Incompatibility of vice-mayor with employment contract: non-retroactivity of subsequent legal amendments

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/21.07.2017 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4982 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4982/2017 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, având în vedere că această incompatibilitate instituită de legiuitor are în vedere acele situaţii în care, un ales local deţine şi exercită efectiv mai multe funcţii în acelaşi timp, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

Mai susţine recurentul că această interpretare a fost consacrată în practica judiciară, anterior modificărilor operate prin Legea nr. 87/2017, acest din urmă act normativ fiind consecinţa firească a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti.

În continuare arată că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit că reclamantul a exercitat efectiv atribuţii specifice de natură să genereze stare de incompatibilitate, făcând trimitere la împrejurarea că a obţinut copii conforme pentru autovehiculele care beneficiază de licenţă de transport ARR, aceste demersuri nefiind de natură să justifice reţinerea stării de incompatibilitate cât vreme copiile au fost obţinute exclusiv în virtutea competenţelor profesionale fără să producă consecinţele urmărite.

De asemenea, arată recurentul că aspectul obţinerii unor venituri salariale în cuantum de 683 RON din activitatea desfăşurată la societatea Envient S.R.L. nu e de natură a dovedi că reclamantul a urmărit obţinerea unor venituri suplimentare în baza contractului de muncă.

Susţine, în continuare, că din documentele avute în vedere de ANI nu rezultă dacă şi în ce manieră reclamantul şi-a exercitat funcţia deţinută în temeiul contractului individual de muncă şi nici alte indicii de natură să ameninţe valorile sociale şi finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea legii.

O ultimă critică de nelegalitate se referă la faptul că instanţa de fond a înlăturat, în mod greşit, apărările rezultate din incidenţa art. 25 din Legea nr. 176/2010, privind proporţionalitatea sancţiunii. Afirmă recurentul că prin acţiunea formulată s-a dorit sublinierea consecinţelor disproporţionate pe care le generează starea de incompatibilitate reţinută.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

1. Argumente de fapt şi de drept

După cum rezultă din raportul de evaluare contestat, în urma parcurgerii procedurii de evaluare în conformitate cu dispoziţiile Legii 176/2010, din analiza documentaţiei transmise de instituţiile competente, au rezultat elemente referitoare la existenţa unei stări de incompatibilitate în sarcina recurentului - reclamant generate de deţinerea simultană, în perioada 11.07.2013 - 20.02.2016, a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de angajat cu contract individual de muncă la S.C. ENVIENT S.R.L., realizând venituri din salarii (în anii 2013 şi 2014) în sumă totală de 683 RON.

În acest fel, autoritatea pârâtă a constatat că au fost încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare - în forma în vigoare la data emiterii raportului de evaluare - conform cărora:

"Funcţia de viceprimar, (...) este incompatibilă cu: (...):

c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia".

Înalta Curte reţine că, în mod judicios şi pe baza unei aplicări temeinice a dispoziţiilor legale incidente, instanţa de fond a reţinut că, faptele săvârşite de către recurentul A. în timpul exercitării mandatului de viceprimar, fapte prezentate anterior, reprezintă o încălcare a prevederilor legale privind regimul incompatibilităţilor, respectiv a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, menţionat mai sus.

În esenţă, prin cererea de recurs, recurentul susţine că nu poate fi reţinută o situaţie de incompatibilitate în sarcina sa întrucât, conţinutul art. 87 alin. (1) s-ar fi modificat ulterior, sancţionând cu incompatibilitate doar exercitarea simultană a două funcţii/calităţi, aceasta fiind şi practica judiciară anterioară modificării textului de lege aplicabil speţei.

Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant a fost reţinută pentru perioada 11.07.2013 - 20.02.2016, când art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 avea forma citată anterior.

Faptul că ulterior, conţinutul art. 87 alin (1) lit. c) s-a modificat, este irelevant în virtutea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 din Constituţia României potrivit căruia:

"(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."

Starea de incompatibilitate a recurentului nu poate fi evaluată şi determinată în baza unui act normativ intrat în vigoare la o dată ulterioară, astfel că acesta nu poate invoca incidenţa reglementării ulterioare, având în vedere prevederile constituţionale menţionate anterior.

Astfel, starea de incompatibilitate reţinută de Raportul de evaluare pentru perioada 11.07.2013 - 20.02.2016, privind pe recurent, nu poate fi raportată, respectiv, nu poate fi înlăturată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 128/2017, act normativ care modifică textul legal al art. 87 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003. întrucât Legea nr. 128/2017 a intrat în vigoare la o dată ulterioară perioadei în care s-a reţinut starea de incompatibilitate a recurentului.

