State liability for wildlife crop damage under Law 407/2006 and the allocation of preventive obligations to game managers versus the central authority.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 17 mai 2018, pe rolul Curţii de Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestuia cu privire la plata sumei de 64.858,71 RON, potrivit deciziilor nr. 273/01.09.2017, nr. 434/20.11.2017 şi nr. 435/20.11.2017, emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 64.858 RON. În subsidiar, s-a solicitat anularea adresei nr. x/30.01.2018, emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 64.858,71 RON, potrivit deciziilor nr. 273/01.09.2017, nr. 434/20.11.2017 şi nr. 435/20.11.2017, emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, cu plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 103 F-CONT din 27 septembrie 2018, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor şi, pe cale de consecinţă, a constatat refuzul nejustificat din partea pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor de a face plata sumei totale de 64.858,71 RON, către reclamantă potrivit deciziilor nr. 273/01.09.2017, nr. 434/20.11.2017 şi nr. 435/20.11.2017 emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea.

Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata sumei totale de 64.858,71 RON potrivit deciziilor suscitate către reclamanta S.C. A. S.R.L.

De asemenea, a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. x/30.01.2018 emisă de Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.850 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Padurilor, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond a considerat în mod greşit că din analiza documentaţiei, ce însoţeşte decizia nr. 273/01.09.2017, rezultă faptul că nu s-au respectat în totalitate prevederile art. . 7 lit. b) din H.G. nr. 1679/2008.

Arată că nu există documente depuse în sensul confirmării că domnul B. este reprezentantul legal al S.C. A. S.R.L., astfel cum reglementează art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1679/2008 ("în toate cazurile, constatarea pagubelor se realizează în prezenţa persoanei păgubite sau a unui reprezentant legal al acesteia"). Data producerii pagubelor, 28.04.2017, aşa cum este menţionată în Procesul-verbal nr. x/28.04.2017 apare ca fiind antedatată în raport cu data înregistrării la Primăria Poboru a sesizării persoanei păgubite nr. 811/27.04.2017.

A mai susţinut recurentul că referitor la capitolele V şi VI din Procesul-verbal nr. x/28.04.2017, trebuie verificat modul de calcul şi implicit valoarea totală a pagubei produse culturii de rapiţă.

În continuare recurentul a susţinut că din analiza documentaţiei, ce însoţeşte decizia nr. 435/20.11.2017, rezultă faptul că nu s-au respectat în totalitate prevederile art. 7 lit. b) din H.G. nr. 1679/2008 {" Art. 7. - Pentru constatarea şi evaluarea pagubelor, comisia întocmeşte un dosar care trebuie să cuprindă: [...] b) documentele prin care au fost convocaţi membrii comisiei, persoana păgubită, precum şi reprezentantul prevăzut la art. 3 alin, (3)";

În conformitate cu anexa nr. 1 pct. II coroborat cu prevederile art. 1 şi 3 din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, lipsesc înscrisurile care atestă declararea şi înregistrarea, de către proprietar, a suprafeţelor afectate, pe care sunt înfiinţate culturile agricole, potrivit legii {art. 1 tit.a din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008);

Se mai arată că, în conformitate cu anexa nr. 1 pct. III coroborat cu prevederile anexei nr. 4 la H.G. nr. 1679/2008, lipsesc înscrisurile care atestă îndeplinirea obligaţiilor, ce revin gestionarului fondului cinegetic pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplare din specia mistreţ {Sus scrofa), culturilor agricole. întrucât nu se cunoaşte data producerii pagubelor, nu se poate aprecia dacă documentele depuse în sensul susţinerii Procesului vrebal de constatare şî evaluare a pagubelor nr. 882/04.05.2017 au fost emise anterior producerii pagubelor, conform reglementărilor legale.

În sesizarea nr. 847/03.05.2017, înregistrată la Primăria Poboru, persoana păgubită nu menţionează data descoperirii pagubei, neputând astfel face aprecieri cu privire la respectarea art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 1679/2008.

Recurentul a mai semnalat o încălcare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţşei de fond nu cuprinde argumentele pro şi contra care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, fiind lipsită de suport probator.

