Moral damages quantification in traffic death cases: equity and proportionality limits under FGA guarantee fund jurisprudence

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.08.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), solicitând anularea deciziei FGA de respingere parţială, necomunicată, şi obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele virate în data de 02.08.2017; cu cheltuieli de judecată, mai puţin onorariul avocaţial, pentru care îşi rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separată.

În motivare, părţile reclamante au arătat că prin cererea de despăgubire înregistrată la FGA la data de 25.05.2018 au solicitat plata daunelor materiale şi morale ca urmare a riscului asigurat, prin decesul victimei F., astfel: către A., tatăl defunctei, suma de 17.188,37 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 432.811,63 RON, cu titlu de daune morale; către B., mama defunctei, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; către C., sora defunctei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către D., fratele defunctei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale; către E., bunicul victimei, suma de 200.000 RON, cu titlu de daune morale.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2466 din 25 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR.

Anulează în parte Decizia nr. 8422/08.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în limita art. 2 din conţinutul acesteia, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata suplimentar în favoarea părţii reclamante B. şi a sumei de 20.000 de RON cu titlu de daune morale.

Respinge în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B..

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR.

Anulează în parte decizia nr. 8422/08.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în limita art. 2 din conţinutul acesteia, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata în favoarea părţii reclamante E. a sumei de 1.000 de RON cu titlu de daune morale.

Respinge în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E..

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca nefondată."

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., au exercitat calea de atac a recursului atât reclamanţii A., B., C., D. şi E., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În cadrul recursului lor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii - reclamanţi A., B., C., D. şi E. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeaşi instanţă, în vederea unei soluţionări juste şi echitabile a cererii de chemare în judecată.

Susţin, în esenţă, recurenţii - reclamanţi că hotărârea recurată este întemeiată pe motive contradictorii, iar această contradictorialitate rezultă din însăşi considerentele instanţei de fond, care, prin cele arătate în motivarea hotărârii, preia aprecierile intimatului-pârât cu privire la aplicabilitatea înscrisului intitulat Ghidul privind acordarea daunelor morale - emis de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în stabilirea despăgubirilor ce se cuveneau recurenţilor-reclamanţi, deşi, în observarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa citează dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., potrivit cărora prejudiciul trebuie reparat în integralitate.

Or, deşi gravitatea atingerii drepturilor recurenţilor-reclamanţi este incontestabilă, fără a da o explicaţie logico-juridică, apreciază că sumele acordate tatălui victimei decedate, surorii şi fratelui victimei decedate, au un caracter rezonabil şi, totodată, majorarea "insignifiantă" a daunelor acordate mamei (suplimentând cu 20.000 Iei) şi bunicului victimei (acordând acestuia 1.000 RON), cu nerespectarea principiului echităţii, invocat chiar de către instanţa de fond, dar şi a principiilor rezonabilitaţii şi proporţionalităţii faţă de prejudiciul încercat.

În continuare, susţin nelegalitatea hotărârii ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, apreciind că, în aceeaşi măsură, hotărârea recurată este susceptibilă de casare, fiind nelegală şi sub_acesţ_aspect.

Arată astfel că, atât în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei formulată de tatăl, sora şi fratele victimei, cât şi în ceea ce priveşte majorarea nesemnificativă a daunelor acordate către mama (prin suplimentarea cu 20.000 Iei) şi bunic (prin acordarea sumei de 1.000 Iei), cu titlu de daune morale, instanţa de fond nu a ţinut seama, sub nicio formă, de jurisprudenţa similară din România.

Este adevărat faptul că despăgubirile, cu titlu de daune morale, nu pot fi acordate într-un cuantum care să le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni astfel un folos material injust pentru persoanele păgubite, însă, consideră că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care reclamanţii le-au îndurat şi urmează să le îndure în continuare.

Cu toate acestea, nu pot fi de acord cu despăgubile acordate cu titlu de daune morale, aşa cum au fost stabilite de către intimatul-pârât şi reapreciate de către instanţa de fond, ci consideră că acestea ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcţie de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de către reclamanţi.

Este adevărat că, în ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă G. (mama victimei), există un Raport de expertiză psihologică care atestă gradul său de suferinţă, însă, la momentul expertizării, aceasta a fost însoţită de către soţul său, A., dar şi de către sora şi fratele victimei, care, mult prea afectaţi de întrebările şi analiza durerii, din partea psihologului, nu au mai fost capabili să fie supuşi acestei "torturi".

Acest lucru ar fi putut fi aflat de către instanţa de fond, dacă ar fi arătat preocupare în acest sens, şi nu în a afla de ce victima decedată (deşi avea vârsta de 17 ani - orice adolescent, la această vârstă, nu poate fi controlat de părinţi în orice activitate desfăşurată) se afla în maşina celui care a provocat accidentul.

