Disciplinary sanction for representing opposing parties in connected property litigation: scope of the ban on assisting adverse interests under Law No. 51/1995

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin adresa din data de 20.06.2017, a fost înaintată către Curtea de Apel Bucureşti contestaţia formulată de către contestatoarea A., avocată în Baroul Dolj, împotriva deciziei disciplinare nr. 6 din 28.04.2017 din dosarul x/2017, emisă de Comisia Centrala de Disciplina din cadrul UNBR.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, la data de 30.06.2017.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 292 din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România - Comisia Centrală de Disciplină şi Baroul Dolj.

A anulat decizia disciplinară nr. 6/28.04.2017 emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a desfiinţat Decizia nr. 2/24.11.2016 emisă de Baroul Dolj.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 292 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâţii Baroul Dolj şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâtul Baroul Dolj

Recurentul-pârât Baroul Dolj îşi întemeiază cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond încalcă normele de drept material incidente speţei, respectiv dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Afirmă recurentul-pârât că instanţa de fond a interpretat greşit, într-o manieră proprie, noţiunea de "cauze conexe" conţinută de textul de lege menţionat, nefiind adaptată la circumstanţele concrete ale speţei.

Mai arată că motivaţia instanţei de fond este contradictorie, pentru că, deşi recunoaşte că în situaţia prezentată este vorba despre aceleaşi părţi şi chiar acelaşi imobil disputat în timp între ele, totuşi, concluzionează că această legătură vădită nu este "de natură a afecta apărarea asigurată de avocat părţilor".

Or, susţine recurentul, din analiza întregului material întocmit de Comisia de Disciplină a Baroului Dolj, se observă că apărarea părţilor este afectată prin trecerea doamnei avocat dintr-o tabără în alta, din poziţia de apărător al drepturilor şi intereselor fiecărei părţi opozante, faţă de acelaşi imobil, disputat în diverse litigii între ele şi a căror miză finală este tocmai dreptul de proprietate asupra acestui bun.

În acest context, nu se poate accepta susţinerea instanţei de fond că între cele două litigii au trecut 4-5 ani şi că trecerea timpului ar leza în mod iremediabil memoria apărătorului, câtă vreme aceasta a fost extrem de prezentă în demersurile litigioase ale defunctei B., îndreptate împotriva fratelui său, C..

Cu privire la lipsa de legătură, susţinută de instanţă, între cele două dosare asupra cărora îşi apleacă atenţia, unul având ca obiect nulitate contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Craiova, str. x şi altul având ca obiect radierea menţiunilor de CF privind acelaşi imobil, susţine recurentul că nu se poate îmbrăţişa opinia instanţei care face aceste afirmaţii în hotărâre.

Reiterând situaţia de fapt grefată pe succesiunea şi obiectul celor două litigii, în raport de care s-a declanşat cercetarea disciplinară în ceea ce o priveşte pe reclamantă, recurentul-pârât susţine că, în acest context litigios, doamna avocat a cunoscut informaţii şi acte importante de pe vremea când o asista pe defunctă şi pe care acum le poate folosi în favoarea părţii adverse C.. Doamna avocat trebuia să se abţină în acordarea asistenţei juridice C., în dosarul pendinte, fapt care este impus şi de principiul păstrării secretului profesional privind informaţiile cunoscute din dosarele în care a fost apărată defuncta B..

A mai arătat recurentul-pârât că din actele investigate la cercetarea disciplinară rezultă că situaţia litigioasă dintre fraţii C. şi B. a început din anul 1997. Mama celor doi fraţi, D., a creat o încurcătură juridică, vânzând pe rând celor doi copii ai săi terenul din Craiova, str. x. Cu fiul, C., încheie contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. x/1997, iar ulterior înstrăinează terenul şi către fiica sa, B., prin contract de vânzare-cumpărare autentic nr. x/2001. Acesta a devenit motivul principal al litigiilor derulate între cei doi fraţi.

Aşa cum rezultă din cele de mai sus, consideră recurentul că toate detaliile litigioase privind imobilul din str. x au fost cunoscute de avocat cu ocazia asistenţei acordate clientei B., multe dintre soluţiile pronunţate de instanţă, fiind obţinute în timp ce o asista. Trecerea timpului nu este o scuză privind modul în care sunt folosite ulterior aceste informaţii. Lipsa de identitate între B., ca şi clientă a doamnei avocat şi fiica acesteia, E., nu este de natură a justifica în prezent apărarea opozantului dnei B.. Prin decesul unei părţi moştenitorii legali sunt urmaşii în drepturi şi obligaţii ai părţii dispărute, iar interesele defunctei B. sunt identice cu ale fiicei acesteia legate de imobilul - obiect al litigiilor.

