Termination of European Funds Contract for Late Publication of Acquisition Notices: Proportionality of Sanction Versus Contractual Liability and Legitimate Expectation

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ formulată la data de 27 aprilie 2017 şi iregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea De Management A Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, s-a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Notificarea de reziliere nr. x/30.08.2016 a contractului de finanţare x/22.04.2015 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Cluj, a dispus următoarele:

a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a depune la dosarul cauzei toate anexele la Contractul de Finanţare, inclusiv Anexa nr. 7şi a luat act că pârâtul a indicat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei o altă adresă de citare şi dispune efectuarea modificărilor necesare în acest sens la nivelul programului informatizat Ecris.

De asemenea, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârât prin întâmpinare raportat la faptul că la dosarul cauzei există dovada parcurgerii procedurii prealabile precum şi un răspuns al autorităţii pârâte şi a amânat judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 30.10.2017.

Referitor la fondul cauzei, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 386 din 6 decembrie 2017, a admis acţiunea în contencios formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a anulat Notificarea de reziliere nr. x/30.08.2016 emisă de pârât şi a obligat pe acesta din urmă să plătească reclamantei suma de 18.209 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva a încheierii din 2 octombrie 2017 şi sentinţei civile nr. 386 din 6 decembrie 2017 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) iar reclamanta A. S.R.L. a promovat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 386 din 6 decembrie 2017, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), criticând-o pentru nelegalitate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat, în principal, admiterea recursului,casarea încheierii de şedinţă pronunţată în data de 02,10,2017 şi a sentinţei civile nr. 386/06.12.2017 pentru motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct, 6 şi 8 din C. proc. civ., astfel: în situaţia în care se va aprecia ca fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin, (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi, în consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond. În subsidiar a solicitat, în situaţia în care se va aprecia ca fiind aplicabil în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecând cauza, respingerea în totalitate cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Criticile formulate de recurente au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Recurentul-pârât susţine, în esenţă, că instanţa de fond a creat o situaţie profund dezavantajoasă în ceea ce priveste soluţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii.

Recurentul arată că instaţa de fond nu a făcut aplicarea art. 22 din C. proc. civ. care îi dă dreptul de a-şi exercita rolul activ conferit de lege, astfel încât apreciază că aceasta a pronunţat o încheiere netemeinică şi nelegală, întrucât nu a stăruit în cercetarea celor invocate de instituţia recurentă.

Arată că, instanţa de fond nu a motivat iar, inexistenţa unei motivări care să justifice în vreun fel respingerea excepţiei invocate fac imposibilă criticarea raţionamentului primei instanţe cu privire la acest aspect, situaţie de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii, raportat la dispoziţiile art. 74 din C. proc. civ.. A susţinut că, obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia data, care sunt considerentele pentru care a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe celelalte, pentru ce motiv a găsit o probă ca fiind pertinentă şi nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială a acestuia.

Precizează că, faţă de lipsa îndeplinirii procedurii prealabile de către reclamantă, prevăzută în mod imperativ în prevederile Legii nr. 554/2004, a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa de fond, deşi a fost sesizată cu excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii prealabile, a dispus respingerea acesteia, apreciind în mod arbitrar şi absolut nemotivat prin încheierea de şedinţă pronunţată în data de 02.10.2017 faptul că "(...) la dosarul cauzei există dovada parcurgerii procedurii prealabile şi un răspuns al autorităţii pârâte", fără să facă nicio altă precizare referitoare la înscrisurile aflate la dosarul cauzei cu privire la care a apreciat faptul că ar face dovada îndeplinirii de către intimata-reclamanta a procedurii prealabile.

În continuare, recurentul a arătat că sentinţa civilă nr. 386/06.12.2017 a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens a arătat că instanţa de fond face un raţionament greşit şi nelegal, nesusţinut de clauzele contractuale, reţinând în mod greşit împrejurarea potrivit căreia faptul nerespectării obligaţiei de publicare a invitaţiei/anunţului de participare împreună cu documentaţia aferentă achiziţiei, pentru toate echipamentele proiectului, în termen asumat de intimata-reclamantă prin contractul de finanţare ar constitui o neregulă care ar atrage aplicarea de corecţii financiare, raportat la faptul că "(...) nepublicarea anunţului, iar nu publicarea cu întârziere, atrage potrivit anexei la Ordinul MFE nr. 1120/2013 o corecţie de 25% din valoarea eligibilă a contractului de achiziţie" şi nu o încălcarea a unei obligaţii contractuale care atrăgea aplicarea a însuşi pactului comisoriu care permitea rezilierea contractului de finanţare de drept fără altă formalitate sau punere în întârziere, în temeiul prevederilor art. 18 - încetarea contractului, alin. (2) lit. c) din contractul de finanţare nr. x/22.04.2015.