Or, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, recurenţii - reclamanţi susţin că instanţa trebuie sa urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanţilor prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.

În acest sens, este fără putinţă de tăgadă că traumele psihice suferite de către recurenţii-reclamanţi sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat fiica, respectiv fratele şi nepoata.

Această suferinţă a determinat şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene, prin menţinerea unei traume psihice cu caracter de permanenţă, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacţii compensatorii în măsura de a uşura reala condiţie morală, mai ales că situaţia anterioară este imposibil de restabilit.

Invocă, la nivel de jurisprudenţă, Decizia nr. 2431/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanţei, prin raportarea şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, "criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Totodată, mai susţin recurenţii că principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă şi din jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţă care este obligatorie pentru instanţele naţionale.

Or, instanţa s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate de către recurenţi, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa_din România

La rândul său, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei formulate de reclamanţi, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 şi art. 1391 alin. (2) C. proc. civ.

Susţine recurentul - pârât că, in stabilirea daunelor morale ce se cuvin intimaţilor in cauza de fata trebuie sa se pornească de la prevederile legale aplicabile, respectiv prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 mai sus citate. Asa cum se constata textul legal impune ca acordarea de daune morale sa se facă "în conformitate cu legislaţia şijurisprudenţa din România".

Prin urmare, pe langa probele care trebuie administrate chiar si in cazul daunelor morale- chiar daca acestea sunt probe indirecte-, instanţa trebuie sa aibă în vedere legislaţia- daca există,- precum si practica judiciară in materie.

Or, instanţa de fond a apreciat ca suma de 75.097 RON acordata de FGA intimatei B. trebuie suplimentată cu 20.000 RON pe considerentul unei suferinţe emoţionale mai mari fata de ceilalţi intimaţi fata de pierderea încercata, fara sa facă cea mai mica trimitere la practica judecatoresca în materia despăgubirilor morale - nici a FGA, deşi, până la aceasta data Curtea de Apel Bucuresi are deja conturata o parctica judecatorescă relenventă, si nici măcar comparativ cu practica judecatoresca privind asigurătorii.

Or, nefăcându-se raportare la niciun fel de reper - stabilit de lege, de altfel- suma acordata în plus fata de cea deja plătită de FGA intimatei B. apare ca arbitrară, nejustificată ca si cuantum, aproximarea instanţei neputand sa fie raportată la nimic altceva în afara de arbitrariul judecătorului. Or, este evident faptul ca nu asta a fost intenţia legiuitorului atunci când a decis ca daunele morale se stabilesc "potrivit practicii judecătoreşti".

Prin urmare, ceea ce s-a analizat si, corespunzător, situaţia la care ne-am raportat in stabilirea sumelor pe care le-am plătit intimaţilor in prezenta cauza este tocmai practica instanţelor de judecata din România in aceasta materie, satisfăcând in acest fel legislaţia aplicabila in materie, asa cum stabileşte textul legal citat, condiţie pe care insa instanţa de fond a incalcat-o.

Astfel asa cum s-a confirmat prin numeroase soluţii de speţă in materia daunelor morale "instanţa este obligată să se raporteze la jurisprudenţa în materie, la nivelul salariului mediu pe economie, la nivelul de trai al colectivităţii, astfel încât să stabilească cu titlu de daune morale o sumă care să păstreze un grad de rezonabilitate, să nu constituie o îmbogăţire fără just temei", pornind de la principiile stabilite inca din 1969 de Consiliului Europei in cadrul Colocviului de la Londra referitoar la repararea daunelor morale, din care citam cele cu relevanta in cauza:" 1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificaţia şi conţinutul său exact prezintă diferenţe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 3. în caz de deces, repararea daunelor morale trebuie acordată rudelor apropiate ale victimei dacă repararea este justificată în mod deosebit...5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacţie victimei. în anumite cazuri, cuantumul compensaţiei va putea fi determinat şi de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească şi măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincţie între dauna materială şi dauna morală."

Mai susţine recurentul - pârât că, nici in ceea ce priveşte suma de 1000 RON stabilită cu titlu de daune morale cuvenite intimatului E., instanţa de judecata nu a pronunţat o soluţie legala, având în vedere faptul că pentru acest intimat instanţa de judecata a acordat o suma care nu numai ca nu isi găseşte justificarea in jurisprudenta în materie-conditie legala, dar in cazul căruia s-au încălcat si prevedrile art. art. 1391 alin. (2) noul C. civ., citam:

"Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu."

