Retroactive effect of annulled property sale on local tax liability and third-party fiscal obligations

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată în 29.06.2017 reclamanta S.C. A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar, a solicitat anularea deciziei nr. 21141/5813 din 03.05.2017 emisă de municipiul Tg. Mureş, şi în consecinţă, admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. x din 23.03.2017 prin care s-au stabilit datorii faţă de bugetul local pe anii 2011-2017 în sumă de 9.204.438 RON reprezentând impozit pe clădiri în sumă de 9.136.611 RON şi impozit pe teren intravilan de 67.827 RON.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 112 din 23 mai 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., societate în faliment, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgul-Mureş.

A anulat decizia 21141/5813 din 03.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziilor de impunere cu acelaşi nr. x/23.03.2017 privind stabilirea impozitului pe clădiri şi respectiv pe teren.

În consecinţă, a anulat, în parte, cele două decizii de impunere emise în 23.03.2017, sub numărul x, privind stabilirea impozitului pe clădiri şi respectiv pe teren pentru anii 2011-2016.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 112 din 23 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Municipiul Târgu-Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., invocând încălcarea normelor de drept material incidente speţei.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul-pârât expune rezumativ situaţia de fapt dedusă judecăţii şi reiterează, în mare parte, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

În esenţă, susţine recurentul că, în mod greşit, instanţa de fond nu a luat în considerare situaţia, potrivit căreia, anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/13.05.2005, prin hotărâre judecătorească definitivă, produce efecte retroactiv, repunând părţile litigante în situaţia anterioară, intimata-reclamantă redevenind proprietar al imobilului respectiv cu toate drepturile şi obligaţiile decurgând din această calitate.

Mai afirmă recurentul-pârât că textele legale pe care se bazează impunerea, stabilesc obligaţiile fiscale ce revin proprietarilor de imobile, precum şi scadenţa acestora, având în vedere caracterul translativ al actelor juridice de înstrăinare a dreptului de proprietate.

Mai arată că ceea ce interesează în speţă este calitatea de proprietar al imobilului, obligaţia fiscală fiind stabilită de art. 249 alin. (1) şi art. 256 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 raportat la "orice persoană care are în proprietate o clădire/teren situată în România". Or, din această perspectivă, intimata-reclamantă a păstrat calitatea de proprietar al imobilului impozitat, inclusiv pe perioada 2011-2016, întrucât cumpărătoarea S.C. C. S.A. avea doar calitatea de proprietar aparent.

În final, susţine recurentul că instanţa de fond a considerat, în mod greşit, că rezoluţiunea are efecte retroactive numai între părţi, nu şi faţă de terţi. Efectele actelor juridice civile se răsfrâng inevitabil şi în planul obligaţiilor fiscale ale intimatei-reclamante, neexistând niciun principiu de drept fiscal sau o normă juridică expresă care să deroge de la caracterul declarativ al hotărârii judecătoreşti de constatare a rezoluţiunii unui contract de vânzare-cumpărare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Fără a relua argumentaţia vastă şi judicioasă ce a constituit raţionamentul juridic al instanţei de fond şi pe care prezenta instanţă de recurs şi-o însuşeşte, în examinarea căii de atac exercitate Înalta Curte va puncta aspectele esenţiale de natură a înlătura criticile de nelegalitate formulate de recurentul-pârât.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 21141/5813/03.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei reclamante împotriva deciziilor de impunere cu acelaşi număr x/23.03.2017 şi s-au anulat în parte aceste două decizii privind stabilirea impozitului pe clădiri şi respectiv pe teren pentru anii 2011-2016.

În motivarea sentinţei recurate instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că organului fiscal îi este indiferentă modalitatea de pierdere a dreptului di proprietate, din punctul de vedere al legiuitorului fiscal, fiind esenţial momentul dobândirii sau al pierderii dreptului de proprietate generator de obligaţii fiscale.

Prin cererea de recurs, s-a arătat, în esenţă că anularea contractului prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului supus impozitării produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, iar efectele juridice ale anulării actului şi a repunerii în situaţia anterioară se răsfrâng şi asupra obligaţiilor fiscale datorate, în sensul că redobânditorul dreptului de proprietate este obligat fiscal şi pentru perioada anterioară redobândirii dreptului de proprietate, tocmai în virtutea aplicării reguli repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Instanţa de control judiciar, într-o primă analiză a actelor şi lucrărilor dosarului de fond, constată că prima instanţă, în mod corect a reţinut că, repunerea părţilor în situaţia anterioară este limitată la aspectul că prin Decizia nr. 608/R/2016 a Curţii de Apel Târgu-Mureş se reţine reaua-credinţă a ambelor contractante la încheierea convenţiei anulate, consecinţele imediate ale anulării fiind, printre altele, că terţul dobânditor "nu este îndreptăţit să primească prestaţia proprie, pierzând acest drept".

În continuare, prima instanţă, sub aspectul generării obligaţiilor fiscale de impozitare, în mod întemeiat, a reţinut că principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară vizează efectele desfiinţării actului juridic între părţile raportului născut din act, nu şi efectele faţă de terţi. Or organul fiscal este un terţ faţă de act - nefiind un subdobânditor al bunului pentru a fi incidente efectele faţă de terţ reglementate de art. 1648 din C. civ.

In acest sens efectele retroactive pe care le poate produce între părţi chestiunea restituirii prestaţiilor, inclusiv şi a eventualelor cheltuieli de administrare a bunului, nu priveşte organul fiscal.

Cu toate acestea, dacă organul fiscal alegea să dea eficienţă principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară trebuia să observe că aceasta fusese cenzurată de instanţă.

Mai departe, instanţa de fond face o interpretare corectă atunci când conchide că, aplicarea normelor procesuale fiscale raportul juridic fiscal pentru intervalul 2011-2015 s-a născut exclusiv între unitatea administrativ-teritorială beneficiară a impozitului local şi persoana impozabilă, proprietară a bunului, începând de la data dobândirii în proprietate prin act de vânzare-cumpărare şi până la data pierderii proprietăţii prin anularea actului de dobândire pe cale judecătorească.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 254 şi 259 din vechiul Codul fiscal dar şi pe cele ale art. 23 din vechiul Codul de procedură fiscală, rezultă că naşterea creanţei fiscale este legată de momentul constituirii bazei de impunere potrivit legii, respectiv de dobândirea/pierderea calităţii de proprietar, creanţele fiscale ale unităţii administrativ-teritoriale împotriva contribuabilului căpătând caracter concret la momentul stabilirii lor de către organul fiscal.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în măsura în care s-ar agrea susţinerile recurentei, s-ar ajunge la situaţia nesocotirii principiului unicităţii impunerii, deoarece un impozit local datorat de contribuabil pentru un imobil şi pentru o perioadă de timp ajunge sa fie impus pentru acelaşi imobil şi pentru acelaşi interval de timp unei a doua persoane.

În concluzie, sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate care s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Municipiul Târgu Mureş împotriva sentinţei nr. 112 din 23 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.