Insurers’ Guarantee Fund: internal damage guidelines and statistical averages do not bind judicial quantification of moral damages under Civil Code Art. 1391

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.07.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea Deciziei nr. 6620/22.06.2017 de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, solicitând pe fond admiterea cererii de despăgubire astfel cum aceasta a fost formulată prin cererea din data de 04.05.2016, respectiv: - A.: daune morale în cuantum de 366. 398 RON (diferenţa dintre suma solicitată şi suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor); - B.: daune morale în cuantum de 374.903 RON (diferenţa dintre suma solicitată şi suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2534 din data de 31.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată. formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează în parte Decizia nr. 6620/22.06.2017 emisă de pârât, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate.

Obligă pârâtul la plata către reclamanţi a sumei totale de 200.000 RON, respectiv câte 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi, cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de sumele acordate de câte 75.097 RON, daune morale, pentru fiecare reclamant".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii reclamanţilor.

În motivarea recursului s-a arătat că, Fondul, persoană juridică de drept public, vine în sprijinul asiguraţilor şi este parte în schema de garantare a asigurărilor, iar scopul instituţiei este acela de a sprijini asiguraţii, în ipoteza declanşării procedurii de faliment a unui asigurător. Plafonul maxim de garantare este de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, iar suma de plată trebuie să reprezinte o creanţă de asigurare, certă, lichidă şi exigibilă. Cu privire la suma de 75.097 RON acordată cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre petenţi s-a precizat că aceasta a fost acordată prin aplicarea Ghidului de Protecţie a Victimelor Străzii, un document de referinţă în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decese, precum şi în concordanţă cu Procedura internă a Fondului privind soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări coerporale sau decese, procedură elaborată în temeiul dispoziţiilor art. 30, coroborate cu dispoziţiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015.

Referitor la acesta chestiune, a solicitat a se observa că, în cuprinsul deciziei contestate s-a arătat faptul că, în vederea respectării principiului egalităţii de tratament în procesul de soluţionare a pretenţiilor de despăgubire formulate de către părţile vătămate/civile pentru prejudiciul moral suferit în urma accidentelor de circulaţie produse de către asiguraţii C. S.A., se va ţine seama şi de procedura de acordare a acestor despăgubiri, procedura internă validată în C., procedura fiind folosită şi de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate şi depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală a societăţii debitoare C. S.A., în faliment. Astfel, pentru soluţionarea transparentă, rapidă şi echitabilă a cererilor de despăgubire formulate de creditorii societăţii C. S.A., lichidatorul judiciar desemnat în cauza având ca obiect falimentul societăţii C. S.A. a utilizat ca bază de lucru Tabelul rezervelor de daună ce cuprinde valori medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului, dar şi a vătămării corporale.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul are în vedere criterii determinante şi încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ţine seama de aspectele menţionate mai sus.

Prin aceasta procedură internă standardizată de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese se asigură un tratament echitabil şi nediscriminatoriu faţă de orice victimă a accidentelor rutiere şi, totodată, se asigură o transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative, fiind relevante în adoptarea acestei practici şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 potrivit cărora:

"plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

A mai arătat recurentul că procedura de cuantificare a prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale fiind stabilite prin apreciere, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aceste criterii au stat la baza aprecierii pretenţiilor reclamanţilor, coroborate cu jurisprudenţa reflectată în Tabelul întocmit de asigurătorul C. S.A., urmărindu-se acordarea unei sume compensatorii, cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate în beneficiul persoanelor apropiate victimei accidentului sau sancţionarea celui care, potrivit legii, poate fi obligat la plata acestui tip de daune.

Soluţia instanţei de fond este greşită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune recurentul-pârât, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respeetarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Astfel, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevante în adoptarea acestei practici şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

De vreme ce entitatea pârâtă nu poate efectua plăţi cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, iar persoanele îndreptăţite a primi daune morale au tendinţa de a solicita sume aflate la limita maximă a plafonului de garantare sau chiar peste acest plafon, este obiectivă şi rezonabilă necesitatea F.G.A. de a recurge la criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară dintre multiplele care se pot ivi in realitate.

În consecinţă, F.G.A. este obligat să acorde despăgubiri la o valoare justă şi echitabilă, care nu trebuie să depăşească valoarea prejudiciului suferit de persoana păgubită, astfel încât să reprezinte sursă de îmbogăţire fără just temei pentru petenţi.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de anulare parţială a Deciziei nr. 6620/22.06.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul admiterii cererii de despăgubire din data de 04.05.2016 astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv: pentru A. daune morale în cuantum de 366.398 RON (diferenţa dintre suma solicitată şi suma accrdată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor) şi pentru B. daune morale în cuantum de 374.903 RON (diferenţa dintre suma solicitată şi suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor).

Instanţa de fond a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a anulat, în parte, decizia contestată, obligând pârâtul la plata sumei totale de 200.000 RON către reclamanţii A. şi B., respectiv câte 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi, cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de sumele acordate de câte 75.097 RON, daune morale, pentru fiecare reclamant, reţinând în esenţă că, acordarea despăgubirilor morale reprezintă o compensaţie echitabilă, pentru cuantificarea daunelor morale cuvenite reclamanţilor fiind avute în vedere faptul că victima accidentului rutier a fost singurul copil al acestora, precum şi legătura de afecţiune foarte strânsă.

Fiind învestită cu soluţionarea cererii de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că, subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor potrivit cărora "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment", Normele A.S.F. nr. 23/2014 şi nr. 16/2015, întrucât nu ţine seama de procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese a Fondului şi nici de criteriile jurisprudenţiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Recurentul a apreciat că instanţa de fond trebuia să se întemeieze, în procesul de cuantificare a daunelor morale, pe Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale şi a reproşat instanţei de fond că nu a făcut aplicarea acelui ghid. Acest ghid, care conţine date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări, de către Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Înalta Curte consideră că datele statistice depuse de asigurători cu privire la media despăgubirilor acordate de instanţe nu pot fi asimilate legislaţiei şi jurisprudenţei din România. Acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe.

Pornind de la premisa că instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobat prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară.

De aceea, nivelurile prevăzute în procedura mai sus-menţionată reprezintă cel mult repere orientative dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei F.G.A. şi subsecvent instanţelor de judecată.

Practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prin urmare, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către F.G.A., nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi în considerarea acestora atât F.G.A. cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Este, de asemenea, eronată şi aserţiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune. Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate şi suferinţele de ordin psihic, pe care le-a aplicat în situaţia concretă dedusă judecăţii.

Prezumând corect existenţa unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamanţi şi victimă, instanţa de fond a cuantificat despăgubirile, valorile morale lezate prin decesul victimei fiind analizate atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.

În lipsa unor criterii clare, abstracte şi obiective, prevăzute de legislaţia naţională, instanţa de fond s-a raportat, corect, la astfel de criterii consacrate în jurisprudenţă, apreciind consecinţele produse de fapta delictuală. De asemenea, recurentul nu a invocat nerespectarea vreunui alt criteriu legal, pentru ca neraportarea judecătorului fondului la acesta să poată constitui obiect al controlului judiciar, ci a susţinut doar nerespectarea ghidului orientativ, despre care, astfel cum s-a arătat anterior, nu îndeplineşte condiţia unui criteriu legal.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2534 din 31 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.