanşează aplicarea principiului, fără a împiedica punerea sa în aplicare

Această sintagmă nu este reluată în prevederile art. 53 care vorbeşte exclusiv de principiul repartizării aleatorii, nu şi de cel al continuităţii. Aşadar, dacă legiuitorul ar fi intenţionat să reglementeze expres o derogare de la repartizarea aleatorie, ar fi reluat-o odată cu reglementarea expresă din art. 53.

Este cunoscut faptul că excepţiile de principiile continuităţii sunt tocmai acelea în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective (de pildă, este în concediu medical sau de odihnă). Aşadar, excepţia vizează o situaţie temporară, nu definitivă în care titularul completului nu poate asigura continuitatea. Dacă era vorba despre o situaţie definitivă, atunci şi forma gramaticală a textului ar fi fost alta:

"cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu mai poate participa la judecată din motive obiective ". Modalitatea de aplicare a principiului continuităţii este susţinută şi de către pârâtul CSM în cadrul întâmpinării (pag. 4-5), când arată că principiului continuităţii presupune ca judecata cauzei să se facă de al început până la sfârşit de aceiaşi judecători într-un proces care se încheie prin deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii. Aşa cum arată şi CSM, excepţiile de principiul continuităţii sunt reluate şi în dispoziţiile procedurale (civile - art. 19 din C. proc. civ., respectiv penale - art. 354 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen.) care prevăd că pentru motive temeinice (şi, evident, obiective), judecătorul trebuie să fie acelaşi pe toată durata procesului.

A doua aparentă excepţie de la principiul repartizării aleatorii este considerată de instanţă ca regăsindu-se în dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: "Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege ". Curtea nu motivează de ce acest text instituie o excepţie de la principiul repartizării aleatorii. Consideră recurentul că trecerea cauzelor unui alt complet în condiţiile prevăzute de lege nu presupune că textul instituie o excepţie de la distribuirea aleatorie ci că apariţia unui motiv care determină trecerea la un alt complet nu poate fi realizată decât cu respectarea legii. Or, una dintre cerinţele impuse de lege este tocmai distribuirea aleatorie a cauzelor.

În consecinţă, susţine că, în mod greşit instanţa a aplicat prevederile art. 11 şi 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: principiul distribuirii aleatorii are forţa legală şi este un principiu absolut. Prin urmare, Regulamentul, fiind un act administrativ normativ emis în baza legii nu poate deroga de la aceasta.

In concret, derogarea s-a făcut prin următoarele:

- Art. 101 alin. (3) din Regulament prevede că repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, prevedere care NU se regăseşte în cuprinsul Leaii nr. 304/2004.

Art. 101 alin. (3) din Regulament prevede că, în toate celelalte situaţii (adică nu la înregistrarea cauzei), să se aplice regulile din regulament:

"urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desjăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament". Aşadar, şi din această perspectivă textul adaugă la lege, căci reglementează o excepţie diferită de cea reglementată de art. 11 din lege.

Mai susţine recurentul că repartizarea aleatorie nu se realizează doar la momentul înregistrării cauzei, tocmai raportat la faptul că repartizarea aleatorie este un principiu absolut al judecării cauzelor (fie ele civile sau penale), apar a fi nelegale şi prevederile art. 101 alin. (3) din Regulament potrivit cărora repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în regulament, Legea nr 304/2004 neimpunând o asemenea limitare în cuprinsul prevederilor art. 11 şi 53 alin. (1).

De altfel chiar în cuprinsul Hotărârii nr. 1375/2015 există reglementate situaţii în care se realizează succesiv mai multe repartizări aleatorii. Astfel, potrivit art. 110 alin. (2) din regulament, dacă în urma soluţionării incidentelor procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea tuturor membrilor completului de judecată se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu. De asemenea, potrivit art. 111 alin. (3), dacă anterior luării oricăror măsuri procedurale de către completul căruia i-a fost repartizată cauza se constată o eroare la repartizarea acesteia, preşedintele de secţie sau preşedintele instanţei, după caz, stabileşte existenţa erorii şi necesitatea unei noi repartizări aleatorii.

