Media sanction for breach of audiatur et altera pars and objective information duties in audiovisual broadcasting

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.02.2018 sub numărul x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 9/16.01.2018, iar în subsidiar înlocuirea sancţiuni amenzii cu avertisment.

În motivare a arătat că, în fapt, în şedinţa publică din 16 ianuarie 2018, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis amendarea cu 20.000 de RON a S.C. A. S.A, în urma analizării reclamaţiei nr. 7789/19.09.2017 şi a raportului de monitorizare referitor la ediţiile din 13 si 14 septembrie 2017 a emisiunii «Jocuri de putere», moderată de dl. B..

În privinţa nerespectării obligaţia de a asigura informarea obiectivă a publicului întrucât radiodifuzorul nu a respectat principiul audiatur et altera pars, reglementat de art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului. Acest principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. A apreciat că această susţinere este neîntemeiată, având în vedere că persoanele vizate au avut posibilitatea pe tot parcursul difuzării emisiunii de a intra în direct şi de a participa la discuţie. Astfel, tocmai în scopul de a oferi dreptul la replică, pe tot parcursul difuzării emisiunii au fost afişate mai multe numere de telefon prin intermediul cărora se putea lua legătura cu oricare dintre invitaţi, atât la ediţia din data de 13 septembrie 2017, cât şi la cea din 14 septembrie 2017. Alegerea acestor persoane de a nu îşi folosi dreptul la replică nu îi poate fi imputată, întrucât aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile instituite de principiul audiatur et altera pars reglementat de art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, prin punerea la dispoziţia publicului a unor mijloace de comunicare, fiind astfel oferite "condiţii nediscriminatorii de exprimare."

Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiile art. 65 lit. c) din Codul audiovizualului, a arătat că există, într-adevăr, obligaţia de a stabili în mod corect şi concret situaţia adusă în atenţia publicului, însă această obligaţie a fost îndeplinită în cauză, modul de prezentare a titlurilor emisiunilor reflectând întocmai faptele şi datele prezentate în aceste emisiuni, având în vedere dreptul la exprimare garantat prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civile nr. 3857 din 1 octombrie 2018, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în insolvenţă, prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National Al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvenţă - prin administrator special C. şi administrator judiciar D.., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Motivele de recurs

Criticând-o pentru nelegalitate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 3, alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2004, precum şi art. 40 alin. (2), art. 65 alin. (1) lit. c) şi art. 70 din Decizia nr. 220/2011 PRIVIND Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, apreciind în mod greşit că in cadrul acelei emisiuni au fost prezentate informaţii fără respectarea normelor legaele.

Recurenta a arătat că sub aspectul temeiniciei Deciziei nr. 9 nu poate face dovada prin ea însăşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei, această decizie fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei. Această afirmaţie se bazează pe faptul că, atât dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului II din Constituţia României, iar în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (2), dacă există neconcordanţe între pactele şî tratatele privitoare Ia drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Arată în continuare că nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la libera exprimare din moment ce membrii partidului politic au aut dreptul şi posibilitatea efectivă să inter vină şi să facă precizările pe car le-au considerat oportune.

Apreciază recurenta că în doctrină s-a apreciat că aceste ingerinţe pot apărea doar ca urmare a nevoii sociale imperioase şi numai dacă este proporţională cu scopul urmărit.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că între exerciţiul dreptului la libera exprimare, pe de o parte, şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale aparţinând altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru.

A apreciat că nu a fost încălcată această condiţie, nefiind incidentă lezarea drepturilor vreunei persoane ca urmare a exercitării dreptului la opinie de către persoanele prezente la emisiunile vizate de Decizia contestată.

Astfel, pe perioada difuzării emisiunilor au fost oferite, informaţii corecte şi opinii sincere", aşa cum precizează Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în Rezoluţia nr. 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, opinii oferite ţinându-se cont de libertatea oricărei persoane de a difuza în mod liber informaţii şi de libertatea oricărui cetăţean de a primi informaţii.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacte şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În subsidiar a solicitat reindividualizarea amenzii în sensul unei somaţii de intrare în legalitate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă ca nefondat reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

La rândul său, recurenta -reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 9 aprilie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-reclamantă reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susţinerile formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîtemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.

Soluţia de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că obligaţia de a respecta principul auditur et altera pars incumbă radiodifuzorului conform art. 40 alin. (2), ori respectarea acestei obligaţii presupune contactarea în mod direct a persoanelor vizate de discuţiile purtate în cadrul unor emisiuni pentru a se asigura exercitarea efectivă a dreptului la replică. Simpla afişare pe ecran a unor numere de telefon, pe durata emisiunii, nu asigură condiţii efective de exercitarea a dreptului la replică de către persoanele vizate de conţinutul programelor difuzate, având în vedere că conferă garanţia că persoana respectivă are cunoştinţă despre respectiva emisiune.