Astfel, deşi prima instanţă reţine că nepublicarea anunţului atrage o corecţie de 25% conform Ordinului MFE nr. 1120/2013, iar în speţă problematica supusă analizei priveşte publicarea cu întârziere, în mod contradictoriu apreciază incidenţa în cauză a acestui act normativ.

Oricum, sediul materiei în privinţa aplicării corecţiilor financiare în caz de neregulă îl reprezintă prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare. Or, Notificarea de reziliere care face obiectul analizei nu a fost emisă în baza acestui act normativ.

Conform prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea de corecţii financiare neregulilor determinate în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziţie (inclusiv achiziţiile publice făcute conform unor proceduri specifice/instrucţiuni de achiziţii aplicabile beneficiarilor privaţi, cum este cazul în speţa de faţă) se face pentru abaterile prevăzute în anexa la această reglementare legală, prin aplicarea procedurii speciale de întocmire de note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21.

În prezenta cauză, nerespectarea obligaţiei de publicare a invitaţiei/anunţului de participare împreună cu documentaţia aferentă achiziţiei, pentru toate echipamentele proiectului, în termenul asumat de intimata-reclamantă prin contractul de finanţare reprezintă o obligaţie contractuală căreia i se aplică în mod expres sancţiunea rezilierii contractului de finanţare, în caz de încălcare a sa, astfel cum chiar părţile au convenit prin art. 8 din contractul de finanţare.

În continuare recurentul a susţinut că, deşi intimata-reclamantă nu a înţeles să formuleze prin cererea de chemare în judecată critici cu privire la încălcarea de către instituţia recurentă a principiului proporţionalităţii, instanţa de judecată, continuând raţionamentul deficitar potrivit căruia în cauză ar fi trebuit aplicate corecţii financiare şi nu dispusă rezilierea contractului, se substituie în dreptul intimatei-reclamante şi apreciază că întreaga motivare a acesteia se subsumează ideii aplicării de către organul de control de măsuri disproporţionate.

Se mai arată că, din analiza documentelor regăsite la dosarul achiziţiei cât şi a informaţiilor publicate pe site-ul www.x.ro, s-a observat faptul că beneficiarul A. şi Eta S.R.L. a lansat 6 proceduri de achiziţie din care 4 fără respectarea termenului prevăzut în contractul de finanţare, fiind publicate în zilele de 12.05.2016, 27.05.2016, 05.06.2016 si respectiv 06.07.2016.

Aşadar, fată de nerespectarea termenului de publicare "în 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare", au fost aplicate în mod legal prevederile art. 18 - încetarea contractului, alin. (2) lit. c) din contractul de finanţare, prin Notificarea de reziliere DGPC nr. 73915/30.08.2016 atacată în prezentul dosar, fiindu-i comunicată beneficiarului, cu respectarea prevederilor contractuale, faptul că: "(...) acest contract x/22.04.2015, cod SMIS 56817- n.n.) se consideră reziliat de drept din cea de-a unsprezecea zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare". Deşi reţine în mod corect faptul că intimata-reclamantă a încheiat contracte de achiziţie "(...) fără lansarea unei proceduri competitive prin publicarea anunţului de participare pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, fiind nesocotite prevederile contractului de finanţare", instanţa de fond interpretează în mod nelegal faptul că termenul de 10 zile lucrătoare în care intimata-reclamantă avea obligaţia de publicare a anunţurilor pentru procedurile de achiziţii pentru toate cele 45 de echipamente, prevăzut de art. 8 lit. a) alin. (271) din contractul de finanţare "nu este un termen esenţial",

Mai reţine instanţa faptul că "Raţiunea termenului de 10 zile prevăzut în contract este aceea de a evita riscul de neimplementare, ceea ce în speţă nu se verifică, proiectul fiind implementat în termen" şi totodată "(...) aşa cum s-a reţinut chiar de către AM POS CCE prin raportul de verificare la faţa locului nr. 81930/5.10.2016, proiectul a fost implementat în termenul de 5 luni stipulat în contract ."