Cu toate că este de acord că principiul continuităţii are caracter relativ, recurentul consideră că aplicarea excepţiilor de la acest principiu trebuie să se realizeze în condiţiile art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004. Cu alte cuvinte, chiar dacă există o împrejurare obiectivă care să determine o derogare, consideră că numirea unui alt judecător trebuie să se facă cu respectarea principiului repartizării aleatorii. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, potrivit art. 354 C. proc. pen., schimbarea judecătorului în cazurile prevăzute de lege se poate realiza până la deschiderea dezbaterilor, astfel că doar în lumina jurisprudenţei CEDO administrarea probaţiunii va fi reluată. Astfel, contrar susţinerilor Curţii, există un impediment procedural care se opune reaudierii martorilor şi administrării întregului material probator în faţa completului care a preluat, în condiţiile dispoziţiilor normative amintite, cauzele altui complet, dacă membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei.

Mai mult decât atât, instanţa de fond îşi fundamentează soluţia folosindu-se de prevederile a căror nelegalitate a fost invocată de parte (art. 111 alin. (13) din Regulament) şi, în plus, face trimitere la criterii care nu sunt stabilite legal (situaţia titularilor completurilor, complexitatea totala a dosarelor ş.a.).

Consideră că aplicarea acestor criterii, fără ca ele să fie incluse într-un mecanism de repartizare aleatorie, reprezintă, din nou, o adăugare nepermisă la dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 304/2004.

Invocă faptul că legea nu conferă CSM competenţa de a stabili care ar fi situaţiile obiective despre care vorbeşte art. 11 din lege. Chiar dacă ar admite că excepţia despre care face menţiune textul s-ar aplica şi ca o excepţie de la principiul repartizării aleatorii, atâta vreme cât nu s-a delegat CSM-ului competenţa de a reglementa aceste situaţii obiective, art. 111 alin. (13) care reglementează o astfel de situaţie - când judecătorul a promovat la o altă instanţă - nu reprezintă decât o adăugare la lege. In acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, ce stabileşte (paragraf 135) că " [...] celelalte autorităţi publice nu pot completa, modifica sau abroga actele legislative ale Parlamentului, nici prin acte administrative, nici prin hotărâri judecătoreşti.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei nr. 685/2018 în speţa de faţă, susţine recurentul că, deşi este de acord că decizia a analizat situaţia desemnării prin act administrativ a unui singur judecător din cei 5 care constituie completul de 5 judecători, din cuprinsul motivării Curţii se pot desprinde regulile de aplicare a principiului repartizării aleatorii (par. 156, 175, 188, 196). Invocă astfel paragraful 196 din Decizia CCR nr. 685/2018 -"Curtea constată că 4 membri ai Completurilor de 5 judecători (precum şi toţi membrii supleanţi) au fost desemnaţi aleatoriu, prin tragere la soţii, în timp ce cel de-al cincilea nu a fost desemnat aleatoriu, ci, prin hotărâri succesive ale colegiului de conducere din 2014 până în prezent, acesta a fost introdus ca membrii de drept al completului, pe care l-a şi prezidat. în raport cu aceste aspecte, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului obligă la luarea în considerare a principiului continuităţii completului de judecată, prin prisma exigenţelor regulii nemijlocirii ce decurge din art. 6 paragraful 1 din Convenţie [a se vedea Hotărârea din 5 februarie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60, 61, sau Hotărârea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, paragraful 43j, însă ea nu poate fi privită distinct de obligaţia legală de a asigura compunerea aleatorie a respectivului complet de judecată, astfel încât, ţinând cont de aceste două principii/reguli care se aplică împreună, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să asigure de îndată constituirea noilor completuri de judecată prin tragerea la sorţi a tuturor celor cinci membri ai acestora şi nu numai a locului celui considerat caftind membru de drept."

Susţine astfel că, raportat la motivarea de mai sus - care arată că dreptul la un proces echitabil se opune desemnării directe a unui judecător pentru o anumită cauză, fără tragere la sorţi - decizia este aplicabilă în speţă şi, raportat la conţinutul acesteia, aparenţa de nelegalitate a regulamentului este mai puternică.

În ceea ce priveşte aparenţa de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 3/30.01.2020, raportat la susţinerile instanţei de fond, în sensul că a existat un motiv obiectiv pentru care s-a aprobat preluarea cauzelor de către doamna judecător Badea a completului IX FNCP -promovarea judecătorului titular al acestui complet, respectiv că nu există suspiciuni de încălcare a principiului imparţialităţii de către doamna judecător B. şi nu i-a fost încălcat principiul specializării în conformitate cu prevederile ort. 9 alin. (1) coroborat cu art, 7 alin. (1) Ut. fi din ROIIJ, astfel că nu se încalcă competenţa Preşedintelui Tribunalului, întrucât prin această hotărâre nu s-a înfiinţat un complet specializat, arată recurentul că niciunul dintre aceste considerente nu poate fi însă validat, raportat la prevederile legale incidente, partea necontestând faptul că promovarea în sine este un motiv obiectiv, ci că acest motiv obiectiv nu poate să înlăture aplicarea principiului repartizării aleatorii.

