Compulsory execution of a final judgment against a ministry: appeals dismissed, administrative action to compel payment found inadmissible

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 07.02.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Interne, solicitând:

(1) obligarea debitorului Ministerului Afacerilor Interne să îşi îndeplinească obligaţiile ce derivă din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5983/2.04.2012 emisă de Tribunalul Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 904/CM/14.10.2013 emisă de Curtea de Apel Constanţa, respectiv să fie obligat: (1.1) să solicite Ministerului Finanţelor Publice - pârât în titlul executoriu - alocarea sumelor de bani necesare plăţii debitului aferent (calculat în baza titlului executoriu precizat) ce constituie obiectul dosarului de executare silită nr. x/2015 înregistrat la B.E.J.A. B., plus cheltuielile de executare; (1.2) să îi plătească debitul ce constituie obiectul dosarului de executare silită nr. x/2015 înregistrat la B.E.J.A. B., plus cheltuielile de executare;

(2) obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, calitate pe care o are în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5983/2.04.2012 emisă de Tribunalul Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 904/CM/14.10.2013 emisă de Curtea de Apel Constanţa, să aloce sumele de bani necesare plăţii de către M.A.I. a debitului aferent (calculat în baza titlului executoriu precizat) ce constituie obiectul dosarului de executare silită nr. x/2015 al B.E.J.A. B., plus cheltuielile de executare, urmând ca alocarea să fie realizată în acest scop;

(3) să se constate încălcarea drepturilor reclamantului reglementate de art. 3, art. 6, art. 8, art. 17 din Convenţie şi privind dreptul de proprietate, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei;

(4) să fie obligaţi cei doi reclamaţi - datornicul M.A.I. şi pârâtul Ministerul Finanţelor, fiecare, la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3252 din 09 iulie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, invocate de acest pârât în legătură cu capetele de cerere de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de acest pârât în legătură cu capătul cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice privind obligaţia de alocare fonduri.

Respinge capetele de cerere de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă, precum şi ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu capetele de cerere de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Admite excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu capătul cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne privind îndeplinirea obligaţiilor ce derivă din titlul executoriu.

Respinge capetele de cerere de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibile, precum şi ca lipsit de interes.

Respinge ca nefondată cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată."

De asemenea, prin încheierea din 21 iunie 2018 (de amânare a pronunţării) aceeaşi Curte de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, observând comunicarea cererii de chemare în judecată către Ministerul Afacerilor Interne la data de 20.04.2018, faţă de înregistrarea la dosar a întâmpinării la 18.05.2018, a constatat că aceasta a fost formulată de partea pârâtă cu depăşirea termenului de 25 zile, prevăzut de art. 208 C. proc. civ. ce se împlinea la 16.05.2018 (zi lucrătoare în care serviciul instanţei nu era suspendat), intervenind astfel o decădere din dreptul de a invoca excepţii relative şi de a propune probe în cauză.

3. Recursul principal exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, după expunerea detaliată a contextului în care a fost obţinut titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5983/2.04.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă şi irevocabilă potrivit deciziei civile nr. 904/CM/14.10.2013 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa şi a demersurilor effectuate pentru punerea în executare a acestuia, recurentul a arătat că soluţia instanţei de fond încalcă drepturi fundamentale şi dispoziţii legale:

- art. 21 alin. (3) din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie,

- art. 41 alin. (2) din Constituţia României, care reglementează nivelul de trai,

- art. 52 din Constituţia României, care reglementează dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică,

- art. 148 din Constituţia României, care reglementează prevalenţa normelor comunitare în faţa normelor interne,

- art. 2 şi următoarele din O.G. nr. 22/2002, care statuează clar obligaţiile instituţiilor debitoare, respectiv faptul că "instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată",

- art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind dreptul la repararea pagubei şi reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, recurentul a redat mai multe statuări ale Curţii Constituţionale a României sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul de acces la instanţă, care trebuie să fie concret şi efectiv (Decizia CCR nr. 889/16.12.2015), noţiunea de "autoritate publică" şi calitatea procesuală pasivă în litigiile de contencios administrativ (Decizia CCR nr. 97/30.04.1997), importanţa deosebită a executării silite ca etapă a procesului civil (Decizia CCR nr. 458/31.03.2009, Hotărârea din 12 iulie 2007 pronunţată în Cauza S.C. C. împotriva României, Hotărârea din 17 ianuarie 2008 pronunţată în Cauza Brătulescu împotriva României, Hotărârea din 21 februarie 2008 pronunţată în Cauza Vidu şi alţii împotriva României).

