Timeliness of insurance guarantee claims: calculation of the 90-day deadline from the definitive bankruptcy judgment date

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar contată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 7109/03.07.2017 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor în valoare totală de 24.999 RON, la care a fost obligat asigurătorul B. S.A., conform sentinţei civile nr. 693/2015, pronunţată de Judecătoria Tulcea, definitivă şi a deciziei civile nr. 919 din 21.10.2015, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2013, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1563 din 30 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în parte.

A anulat Decizia nr. 7109/03.07.2017 emisă de pârât.

A obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului suma de 24.999 RON, reprezentând despăgubiri.

A obligat pârâtul la plata sumei de 2050 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1563 din 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât nu a înţeles să dezvolte separat fiecare motiv de casare în parte, criticile de nelegalitate subsumate acestora vizând, în esenţă, aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la termenul în care trebuia adresată cererea de despăgubiri autorităţii pârâte, termen prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

După expunerea rezumativă a situaţiei de fapt dedusă judecăţii, recurentul-pârât afirmă că raţionamentul instanţei de fond, în sensul că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului împotriva societăţii B. S.A. a rămas definitivă la data de 3.11.2016, prin decizia civilă nr. 1795/2016 este vădit eronat.

Arată recurentul-pârât că din actele dosarului rezultă cu evidenţă că sentinţa civilă nr. 9661din 03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a deschis procedura falimentului împotriva societăţii B. S.A. a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 788 din 28 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin urmare data de 28 aprilie 2016 era momentul de la care începea să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de Legea nr. 213/2015 pentru formularea cererii de despăgubire către Fondul de Garantare a Asiguraţilor de către reclamant şi nu data de 03.11.2016 cum, în mod neîntemeiat, a reţinut prima instanţă.

În concluzie, recurentul solicită casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată, cu consecinţa validării deciziei emisă de FGA prin care a constatat tardivitatea depunerii cererii de despăgubire.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., în limitele şi pentru considerentele arătate în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. a fost invocat de către recurentul-pârât, în mod formal, neputându-se identifica vreo critică care să poată fi încadrată în ipotezele cazului de casare vizând nemotivarea sui generis a sentinţei instanţei de fond.

În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând încălcarea normelor de drept material de către instanţa de fond (prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că acesta este întemeiat şi de natură să conducă la reformarea soluţiei pronunţate în primă instanţă.

În examinarea căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că este învestită a tranşa chestiunea tardivităţii formulării cererii de despăgubire de către reclamantul A., pornind de la situaţia de fapt rezultată din înscrisurile administrate în faţa instanţei de fond şi verificând temeinicia raţionamentului instanţei de fond în a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în raport de intrarea definitivă în procedura falimentului a societăţii de asigurare prin hotărâre judecătorească.

Pentru a pronunţa soluţia de admitere a acţiunii şi a constata că reclamantul a formulat cererea de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în termenul legal, instanţa de fond a apreciat că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului împotriva societăţii B. S.A. a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1795 din 3 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în raport de această dată, solicitarea de despăgubire nefiind tardiv adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ."

Aşadar, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie.

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Conform datelor rezultate din înscrisurile depuse la dosar şi necontestate de părţi, dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de B. S.A, respectiv la data de 21.10.2015 când s-a pronunţat decizia civilă nr. 919 a Tribunalului Tulcea, secţia civilă, împrejurare care a atras incidenţa prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în prima ipoteză.

Înalta Curte constată că, deşi, instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, în continuare a dezvoltat un raţionament juridic greşit şi, în neconcordanţă cu realitatea juridică referitoare la deschiderea procedurii falimentului a societăţii de asigurare.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că hotărârea definitivă de deschidere a procedurii falimentului este reprezentată de Decizia nr. 1795 din 3 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin care s-a respins ultimul apel formulat împotriva sentinţei nr. 9661din 03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în Dosarul nr. x/2015 prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.

Instanţa de fond şi-a bazat această constatare pe un extras din portalul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, depus la dosar de reclamant, din care rezulta exclusiv soluţia de respingere ca nefondat a apelului declarat de apelanta C. di Assicurazioni SPA.

Or, din verificările proprii efectuate de instanţa de control judiciar, în temeiul art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., în sistemul ECRIS al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă rezultă că prin Decizia nr. 1795 din 3 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost soluţionat apelul formulat de creditoarea C. di Assicurazioni SPA împotriva încheierii din data de 30.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2015, prin care fusese respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termen formulată de petenta C. di Assicurazioni SPA prin care solicita înscrierea în tabelul de creanţe.

Prin urmare, această cale de atac nu a vizat sentinţa nr. 9661din 03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în Dosarul nr. x/2015 prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului a societăţii B. S.A, contrar celor reţinute de prima instanţă, ci o încheiere prin care nu se dezlegase fondul litigiului de faliment.

Prin urmare, stabilirea de către instanţa de fond a datei de 3.11.2016 ca moment al începerii curgerii termenului de 90 de zile, în favoarea intimatului-reclamant, este eronată, situaţie ce a condus şi la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că argumentul recurentului-pârât în sensul că momentul la care hotărârea de deschidere a procedurii falimentului a devenit definitivă este 28.04.2016, când Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile exercitate împotriva sentinţei nr. 9661din 03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în Dosarul nr. x/2015, este dovedit cu înscrisul depus la dosarul de recurs constând în copia conformă cu originalul a Sentinţei de deschidere a procedurii falimentului purtând menţiunea "definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei C.A.B., secţia a VI-a civilă nr. 788/28.04.2016" (dosar recurs).

Prin urmare, data de 28.04.2016 ca dată a rămânerii definitive a "hotărârii de deschidere a procedurii falimentului" este recunoscută oficial atât la nivel administrativ de către autorităţile publice implicate în procedură, cât şi de instanţele judecătoreşti, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind constantă şi unitară în acest sens.

În aceste condiţii, termenul legal de 90 de zile instituit de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în cazul creanţelor de asigurări existente la acel moment a început să curgă din data de 28.04.2016 şi s-a împlinit pentru reclamant la data de 28.07.2016, iar în acest context, cererea de plată adresată de reclamant la data de 29.08.2016 este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este viciată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8, instanţa de fond aplicând greşit normele de drept material incidente cauzei şi menţionate anterior, prin stabilirea eronată a situaţiei juridice creată de falimentul asiguratorului faţă de care reclamantul avea calitatea de creditor.

În raport de soluţia prefigurată, Înalta Curte constată că cererea formulată de recurentul-pârât de obligare a intimatului -reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, obligându-l pe acesta din urmă, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de RON către recurentul-pârât, constând în taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1563 din 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. să plătească recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor suma de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2021.