Astfel cum a susţinut şi antetior, Hotărârea Colegiului de Conducere este nelegală tocmai pentru că are la bază un regulament nelegal care, contrar art. II şi 53 din lege, permite derogări de la repartizarea aleatorie.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurentul susţine că nu a invocat încălcarea imparţialităţii subiective a judecătorului, ci a imparţialităţii obiective. Imparţialitatea subiectivă (personală) presupune că judecătorul, în sinea sa, nu are niciun motiv de a favoriza oricare dintre părţi şi semnifică absenţa vreunei prejudecăţi sau idei preconcepute şi include tot ce poate aduce atingere obiectivitătii şi poziţiei sale echidistante. în caz de suspiciuni cu privire la parţialitatea judecătorului, partea are posibilitatea de a formula o cerere de recuzare sau strămutare, în funcţie de caz. In cazul imparţialităţii obiective, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte pot crea bănuiala legitimă a lipsei de imparţialitate a judecătorului. Testul obiectiv al imparţialităţii presupune a verifica dacă, în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite sau verificabile de natură a ridica îndoieli în ce priveşte imparţialitatea acestuia, CEDO reţinând că, într-o asemenea situaţie, aparenţele pot căpăta o importanţă deosebită.

Aşa cum am arătat şi în cadrul cererii de suspendare, potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora. Potrivit art. 50 alin. (6) din acelaşi act normativ, delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni şi poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, în aceleaşi condiţii. Altfel spus, dacă pentru judecător continuarea activităţii la instanţă (Tribunalul Cluj) depinde de conduita Preşedintelui Curţii de Apel Cluj, care îi poate prelungi sau poate refuza prelungirea delegării, atunci putem prezuma că este posibilă afectarea imparţialităţii acestuia, din dorinţa de a-şi clarifica statutul profesional şi de a activa la o instanţă superioară celei la care ar trebui să activeze în mod normal. Prin urmare, consideră că desemnarea directă a judecătorului, fără a fi respectat principiul repartizării aleatorii, conduce cel puţin la o aparenţă în ce priveşte parţialitatea judecătorului, gradul profesional de tribunal îi conferă doar vocaţia de a promova la Tribunalul Cluj prin transfer, însă prin conduita autorităţilor judiciare (de a delega şi apoi de a prelungi delegarea cu 6 luni şi respectiv de a stabili calitatea de titular al unui complet, deşi durata prezenţei în instanţă este limitată în timp) se creează premisele afectării imparţialităţii, fie şi doar la nivel de aparenţă. La acest moment, continuitatea este afectată de caracterul provizoriu al delegării (în cazul noului titular al completului IX FNCP), iar dacă autorităţile judiciare, "vor asana" în viitor, acest neajuns, prin demersuri administrative (prelungirea delegării sau transfer) rezultă că imparţialitatea judecătorului poate fi afectată de faptul că titularul completului nu este încă judecătorul instanţei unde soluţionează cauze şi că depinde de demersuri administrative ale autorităţii judiciare.

Consideră recurentul că încălcarea principiului specializării se conturează, contrar celor reţinute de Curte, tocmai prin faptul că, deşi cauzele aflate pe rolul acestui complet presupuneau şi o competenţă specializată (în materie de infracţiuni de corupţie), preluarea cauzelor nu s-a făcut cu respectarea competenţei preşedintelui Tribunalului, singurul competent, potrivit art. 9 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. f) din ROIIJ să înfiinţeze complete specializate.