Se mai susţine de către recurent că potrivit raţionamentului instanţei, câtă vreme anunţurile de achiziţii de echipamente au fost totuşi publicate, nu prezintă nicio importanţă data la care s-a făcut publicarea, putând bunăoară să fie publicate şi în ultima lună de proiect, interpretare care în mod evident nu poate fi primită.

Instanţa de fond înfrânge practic în mod nepermis caracterul de lege a părţilor a contractului de finanţare. Reţinând aşadar că este suficient ca intimata-reclamantă să fi procedat la publicarea anunţurilor, instanţa de fond concluzionează cu aplicarea greşită a prevederilor contractului de finanţare, faptul că aceasta "a procedat la publicarea anunţurilor pentru 30 de echipamente", "Prin urmare, în cazul celor 30 de echipamente reclamanta nu a adus atingere principiului transparenţei, procedurile de achiziţie fiind publice".

În concluzie, instanţa de fond, cu aplicarea greşită a legii şi încălcarea prevederilor contractuale, a apreciat faptul că în prezenta cauză nu trebuia să intervină clauza de reziliere ci o sancţiune mai "blândă" sub forma aplicării de corecţii financiare, deşi acestea sunt sancţiuni aplicabile în ipoteze absolut diferite iar aplicarea de corecţii financiare nu s-ar putea face sub nicio formă când în speţă este incident un caz expres prevăzut în contractul de finanţare, de reziliere de drept a acestuia, context în care vă în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ceea ce atrage reformarea sentinţei atacate pronunţate în condiţiile expuse.

Mai departe, recurentul critică sentinţa şi sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că ar fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se susţine că faţă de petitul privind obligarea instituţiei recurente la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a legii întrucât în raport de considerentele expuse, nu s-a dovedit culpa subscrisului minister la producerea unui prejudiciu şi nici neexecutarea culpabilă a obligaţiilor sale, motiv pentru care cererea reclamantei trebuia respinsă ca neîntemeiată sub aspectul tuturor capeteleor de cerere.

Se impun a fi făcute cercetări sub aspectul obiectului litigiului, dar mai ales va fi analizată culpa părţilor la declanşarea litigiului. Or, culpa subscrisului minister în prezentul litigiu, nu a fost dovedită, în prezenta cauză instituţia noastră punând în aplicare clauzele contractului de finanţare şi prevederile legale.

În aceste condiţii nu poate fi vorba despre culpă, constând în neglijenţa sau imprudenţa pârâtului în exercitarea atribuţiilor, care să o îndreptăţească pe intimata-reclamantă să solicite plata cheltuielilor de judecata.

Arată că în ceea ce priveşte suma de 18.209 RON impusă în sarcina instituţiei noastre cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial, contractul de asistenţă juridică are efecte depline între părţile între care este încheiat (avocat şi client), însă nu poate impune obligaţii în sarcina unei terţe persoane (în cazul de faţă MFE).

Obligarea la plata sumelor care constituie onorariul serviciilor prestate de avocat nu se face în temeiul contractului de asistenţă juridică, ci în temeiul legii (art. 453 C. proc. civ.), astfel că acest contract nu produce efecte juridice directe pentru un terţ, pentru că în caz contrar s-ar încălca principiul relativităţii efectelor juridice ale actului juridic civil.

Recursul incident

Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 386 din 6 decembrie 2017 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 461 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, consideră că raţionamentul instanţei de fond este neadecvat, deoarece instanţa reţine în mod eronat că în cauză nu sunt incidente depoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Subliniază faptul că încălcarea efectului obligatoriu al actelor emise anterior se traduce totodată în încălcarea principiului încrederii legitime.

Nu în ultimul rând, recurenta arată că instanţa de fond, în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor cuprinse în Ordinul MFE nr. 1120/2013, se limitează la a menţiona că acestea nu au relevanţă în analizarea încetării contractului rezilierea fiind reglementă contractual şi nu legal.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului casarea în parte a sentinţie atacate şi în rejudecare admiterea cererii pentru toate considerentele expuse în cuprinsul acesteia.

1.4. Apărările formulate în cauză

Ambii recurenti au formulat întâmpinări (răspunsuri la întâmpinare)la recursurile promovate în cauză, reiterând susţinerile din memoriul de recurs.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 27 ianuarie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurentul-pârât reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susţinerile formulate la instanţa fondului fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîtemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluţionat prezenta cauză, fiind nemulţumit de fapt de soluţia pronunţată de aceasta.

În ceea ce priveşte criticile recurentului vizând încheierea de şedinţă din data de 02.10.2017, prin care instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilitatii acţiunii, acestea nu pot fi reţinute.