Din acest unghi de analiză, instanţa a observat că, în mod corect pârâtul a apreciat că titlurile nu au reflectat întocmai conţinutul dezbaterilor de platou, în condiţiile în care în cadrul emisiunii din 13.09.2017 titlurile afişate vizau preponderent probleme legate de minoritatea etnică maghiară, în timp discuţiile din platou redate în cuprinsul deciziei contestate nu au reprezentat strict o detaliere a titlurilor.

În privinţa sancţiunii amenzii aplicate, Curtea a reţinut că pentru ambele contravenţii s-a aplicat sancţiunea amenzii (art. 90 alin. (2), respectiv art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002), fără a se preciza cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare contravenţie iar sub aspectul proporţionalităţii sancţiunii amenzii în cuantum de 20.000 RON ce a fost aplicată de pârât, Curtea a reţinut că aceasta, îşi găseşte fundamentarea în textul legal incident, astfel încât legiuitorul însuşi a estimat şi a confirmat caracterul proporţional al acesteia prin prisma gravităţii încălcării reglementărilor din domeniul audiovizualului, iar, în cauză, din materialul probator nu a rezultat existenţa unor împrejurări care să justifice reindividualizarea sancţiunii amenzii aplicate, aceasta fiind de altfel orientată spre minim.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la respingerea acţiunii, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine, raportat la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluţionării fondului şi faţă de susţinerile părţilor că, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2018, în sarcina reclamantei s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 3 din Legea nr. 504/2002 şi detaliate prin art. 40 alin. (1), art. 65 alin. (1) lit. c) şi 70 din decizia C.N.A. nr. 220/2011, care se referă, pe de o parte, la asigurarea unei informări obiective a publicului, prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor, cu consecinţa favorizării liberei formări a opiniilor, iar, pe de altă parte, la respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului(respectiv dreptul al propria imagine al persoanelor în privinţa cărora s-au formulat acuzaţii în cadrul emisiunilor).

Este de menţionat că reclamanta a fost sancţionată pentru nerespectarea principiului audiatur et altera pars (după caz, precizarea expresă a faptului că persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere) şi prin difuzarea pe ecran a unor titluri care nu corespundeau întocmai conţinutului emisiunii, ceea ce a avut ca efect încălcarea obligaţiilor de informare obiectivă a publicului şi de respectare a dreptului la imagine al persoanelor.

Practic, în sarcina recurentei reclamante a fost reţinut faptul că emisiunea "Jocuri de putere", transmise în zilele de 13 şi 14 septembrie 2017, au fost difuzate cu încălcarea unui drept fundamental al omului, anume dreptul la informare (ca element al libertăţii de exprimare), garantat de art. 10 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Dmului şi a Libertăţilor Fundamentale, de art. 31 din Constituţia României, precum şi de art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Or, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să furnizeze libera formare a opiniilor.

Membrii Consiliului au constatat că, în raport de temele de interes public abordate, dar şi de acuzaţiile formulate la adresa unor persoane, radiodifuzorul avea obligaţia de a respecta principiul audiatur et altera pars, reglementat de art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile.

Din conţinutul raportului de monitorizare reiese că radiodifuzorul nu a solicitat vreun punct de vedere în legătură cu acuzaţiile pe care le-a adus la cunoştinţa publicului.

Spunem că, libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni.

Aceste opţiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivităţii, aşa cum este şi dreptul la propria imagine, afectat prin afirmaţii nesusţinute cu dovezi.

Înalta Curte reţine că în speţă, recurenta-reclamantă a fost sancţionată pentru încălcarea unor principii pe care furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să le respecte atunci când îşi exercită dreptul la libera informare a publicului şi nu pentru însăşi exercitarea acestui drept.

Conform textelor legale sus-menţionate, a căror greşită aplicare, recurenta-reclamantă a imputat-o primei instanţe, informarea trebuie să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă.

Recurenta-reclamantă consideră că nu s-a demonstrat faptul că informarea nu a fost prezentată în mod imparţial şi s-a încălcat principiul bunei-credinţe.

Drept argument al acestei susţineri este faptul că în cadrul emisiunii monitorizate dezbateri şi titluri pe ecran de natură acuzatoare cu privire la diferiţi lideri politici, apte să inducă publicului convingerea că, există fapte ilegale grave, fără a se prezenta şi punctul de vedere acestora sau precizarea de către moderator, că deşi contactate, persoanele vizată a refuzat să prezinte un punct de vedere.