În ceea ce priveşte aparenţa de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 7/2020, susţine recurentul că, contrar reţinerilor instanţei de fond, în sensul că nu există indicii privind încălcarea principiului specializării completurilor de judecată, având ca premisă neînfiinţarea completului specializat IX FNCP de către preşedintele Tribunalului Cluj, conform prevederile ar. 9 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. f) din ROIIJ, partea susţine că a arătat în cadrul cererii de suspendare că ilegalitatea directă a Hotărârii nr. 7/2020 o reprezintă încălcarea competenţei Preşedintelui Tribunalului Cluj de a înfiinţa complete specializate, raportat la prevederile ar. 9 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. f) din ROIIJ, respectiv potrivit Deciziei nr. 144/2019 a CCR, dar şi încălcarea principiului specializării completului şi a judecătorului, raportat la art. 29 din Legea nr. 78/2000 şi a Deciziei nr. 144/2019 a CCR. Consideră că trebuie realizată o distincţie între înfiinţarea completului specializat şi stabilirea compunerii completului. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 19 lit. c) din Regulament, preşedintele instanţei înfiinţează completul specializat la propunerea colegiului de conducere, iar ulterior acesta din urmă stabileşte componenţa completului (art. 19 lit. h) din Regulament). De asemenea, art. 19 Ut. d) din acelaşi act normativ conferă colegiului competenţa de a înfiinţa alte complete decât cele specializate, care sunt înfiinţate doar de către preşedinte. Astfel, dacă în 30.01.2020 nu exista un complet specializat pe corupţie, între 30.01.2020 şi 11.03.2020, preşedintele Tribunalului Cluj trebuia să înfiinţeze completul IX specializat pe infracţiuni de corupţie, iar în 11.03.2020, colegiul să desemneze titularul completului.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, susţine recurentul că interesul formulării prezentului litigiu este dat de faptul că are calitate de parte într-un dosar judecat de către doamna judecător, cu toate că numirea acesteia în calitate de judecător titular a fost una nelegală. Paguba care i se produce este una evidentă: judecata va fi realizată cu nerespectarea regulilor legate de compunerea completului de judecată, putându-se ajunge în situaţia în care, până la pronunţarea instanţei de fond, dosarul său să fie soluţionat. In acest sens, reaminteşte că un astfel de incident procedural ar conduce la nulitatea actelor de procedură realizate de judecător, aspect care ar conduce la o tergiversare inutilă a procesului penal. In aceste condiţii, cheltuielile legate de procesul penal (probaţiune, reprezentanţi convenţionali) vor fi mult mai ridicate. Mai mult decât atât, dacă s-ar ajunge la o soluţie de condamnare, înainte de soluţionarea cererii de anulare a actelor care fac obiectul prezentului dosar, partea nu va mai putea fi repusă în situaţia anterioară (sub aspectul funcţiei ocupate, a afectării imaginii şi reputaţiei subsemnatului ş.a. Dosarul penal nu este singurul care reclama numirea unui judecător specializat, astfel că, contrar celor reţinute de Curte, în măsura în care se vor anula actele de procedură în toate aceste dosare, activitatea Tribunalului Cluj, sub aspectul celerităţii şi eficacităţii actului de justiţie, va fi afectată.

În ceea ce priveşte motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că, în ceea ce priveşte analiza cazului bine justificat cu privire la ROIIJ, Curtea nu a motivat de ce prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ar reprezenta o excepţie de la principiul repartizării aleatorii, nu a arătat de ce ROIIJ nu poate fi interpretat în lumina dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale amintite, respectiv nu analizează dacă actele administrative atacate încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi dreptul la un proces echitabil (pag. 23-24 din sentinţă). Curtea nu a intrat nici în fondul cazului bine justificat legat de Hotărârea nr. 7/2020, susţinând că principiul specializării nu a fost invocat şi dovedit de parte. Or, contrar acestor susţineri, arată recurentul că în pag. 10-13 toate valenţele încălcării principiului specializării au fost tratate pe larg.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant, au formulat întâmpinări intimaţii Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj şi Consiliul Superior al Magistraturii.

În cadrul întâmpinării sale, intimatul Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj a susţinut în esenţă că nu sunt întrunite condiţiile de admitere a recursului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., prevederile legale incidente în cauză fiind corect aplicate la situaţia dedusă judecăţii.

Reclamantul nu a făcut dovada existenţei unei îndoieli serioase asupra legalităţii actelor astfel încât să fie îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Consideră că motivele de nelegalitate invocate sunt inadmisibil a fi invocate pe calea procedurii suspendării actelor administrative prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, deoarece presupun o analiză pe fond, ceea ce excede cadrului sumar al procedurii de suspendare.

Ori, în cauză, pentru soluţionarea suspendării s-au invocat motive de nelegalitate care presupun interpretarea normelor legale incidente, cântărirea principiilor aplicabile şi stabilirea propriu-zisă a legalităţii/nelegalităţii actelor atacate, fără a se putea susţine că dezlegările solicitate instanţelor chemate să judece cauza ar putea fi doar aparente.

Prin urmare, având în vedere invocarea unor motive de nelegalitate de fond, condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită.

