Judicial review of disciplinary dismissal for bad faith: threshold of flagrant breach vs. mere interpretative differences
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the initial action, which left the Judicial Inspection’s resolution dismissing the disciplinary complaint in force. The dispute concerned a challenge to an administrative act issued by the Judicial Inspection, which had closed a complaint alleging that a prosecutor had committed disciplinary offenses—specifically bad faith or gross negligence in the exercise of office—by allegedly disregarding final civil judgments in subsequent procedural acts. The High Court determined that the lower court correctly applied the law, holding that the judicial review is limited to the legality of the administrative act and that the conduct in question did not meet the high threshold for disciplinary liability, which requires a flagrant violation of professional duties or an unequivocal breach of law causing grave consequences to parties' rights, rather than mere interpretative differences or procedural errors. Relying on Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure and Article 99 lit. (t) of Law No. 303/2004, the court emphasized that disciplinary sanctions target specific bad conduct and do not constitute a new avenue for appealing judicial decisions, citing Constitutional Court Decision No. 2/2012 to reinforce that such norms do not institute control over the merits of judicial rulings.
Legislator headnote
AI generatedart. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 99 din Legea nr. 303/2004, art. 483 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Judicial review of disciplinary dismissal for bad faith: threshold of flagrant breach vs. mere interpretative differences: Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente in cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.01.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, contestând rezoluţia Inspecţiei judiciar pentru procurori nr. 6166/1J/1517/DIP/1018 din 08.10.2018.
În motivarea acţiunii, partea reclamantă a susţinut că respectiva rezoluţie este nelegală şi netemeinică, fiind o încălcare flagrantă a art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respectiv un document lacunar nerăspunzând criticilor avute în contestarea rezoluţiei.
În susţinerea sesizărilor, reclamantul a susţinut că a adus probe copii ale unor documente indubitabile, hotărâri definitive ale Judecătoriei Constanţa, sentinţele civile nr. 1946/29.09.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, nr. 5262/04.05.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, nr. 2720/12.03.2018 pronunţată în dosarul x/2016, precum şi documente emise de Serviciul Juridic din Primăria Constanţa, procese-verbale nr. x/08.04.2016 şi y/13.07.2017, dar şi note de constatare nr. x/05.09.2016, y/15.11.2017 şi 619/07.02.2018, care făceau dovada săvârşirii faptelor de rea-credinţă în exercitarea de magistrat, reclamate în sarcina dlui. B., primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin motivarea ordonanţelor emise, în mod contrar raţionamentului logico-juridic.
Faţă de acestea a considerat că aceste fapte reclamate Inspecţiei Judiciare, respectiv constatarea existenţei din analiza probelor în sarcina numitului B. a unor abateri disciplinare de rea-credinţă în exercitarea funcţiei de magistrat, prev. de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, însă inspectorul judiciar desemnat în verificarea lor în mod greşit a clasat sesizările motivând că din verificările efectuate nu rezultă că procurorii ar fi săvârşit fapte care să constituie abateri de la îndatoririle de serviciu, ori să afecteze prestigiul justiţiei şi care să poată fi încadrate în categoria celor prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 238 din 6 iunie 2019 a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate
Împotriva senţinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
Motivele de recurs
În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a invocat generic prevederile art. 488 C. proc. civ. însă, din lecturarea argumentelor prezentate în susţinerea cererii de recurs, acestea pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Circumscriindu-se motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, înţelege să critice soluţia instanţei de fond din prisma următoarelor motive:
Recurentul-reclamant a punctat faptul că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispoziţiile legale care reglementează art. 99 lit. (t) din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară şi că în mod greşit a apreciat că soluţia de clasare a rezoluţiei nr. x/2018 este nearbitrară deşi pârâta nu se pronunţase pe toate probele din dosar.
Astfel, în expunerea motivelor de recurs, în esenţă, a susţinut că a demonstat judecătorului de la fond netemeinicia rezoluţiei atacate şi prin faptul ca pârâta cunoaştea că documentele Primăriei Constanta sunt temeiul a patru sentinţe civile ale Judecătoriei Constanta, a cincea fiind emisă în 01.07.2019, 7720/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, cu autoritate de lucru judecat, motiv pentru ca procurorul B. ar fi trebuit să le respecte, întrucât erau rezultatul cercetării judecătoreşti efectuate în dosarele civile.