Faţă de acestea recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare in cauză în condiţiile art. 205 C. proc. civ.

În dezvoltarea apărărilor, a arătat că potenţialele motive de recurs nu reprezintă decât pretinse critici de nelegalitate a celor trei decizii emise de Garda Forestieră şi nu pot forma obiect de cenzură în prezentul cadru procesual ci doar în eventuale contestaţii formulate punctual împotriva deciziilor anterior menţionate.

Totodată, în situaţia în care instanţa va trece peste aceste apărări, intimata a adus în discuţie împrejurarea că Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu are îndriturirea legală de a stabili şi de a se interpune în procedura de stabilirea a existenţei şi a întinderii despăgubirilor.

La rândul său, recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 aprilie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 10 martie 2021.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Referitor la excepţia nulităţii recursului invocată în sedinţa publică din 10 martie 2021 de către intimata- reclamantă, instanţa deliberând asupra excepţiei nulităţii recursului a constatat că acesta se întemeiază, în termeni lipsiţi de echivoc, astfel cum rezultă din declaraţia de recurs, pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., si a respins-o ca atare.

Analizând în continuare sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul- pârât sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantei, concluzionând în sensul că refuzul este nejustificat întrucât, în prima etapă raportul juridic există numai între reclamantă şi Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, iar cea de a doua etapă între petentă şi pârâtul minister, acesta din urmă având doar obligaţia să plătească doar cuantumul total stabilit în prima etapă.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

După cum se constată, reclamanta a formulat acţiunea în temeiul art. art. 2 alin. (1) lit. a), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 13 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 407/2006.

Necontestat este faptul că reclamanţei i s-au produs pagube aduse culturilor situate pe raza comunei Poboru, judeţ Olt, astfel cum rezultă din procesele-verbale nr. x/04. 05. 2017, nr. 882/04. 05. 2017 şi 828/28. 04. 2017 întocmite de Comisia de constatare şi evaluare a pagubeor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice (fila nr. x ds. fond).

S-a constatat că aceste pagube erau însemnate din punct de vedere valoric, societatea reclamantă adresându-se cu o cerere organelor administraţiei publice locale pe raza teritorială a căreia s-a produs paguba, având în vedere procedura impusă de art. 4 din H.G. nr. 1679/2008.

Regulile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere în cauză sunt cele de la art. 13 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, conform cărora: "(1).Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri.

(2) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:

a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;

b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

(3) Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

(4) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

(5) Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (1)-(4) şi emiterea deciziei comisiei de constatare se realizează în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba."

Din interpretarea dispoziţiilor citate anterior rezultă faptul că răspunderea pentru paguba adusă culturilor agricole de către exemplarele din fauna de interes cinegetic cuprinse în Anexa nr. 1 a Legii nr. 407/2006, a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, se stabileşte de către Comisia constituită potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1679/2008, fie în sarcina gestionarului fondului cinegetic, dacă acesta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii, fie în sarcina autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, atunci când atât gestionarul, cât şi proprietarul culturii şi-au îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor.

Prin Hotărârea nr. 1679/2009, privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzută de Legea nr. 407/2006 precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi animalelor domestice pentru prevenirea pagubelor, s-a prevăzut procedura privind acordarea despăgubirilor pentru pagubele produse proprietarilor animalelor domestice de speciile de faună sălbatică de interes cinegetic, prevăzute în anexele 1 şi 2 la lege, printre care se numără şi porcii mistreţi, cerb lopătar, căprior- anexa nr. 1.

Curtea reţine faptul că, prin recursul declarat, recurentul reiterează susţinerile invocate şi în faţa instanţei de fond privitoare la existenţa unei documentaţii incomplete ce ar fi stat la baza Deciziiilor contestate, însă această chestiune antamează fondul pricinii, în condiţiile în care instanţa de fond a analizat îndeplinirea în cauza dedusă judecăţii atât a cerinţelor legale ce reveneau persoanei păgubite, cât şi gestionarului fondului de vânătoare, astfel că nu se impune o reanalizare amplă a acestora (o asemenea reanalizare excedând oricum motivului de casare invocat şi care priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material).