Nici condiţia pagubei iminente nu este dovedită, nefiind dovedit un prejudiciu material viitor şi sigur ce urmează a se produce, dacă actele atacate nu ar fi suspendate.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul întâmpinării sale, a susţinut că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine o îndoială cu privire la legalitatea dispoziţiilor regulamentare invocate de recurent, acestea fiind în deplină concordanţă cu textele legislaţiei primare, respectiv cu dispoziţiile art. 11 şi 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Prevederile regulamentare criticate nu numai că nu intră în contradicţie cu dispoziţiile legii organice în materie, ci asigură o detaliere şi o premisă pentru aplicarea concretă a principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii.

In ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente, apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că recurentul reclamant nu a dovedit existenţa în patrimoniul acestuia a unei pagube iminente şi imposibil de reparat derivată din aplicarea acestor dispoziţii regii lamentare, pretinsa tergiversare a procesului penal invocată de recurent, consecutivă unei pretinse compuneri nelegale a completului, fiind dedusă în mod eronat dintr-o interpretare greşită a legii şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018, aplicabilă exclusiv Completului de 5 Judecători ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

In concluzie, faţă de lipsa dovedirii unei pagube iminente şi materiale produse in patrimoniul recurentului reclamant prin emiterea regulamentului atacat, precum şi faţă de inexistenţa unei puternice îndoieli cu privire la legalitatea prevederilor regulamentare invocate, consideră că în mod corect s-a procedat la respingerea cererii de chemare in judecată, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat de A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 77/2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinările depuse de intimaţii Colegiul de Conducere al Tribunalului Cluj şi Consiliul Superior al Magistraturii i-au fost comunicate în termenul legal, recurentul - reclamant nu a combătut apărările acestora în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 16.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.09.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare, în principal, asupra excepţiei netimbrării şi excepţiei lipsei de interes, iar în subsidiar, pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, în ceea ce priveşte excepţia netimbrării, invocată din oficiu, urmează a fi respinsă, având în vedere că recurentul - reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, raportat la cele două motive de recurs invocate, astfel cum rezultă din documentul ataşat la dosar.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a recurentului în susţinerea recursului, raportat la emiterea de către Preşedintele Curţii de Apel Cluj a Deciziei nr. 428/23.12.2020, prin care s-a dispus prelungirea delegării doamnei judecător B. în funcţia de execuţie de judecător la secţia Penală din cadrul Tribunalului Cluj, începând cu 01 februarie 2021 pentru o perioadă de 6 luni, urmează a o respinge, de asemenea, în considerarea faptului că actele administrative ce fac obiectul cererii de suspendare produc în continuare efecte juridice tocmai în considerarea prelungirii delegării, ceea ce înseamnă că există în continuare interes pentru suspendarea actelor atacate.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, constată Înalta Curte că recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), instanţa de control judiciar reţine că,

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamant în dovedirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în limitele impuse de această procedură şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Astfel, analizând sentinţa recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de suspendare a executării actelor administrative, ca neîntemeiată, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în vigoare, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului - reclamant, în sensul că instanţa de fond " în ceea ce priveşte analiza cazului bine justificat cu privire la ROIIJ, nu a motivat de ce prevederile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ar reprezenta o excepţie de la principiul repartizării aleatorii, nu a arătat de ce ROIIJ nu poate fi interpretat în lumina dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale amintite, respectiv nu analizează dacă actele administrative atacate încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi dreptul la un proces echitabil (pag. 23-24 din sentinţă)", nu pot fi reţinute, deoarece, pe de o parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, iar pe de altă parte, raportat la faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanţa o poate face în procedura soluţionării cererii de suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat întocmai, analizând actele administrative ce fac obiectul judecăţii, în limitele prevăzute de normele legale în vigoare. Faptul că instanţa nu a putut analiza toate argumentele formulate de recurentul - reclamant în dovedirea cazului bine justificat, ci doar pe cele ce permiteau o analiză de suprafaţă, nu înseamnă că hotărârea instanţei este nemotivată.

Astfel cum reiese din conţinutul considerentelor hotărârii recurate, instanţa de fond în mod judicios şi-a limitat cercetarea doar la acele argumente ce pot fi analizate la nivel de aparenţă, reţinând deopotrivă că analiza detaliată a tuturor aspectelor evidenţiate de reclamant urmează a se realiza în cadrul acţiunii având ca o obiectul anularea respectivelor acte administrative.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată este motivată şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Aşadar, procedura sumară de cercetare a unui act administrativ realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparenţă a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalităţii respectivului act administrativ.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă; lipsa de motivare neputând fi reţinută, raportat la sentinţa atacată, raportat la faptul că instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, o astfel de motivare permitând exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale şi asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că indiciile oferite de recurentul - reclamant nu sunt apte să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură orice act administrativ.