A mai arătat recurentul că o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind investită cu o eficienţă specifică de către ordinea normative constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată de către cetăţeni dar şi de către autorităţile publice. A lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei.

În final, recurentul a arătat că prin sentinţa pronunţată au fost încălcate şi dispoziţii din Convenţia Europeană a drepturilor omului: - art. 3, prin supunerea la tratamente degradante, ca procuror, de către puterea executivă reprezentată de către cele două ministere, M.A.I. şi Ministerul Finanţelor, care au urmărit să îi înfrîngă rezistenţa psihică prin proceduri judiciare umilitoare în care acestea au folosit fondurile publice în a statua legal abuzul lor de drept, comparativ cu situaţia recurentului, care a trebuit să aloce sume de bani din veniturile familiei pentru a obţine dreptului recunoscut prin titlul executoriu şi pentru a declanşa procedurile în vederea recuperării creanţei, creanţă pe care nu a putut să o recupereze nici în prezent, după proceduri de peste 10 ani; - art. 6 privind durata unui proces echitabil, cu referire la art. 1 din Protocolul adiţional, - art. 8, fiind afectat grav dreptul la viaţă privată, familială şi profesională al recurentului; - art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept, în condiţiile în care cele două ministere au avut o conduită prin care au abuzat de dreptul lor de a realiza impunităţi în a nu îşi plăti debitele, profitând de lipsa forţei de coerciţie a justiţiei.

4. Apărările formulate şi recursul incident

Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare faţă de recursul principal, solicitând, în esenţă, respingerea acestuia, dar a formulat, totodată şi recurs incident împotriva sentinţei primei instanţe şi împotriva a încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2019 prin care instanţa a reţinut că întâmpinarea sa a fost depusă cu depăşirea termenului de 25 de zile, motiv pentru care ar fi intervenit decăderea instituţiei din dreptul de a invoca excepţii relative şi de a propune probe cauză.

Astfel, recurentul a solicitat casarea încheierii menţionate, ca urmare a faptului că instanţa nu a comunicat răspunsul la întâmpinare în cuprinsul căruia reclamantul a invocat tardivitatea depunerii întâmpinării, iar pentru respectarea principiului contradictorialităţii instanţa era datoare să se pronunţe asupra acestui aspect numai după ce ar fi fost pus în discuţia părţilor.

Pentru aceste argumente, recurentul a apreciat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul a arătat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării a fost admisă în mod nelegal, întrucât înaintarea corespondenţei clasificate sau neclasificate către instanţele de judecată se realizează prin intermediul poştei militare. Întâmpinarea formulată în cauză a fost expediată la data de 16.05.2018, conform borderoului nr. 162/16.05.2018 pe care îl depune în recurs, actul de procedură fiind, aşadar, depus la serviciul specializat de comunicare în termenul legal de 25 de zile, respectiv la data de 16.05.2018.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea principală de obligare a debitorului Ministerului Afacerilor Interne la îndeplinirea obligaţiilor ce derivă dintr-un titlu executoriu - hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, dar şi a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, la alocarea sumelor de bani necesare plăţii de către M.A.I. a debitului aferent.

Fiind învestită cu recursul promovat de reclamant împotriva soluţiei de respingere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă a capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, respectiv de respingere ca inadmisibile, precum şi ca lipsit de interes, a capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată caracterul nefondat al susţinerilor recurentului, sentinţa primei instanţe nefiind rezultatul unei aplicări şi interpretări eronate a normelor de drept material.

Astfel, prin demersul judiciar iniţiat reclamantul tinde la punerea în executare a sentinţei civile nr. 5983/2.04.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă şi irevocabilă potrivit deciziei civile nr. 904/CM/14.10.2013 a Curţii de Apel Constanţa, desi acest titlu executoriu face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2015 înregistrat la B.E.J.A. "B.".