În concluzie, recurentul-pârât consideră că nu s-a analizat întregul material probator şi soluţia pronunţată este rezultatul unei abordări trunchiate a probatoriului, dar şi a interpretării greşite a condiţiilor în care se poate discuta despre încălcarea art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România

Recurenta-pârâtă îşi întemeiază recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea primului motiv de casare referitor la nemotivarea hotărârii, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond nu a expus argumente concrete legate de netemeinicia deciziei de sancţionare disciplinară şi nu a analizat profund conţinutul acţiunii disciplinare şi motivele existente în cuprinsul acesteia.

Tot în cadrul acestui motiv de casare, recurenta arată că în considerentele şi dispozitivul sentinţei există motive şi menţiuni străine de natura cauzei, în sensul că instanţa de fond a făcut referire la o presupusă Decizie nr. 6 din 28.04.2017 adoptată de UNBR, care, în realitate nu există. În acest sens, se susţine că adoptarea deciziilor disciplinare este atributul exclusiv al Comisiei Centrale de Disciplină, organ independent şi separat de U.N.B.R., situaţie care e de natură a duce la concluzia că ceea ce a analizat curtea de apel este altceva decât hotărârea disciplinară contestată de reclamantă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a dat o interpretare greşită sintagmei "cauze conexe" prev. de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, text care interzice avocatului să acorde asistenţă juridică în tot ce reprezintă aceasta (asistenţă juridică, reprezentare, pledoarie) în cauze conexe sau împotriva părţii care l-a consultat.

Se susţine că instanţa de fond porneşte în analiza sa de la o premisă greşită şi voit sau nu înlocuieşte sintagma legală "cauze conexe" cu o sintagmă proprie, neprevăzută în lege, şi anume "legătură de conexitate". Această sintagmă proprie este de natură să ducă la concluzia că fie suntem în prezenţa unui pleonasm întrucât conexitatea prevede întotdeauna o legătură, fie la o altă concluzie greşită şi anume aceea că ar putea să existe şi legături ce nu presupun conexitatea; în această din urmă situaţie se insinuează ideea că textul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 ar fi inaplicabil astfel încât avocatul ar putea să acorde asistenţă juridică în cauze în care există astfel de legături dar respectivele legături nu presupun conexitatea. Premisa este greşită, pentru că din economia textului invocat rezultă că noţiunile de "legătură" şi "conexitate" se confundă, presupunându-se reciproc, fiind evident că este imposibil să identificăm de exemplu o aşa-zisă legătură de neconexitate.

Se mai arată că prima instanţă apreciază greşit că atunci când trec mai mulţi ani (în speţă 4-5 ani) ar dispărea aşa-zisa "legătură de conexitate", iar conexitatea ar exista în opinia sugerată de curte numai atunci când suntem în prezenţa unei simultaneităţi a existenţei mai multor cauze pe rolul instanţelor sau atunci când între cauze s-a scurs o perioadă scurtă de timp în nici un caz o perioadă de ordinul anilor, în realitate, legiuitorul nu condiţionează existenţa conexităţii de elementul timp şi cel puţin de lege lata interdicţia aplicată avocatului de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 nu îşi are periclitată existenţa în funcţie de numărul anilor ce au trecut de la data primei cauze în raport de care se apreciază conexitatea. Apreciază că există conexitate independent de această condiţie, aceasta dăinuind indiferent de numărul anilor dintre cauze, în conformitate cu principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Se mai susţine că se motivează greşit în sensul că existenţa conexităţii ar presupune existenţa unei hotărâri judecătoreşti date într-o primă cauză în raport de care se apreciază conexitatea.

Motivarea este greşită, întrucât disp. art. 46 alin. (1) nu prevăd o astfel de condiţionare, iar existenţa unei hotărâri date în prima cauză ar impune fie incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat, fie analiza unui eventual malpraxis săvârşit de avocat.

În final, arată că hotărârea Curţii de Apel este nefondată, întrucât prin conţinutul ei, aceasta legalizează o conduită culpabilă a avocatului faţă de clientul iniţial, având în vedere că după ce un avocat a acordat asistenţă juridică unei părţi, conduita ulterioară a acestuia de a acorda asistenţă juridică adversarului părţii pe care a asistat-o iniţial într-o altă cauză, privind acelaşi imobil, împotriva succesorului universal al clientului iniţial constituie nu numai o încălcare a interdicţiei edictate de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, ci un adevărat caz de malpraxis prin care este încălcat secretul profesional aşa cum s-a statuat doctrina de specialitate "secretul profesional al avocatului este instituit în beneficiul clientului nu al avocatului".