Cu caracter preliminar, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond

Văzând dispoziţiile legale mai sus arătate, instanţa de recurs reţine că un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care vor fi îndeplinite cumulativ cele două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, cele două condiţii determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.

Analizând susţinerile recurentului - reclamant referitoare la existenţa cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, analizând actele ce fac obiectul suspendării doar sub aspectul existenţei unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că dispoziţiile art. 101 alin. (3) şi art. 111 alin. (13) din ROIIJ sunt nelegale, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului " bine justificat" presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, pentru a putea fi identificată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului şi fără a se analiza consecinţele juridice pe care acesta le-a produs.

În ceea ce priveşte posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, cum este şi cel reprezentat de art. 101 alin. (3)1 şi art. 111 alin. (13)2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, trebuie amintit că, din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu, în baza legii şi pentru aplicarea acesteia.

Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

Cu privire la suspendarea art. 101 alin. (3) şi art. 111 alin. (13) ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (în continuare Regulamentul), Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 101 alin. (3) din Regulamentul antereferit:

"Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament.", iar potrivit art. 111 alin. (13) din acelaşi act administrativ cu caracter normativ prevede că:

"Prin hotărâre a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet dacă membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul secţiei ori, după caz, al instanţei, de către alt sau alţi judecători, după caz. În această situaţie vor fi preluate toate cauzele completului respectiv, inclusiv cele suspendate."

În speţă, recurentul reclamant a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei consacrat de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora "activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective", precum şi de prevederile art. 53 din Legea nr. 304/2004 în temeiul cărora " 1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat " (2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege", precum şi încălcarea principiului continuităţii completului de judecată.

Analizând textele de lege anterior enunţate, instanţa de control judiciar remarcă, la o primă vedere, că regula enunţată de art. 101 alin. (3) din Regulament. conform căreia repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează "o singură dată" a fost emisă în organizarea executării art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care precizează neechivoc:

"Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege".

Se constată, aşadar că, de regulă, repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, cazurile în care are loc o a doua repartizarea fiind expres prevăzute de lege sau regulament.

Prin urmare, remarcă Înalta Curte că, contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, principiul repartizării aleatorii a cauzelor nu are caracter absolut, ci comportă excepţii, iar art. 11 teza finală din Legea nr. 304/2004 se referă expres la excepţiile de la principiul repartizării aleatorii configurate de situaţiile în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective. De asemenea, o excepţie de la repartizarea aleatorie a cauzelor în sistem informatizat este evidenţiată de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ce permite trecerea cauzelor repartizate unui complet de judecată altui complet de judecată în condiţiile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 11 din Legea nr. 304/2004, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

Principiul repartizării aleatorii a cauzelor reprezintă o garanţie şi o premisă a respectării independenţei şi imparţialităţii judecătorului. în concret, aplicarea principiului repartizării aleatorii are ca efect imposibilitatea părţii de a alege judecătorul cauzei.

Pentru asigurarea garanţiei independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principiul repartizării aleatorii a cauzei este dublat de principiul continuităţii completului de judecată, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Conform acestei garanţii, continuitatea completului de judecată presupune ca judecata cauzei să se facă de la început şi până la sfârşit de aceiaşi judecători într-un proces care se încheie prin deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii, cu limitele prevăzute expres de lege.

De asemenea, art. 19 din C. proc. civ. stabileşte că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii.

Totodată şi C. proc. pen. consacră principiul continuităţii prin art. 354 alin. (2) şi (3), potrivit căruia completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor. După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor.

Continuitatea completului de judecată se referă la judecătorii care îl compun, astfel cum rezultă şi din interpretarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, care alătură noţiunii de continuitate referirea expresă la "judecător". Aşadar, conţinutul noţiunii de "complet de judecată" este dat chiar de judecătorii care compun acel complet, schimbarea judecătorilor putându-se realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii, iar aceste "motive obiective", deşi nu sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor legale şi regulamentare, pot fi acele situaţii în care nu mai este posibil ca judecătorul desemnat iniţial să intre în compunerea completului cum ar fi: apariţia unor incidente procedurale (incompatibilitatea judecătorilor), a unor măsuri pentru buna desfăşurare a justiţiei (conexarea dosarelor), dar şi a unor cauze administrative (transferul, detaşarea, promovarea, pensionarea, concediu, excludere din magistratură) etc.