Faţă de modul în care s-au desfăşurat dezbaterile, care au vizat şi probleme legate de minoritatea maghiară din România, fără ca în aceste emisiuni să fie prezentat şi un punct de vedere al E., organizaţie care reprezintă interesele acesteia este evident că s-a realizat de către furnizorul de servicii media audiovizuale încălcarea prevederilor legale amintite, deoarece faptele nu au fost prezentate în mod obiectiv, nu sunt verificate, nu sunt prezentate în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Prevederile art. 70 din Codul audiovizualului stabilesc în sarcina radiodifuzorilor o obligaţie expresă de a prezenta şi punctul de vedere al minorităţii despre care se discută în emisiuni, indiferent că este vorba despre minorităţi etnice, religioase sau sexuale. în cazul de faţă dezbaterea privea minoritatea etnică maghiară din România.

Cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), însăşi recurenta-reclamantă susţine prin motivele de recurs că jurnalistul are obligaţia de a verifica informaţiile şi de a nu depăşi anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, chiar dacă datoria sa principală este de a oferi publicului orice informaţie de interes public.

De altfel, C.E.D.O. nu a stabilit nici că libertatea de exprimare ar fi un drept absolut şi nici că politicienii ar fi excluşi de la protecţia acordată de art. 10 din Convenţie, ba dimpotrivă, a subliniat că în cadrul limitelor acceptabile criticile sunt mai largi în ceea ce îi priveşte pe politicieni, nuanţă care din punctul nostru de vedere este esenţială şi total diferită de susţinerea recurentei-reclamante care consideră în mod eronat sau deliberat greşit că limitele criticii ar fi mai acceptabile cu privire la politicieni.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la capătul de cerere secundar, formulat de recurenta reclamantă, prin care aceasta solicită instanţei, în subsidiar, aplicarea unui somaţii de intrare în legalitate, acesta nu poate fi primit.

Înalta Curte constată că, în aplicarea prevederilor Legii (speciale) nr. 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului, prin decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2018, a constatat o faptă contravenţională, respectiv încălcarea de către radiodifuzor, în cadrul unor emisiuni (menţionate în cuprinsul deciziei),a prevederilor legale care reglementează obligaţia informării obiective a publicului, cu asigurarea principiului imparţialităţii, a bunei credinţe şi a favorizării liberei formări a opiniilor.

Deşi a fost constatată încălcarea mai multor articole din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual [respectiv art. 3 alin. (2), art. 40 alin. (2), art. art. 65 lit. c) şi art. 70 din Decizia nr. 220/2011 ], în difuzarea unor emisiuni distincte, Consiliul Naţional al Audiovizualului a apreciat asupra existenţei unei fapte contravenţionale, constând în încălcarea obligaţiei de a respecta principiile imparţialităţii şi echilibrului ce trebuie să caracterizeze informarea în probleme de interes public.

De asemenea, au fost amintite criteriile legale de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea audiovizualului, sancţiunea prevăzută de art. 91 alin. (3) din lege fiind orientată, în concret, spre minimul legal.

Recurenta, deşi a criticat, atât în fond cât şi în recurs, decizia C.N.A. pe motivul Se constată, astfel, că recurenta-reclamantă susţine în mod formal nerespectarea de către autoritatea administrativă a dispoziţiilor legii în materie de individualizare a sancţiunii, neintrând pe fondul faptelor care au condus la sancţionare şi neivocând temeiuri sau criterii de individualizare care ar fi putut conduce la o altă apreciere asupra cuantumului sancţiunii.

În acest condiţii, în mod legal prima instanţă a reţinut că în privinţa sancţiunii amenzii aplicate, prin decizia contestată, în sarcina reclamantei s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 504/2002, sancţionată cu somaţie publică de intrare în legalitate (art. 90 alin. (3) sau amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON (art. 90 alin. (2), precum şi a celei prevăzute de art. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 504/2002, respectiv nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (2), art. 65 alin. (1) lit. c) şi art. 70 din decizia C.N.A. nr. 220/2011, sancţionată cu somaţie publică de intrare în legalitate (art. 91 alin. (2) sau amendă de la 5.000 RON la 100.000 RON (art. 91 alin. (3). Pentru ambele contravenţii s-a aplicat sancţiunea amenzii (art. 90 alin. (2), respectiv art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002), fără a se preciza cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare contravenţie.

Sub aspectul proporţionalităţii în cauză, din materialul probator nu a rezultat existenţa unor împrejurări care să justifice reindividualizarea sancţiunii amenzii aplicate, aceasta fiind de altfel orientată spre minim.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele ce preced în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanţa va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvenţă - prin administrator special C. şi administrator judiciar D.. împotriva sentinţei civile nr. 3857 din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvenţă - prin administrator special C. şi administrator judiciar D.. împotriva sentinţei civile nr. 3857 din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.