Or, în prezenta cauza nu exista dovezile cerute de textul legal mai sus citat în ceea ce priveşte intimatul E., instanţa plecând de la premisa că acesta este bunicul patern al victimei, si, prin urmare, este firesc ca si acesta sa fi suferit în urma decesului nepoatei sale.

Ori, art. 249 C. proc. civ. impune reclamantului sarcina probei, potrivit adagiului actor incumbit probatio, iar probele judiciare sunt inseparabile de dreptul la acţiune. Ele reprezintă mijloace organizate de lege pentru dovedirea pretenţiilor afirmate prin acţiune sau pentru combaterea acestora, Sarcina probei nu implica un drept al adversarului, ci un imperativ al interesului personal al pârtii care invoca o pretenţie in justiţie. Tocmai de aceea neprobarea faptelor afirmate comporta riscul pierderii procesului.

Chiar daca legea romana consacra si prezumţiile ca mijloc de proba, acestea trebuie sa fie de asa natura incat sa ajute judecătorul ca, pornind de la un fapt cunoscut, sa poată cunoaşte un fapt necunoscut. Este evident in cauza de fata ca se porneşte de la prezumţia ca rudele apropiate suferă in cazul decesului unui mambru al familiei, insa in raport de relaţii interumane prezumţiile nu pot constitui un reper valabil, varietatea acestora neputand conduce la generalizări, si cu atât mai mult la particularizări. Or, stabilirea daunelor morale presupune in mod necesar atât stabilirea criteriilor generale de acordare a sumelor cu acest titlu cat si particularizarea,in funcţie de persoana concreta căruia urmează a i se acorda compensaţia cuvenita .

Asa fiind, susţine recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor că, în cauza de faţă nu exista nicio probă care sa ateste fără putinţa de tăgada că şi intimatului E. i se cuvin despăgubiri sub forma daunelor morale, si cu atât mai puţin exista repere care să permită cuantificarea acestora, iar acordarea lor fără aceste necesare dovezi este vădit nelegală in lumina dispoziţiilor C. civ. anterior invocate.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă respingerea în tot a contestaţiei formulate de reclamanţi.

Apărările formulate în cauză

Ambele părţi au formulat apărări împotriva recursului promovat de partea adversă, în cadrul unor întâmpinări.

În cadrul întâmpinării lor, recurenţii- reclamanţi A., B., C., D. şi E., au solicitat respingerea recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat, susţinând lipsa de fundamentare a motivelor invocate faţă de hotărârea atacată.

În partea de început a întâmpinării, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia tardivităţii formulării recursului de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

La rândul său, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat în cadrul întâmpinării respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de reclamanţi şi admiterea recursului său, casarea sentinţei de fond şi pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de reclamanţi împotriva Deciziei FGA nr. 8422/08.08.2018.

Răspunsurile la întâmpinări

Deşi le-au fost comunicate întâmpinările în termenul legal, niciuna dintre părţi nu a combătut apărările părţii oponente în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.01.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 23.03.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la acel moment procesual instanţa luând act de poziţia apărătorului recurenţilor - reclamanţi, de a nu mai susţine excepţia tardivităţii recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocată în cadrul întâmpinării depusă la dosar.

Deopotrivă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

În prealabil, aminteşte Înalta Curte că, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocată de recurenţii-reclamanţi în cadrul întâmpinării depusă la dosar, nu va mai fi analizată, apărătorul recurenţilor renunţând la această excepţie în şedinţa publică de la acest termen de judecată, înainte de a se deschide dezbaterile pe fondul celor două recursuri, aspect consemnat în practicaua prezentei hotărâri, instanţa luând act de dreptul de dispoziţie al părţii.

În continuare, trecând la analizarea pe fond a celor două recursuri, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., invocat de recurenţii - reclamanţi, având în vedere că hotărârea îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea reclamanţilor este parţial întemeiată.

În cadrul acestui motiv de recurs, reclamanţii au apreciat ca fiind contradictorie motivarea instanţei de fond care, deşi invocă dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., potrivit cărora prejudiciul trebuie reparat în integralitate, preia aprecierile pârâtului cu privire la aplicabilitatea înscrisului intitulat Ghidul privind acordarea daunelor morale - emis de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în stabilirea despăgubirilor ce se cuveneau recurenţilor - reclamanţi.