Este de remarcat că parte din criticile invocate de recurent în cadrul cererii de recurs pun în discuţie vicii ale motivării Încheierii/Sentinţei atacate: lipsa motivării şi motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii, acestea fiind menite să atragă casarea hotărârii atacate, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la instanţa de fond.

Înalta Curte constată că motivarea instanţei de fond, sub acest aspect, nu poate fi considerată nicidecum ca fiind afectată de viciul unor considerente fie insuficiente, aşa cum pretinde recurentul, câtă vreme curtea de apel, luând în considerare dovada parcurgerii procedurii prealabile precum şi un răspuns al autorităţii pârâte, în mod corect a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârât prin întâmpinareastfel că, aserţiunile recurentului în fundamentarea înlăturării acestei excepţii nu pot fi primite.

Astfel, în privinţa criticilor circumscrise soluţiei date excepţiei inadmisibilităţii, instanţa de recurs constată că nu există un deficit de motivare cu privire la acest aspect, de vreme ce, în esenţă, raţionamentul judiciar expus pleacă de la premisa anterior menţionată, astfel încât dispoziţiile legale referitoare la această excepţie au fost corect aplicate.

În alte cuvinte, cu un raţionament convingător, motivarea încheierii instanţei de fond s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi a principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, Curtea precizează că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate de pârât prin motivele de recurs.

Este de menţionat că atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine, raportat la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluţionării fondului şi faţă de susţinerile părţilor că, în baza cererii de finanţare nr. x/25.11.2014 s-a încheiat între Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competivităţii Economice (în continuare AM POS CCE) şi reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, contractul de finanţare nr. x/22.04.2015 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM POS CCE pentru implementarea Proiectului aflat pe lista de aprobare - cod SMIS 56817, intitulat "Achiziţie echipamente pentru creşterea capacităţii de producţie a S.C. A. S.R.L.."

Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, la data de 29.08.2016, a emis nota nr. 73846 de reziliere a contractului de finanţare de mai sus, retinându-se în esenţă că beneficiarul avea obligaţia, conform art. 8 lit. a) pct. 27 indice 1 din contractul de finanţare, de a publica invitaţia/anunţul de participare împreună cu documentaţia aferentă achiziţiei activelor tangibile sau intangibile pe pagina web http://www.fonduri- ue.ro/poscce/în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare.

Se mai reţine în nota de reziliere că neîndeplinirea de către beneficiar a obligaţiei menţionate se sancţionează cu rezilierea de drept a contractului de finanţare, fără altă formalitate sau punere în întârziere, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (2) lit. c) din contractul de finanţare, obligaţia menţionată fiind aferentă tuturor achiziţilor cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului Ministrului Fondurilor Europene (în continuare MFE) nr. 1120/2013 (anexa 7 la contractul de finanţare), termenul de 10 zile lucrătoare fiind imperativ, fără derogare de la această obligaţie. Această notă de reziliere a fost comunicată reclamantei prin adresa nr. x/30.08.2016.

Urmare a desfăşurării vizitei de verificare la faţa locului privind contractul de finanţare de mai sus, încheiat de AM POS CCE, înregistrat sub nr. x din 5.10.2016, s-a constatat că proiectul este finalizat, iar indicatorii de realizare ai proiectului sunt îndepliniţi în procent de 100%, fiind achiziţionate 45 de active tangibile.

În acest raport s-a constatat, din documentele regăsite la dosarul achiziţiei cât şi a informaţiilor publicate pe site-ul www.x.ro, că beneficiarul a lansat 6 proceduri de achiziţie din care 4 fără respectarea termenului prevăzut în contractul de finanţare (intrat în vigoare începând cu data de 22.04.2015), fiind publicate în zilele de 12.05.2016, 27.05.2016, 5.06.2016 şi respectiv 6.07.2016 .

Totodată, în acelaşi raport, s-a menţionat că beneficiarul a încheiat 8 contracte de achiziţie directă (în acest sens f.148 vol. I) fără lansarea unei proceduri competitive prin publicarea anunţului de participare pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Conform anexei nr. 1 la contractul de finanţare, monitorizarea proiectelor se face de către AM în vederea urmăririi îndeplinirii indicatorilor stabiliţi prin contract pentru măsurarea obţinerii rezultatelor prevăzute, iar procesul de monitorizare începe din momentul semnării contractului de finanţare şi se termină la 5 ani după finalizarea proiectului.

