Judicial salary recalculation for judges: res judicata bar on identical claims and joint application of inflation index and legal interest

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.02.2018, reclamanţii A., B., C., D., E. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bacău, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la emiterea unor noi ordine de încadrare salariată, pentru fiecare dintre reclamanţi, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, precum şi cu luarea în considerare a unei majorări de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.01.2016; la plata diferenţelor dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform valorilor mai sus menţionate, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă. Împotriva acestei acţiuni, au formulat întâmpinare pârâţii Curtea de Apel Bacău, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat provizorie, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B. care a mai formulat o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, anularea în parte a OMJ nr. 1476/2017 şi obligarea la emiterea unui nou ordin cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 9.04.2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015, acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, soluţionat favorabil de Curtea de Apel Bucureşti, la data de 13.12.2017, prin sentinţa nr. 4917/2017, necomunicată încă.

În rest, pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, iar în privinţa obligării sale la plata diferenţelor de drepturi salariale a arătat că Ministerul Justiţiei nu are această atribuţie, sarcina plăţii revenind instituţiei angajatoare, respectiv Curţii de Apel Bacău.

Curtea a unit cu fondul excepţia autorităţii de lucru judecat şi a încuviinţat părţilor şi a administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.

1. 2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2222 din 10 mai 2018, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

A admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bacău şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, să emită în favoarea reclamanţilor, judecători în cadrul Curţii de Apel Bacău noi ordine de încadrare salarială producătoare de efecte juridice, astfel: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON (405+10%).

Totodată, a obligat pârâta Curtea de Apel Bacău să plătească reclamanţilor diferenţele băneşti dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada de referinţă de mai sus şi cele rezultate din emiterea ordinelor de încadrare salariale anterior indicate.

De asemenea, a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor băneşti salariale.

La data de 30.07.2018, reclamanţii A., B., D., E. şi C. au solicitat completarea sentinţei civile nr. 2222/10.05.2018 în sensul de a se soluţiona cererea adiţională privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Prin sentinţa nr. 4655 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, a admis cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanţii A., D., E. şi C., cu privire la sentinţa civilă nr. 2222/10.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosarul civil nr. x/2018 în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bacău, a dispus completarea sentinţei civile nr. 2222/10.05.2018 în sensul că obligă pârâta Curtea de Apel Bacău să plătească reclamanţilor diferenţele băneşti dintre drepturile salariale efectiv încasate în perioada de referinţă şi cele rezultate din emiterea ordinelor de încadrare salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii.

1.3 Cererile de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva acestei sentinţe astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a aceleiaşi Curţi au declarat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect referitor la raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii C., D., E. şi A..

În ce îl priveşte pe reclamantul B., recurentul a reinterat excepţia autorităţii de lucru judecat având în vedere hotărârea nr. 4917/2017, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, a fost soluţionat pozitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la data de 13.12.2017.

A susţinut recurentul că în ambele acţiuni reclamantul solicitat emiterea unui nou ordin cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, fiind astfel întrunite prevederile art. 430 C. proc. civ., sens în care a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii acestui reclamant, ca inadmisibilă.

De asemenea, pârâta Curtea de Apel Bacău, a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului în fond, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca lipsită de interes.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a relevat, pe scurt, situaţia de fapt în cauză, şi a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Instanţa de recurs a reţinut că indemnizaţia de încadrare pentru reclamanţi trebuie stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, nivel maxim calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

Or, solicită recurentul-pârât să se constate că la acest moment pretenţiile reclamanţilor vizând raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON au fost satisfăcute, având în vedere că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care a fost pus în executare, în sensul că judecătorii şi asistenţii judiciari au primit deja salariile majorate pentru luna iulie 2018, corespunzător valorii de referinţă sectorială de 463,5 RON, fiind emise şi ordine individuale.

Având în vedere că prin Ordinul M.J. nr. 2066/2018, intimaţilor - reclamanţi le-au fost acordate drepturile salariale solicitate, şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, recurentul- pârât Ministerul Justiţiei solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

De asemenea, recurentul-pârât a mai solicitat să se constate că stabilirea unui nivel maxim al indemnizaţiei de încadrare prin raportare la toate mandatele de asistent judiciar, este neîntemeiată.

Evocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 2/19.01.2015 şi, astfel, arată că legea excludea asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcţie, tocmai în ideea că aceştia sunt numiţi pe o perioadă determinată, de 5 ani, fiind, deci, un mandat limitat, care era incompatibil cu fidelizarea (sporul de fidelitate, indiferent de cuantum) în sistemul justiţiei.

În drept, recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Bacău a fost întemeiat pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., solicitând a se constata că, prin Ordinul 2066/C/2018, drepturile salariale restante ale reclamanţilor urmează să fie achitate în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2066/C/2018 după asigurarea fondurilor care să permită plata drepturilor salariale, invocând în acest sens excepţia lipsei de interes.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind dobânda la dobândă, a invocat considerentele Deciziei nr. 87/2017 pronunţate de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău.

1.4. Apărarea în cauză

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, se constată că intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare în recurs.