Aşadar, asemenea principiului repartizării aleatorii, nici principiul continuităţii completului de judecată nu are caracter absolut, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia absurdă în care o cauză nu ar mai putea fi judecată în situaţia în care judecătorul titular al completului căruia i-a fost repartizată iniţial cauza, din motive obiective cum ar fi pensionarea, promovarea efectivă, etc. nu ar mai putea participa la judecată. Pentru aceste situaţii în care, din "motive obiective" completul rămâne fără titular, colegiul de conducere al instanţei are posibilitatea prevăzută de art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, fundamentată pe situaţia titularilor completurilor şi a complexităţii totale a dosarelor repartizate pe completuri, cu luarea în consideraţie a ansamblului factorilor cu impact asupra bunei organizări a activităţii de judecată, să stabilească, prin hotărâre, preluarea unor completuri rămase fără titulari de către alţi judecători.

În ipoteza preluării cauzelor unui complet rămas fără titular de către alţi judecători sunt respectate principiile incidente, prevăzute de legislaţia primară, atât timp cât la înregistrarea fiecărei cauze este respectat principul repartizării aleatorii a cauzelor, iar, pe de altă parte, posibilitatea colegiului de conducere de a adopta o hotărâre privind preluarea cauzelor unui complet de către alţi judecători, este prevăzută numai în contextul existenţei unor motive obiective.

Se constată, aşadar că, prin preluarea cauzelor unui complet conform prevederilor art. 111 alin. (13) din Regulament se urmăreşte menţinerea completului iniţial învestit prin repartizare aleatorie, urmând a fi înlocuit doar titularul acestuia care nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, sau după caz, al instanţei, asigurându-se astfel inclusiv respectarea principiului continuităţii în raport cu noul titular al completului.

Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa naţională, este indiscutabil că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 şi art. 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică.

Art. 139 din Legea nr. 304/2004 deleagă însă Consiliului Superior al Magistraturii atribuţia de a adopta norme secundare în vederea organizării executării legii şi îi conferă o anumită marjă de apreciere în acest sens.

Astfel, în virtutea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) lit. b) şi d) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, colegiul de conducere al instanţei stabileşte componenţa secţiilor şi completelor specializate, în funcţie de volumul de activitate, ţinând seama de specializarea judecătorilor, şi poate aproba, în mod excepţional, schimbarea membrilor completelor de judecată, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta.

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dreptul de apreciere pe care legea îl conferă autorităţii emitente este menit să asigure normelor administrative de organizare a instanţelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a justiţiei, care, pe lângă principiul enunţat în art. 11 din Legea nr. 304/2004, este guvernată de o serie de alte garanţii ale dreptului la un proces echitabil, consacrat în instrumente juridice interne şi internaţionale, garanţii între care se numără şi termenul rezonabil, care ar putea fi afectat prin aplicarea rigidă a repartizării aleatorii, exclusiv în sistem informatic, pentru orice tip de cerere accesorie sau incidentală ivită în cursul unui litigiu.

Principiul repartizării aleatorii şi principiul continuităţii reprezintă garanţii ale dreptului la un proces echitabil, din prisma accesului la o instanţă independentă şi imparţială.

Curtea Europeană a statuat că revine fiecărei instanţe naţionale rolul de a decide procedurile interne în scopul bunei administrări a justiţiei, iar repartizarea unui dosar unui anumit judecător sau unei instanţe se înscrie în marja de apreciere de care se bucură autorităţile naţionale. Există o serie largă de factori, precum resursele disponibile, specializarea judecătorilor, conflictele de interese, accesibilitatea părţilor la şedinţa de judecată etc., care trebuie luaţi în considerare la momentul repartizării dosarului (cauza Sutyagin c. Rusiei, 3 mai 2011, par. 187).

Deşi nu este rolul Curţii Europene să verifice dacă au existat motive justificate pentru ca o instanţă naţională să atribuie un dosar unui alt judecător decât cel deja învestit, ea va trebui să se asigure că o astfel de procedură a fost compatibilă cu dispoziţiile art. 6 par. 1, din perspectiva cerinţelor testului obiectiv al independenţei şi imparţialităţii (cauza Bochan c. Ucrainei, 3 mai 2007, nr. 7577/02.

În situaţia în care practic completul rămâne fără titular, pentru a nu menţine funcţionarea completului prin participarea judecătorilor din planificarea de permanenţă (caz în care ar fi anulate efectele repartizării aleatorii şi ar fi încălcat şi principiul continuităţii), s-a reglementat prerogativa colegiului de conducere de a stabili preluarea cauzelor completului respectiv.