Mai mult, observând punctual criticile formulate în calea de atac, în ceea ce priveşte cerinţa legală a declarării şi înregistrării suprafeţelor pe care sunt înfiinţate culturile agricole, Curtea reţine că aceasta critică este neîntemeiată, în contextul în care există înscrisuri la dosarul cauzei de fond. De asemenea, existenţa acestor culturi agricole a fost probată şi prin facturile ataşate cererii de chemare în judecată dar şi prin procesele-verbale în care au fost menţionate constatările comisiei cu privire la calculul cheltuielilor pe culturi ale societăţii.

De asemenea, Curtea va valida argumentele instaneţi de fond că potrivit dispoziţiilor legale în materie, în stabilirea drepturilor reclamantei, singura autoritate care are putere decizională este garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, instituţie care şi-a îndeplinit obligaţia, chiar dacă a făcut-o cu întârziere.

Referitor la cuantumul pagubei, instanţa urmează să constate că potrivit Legii nr. 407/2006 şi H.G. nr. 1679/2008, cuantumul pagubei se calculează până la data producerii acesteia, astfel încât cuantumul pagubei supus analizei a fost temeinic stabilit.

Cu privire la obligarea Ministerului Mediului la plata către reclamanţi a sumei de 64,858,71 RON cu titlu de daune materiale, reprezintă în fapt, obligarea implicită a autorităţii pârâte la emiterea unui act administrativ privind plata despăgubirilor către persoanele vătămate, în sensul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile legale menţionate în actul contestat care fundamentează obligarea autorităţii publice centrale la acordarea despăgubirilor pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic se referă la situaţiile în care, atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor.

Interpretarea dată de către instanţa de fond nu este rezultatul unor eventuale neconcordanţe dintre reglementarea cuprinsă în H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor şi normele de principiu din art. 13 al Legii nr. 407/2006.

Ca atare, aceste critici nu pot fi primite, întrucât intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului cauzei şi, în consecinţă, ies din sfera controlului de legalizate permis instanţei de recurs.

Astfel, în mod corect a punctat instanţa fondului că refuzul este nejustificat întrucât, în prima etapă raportul juridic există numai între reclamantă şi Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, iar cea de a doua etapă între petentă şi pârâtul minister, acesta din urmă având doar obligaţia să plătească doar cuantumul total stabilit în prima etapă.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 8 din H.G. nr. 1679/2008, despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplare din speciile de faună de interes cinegetic, prevăzute în anexele la Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se suportă potrivit prevederilor art. 13 din aceeaşi lege.

Luând în analiză cel din urmă motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că, acestea tind să supună controlului judiciar, modul efectiv de examinare a argumentelor expuse în apărările formulate la fond, prin prisma exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la conţinutul oricărei hotărâri judecătoreşti.

Înalta Curte constată că motivarea sentinţei instanţei de fond, sub acest aspect, nu poate fi considerată nicidecum ca fiind afectată de viciul unor considerente insuficiente, aşa cum pretinde recurentul.

În alte cuvinte, într-o manieră detaliată şi cu un raţionament convingător, curtea de apel a realizat un examen propriu al criticilor aduse de părţile litigante, astfel că motivarea hotărârii instanţei de fond s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi a principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, se reţine că Înalta Curte va confirma aprecierile primei instanţe în sensul că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în sensul că există refuz nejustificat al pârâtului minister de a soluţiona cererea reclamantei şi de a dispune plata reparării pagubei potrivit art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, cuantum care se ridică la suma totală de 64.858,71 RON.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerente expuse, reţinând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de autoritatea pârâtă.

Totodată, având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală, recursul său fiind respins, Curtea îl va obliga la plata către intimată a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu apărător ales, conform dovezilor ataşate (filele x ds. recurs), cu aplicabilitatea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Padurilor împotriva sentinţei civile nr. 103 F-CONT din 27 septembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3.000 RON, către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicabilitatea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.