Insufficient motivation of fiscal securing measures: failure to prove exceptional danger of asset concealment or dissipation under Article 213 of the Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 27.03.2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anularea Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/16.03.2017 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a finanţelor Publice Constanţa, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 146/CA din 24 septembrie 2018 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal şi a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/16.03.2017 emisă de pârâtă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a făcut o interpretare eronată a sintagmei "în cazuri excepţionale" din cuprinsul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015. În opinia recurentei, potrivit acestui text de lege, pericolul nu poate fi considerat în prezenta speţă ca fiind intrinsec faptelor controlate, întrucât la data emiterii actului atacat ne aflam cel mult în sfera stabilirii obligaţiilor fiscale, iar nu în cea a colectării.

Astfel, în mod justificat, organele fiscale au emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii ca urmare a faptului că reclamanta a efectuat, în decursul a 4 luni, activitate de comerţ pentru care nu a prezentat documente de achiziţie a bunurilor necesare realizării producţiei de cereale, iar datele raportate în deconturile de T.V.A. nu corespund celor înscrise în evidenţa contabilă.

De asemenea, controlul inopinat s-a efectuat ca urmare a controlului încrucişat efectuat la B. S.R.L., iar împotriva reprezentanţilor legali ai acesteia a fost formulată sesizare penală pentru operaţiunile comerciale efectuate, inclusiv în relaţia cu societatea reclamantă, astfel încât, s-a apreciat, în mod just, că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să îşi ascundă, ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectare.

Invocând practica judiciară în materie, recurenta a susţinut că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă pe numele reclamantei este motivată şi emisă conform dispoziţiilor legale, până la stabilirea unei situaţii certe cu privire la activităţile financiare ilicite desfăşurate de aceasta sau terţe persoane cu care s-a angajat în operaţiuni economice.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus, la rândul său, întâmpinare, solicitând menţinerea soluţiei de constatare a lipsei calităţii sale procesuale pasive.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia nr. 2182/16.03.2017 prin care pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 213 alin. (2) şi (4) Codul de procedură fiscală, instituirea de măsuri asigurătorii sub forma popririi asupra conturilor bancare (confiscării veniturilor în sumă de 1.451.945 RON, ca urmare a desfăşurării activităţii de comerţ cu ridicata al cerealelor).

Fiind învestită cu soluţionarea recursului declarat de pârâtă împotriva soluţiei de admitere a acţiunii şi de anulare a deciziei contestate, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. poate fi invocat în cazul hotărârii pronunţate cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Contestând soluţia primei instanţe, organul fiscal pârât a susţinut, în esenţă, că decizia contestată este suficient şi adecvat motivată în acord cu dispoziţiile legale. Astfel, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a considerat că cerinţa motivării instituirii măsurilor asigurătorii este îndeplinită prin expunerea, în cuprinsul deciziei atacate, a pretinsului comportament fiscal inadecvat/fraudulos al societăţii reclamante - "S.C. A. S.R.L. a efectuat pentru perioada 01.01.2016-31.12.2016, activitate pentru comerţ cu ridicata a cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului, activitate pentru care nu prezintă documente de achiziţie a bunurilor necesare realizării producţiei de cereale obţinute, bunul care face obiectul comercializării, veniturile obţinute din producţia agricolă pentru perioada 01.01.2016-31.12.2016".

Înalta Curte apreciază că acest argument nu are temei legal, iar criticile formulate împotriva sentinţei recurate sunt nefondate.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015:

"(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 213 alin. (5) din acelaşi cod:

"Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent".

Prin prisma acestor dispoziţii normative, Înalta Curte reţine că analiza de legalitate a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii are caracter circumstanţial, implicând verificarea, raportat la datele cauzei, a îndeplinirii cerinţelor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Este de necontestat, astfel cum a arătat pârâta, că existenţa pericolului prevăzut de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 nu presupune şi producerea unor consecinţe efective dintre cele enumerate de textul de lege, dar Înalta Curte apreciază că, pentru instituirea măsurilor asigurătorii, trebuie să existe indicii rezonabile, suficient de concrete, că reclamanta ar intenţiona să îşi diminueze elementele de patrimoniu, în scopul neachitării obligaţiilor fiscale.

Raportat la circumstanţele cauzei, instanţa de fond a reţinut, în mod corect că pârâta nu a probat atitudinea fiscală şi economică din care să rezulte că ar exista indicii că societatea s-ar sustrage de la colectarea debitelor fiscale, elementele indicate în cuprinsul deciziei contestate şi al referatului justificativ nefiind suficiente pentru luarea unor măsuri de indisponibilizare în parte a patrimoniului debitoarei.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este motivată în nici un fel în ceea ce priveşte necesitatea măsurilor dispuse, organul emitent limitându-se la a indica valoarea redusă a mijloacelor fixe în raport de suma dispusă a fi confiscată prin procesul-verbal nr. x/07.03.2017, menţionat în preambulul deciziei -alineat. 2.

Caracterul insuficient al motivării derivă şi din lectura prevederii legale privind pericolul existent, care este privit de legiuitor ca un caz excepţional.

Instituirea măsurilor asigurătorii nu s-a întemeiat, aşadar, pe o analiză globală a cumulului de elemente, ci doar pe faptele imputate reclamantei ce au condus la confiscarea sumei de 1.451.945 RON, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/07.03.2017, ceea ce implică o totală suprapunere între motivele care determină emiterea procesului-verbal menţionat şi motivele emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Or, diferenţa dintre cele două acte fiscale este evidentă, unul reprezentând un titlu de creanţă, pe când cel de-al doilea reprezintă o măsură preventivă, pentru adoptarea căreia este necesar să fie îndeplinite condiţiile distinct prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Totodată, dacă legiuitorul ar fi apreciat, ca fiind suficientă pentru instituirea măsurilor asigurătorii, simpla indicare a comportamentului fiscal neadecvat imputat reclamantei, această soluţie legislativă s-ar fi regăsit în cuprinsul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015; or, meţionând condiţia existenţei unui pericol de sustragere/ascundere/risipire a patrimoniului, legiuitorul a urmărit ca măsurile de indisponibilizare să fie dispuse în cazuri excepţionale, iar nu în oricare situaţie în care există un dubiu asupra corectitudinii fiscale a contribuabilului.

În aceste condiţii, suspiciunile organului fiscal cu privire la comportamentul fiscal al reclamantei reprezintă unul dintre criteriile ce pot fi avute în vedere la luarea măsurii de indisponibilizare a elementelor de patrimoniu, dar este apreciat a nu fi suficient, prin el însuşi, pentru fundamentarea acestei măsuri, în absenţa altor elemente care să contureze cerinţa pericolului prevăzută de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, astfel încât soluţia instanţei de fond, de anulare a acestei decizii, este legală şi urmează a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei nr. 146/CA din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.