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că, date fiind etapele procesului civil (judecata şi executarea silită) astfel cum sunt reglementate în C. proc. civ., la momentul confirmării judiciare a dreptului de creanţă al creditorului printr-o hotărâre judecătorească ce devine titlu executoriu, valorificarea acestuia se face prin executare silită în ipoteza în care debitorul nu se conformează.

Reclamantului-creditor nu îi este deschis, aşadar, dreptul de acces la instanţă în scopul obţinerii unui nou titlu executoriu, acesta deţinând deja unul a cărui valorificare o urmăreşte prin procedura de executare silită, iar faptul că debitorul său recurge în cadrul acelei proceduri la mecanismul contestaţiei la executare, pentru a invoca neregularităţi în activitatea executorului judecătoresc, nu constituie un argument valid spre a cenzura conduita debitorului în cadrul unei acţiuni de contencios administrativ.

De asemenea, dispoziţiile aceluiaşi C. proc. civ. prevăd pentru procedura de executare silită remedii concrete în scopul actualizării valorii creanţei la data recuperării sale efective atunci când debitorul întârzie plata ce îi incumbă, precum şi pentru plata cheltuielilor de executare efectuate de creditor. Astfel, nu constituie argumente valide pentru admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ întârzierea afirmată în recuperarea unei părţi componente a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea desfăşurată în perioada vizată de titlul executoriu (prima de concediu) şi nici efectuarea de alte cheltuieli în scop de executare silită.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de contencios administrativ nu poate fi în mod legal învestită nici cu solicitarea de constatare a unei pretinse încălcări a drepturilor reclamantului reglementate de art. 3, art. 6, art. 8 şi art. 17 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau de dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 41 alin. (2), art. 52 sau art. 148 din Constituţia României, o astfel de cerere nefiind îndreptată împotriva unui act administrativ unilateral tipic sau asimilat al unei autorităţi publice.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Afacerilor Interne nu este admisibilă, fiind şi lipsită de interes în privinţa îndeplinirii obligaţiilor ce derivă din titlul executoriu, iar capătul de cerere în despăgubiri cu titlu de daune morale prezintă caracter accesoriu în contextul cauzei, fiind o consecinţă a solicitărilor formulate în principal de reclamant împotriva fiecărui pârât.

În privinţa recursului incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 21 iunie 2018, Înalta Curte constată că în cauză nu se poate vorbi despre o regulă de procedură care să fi fost încălcată de prima instanţă, atunci când a constatat că întâmpinarea acestui pârât a fost formulată cu depăşirea termenului de 25 zile, prevăzut de art. 208 C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte este neîntemeiată susţinerea recurentului vizând nerespectarea principiului contradictorialităţii, întrucât din înscrisurile aflate la dosar Înalta Curte constată că prima instanţă a comunicat pârâtului răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant (potrivit menţiunii din citativ şi dovezii de înmânare a actului de procedură dosar fond), desi dispoziţiile art. 201 alin. (2) C. proc. civ. nu impuneau comunicarea.

Pe de altă parte, constatarea instanţei de fond este legală, întrucât verificarea termenului pentru depunerea întâmpinării s-a realizat pe baza înscrisurilor aflate la acel moment la dosarul cauzei, acestea relevând nerespectarea termenului de 25 de zile calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată.

De asemenea, instanţa nu a avut la dispoziţie borderoul nr. 162/16.05.2018, care în opinia recurentului atestă înaintarea, în termen, prin serviciul specializat de comunicare, a întâmpinării formulate, acesta fiind depus abia în recurs, astfel că instanţa şi-a întemeiat, în mod corect, soluţia doar pe baza înscrisurilor din dosar.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reaminteşte şi faptul că deşi instanţa de fond a constatat tardivitatea depunerii întâmpinării şi l-a decăzut pe pârât din dreptul de a invoca excepţii relative şi de a propune probe în cauză, cu ocazia deliberării excepţiile invocate de acesta au fost apreciate ca fiind de ordine publică şi soluţionate conform solicitării exprese a pârâtului.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea şi sentinţa primei instanţe nu sunt afectate de nelegalitate şi nu pot fi reformate prin prisma cazurilor de casare invocate de recurenţi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 Cod procedure civilă Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3252 din 09 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 21 iunie 2018 şi împotriva sentinţei nr. 3252 din 09 iulie 2018 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.