Scope of Constitutional Declaration of Unconstitutionality: Interpretation of Lawyer Ineligibility Grounds under Law No. 51/1995

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul Bucureşti şi a deciziei nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4494 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a anulat decizia nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul Bucureşti, precum şi decizia nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs pârâtul Baroul Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Se arată, în esenţă, în recursul declarat că, în demersul primei instanţe de a anula decizia emisă de Consiliul Baroului Bucureşti, motivat de pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 225/2017, prin care sintagma "de natură a aduce atingere prestigiului profesiei", cuprinsă în art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 a fost declarată neconstituţională, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 14 din C. proc. civ., întrucât nu a supus dezbaterii părţilor aplicabilitatea, în cauză, a unei astfel de decizii.

Un alt set de critici evocate în recurs a vizat modul de interpretare şi aplicare, de către prima instanţă, a considerentelor Deciziei nr. 225/2017, recurentul apreciind că prima instanţă a ignorat că, prin aceeaşi decizie a instanţei de contencios constituţional, excepţia ce viza art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 a fost respinsă.

Totodată, în opinia recurentei, intenţia Curţii Constituţionale, care a avut în vedere scopul legiuitorului la momentul adoptării reglementărilor examinate, nu a fost cea de a înlătura cazul de nedemnitate existent în situaţia săvârşirii de către avocat a unei infracţiuni intenţionate pentru care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, ci de a crea o situaţie de egalitate pentru avocaţii aflaţi în astfel de situaţii. Prin sus indicata decizie Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţională exclusiv sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei", însă restul prevederilor art. 14 din Legea nr. 51/1995 nu au fost apreciate ca neconstituţionale.

În concluzie, recurentul susţine că instanţa de fond a nesocotit în mod evident normele de drept material indicate şi a interpretat eronat aspectele învederate în Decizia nr. 225/2017 a Curţii Constituţionale, actele administrative atacate fiind emise în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Baroul Bucureşti, ca nefondat, şi menţinerea, ca legală, a hotărârii primei instanţe.

A susţinut, în esenţă, intimata - reclamantă că hotărârea primei instanţe este pronunţată în condiţii de legalitate, cu respectarea principiului contradictorialităţii, prin acordarea, inclusiv, a posibilităţii formulării concluziilor scrise, decizia CCR fiind analizată ca apărare de fond, iar nu cu titlu de excepţie.

Totodată, intimata a învederat că prin hotărârile penale prin care a fost condamnată a fost dispusă doar măsura complementară a interzicerii exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 5 ani de la data executării (sau considerării ca executate) a pedepsei închisorii, fără a se dispune încetarea calităţii de avocat. Or, în opinia intimatei, în lipsa unei definiţii legale a nedemnităţii şi faţă de lipsa unei precizări privind existenta unei situaţii care să fundamenteze nedemnitatea, soluţia instanţei de fond este una legală.

Nu în ultimul rând, intimata a evidenţiat faptul că intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România nu a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe.

4.2. Legal citată, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România nu a formulat întâmpinare, însă, prin notele scrise depuse în dosar, a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Baroul Bucureşti.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât Baroul Bucureşti a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, apreciind susţinerile acesteia ca fiind neîntemeiate.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 7 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 noiembrie 2020, s-a luat act de decesul intimatei - reclamante, acordându-se termen la data de 17 martie 2021, când, faţă de neindicarea moştenitorilor, instanţa a dispus, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendare cauzei.

Urmare a cererii de repunere pe rol formulate de recurentul - pârât Baroul Bucureşti, în cauză s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată pentru data de 16 martie 2022.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente şi de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Baroul Bucureşti este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând, în mod punctual, aspectele invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că, printr-un prim set de critici, recurentul-pârât a invocat o încălcare, de către prima instanţă, a principiului contradictorialităţii, apreciind că prevederile art. 14 din C. proc. civ. impuneau judecătorului fondului să supună dezbaterii părţilor incidenţa, în cauză, a Deciziei nr. 225/2017 a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte apreciază, însă, nefondate astfel de argumente evocate de recurent, constatând că deciziile Curţii Constituţionale fac parte din dreptul aplicabil, iar în virtutea principiului "nemo censetur ignorare legem" ("nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii") consacrat de a art. 1 alin. (5) din Constituţia României, incumba părţilor litigante să cunoască inclusiv incidentele de constituţionalitate ce afectau textele normative aplicabile obiectului cauzei.