Or, din rezoluţia pârâtei nr. 6166/IJ/DIP/2018, rezultă ca deşi este ilogic, deci injust ca procurorul să contrazică în acte judiciare sentinţele civile ale Judecătoriei Constanta, (cu autoritate de lucru judecat), totuşi procurorului B. să-i fie permisa ilegalitatea, deoarece deşi pune la indoială actele judiciare emise, abaterea disciplinară este insignifiantă.
Recurentul a mai susţinut în cererea de recurs şi aspecte vizând un incendiu intervenit la 24-25.03.2019 la imobilul vecin, transferul procurorului B. la PT Constanţa şi indicarea unor afirmaţii făcute de C. cu privire la poliţie şi justiţiei.
Faţă de acestea, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
1.4. Apărările formulate în cauză
Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu a formulat întâmpinare in cauză.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 30 ianuarie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:
În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenţii-reclamanţi sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.
Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.
Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente in cauză.
Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare din data de 8 octombrie 2018, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.
Împotriva măsurii de clasare dispuse, recuentul reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, care a fost respinsă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie Judicară pentru procurori nr. 6166/IJ/DIP/2018.
Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 99 lit. t) din Legea 303/2004,concluziile inspectorului judiciar fiind corecte.
Dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară:
t)exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.
Instanţa de control judiciar constată că din interpretarea textului de lege aplicabil rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.
Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004. Este evident, astfel, că doar în măsura constatării unei încălcări a legii în emiterea actului, instanţa de judecată poate desfiinţa actul nelegal şi trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare.
Criticile recurentului, astfel cum au fost anterior reţinute, sunt nefondate. Interpretarea normelor de drept în raport de situaţia de fapt reţinută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în fapt, modalitatea de aplicare a legii, care excede controlului administrativ. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, în raport cu situaţia de fapt reţinută, în baza normelor de drept aplicabile cauzei.
Înalta Curte reţine ca fiind corectă constatarea primei instanţe potrivit căreia, în privinţa abaterii disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, nu este suficientă constatarea întârzierii în efectuarea lucrării ori în soluţionarea cauzei pentru a dispune începerea cercetării disciplinare împotriva unui magistrat, ci trebuie să fie întrunită şi condiţia referitoare la culpa magistratului, respectiv să se constate că întârzierea îi este imputabilă.
Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat argumentele reclamantului referitoare la analiza materialului documentar disponibil, raportându-se la conţinutul petiţiei formulate de către acesta şi înscrisurile ataşate acesteia (dat fiind că acestea au fost reflectate expres în partea introductivă a rezoluţiei nr. x/2018/08.10.2018), la actele procurorului vizat, precum şi verificarea directă efectuată de inspectorul judiciar asupra datelor, informaţiilor şi documentelor transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
De altfel, este de menţionat spectele sesizate de recurentul - reclamant nu rezultă necesitatea procedurală ca activitatea de verificare să fi fost efectuată şi prin deplasare la sediul instanţei sau prin obţinerea altor informaţii, toate aspectele relevante cauzei din perspectiva răspunderii disciplinare imputate de reclamant se pot desprinde din înscrisurile depuse la dosar.
De asemenea, însăşi analiza efectuată în conţinutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permiţându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât şi contextul judiciar corespunzător.
Înalta Curte constată, în acord cu prima instantă, că intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de magistrat şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa fondului, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, respectiv exercitarea funcţiei care se face cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, de esenţa acesteia este intenţia de a vătăma drepturilor procesuale aparţinând părţilor sau producerea unui asemenea rezultat prin neobservarea în mod grav de către magistrat a unor aspecte de fapt sau de drept poprii respectivului proces.
Referitor la abaterea în discuţie,cum a subliniat judecătorul fondului, din punctul de vedere al laturii obiective, trebuie să se identifice încălcarea de către magistrat a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă, nu ca urmare a interpretării sau aplicării dispoziţiilor legale, şi să aibă consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile procesuale ori substanţiale ale părţilor, într-un litigiu; totodată, este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în raport cu circumstanţele cauzei şi a înscrisurilor de la dosar, în mod întemeiat Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării petentului sub aspectul abaterilor disciplinare invocate de către acesta, întrucât nu au fost identificate indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 991 din Legea nr. 303/2004.
În acest sens, se reţine şi Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele ce preced în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanţa va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 238 din 6 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.