În concluzie, solicită admiterea prezentului şi, în consecinţă, să dispună casarea hotărârii recurate şi, pe fond, modificarea soluţiei în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamantă şi menţinerea deciziilor disciplinare de sancţionare pronunţate în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererilor de recurs

Analizând cererile de recurs prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Pentru o mai bună logică a redactării, Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, urmând a răspunde prin argumente comune motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., având în vedere similitudinea criticilor dezvoltate de ambii recurenţi din această perspectivă.

Recurenta-pârâtă UNBR susţine că hotărârea recurată nu cuprinde argumente concrete legate de netemeinicia hotărârea Comisei de disciplină, cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.

În analiza acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte porneşte de la situaţia premisă, conform căreia, autorităţile recurente nu au formulat întâmpinări în faţa instanţei de fond, astfel încât, aceasta a judecat cauza în limitele învestirii sale, prin raportare la susţinerile reclamantei din contestaţia formulată şi prin aplicarea şi interpretarea normelor de drept material pe care s-au întemeiat actele administrative contestate.

În acest context, susţinerile recurentei UNBR, în sensul că instanţa de fond a făcut referire la o presupusă Decizie nr. 6 din 28.04.2017 adoptată de UNBR, care în realitate nu există, ceea ce presupune existenţa unor motive străine de natura pricinii sunt vădit nefondate şi în orice caz nu pot întruni ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul stabilind judicios situaţia de fapt şi analizând actele administrative emise de autorităţile pârâte în cadrul acţiunii disciplinare exercitate împotriva reclamantei şi care se regăsesc în Dosarul nr. x/2016 al Comisie de Disciplină din cadrul Baroului Dolj.

De asemenea, instanţa de fond a efectuat cercetarea judecătorească asupra abaterii disciplinare reţinute în sarcina reclamantei de Baroul Dolj şi UNBR, aplicând şi interpretând numai textul de lege al art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 ce reprezintă temeiul juridic al abaterii disciplinare pentru care s-a exercitat acţiunea disciplinară de către Baroul Dolj, neputându-se identifica în raţionamentul juridic vreun motiv străin de natura pricinii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 punctul 6 din C. proc. civ. nu poate reprezenta un viciu de nelegalitate al sentinţei recurate, critica formulată fiind nefondată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de 488 pct. 8 din C. proc. civ., invocat de ambii recurenţi, Înalta Curte constată că acesta vizează, în esenţă, încălcarea şi interpretarea greşită a art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, prin prisma înţelesului atribuit de prima instanţă noţiunii de cauze conexe din cuprinsul textului legal menţionat.

Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:

"avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceiaşi cauza sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătura cu aspectele litigioasă concrete ale pricinii".

Contrar celor afirmate de recurenţi, instanţa de fond nu a analizat sintagma cauze conexe prin raportare la instituţia excepţiei conexităţii reglementată de C. proc. civ., ci a dat o interpretare acestei noţiuni, în lipsa unei reglementări legislative detaliate, prin raportare la legătura dintre cele două litigii în raport de care, autorităţile pârâte au constatat incompatibilitatea avocatei reclamante.

Fără a relua argumentaţia instanţei de fond asupra înţelesului sintagmei de cauze conexe din cuprinsul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeste în totalitate, Înalta Curte punctează faptul că din verificarea ansamblului probatoriu administrat în cauză nu este dovedit conţinutul material al abaterii disciplinare pretins săvârşite de intimată şi nici latura subiectivă a acestei fapte.

Astfel, în mod judicios, prima instanţă a reţinut că problemele litigioase concrete din dosarul de carte funciară nu sunt aceleaşi cu cele din dosarul având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare, fiind în discuţie două dosare diferite, cu obiect diferit, care presupune analiza unor instituţii de drept distincte şi a căror judecată s-a efectuat la 4-5 ani diferenţă.

De asemenea, din perspectiva obiectului celor două litigii şi a circumstanţelor judiciare în care s-a defăşurat judecata acestora, nu se poate reţine în cauză nicio vătămare adusă vreuneia dintre părţile litigante prin faptul reprezentării şi asistenţei judiciare acordate de reclamantă, în calitate de avocat, în mod succesiv, defunctei B. în anul 2012 şi domnului C. în anul 2016.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul - pârât Baroul Dolj şi de recurenta - pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 292 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.