Aspectele considerate de recurent ca nefiind puse în discuţia contradictorie a părţilor reprezentând, în realitate, componente ale raţionamentelor logico - juridice prezentate de judecătorul fondului în susţinerea soluţiei pronunţate ce vizează modul de aplicare, în cauză, ori de interpretare dat de instanţă normelor de drept material incidente cauzei. Or, acestea nu reprezintă aspecte pe care, în virtutea prevederilor art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., instanţa era obligată să le pună în discuţia contradictorie a părţilor, fiind doar componente ale procesului deliberativ, ce stă la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti adoptate şi care reprezintă o valenţă a principiilor iura novit curia şi da mihi fatum, dabo tibi ius, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanţa va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine încălcarea principiului contradictorialităţii, câtă vreme nu există o obligaţie a judecătorului fondului de a pune în discuţia contradictorie a părţilor componente ale silogismelor proprii prin care acesta, folosind logica juridică pentru fundamentarea aspectelor dezlegate, a făcut aplicarea textelor normative.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază fondat setul de argumentate ce fundamentează invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul Baroul Bucureşti a criticat modul în care prima instanţă a interpretat considerentele Deciziei nr. 225/2017 a Curţii Constituţionale.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar, observând şi aspectele expuse în pct. 20-34 ale Deciziei nr. 592/2019 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 310 din 14 aprilie 2020, reţine că singurul aspect declarat neconstituţional prin Decizia nr. 225/2017 a Curţii Constituţionale a fost cel ce viza sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat.

Art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data emiterii deciziilor nr. 2302/29.11.2016 şi nr. 229/23.03.2017) reglementa unul dintre cazurile de nedemnitate a avocatului, şi anume acela că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Un atare caz de nedemnitate presupunea întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: condamnarea, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea; infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fi fost săvârşită cu intenţie; infracţiunea să fi adus atingere prestigiului profesiei.

Prin Decizia nr. 225/2017, Curtea Constituţională a apreciat drept neconstituţională exclusiv sintagma ce reglementa cea de-a treia condiţie pentru reţinerea nedemnităţii, iar nu întregul conţinut normativ al art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Mai mult, după cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional (în pct. 28-30 din Decizia nr. 592/2019):

28. În jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 629 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, Curtea a statuat că reglementarea din materia nedemnităţii avocatului este una normală, dând garanţia că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiţie. Legiuitorul a înţeles să pună sub incidenţa acestei sancţiuni maxime - excluderea din profesie - doar săvârşirea de infracţiuni intenţionate, excluzând pe cele din culpă, în considerarea faptului că, dacă nu există intenţie din partea avocatului, nu se poate spune că acestuia îi sunt afectate probitatea şi corectitudinea. Potrivit legii, cazurile de nedemnitate sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cât şi pe întreaga durată a exercitării acesteia.

29. Curtea a reţinut astfel că neîndeplinirea condiţiilor referitoare la integritate, probitate şi corectitudine în exercitarea profesiei de avocat poate avea drept consecinţă însăşi pierderea calităţii de avocat. Cu alte cuvinte, stabilirea stării de nedemnitate a avocatului are consecinţe grave asupra carierei profesionale a acestuia.

30. În ceea ce priveşte cauza de faţă, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă neclaritatea legii, prin faptul că textul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu stabileşte care sunt infracţiunile intenţionate şi modalitatea de executare a pedepselor ce atrag sancţiunea nedemnităţii pentru exercitarea profesiei de avocat. Legea a devenit însă foarte clară, în urma pronunţării Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată: toate infracţiunile săvârşite cu intenţie. Curtea, fiind doar un legiuitor cvasi-negativ, nu poate modifica prevederile legale criticate care reprezintă opţiunea legiuitorului.

În raport de astfel de aspecte, instanţa de control judiciar nu poate împărtăşii opinia primei instanţe conform căreia prevederile declarate neconstituţionale ar reprezenta unicul temei al actelor administrative atacate.

Din analiza deciziei nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul Bucureşti şi a deciziei nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România rezultă că aspectele ce au stat la baza soluţiei de constatare a nedemnităţii intimatei - reclamante şi de încetare a calităţii acesteia de avocat au fost cele privind condamnarea definitivă a acesteia la o pedeapsa de 3 ani şi 1 lună de închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

De asemenea, prin sus indicatele decizii temeiurile de drept evocate pentru dispunerea încetării calităţii intimatei - reclamante de avocat au fost cele reglementate de art. 14 lit. a) (în integralitatea sa) şi art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995. Nu poate fi ignorat nici faptul că, inclusiv prin Decizia nr. 225/2017 a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 a fost respinsă.