Varianta regulamentară permite colegiului de conducere ca, ţinând seama de situaţia titularilor completurilor şi a încărcăturii acestora, precum şi de alţi factori care vizează buna organizare a instanţei, să stabilească prin hotărâre preluarea unor complete rămase fără titular de către un alt sau alţi judecători, după caz, prin exercitarea acestei atribuţii a colegiului de conducere, asigurându-se respectarea prevederilor legislaţiei primare cu privire la principiile menţionate, întrucât, pe de o parte, principiul repartizării aleatorii este respectat la înregistrarea fiecărei cauze, iar, pe de altă parte, preluarea cauzelor de către alt/alţi judecători este necesară din motive obiective.

Faţă de aceste considerente, constată instanţa de control judiciar că, în mod corect judecătorul de primă jurisdicţie a reţinut că analiza sumară permisă de cererea de suspendare a executării actului administrativ dedusă judecăţii nu evidenţiază aparenta nelegalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) şi art. 111 alin. (13) din ROIIJ, întrucât, pe de o parte, principiile repartizării aleatorii a dosarelor şi continuităţii nu au un caracter absolut, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, iar pe de altă parte, art. 53 alin. (2) din aceeaşi lege consacră posibilitatea trecerii unei cauze (care a fost repartizată aleatoriu anterior) de la un complet la altul, în anumite condiţii.

Totodată, mai reţine Înalta Curte că art. 52 din Legea nr. 304/2004 atribuie colegiilor de conducere competenţe în a stabili compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului şi instituie regula potrivit căreia schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Astfel, prevederile regulamentare criticate nu numai că nu intră în contradicţie cu dispoziţiile legii organice în materie, ci asigură o detaliere şi o premisă pentru aplicarea concretă a principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, reţine instanţa de control judiciar că Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018 nu poate fi aplicată tale quale în speţa de faţă, în condiţiile în care aceasta se referă exclusiv la modalitatea de desemnare a judecătorilor ce compun Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce înseamnă că statuările instanţei constituţionale produc efecte strict în privinţa completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a avea incidenţă în prezenta cauză.

Nici criticile ce vizează încălcarea principiilor imparţialităţii judecătorilor şi specializării completelor de judecată, formulate de recurentul-reclamant în ceea ce priveşte Hotărârile Colegiului de Conducere al Tribunalului Cluj nr. 3/30.01.2020 şi nr. 7/11.03.2020, nu pot fi reţinute, la nivel de aparenţă neputându-se vorbi de o afectare a imparţialităţii rezultată din detaşarea doamnei judecător pe o perioadă de 6 luni, deoarece continuitatea în sine nu poate afecta imparţialitatea subiectivă care se prezumă până la proba contrară, iar, în ceea ce priveşte imparţialitatea obiectivă, măsura detaşării este o instituţie recunoscută de Legea de organizare judiciară.

În mod judicios a reţinut instanţa de primă jurisdicţie că nu există indicii nici în ceea ce priveşte încălcarea principiului specializării completurilor de judecată, având ca premisă neînfiinţarea completului specializat IX FNCP de către preşedintele Tribunalului Cluj, conform prevederilor art. 9 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. f) din ROIIJ, recurentul -reclamant nedovedind că respectivul complet IX FNCP nu fusese înfiinţat şi în acest scop.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă, în raport de susţinerile părţilor, a realizat, în limitele învestirii sale, o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamant, pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative ce fac obiectul cererii de suspendare dedusă judecăţii, recurentul- reclamant neoferind indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere împrejurarea că, în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului temeinic justificat, instanţa de recurs apreciază ca fiind inutil examenul îndeplinirii condiţiei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, întrucât, pentru a determina suspendarea executării actului administrativ, cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, prima instanţă a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut fondat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea art. 101 alin. (3) şi art. 111 alin. (13) ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, respectiv pentru suspendarea Hotărârii Colegiului de Conducere al Tribunalului Cluj nr. 3 din 30.01.2020 şi suspendarea art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Cluj nr. 7 din 11.03.2020.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge atât excepţia netimbrării şi excepţia lipsei de interes, cât şi recursul formulat de reclamantul A., ca nefondate, sentinţa pronunţată de prima instanţă urmând a fi menţinută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării şi excepţia lipsei de interes, ca nefondate.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 77 din 6 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.