Această critică nu poate fi reţinută, teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referindu-se la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Ori, faptul că instanţa a evocat dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., referitoare la răspunderea delictuală, iar, în final, în urma propriei analize, prin prisma probelor administrate, " din analiza practicii relevante", reţinând deopotrivă că " inclusiv Ghidul întocmit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii poate reprezenta un indicator veridic al nivelului despăgubirilor, fără a avea vreun caracter obligatoriu" a validat parţial doar susţinerile reclamanţilor B. şi E., nu poate fi interpretat în sensul existei unor " motive contradictorii", pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenţii - reclamanţi.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată este motivată şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenţii- reclamanţi este nefondat.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat atât de recurenţii - reclamanţi cât şi de recurentul - pârât, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Aminteşte Înalta Curte că, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

În cadrul acestui motiv de casare, atât recurenţii - reclamanţi cât şi recurentul - pârât au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, reclamând faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de jurisprudenţa similară din România.

Această critică nu poate fi avută în vedere de instanţa de control judiciar, care reţine că, în absenţa unor norme legale care să stabilească intervale sau plafoane precise de despăgubiri, hotărârile altor instanţe în cazuri similare pot fi luate în considerare doar la nivel pur orientativ.

Deşi instanţa este chemată să aplice criteriile stabilite jurisprudenţial şi să aibă în vedere jurisprudenţa în materie a instanţelor naţionale, nu trebuie să stabilească despăgubiri într-un cuantum identic cu cel acordat în alte cauze, cât timp, pe de o parte, respectivele hotărâri reflectă punctual anumite opinii ale instanţelor de judecată, iar pe de altă parte, cauzele respective nu sunt identice cu speţa supusă analizei.

Apreciază instanţa de control judiciar că trimiterea legiuitorului la stabilirea despăgubirilor morale în raport de jurisprudenţa naţională are rolul de a stabili criterii de referinţă pentru instanţe, având în vedere specificitatea prejudiciului care decurge din producerea accidentelor rutiere şi, pe baza acestor criterii instanţa stabileşte un raport de proporţionalitate între cuantumul daunelor morale acordate şi suferinţa provocată, însă, ţinând cont de situaţia de fapt specifică fiecărei cauze.

Astfel cum s-a arătat constant în practica instanţei supreme, analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate şi a particularităţilor situaţiei deduse judecăţii, soluţiile pronunţate în pricini cu obiect similar nefiind de natură să influenţeze decizia din prezenta cauză, întrucât, pe de o parte, noţiunea de juriprudenţă nu se poate rezuma la decizii izolate de speţă, ci este necesar ca părţile să probeze că, în practica judiciară vizând situaţii comparabile, au fost evidenţiate în mod constant criterii pe baza cărora au fost stabilite într-un anumit cuantum daunele morale.

Astfel, deşi nu a indicat în mod expres în cuprinsul sentinţei atacate anumite hotărâri judecătoreşti relevante, ca similitudine cu starea de fapt reţinută în cauză, judecătorul de primă jurisdicţie a dezvoltat acele aspecte factuale pe care le-a apreciat drept relevante în cuantificarea prejudiciului nepatrimonial, aplicând astfel criteriile stabilite jurisprudenţial.

Prima instanţă a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate şi suferinţele de ordin psihic, evaluate atât ca intensitate cât şi ca durată temporală, dar şi efectele produse asupra vieţii, pe care le-a aplicat în situaţia concretă dedusă judecăţii. Din această perspectivă, nu se poate aprecia că instanţa de fond nu ar fi ţinut cont de jurisprudenţa relevantă, încălcând astfel dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, cum eronat se susţine de către părţi prin cererile de recurs.

Aşadar, Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, jurisprudenţa constituie un reper pentru acordarea daunelor morale, şi nicidecum nu poate constitui temei pentru cuantificarea suferinţei si traumelor suferite de recurenţii - reclamanţi din prezenta cauză, incomparabile cu ale altor oameni aflaţi chiar si in aceeaşi situaţie.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu efectele produse de tragicul eveniment rutier, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, jurisprudenţa invocată de părţi, poate furniza judecătorului doar criterii orientative de estimare a despăgubirilor, în stabilirea cuantumului daunelor morale avându-se în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea, astfel cum instanţa de fond a şi procedat.

Raportat la aceste considerente, critica recurenţilor referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 142/2011, este nefondată.

Nici celelalte critici formulate de recurenţii - reclamanti cu privire la soluţiile pronunţate de prima instanţă pe cererea de obligare a pârâtului la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele efectiv plătite, nu pot fi reţinute.

Se constată că prin calea de atac exercitată, recurenţii-reclamanţi şi-au manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea acestora până la limita cuantumului solicitat prin cererea de despăgubire.