În contextul descris anterior, întrucât soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a deciziei nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul Bucureşti, precum şi a deciziei nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România s-a întemeiat pe o interpretare eronată a întinderii verificărilor de constituţionalitate efectuate, din perspectiva prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 225/2017, precum şi printr-o eronată identificare a textelor normative ce au reprezentat temei legal pentru încetarea calităţii de avocat a reclamantei, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei civile nr. 4494 din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, în rejudecare, examinând cererea de chemare în judecată în limitele generate de faptul că intimata - reclamantă nu a formulat cale de atac împotriva manierei în care prima instanţă a tratat chestiunile respectării dreptului la apărare în procedura necontencioasă şi pe cea a motivării în fapt a deciziei Consiliului Baroului Bucureşti, Înalta Curte constată că acţiunea formulată de reclamanta A. (şi continuată de moştenitorii B. şi C.) este neîntemeiată.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că intimata - reclamantă a fost condamnată, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea, iar infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea a fost săvârşită cu intenţie (cum rezultă inclusiv din reţinerea, prin dispozitivul sentinţei penale nr. 117/23.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 415/27.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a incidenţei prevederilor art. 48 alin. (1) C. pen., prin care este reglementată expres săvârşirea faptei cu intenţie - filele x ale dosarului primei instanţe). În acest context sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii pentru reţinerea cazului de nedemnitate ce, la data emiterii deciziilor atacate, era reglementat de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în privinţa cărora textul normativ în discuţie nu a fost declarat neconstituţional, nefiind relevante aspectele evocate de reclamantă, privind conduita acesteia ca avocat, câtă vreme legiuitorul nu a reglementat vreun efect al unei astfel de categorii de aspecte din perspectiva verificării cazului de nedemnitate.

De asemenea, observând că, potrivit art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 (în forma şi numerotaţia în vigoare la data emiterii deciziilor atacate), calitatea de avocat încetează dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii, Înalta Curte apreciază ca nefiind răsturnată prezumţia de legalitate de care se bucură decizia nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul Bucureşti, precum şi decizia nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Soluţia de constatare a nedemnităţii şi de încetare a calităţii de avocat a intimatei - reclamante, este una conformă prevederilor art. 27 lit. d) coroborat cu art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995), neputându-se pune în discuţie chestiunea unei proporţionalităţi a unei sancţiuni, câtă vreme efectul încetării calităţii de avocat rezultă din chiar voinţa expresă a legiuitorului.

În raport de astfel de considerente, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate susţinerile expuse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, impunându-se respingerea acţiunii formulate de aceasta şi continuate de moştenitorii B. şi C., prin care a fost solicitată anularea deciziei nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul Bucureşti şi a deciziei nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

În raport de soluţia pronunţată în recurs, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul - pârât Baroul Bucureşti atât în privinţa celor efectuate în etapa procesuală a fondului, cât şi în privinţa celor realizate în recurs, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite în parte şi va dispune obligarea intimaţilor B. şi C. la plata către recurentul Baroul Bucureşti a sumei de 400 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 100 RON achitată în recurs şi onorariu avocaţial în sumă totală de 300 RON pentru fond şi recurs, dovedit prin depunerea chitanţei nr. x/20.04.2018 şi a chitanţei nr. x/31.08.2017, apreciind că, în raport de circumstanţele cauzei, aplicabile ambelor etape procesuale, precum şi de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul total al onorariului avocaţial de 1200 RON, solicitat de recurentul - pârât, este vădit disproporţionat.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de Uniunii Naţionale a Barourilor din România, dat fiind faptul că, în raport de poziţia procesuală deţinută de aceasta (de intimată), nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. pentru admiterea unei astfel de cereri.

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Baroul Bucureşti, va casa sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza, va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. şi continuată de moştenitorii B. şi C., având drept obiect anularea deciziei nr. 2302/29.11.2016 a Baroului Bucureşti şi a deciziei nr. 229/23.03.2017 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Baroul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4494 din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. şi continuată de moştenitorii B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

Obligă intimaţii B. şi C. la plata către recurentul Baroul Bucureşti a sumei de 400 RON, cheltuieli de judecată parţiale pentru fond şi recurs.

Respinge cererea intimatei Uniunea Naţională a Barourilor din România de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.