Unjustified administrative refusal defined by prolonged inaction on insurance compensation claims under the principle of reasonable duration

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire depusă în data de 19.05.2017, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 313/2015, urmând a solicita cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2480 pronunţată la 29 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea înregistrată sub nr. x/22.05.2017 şi la plata către reclamanţi a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2480 pronunţată la 29 mai 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului, s-a arătat că Fondul de Garantare a Asiguraţilor are de gestionat multe cereri pe care nu le poate soluţiona într-un anumit timp, deşi deţine o infrastructura teritoriala bine dezvoltata pe intreg teritoriul tarii astfel ca, are capacitatea necesara solutionarii. Asigurătorii au în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ cate o sucursala/filială care deschide si analizeaza dosarele de dauna, existenta acestora conditionând autorizarea de catre ASF a asiguratorilor pentru vânzarea de polite RCA.

instanta de fond nu s-a raportat nici la dispozitiile art. 13, alin. (6) din L 213/2015 cu privire la termenul de prescriptie de 5 ani, termen care deroga de la termenul general de 3 ani şi apreciază că, prin introducerea acestui termen special de prescriptie legiuitorul a înteles sa nu prevadă un termen de solutionare a cererilor de plata.

Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ci, în baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, stabileşte: - dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, - dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare, - care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA.

În ceea ce priveşte procedura administrativă necontencioasă de soluţionare a cererilor de plată, recurentul a arătat că aceasta se derulează conform dispoziţiilor art. 15 alin. (1), art. 16, art. 17, art. 13 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015, analiza cererilor fiind determinată de criteriile ordinii de înregistrare şi gradului de complexitate al dosarului de daună.

Acţiunea reclamantei din cauză nu are ca obiect o contestaţie îndreptată împotriva unei decizii de respingere totală sau parţială a unei cereri de plată, decizie care să fie emisă în baza dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 cu privire la sumele pretinse, ci refuzul apreciat de aceasta ca nejustificat de a soluţiona cererea de plată în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ.

În opinia recurentului, în cauză nu se regăsesc îndeplinite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, care definesc noţiunea de "refuz nejustificat" drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea", întrucît procedura administrativă necontencioasă prevăzută de Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015 presupune o succesiune de operaţiuni administrative a căror îndeplinire nu este compatibilă, de principiu, cu un termen de soluţionare de 30 de zile - ceea ce reprezintă şi voinţa legiuitorului.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 23 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a autorităţii pârâte Fondul de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererii de plată înregistrată la data de 19.05.2017 (număr dosar în aplicaţia internă x).

Cererea de plată a fost formulată pentru acordarea indemnizaţiei constând în daune materiale şi morale ca urmare a vătămării reclamantei în accidentul rutier produs în data de 04 septembrie 2015 în Municipiul Galaţi de către doamna B., conducătorul autovehiului auto C. cu număr de înmatriculare x, asigurat la D. S.A..

Având în vedere că la data de 27.07.2016 Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a hotărât retragerea autorizaţiei de funcţionare a D. S.A. şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, cerere admisă de Tribunalul Sibiu prin hotărârea nr. 132/16.02.2017, reclamanta a formulat cererea de plată a despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/2015, înregistrată sub nr. x/22.05.2017 la Fondul de Garantare a Asigurărilor.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea o perioadă mai mare de 6 luni, intimata-reclamantă a solicitat constrângerea autorităţii recurente pe calea acţiunii în justiţie.

Soluţia primei instanţe de admitere a cererii şi de obligare a recurentului la soluţionarea cererii de plată în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situaţia de fapt reţinută, sentinţa analizând punctual, cu argumente de fapt şi de drept atât refuzul autorităţii de a rezolva cererea de plată, cât şi necesitatea de a răspunde intimatei într-un termen rezonabil, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia hotărârii care cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. În speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentinţa atacată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Judecătorul fondului a reţinut situaţia de fapt conform probelor administrate, a indicat argumentele pe care şi-a întemeiat soluţia, raţionamentul urmat fiind expuse clar şi logic.

În contextul susţinerilor ambelor părţi, instanţa de fond a reţinut pasivitatea autorităţii recurente în ceea ce priveşte soluţionarea cererii intimatei de acordare a despăgubirilor şi, totodată, pentru a înlătura vătămarea produsă prin această conduită nelegală, a dispus obligarea recurentului la soluţionarea cererii de plată în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate argumentele referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează termenul de soluţionare a cererii de plată, Înalta Curte reţine că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii administrative a avut în vedere circumstanţele concrete ale cauzei.

Astfel, evenimentul rutier în urma căruia s-a născut dreptul intimatei la despăgubiri a avut loc la data de 04.09.2015, iar cererea de plată a fost depusă la data de 19.05.2017, nefiind soluţionată nici până în prezent.

Argumentele recurentului conform cărora, în lipsa unui termen legal pentru soluţionarea cererilor de plasă depuse în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanţa de fond nu respectă exigenţele unui termen rezonabil, dat fiind numărul mare al cererilor de plată înregistrate şi necesitatea soluţionării acestora în ordinea înregistrării, sunt apreciate ca nefondate.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În raport de circumstanţele particulare ale speţei, Înalta Curte constată că, deşi evenimentul a avut loc la data de 04.09.2015, practic recunoaşterea acestui drept este lăsată din nou la latitudinea administraţiei, după un parcurs procesual care datează din data de 16.11.2017, data înregistrării la instanţa de fond ca cererii de obligare a autorităţii pârâte la soluţionarea cererii de plată.

Întrucât recurentul nu a răspuns cererii reclamantei, pe o perioadă de mai mult de un an de zile, Înalta Curte constată că în mod voit a fost tergiversată soluţionarea cererii, fapt care conduce la existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, act cenzurabil pe calea acţiunii în contencios administrativ, având caracterul juridic al unui act administrativ asimilat, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casarea invocate, în termeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2480 din 29 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.