La rândul său, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a criticat soluţia instanţei de fond, de obligare la plata suplimentară a sumei de 20.000 RON, în favoarea reclamantei B. şi a sumei de 1.000 RON, în favoarea reclamantului E., tot cu titlu de daune morale, susţinând, în esenţă că, nefăcându-se raportare la nici un fel de reper stabilit de lege, suma acordată în plus reclamantei B., faţă de cea deja plătită, apare ca arbitrară şi nejustificată, iar în ceea ce-l priveşte pe reclamantul E., în cauză nu există nici o probă care să ateste fără putinţă de tăgadă că şi acestuia i se cuvin despăgubiri sub forma daunelor morale.

Înalta Curte, raportat la finalitatea concretă a acestor critici, urmează a le analiza în mod unitar, prin argumente comune, concluzia instanţei de fond fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

În ceea ce priveşte critica pârâtului privind acordarea daunelor morale reclamantului E., având calitatea de bunic matern al defunctei F., reţine instanţa de control judiciar că, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

În condiţiile în care, potrivit prev. art. 1391 alin. (2) din C. civ. sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile, dar şi orice altă persoană care poate dovedi existenţa unui astfel de prejudiciu, în mod corect judecătorul de fond, a reţinut că şi reclamantul E. este îndreptăţit să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea nepoatei sale, depoziţia martorului audiat făcând dovada suferinţei emoţionale prin care acesta a trecut, suma stabilită de instanţă în favoarea acestuia reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

Ca urmare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-pârât conform cărora în cauză nu există nici o probă care să ateste fără putinţă de tăgadă că şi acestui reclamant i se cuvin despăgubiri sub forma daunelor morale, alegaţiile părţii fiind consecinţa propriei interpretări a dispoziţiilor legale menţionate, în scopul justificării soluţiei adoptate prin actul administrativ contestat şi menţinerii ca atare a acesteia.

Deopotrivă, şi suma acordată suplimentar reclamantei B., în cuantum de 20.000 RON, s-a subordonat conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

În cauză, este cert că viaţa familială şi socială a recurenţilor-reclamanţi a fost alterată în urma decesului rudei lor, suferinţa psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată, iar în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, se va apela la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În mod corect prima instanţă a ţinut cont de suferinţa psihică a reclamantei B., ce a necesitat ajutorul unui psiholog după pierderea fiicei sale, durerea acesteia nefiind estompată, astfel cum reiese şi din declaraţia martorului H..

Deopotrivă, Înalta Curte constată că întregul probatoriu administrat a fost analizat în mod adecvat de prima instanţă, care a reţinut ca fiind rezonabil cuantumul despăgubirilor acordate de Fondului de Garantare a Asiguraţilor în privinţa reclamanţilor A., C. şi D..

În speţă, aceşti recurenţi-reclamanţi nu au dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul fiicei, respectiv surorii, excede valorii stabilite prin decizia contestată (75.097 RON, cu titlu de daune morale respectiv 8.951,14 RON, pentru A., tatăl victimei, respectiv 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru C. şi D., fraţii victimei). Astfel cum în mod corect a sesizat şi instanţa de fond, reclamanţii nu au prezentat argumente punctuale şi concrete prin care să demonstreze caracterul insuficient al sumei acordate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Relaţiile de familie şi afecţiunea existentă între membrii acesteia, invocate ca argumente în vederea majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate pentru decesul membrului de familie, nu conduc automat la concluzia stabilirii acestor despăgubiri la cuantumul maxim permis de lege. Circumstanţele sunt analizate de instanţele de judecată de la caz la caz şi de la persoană la persoană; în caz contrar, s-ar putea considera că toţi membrii familiei unei victime decedate în urma accidentului rutier ar fi îndreptăţiţi de plano la obţinerea sumei maxime a despăgubirii, argument evident incorect şi nerezonabil, câtă vreme suferinţele morale au un pronunţat caracter personal şi intensitatea acestora diferă de la persoană la persoană.

În recurs, aceşti recurenţi-reclamanţi nu au prezentat argumente care să infirme concluziile instanţei de fond, rezumându-se la susţineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinţei recurate.

Prin urmare, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru prejudiciul moral suferit.

Instanţa de control judiciar aminteşte că ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate suplimentar reclamanţilor B. şi E. reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, în raport cu legislaţia şi jurisprudenţa naţională, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză şi la o comercializare a sentimentelor de afecţiune.

Din această perspectivă, nu se poate identifica în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Raţiunile obiective determinate de limitele impuse de lege şi respectarea principiului proporţionalităţii, al echităţii în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acţiuni şi respectarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză conduc la aprecierea de faţă.

Înalta Curte reţine că ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmaşii victimei decedate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin memoriile de recurs de reclamanţi şi de pârât nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanţii D., C., B., A. şi E. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2466 din data de 25 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.