Lack of object of action due to subsequent administrative implementation of requested salary recalculation

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 02.04.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucuresti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

1. anularea în parte a Ordinului nr. 124/01.02.2019 emis de pârât cu privire la drepturile salariale ale reclamantei;

2. obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.01.2019, pe baza unei VRS de 484,18 RON şi să le actualizeze cu inflaţia şi dobânda legală.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 943 din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului PICCJ, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale;

A admis în parte acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

A anulat în parte Ordinul PICCJ nr. 124/01.02.2019, doar referitor la drepturile salariale ale reclamantei;

A obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.01.2019, pe baza unei VRS de 484,18 RON;

A respins capătul de cerere având ca obiect actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale, ca fiind promovat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 943 din 11 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului arată, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016-31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Susţine că începând cu data de 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 şi art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ, din care reiese că noile indemnizaţii de încadrare nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011.

Consideră că prima instanţă a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor.

Astfel, susţine că în mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantei valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece reclamanta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, în condiţiile în care acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare.

Arată că prin Decizia nr. 289 din 07.06.2005, Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp. Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, iar diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii.

În acelaşi sens, invocă jurisprudenţa C.E.D.O. şi Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Mai arată că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Faţă de prevederile O.G. nr. 13/2008, arată că reclamanta solicită creşteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în cursul anului 2008, cu referire la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

Menţionează că prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat, prin sentinţa civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor, prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilite prin Ordinul nr. 350/28.11.2016 şi Ordinul nr. 33/31.01.2017, emise de pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referinţă sectorială de 405 RON) a procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10% (...) la plata (...) diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. I pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor.

Recurentul-pârât susţine că în executarea hotărârii judecătoreşti definitive, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 şi, ulterior, Ordinul nr. 76 din 15.03.2018. În consecinţă, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe, iar prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al Procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Mai arată că prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale; că înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Precizează că prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie aceleaşi, stabilite la nivelul maxim. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Consideră că, din această perspectivă, egalizarea drepturilor salariale, diferenţiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcţie, nivel de instanţă/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, precizând că începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 nu este incidentă în cauză, în condiţiile în care prima instanţă a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să recalculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.01.2019, pe baza unei VRS de 484,18 RON.

Pe fond, apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect şi legal că cererea de chemare în judecată este întemeiată în ceea ce priveşte recalcularea drepturilor sale salariale în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: anularea în parte a Ordinului nr. 124/01.02.2019 emis de pârât cu privire la drepturile sale salariale şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.01.2019, pe baza unei VRS de 484,18 RON şi să le actualizeze cu inflaţia şi dobânda legală.

Intimata-reclamantă face parte din cadrul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În raport cu susţinerile părţilor şi cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reţine că prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897/22.05.2018 s-a stabilit modul de calcul al indemnizaţiilor reclamanţilor pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017 şi în continuare.

Potrivit actului administrativ în discuţie - Ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897/22.05.2018, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care fac parte şi reclamanţii beneficiază de indemnizaţii de încadrare, stabilite în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referinţă sectoriale amintite se va realiza în continuare în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioadele anterioare plata drepturilor salariale urma a se face după asigurarea fondurilor necesare de către ordonatorul principal de credite.

Mai mult, prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/29.11.2019 s-a dispus că, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, prin acelaşi ordin s-a stabilit că, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că prin ordinele de mai sus s-a dispus recalcularea indemnizaţiei intimatei-reclamante în raport cu valoarea de referinţă sectorială solicitată prin acţiune.

În consecinţă, dată fiind emiterea de către pârâtul Ministerul Public - Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Ordinelor nr. 897/2018 şi nr. 3206/2019, prin care s-a stabilit o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015 şi de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte reţine că, în prezent, acţiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 943 din 11 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 943 din 11 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2022.