Scope of administrative disciplinary review of judicial reasoning and res judicata interpretation

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară a solicitat instanţei să dispună anularea Rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare din 24.06.2019 emisă în dosar x, a rezoluţiei de clasare nr. 914/5.04.2019 emisă în dosarul nr. x şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor şi legală soluţionare la Inspecţia Judiciară, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 318 din 26 mai 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia judiciară ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 318 din 26 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în parte.

După expunerea rezumativă a situaţiei de fapt dedusă judecăţii şi a derulării cercetării efectuate de Inspecţia Judiciare în temeiul sesizării formulate de reclamantul A. împotriva magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti care au judecat în apel Dosarul nr. x/2016, recurentul-reclamant invocă următoarele critici de nelegalitate:

- instanţa de fond a apreciat eronat că, în mod corect, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 304/2004, în condiţiile prezentate.

- în mod greşit, instanţa de fond a validat raţionamentul inspectorilor judiciari, care au constatat că modalitatea în care magistraţii judecători care au soluţionat apelul declarat în Dosarul nr. x/2016 s-au raportat la incidenţa autorităţii de lucru judecat invocată în acea cauză, înlăturând-o de la aplicare, reprezintă expresia raţionamentului juridic care a format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei, neputând fi identificate elementele materiale sau de ordin subiectiv care întrunesc conţinutul faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că deşi recurentul-pârât a invocat în susţinerea recursului motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi identificate critici referitoare la nemotivarea hotărârii sau la motivarea deficitară a acesteia.

În acest context, instanţa de recurs reţine că acest motiv de casare a fost invocat formal, în realitate, toate argumentele de nelegalitate exprimate prin cererea de recurs putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., care vizează încălcarea normelor de drept material incidente speţei.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în fapt, prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, în baza căreia a fost formată lucrarea nr. x din data de 06.03.2019, petentul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la modalitatea de soluţionare a dosarului x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti şi sancţionarea disciplinară a membrilor completului de judecată, respectiv a magistraţilor B. şi C. pentru abaterea disciplinară de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În urma verificărilor administrative prealabile, prin Rezoluţia nr. 914/5.04.2019 emisă în dosarul nr. x, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării reţinând că în urma verificărilor prealabile nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că magistraţii vizaţi, ar fi comis fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, în mod legal şi temeinic, s-a apreciat prin rezoluţiile atacate că din verificările prealabile efectuate, nu au fost identificate raţionamente care să fie în mod vădit contrare logicii juridice, motivele invocate de reclamant fiind, în fapt, critici cu privire la motivarea deciziei, la legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de cei două judecători, a căror analiză ar presupune evaluarea actelor şi lucrărilor dosarului respectiv, activitate ce excedează verificărilor cu caracter administrativ efectuate de Inspecţia Judiciară.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant D. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar, după efectuarea propriei examinări a cauzei.

De altfel, se constată că, în mare parte, criticile formulate de recurentul-pârât reprezintă reiterări ale aspectelor învederate Inspecţiei Judiciare prin plângerea formulată, precum şi în cererea de chemare în judecată.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noţiunea de rea -credinţă presupune intenţia judecătorului de a manipula legea în mod conştient, obţinând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părţile implicate în proces, iar în varianta săvârşirii faptei cu gravă neglijenţă trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe.

Mai reţine instanţa de control judiciar că, în cadrul atribuţiilor inspecţiei judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu şi a procesului, această autoritate publică nefiind o instanţă extraordinară, cu atribuţii în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competenţa sa a se pronunţa asupra soluţiei din dosar, ci doar a verifica incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentul-reclamant reprezintă nemulţumiri subiective faţă de soluţia dată de judecătorii care au judecat apelul, sub aspectul neaplicării în cauză a dispoziţiilor art. 430 şi art. 431 din Codul de proecdruă civilă referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Or acesta este un aspect care ţine exclusiv de modul de interpretare a dispoziţiilor legale prin raportare la probatoriul administrat şi situaţia de fapt, administrarea şi aprecierea probelor constituind un proces intelectiv, de analiză, ce ţine de esenţa actului de cercetare judecătorească şi care nu poate fi cenzurat decât pe calea controlului ierarhic ori jurisdicţional, neputând face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecţiei Judiciare.

Pe de altă parte, instanţa de fond a procedat în analiza conţinutului material al pretinsei abateri disciplinare săvârşite de cele două doamne judecător din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, la verificarea modului în care s-a desfăşurat activitatea de judecată constatând că acesta a fost derulată în limitele legale şi în raport de probele administrate în cauză, reclamantul urmărind practic schimbarea soluţiei date în apelul exercitat în cadrul dosarului civil menţionat.

Aşadar, în mod corect judecătorul de primă jurisdicţie a reţinut că modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării şi aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiţiei", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcţiei de magistrat nu poate fi realizată.

În concluzie, instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu respectarea dispoziţiilor legale, menţinând măsura clasării dispusă de inspectorul judiciar, apreciind că inspectorul a constatat, în mod corect, că nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, partea reclamantă nefăcând dovada încălcării de către magistratul nominalizat în sesizare a normelor de drept menţionate.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 318 din 26 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.