1. 5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 9 aprilie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 10 martie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Sub acest aspect, recurentul-pârât a susţinut că, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., acesta a mai formulat o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, anularea în parte a OMJ nr. 1476/2017 şi obligarea la emiterea unui nou ordin cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 9.04.2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015, acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, cauză care a fost soluţionată favorabil de Curtea de Apel Bucureşti, la data de 13.12.2017, prin sentinţa nr. 4917/2017 şi să dea eficienţă autorităţii de lucru judecat provizorie a hotărârii dintre părţile aflate în proces, aşa cum este reglementat prin dispoziţiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Curtea de apel a utilizat în analiza excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei lipsa identităţii de obiect între acţiunea de faţă şi cea care a formulat obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, acţiune ce a privit ca şi pretenţie principală anularea Ordinului MJ nr. 1476/C/2017. A mai reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat exprimă efectul negativ al puterii de lucru judecat sub forma excepţiei procesuale absolute invocate de pârât, însă presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză juridică.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

În acest context, se constată că utilizarea termenului "provizoriu" în cuprinsul alin. (4) al art. 430 C. proc. civ. indică potenţiala posibilitate de reformare a unei astfel de hotărâri, precum şi că voinţa legiuitorului este de a conferi inclusiv unei astfel de hotărâri judecătoreşti autoritate de lucru judecat, cu toate efectele pe care o astfel de autoritate le produce.

Spunem că raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, şi pentru a evita contradicţiile dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte a reţinut că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Verificând hotărârea dedusă analizei - respectiv sentinţa civilă nr. 4917/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşi, în dosarul nr. x/2017(fila nr. x ds), Înalta Curte apreciază că obiectul, respectiv pretenţia concretă dedusă judecăţii şi părţile celor două litigii au fost aceleaşi.

Aşadar, trebuie recunoscut ca intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranşeaza litigiul şi motivele care sustin soluţia (în absenţa cărora aceasta nu ar avea vreun înţeles, permiţând reluarea la nesfârşit a litigiilor), precum şi motivele care conţin ele însele soluţii pe aspectele litigioase invocate de părţi şi supuse dezbaterii acestora.

Prin urmare, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri are obligaţia de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranşate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, situaţie în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora.

În aceste condiţii, este corectă susţinerea recurentului-pârât în sensul că, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., acesta a mai formulat o acţiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei prin care a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1476/2017 şi obligarea la emiterea unui nou ordin cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04. 2015, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 şi în care s-a pronunţată sentinţa nr. 4917 din 13 decembrie 2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2387 din 10 iunie 2020 a Înaltei Curţi - SCAF.

Întrucât, excepţia autorităţii de lucru judecat - ca formă de punere în valoare a efectului extinctiv, negativ al lucrului judecat - este, aşa cum rezultă expres din dispoziţiile menţionate, ale art. 432 C. proc. civ., de ordine publică, absolută şi peremptorie, fiind susceptibilă de invocare nu doar in limine litis, ci în orice fază procesuală, inclusiv în recurs (având în vedere că prin intermediul ei se urmăreşte împiedicarea unei noi judecăţi şi evitarea pronunţării unor soluţii contradictorii).

Or, obiectivul securităţii juridice şi al ordinii sociale este cel care trebuie realizat prin respectarea a ceea ce o instanţă a statuat deja în privinţa raporturilor litigioase ale părţilor. Este, de aceea, contrar ordinii publice readucerea în faţa justiţiei şi repunerea în dezbaterea judiciară a aceloraşi cereri, după ce au primit o soluţionare definită.

În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 497 teza finală C. proc. civ., recursul pârâtului Ministerul Justiţiei este fondat urmând a fi admis, astfel că va fi casată în parte sentinţa astfel cum a fost completată şi, pe cale de consecinţă, admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. .

Totodată, se va menţine în rest sentinţa cu privire la restul reclamantilor,

Astfel, Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, pârâtul Ministerul Justiţiei prin ministrul justiţiei, a fost obligat să emită în favoarea reclamanţilor, judecători în cadrul Curţii de Apel Bacău noi ordine de încadrare salarială producătoare de efecte juridice, astfel: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON (405+10%).

Este adevărat că recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 prin care, având în vedere dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 9/2017, dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Nota de informare nr. x/22.05.2018 aprobată de ministrul justiţiei, referitoare la stabilirea drepturilor salariate în raport de o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Însă, referitor la argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de pârât prin raportare la emiterea unor ordine de salarizare colective şi individuale, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanţilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Înalta Curte constată că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018 a fost emis de Ministerul Justiţiei ulterior pronunţării sentinţei recurate şi după declararea recursului, fiind depuse la dosar în timpul judecării căii de atac. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea ordinelor anterior indicate, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamanţilor, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamanţilor de către pârâtul Ministerul Justiţiei. Cel mult, se poate susţine că această împrejurare vizează interesul procesual al susţinerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

În plus reclamanţii au solicitat prin acţiune şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută, prima instanţă a reţinut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, iar prin Ordinul nr. 2066/C/2018 s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu şi actualizarea acestor drepturi şi aplicarea dobânzii legale.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, argumentele recurentului-pârât referitoare la lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată precum şi suisţinerea recurentei pârâte Curtea de Apel Bacău cu privire la .

Înalta Curte reţine ca fiind legală sentinţa de fond sub aspectul cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare.

Relevantă în acest sens este Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care s-a stipulat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge şi recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Bacău,ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele sus-arătate, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ. va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2222 din 10 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a aceleiaşi Curţi, va casa în parte sentinţa recurată, va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, va respinge acţiunea formulată de reclamantul B., ca inadmisibilă.

Totodată, va menţine sentinţa recurată cu privire la restul reclamanţilor şi va respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei civile nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2222 din 10 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a aceleiaşi Curţi.

Casează în parte sentinţa recurată.

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul B., ca inadmisibilă.

Menţine sentinţa recurată cu privire la restul reclamanţilor.

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei civile nr. 4655 din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.