Prin urmare, astfel cum, în mod corect, a constatat şi instanţa de fond, art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare în perioada reţinerii situaţiei de incompatibilitate, interzice cumulul deţinerii funcţiei de viceprimar cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă, ceea ce trebuie strict interpretat în sensul normei legale necondiţionat de îndeplinirea altor acte juridice sau a altor condiţii fiind, deci, suficient pentru reţinerea incompatibilităţii, deţinerea simultană a acestora, condiţie ce este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii.

În perioada de referinţă, intenţia legiuitorului a fost clară, şi anume că funcţia de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă,

Având în vedere că incompatibilităţile sunt de strictă interpretare, rezultă că nu este permisă nici interpretarea extensivă dar nici cea restrictivă, cum este cea propusă de recurent.

Pe de altă parte, după cum şi instanţa de fond a reţinut, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă că recurentul-reclamant a exercitat efectiv activitatea prevăzută în contractul individual de muncă încheiat cu S.C. Envient S.R.L., aspect recunoscut chiar de către reclamant, care însă a susţinut că demersurile sale întreprinse pentru S.C. ENVIENT S.R.L. în calitatea sa de angajat, nu îl plasează pe acesta în stare de incompatibilitate.

Astfel, după cum chiar recurentul recunoaşte, în virtutea competenţelor profesionale pentru transportul rutier naţional şi internaţional de persoane: "a avut posibilitatea de a solicita ARH copii conforme pentru autovehiculele care beneficiază de licenţă de transport", acţiune ce reprezintă o exercitare efectivă a atribuţiilor specifice de "conducător activitate de transport rutier" în cadrul şi pentru S.C. ENVIENT S.R.L.

Mai mult decât atât, din informaţiile transmise de Administraţia Judeţene a Finanţelor Publice Buzău, recurentul a încasat venituri din salarii de la S.C. ENVIENT S.R.L., în anii 2013-2014, în sumă totală de 683 RON. În acest context, instanţa de recurs nu poate considera că, acesta a încasat un salariu de la respectiva societate comercială, cu care avea încheiat un contract individual de muncă, pentru activităţi pe care, în fapt, nu le-ar fi prestat.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că, în mod temeinic, prima instanţă a înlăturat susţinerile recurentului referitoare la cuantumul redus al indemnizaţiei încasate de acesta de la S.C. ENVIENT S.R.L, întrucât acest aspect nu are relevanţă în speţă, incompatibilitatea intervenind în urma simplei deţineri simultane a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de angajat, asociat şi cu activităţile de prestare efectivă a muncii în cadrul societăţii. De asemenea, nici afirmaţiile referitoare la faptul că nu a întreprins nici o acţiune şi nici nu a semnat documente în relaţie cu Primăria Municipiului Buzău sau cu alte entităţi din cadrul administraţiei publice locale, nu au relevanţă în dezlegarea raportului juridic litigios, deoarece situaţia invocată ar fi generat un conflict de interese şi nu o situaţie de incompatibilitate, cum a fost reţinut prin raportul de evaluare.

Referitor la critica recurentului privind incidenţa art. 25 din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte reţine că această susţinere a fost înlăturată, în mod temeinic, de instanţa de fond, având în vedere faptul că recurentul a contestat raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ, astfel încât o eventuală sancţionare a acestuia nu poate fi realizată decât după pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de confirmare a existenţei stării de incompatibilitate constatate prin raportul de evaluare nr. x/21.07.2017.

Pe de altă parte, obligaţia aplicării sancţiunii în cazul viceprimarilor revine prefectului, care, printr-un ordin constată încetarea, de drept a mandatului acestuia, înainte de expirarea duratei normale (art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004.

Rolul Agenţiei Naţionale de Integritate este de a constata încălcarea de către persoanele enumerate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese printr-un raport de evaluare şi de a comunica respectivul raport către instituţiile/autorităţile/entităţile competente să aplice sancţiunile corespunzătoare.

Această opinie este împărtăşită şi de instanţa de fond care, în cuprinsul sentinţei recurate a reţinut: "prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 393/2004, sancţiunile aplicabile în astfel de ipoteză nu sunt dispuse de pârâta ANI, ci de autorităţile competente în acest sens prevăzute de actul normativ indicat.

Pe cale de consecinţă, constatând că nu ne aflăm într-un litigiu referitor la legalitatea aplicării sancţiunii ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare ANI, orice apărări în legătură cu proporţionalitatea unei eventuale astfel de sancţiuni nu pot fi avute în vedere, neavând legătură cu actul administrativ contestat".

În concluzie, raţionamentul juridic al instanţei de fond este apărat de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4982/2017 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.