Pentru realizarea monitorizării, AM desfăşoară pe lângă verificarea conţinutului documentelor de raportare elaborate şi transmise de către beneficiar şi vizite de monitorizare la faţa locului.

Instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că termenul prevăzut la art. 8 lit. a) pct. 27 indice 1 din contractul de finanţare nu este un termen esenţial de vreme ce, aşa cum s-a reţinut chiar de către AM POS CEE prin raportul de verificare la faţa locului nr. 81930/5.10.2016, concluziile echipei care au efecuat vizita (fila nr. x ds fond), au fost în sensul că proiectul a fost implementat în termenul de 5 luni stipulat în contract.

Mai mult decât atât, tot în concluziile echipei de monitorizare care a efectuat vizita la faţa locului rezultă următoarele: proiectul a fost implementat în termen; toate cele 45 de echipamente achiziţionate în cadrul proiectului au fost puse în funcţiune şi sunt integrate într-un flux tehnologic; indicatorii de realizare au fost atinşi, în perioada de implementare a proiectului fiind create 26 de noi locuri de muncă, conform angajamentului asumat prin cererea de finanţare.

Este evident că reclamanta a implementat proiectul în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice - Axa Prioritară "Un sistem inovativ şi coeficient de producţie", Domeniul de Intervenţie 1 "Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor", Operaţiunea " Sprijin pentru consolidarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile" pentru întreprinderi mici, mijlocii şi mari, conform Schemei de ajutor de Stat "Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii realizate de IMM şi întreprinderi mari".

Recurentul a susţinut că aplicarea corecţiilor vizează ipoteza nepubicarii anunţurilor, si nu cea a publicării cu întârziere, astfel ca nu ar putea fi aplicate corecţii în acest din urma caz.

De altfel, recurentul a menţinut greşit ideea că aplicarea de corecţii financiare nu s-ar putea face sub nicio formă când în speţă este incident un caz expres prevăzut în contractul de finanţare, de reziliere de drept a acestuia.

Este adevărat că art. 8 lit. a) pct. 27 indice 1 din contractul de finanţare rezultă clar că obligaţia beneficiarului vizează publicarea invitaţiei/anunţului de participare împreună cu documentaţia aferentă achiziţiei activelor pe pagina web în cazul aplicării procedurii aprobate prin Ordinul MFE nr. 1120/2013.

În cazul demarării procedurii simplificate aprobate prin Ordinul MFE nr. 1120/2013 ceea ce interesează este publicarea anunţului pe pagina web, în vederea asigurării respectării principiului transparenţei consacrat de cap. V din acest act normativ. După cum se observă, nepublicarea anunţului, iar nu publicarea cu întârziere, atrage potrivit anexei la Ordinul MFE nr. 1120/2013, o corecţie de 25% din valoarea eligibilă a contractului de achiziţie.

Din economia OMEF nr. 1220/2010 rezultă că obligaţiile care revin beneficiarului din perspectiva asigurării publicităţii sunt: - publicarea anunţului pe pagina web www.x.ro, însoţit de specificaţiile tehnice; - completarea informaţiilor referitoare la câştigătorul contractului pe pagina web www.x.ro, în termen de 5 zile.

De altfel, pentru încălcarea obligaţiilor de publicitate mai sus mentionate legiuitorul a prevăzut expres sancţiunile aplicabile beneficiarului, respectiv: - nepublicarea anunţului pe pagina web www.x.ro, însoţit de specificaţiile tehnice, atrage după sine o corecţie de 25% din valoarea eligibilă a contractului de achiziţie; - dacă beneficiarul privat nu completează informaţiile referitoare la câştigătorul contractului pe pagina web www.x.ro, în termen de 5 zile, se aplică o corecţie de 5% din valoarea eligibilă a contractului de achiziţie.

De aceea, este corectă aprecierea instanţei de fond în sensul că măsura atacată este disproporţionată, punctând aspectul că pentru atingerea scopului urmărit (sancţionarea încălcării principiului transparenţei pentru cele 15 echipamente) AM POS CEE putea lua măsuri mai puţin drastice, respectiv aplicarea de corecţii financiare.

În contextul prezentat, se reţine că, reclamanta prin cererea de chemare în judecata a expus argumente ample pentru care acţiunea rezilierii nu poate opera în speţa, întrucat şi daca ar exista o neexecutare în speţa aceasta este de mica însemnătate. De asemenea, s-au evocat circumstanţele concrete care concură la ideea ca executarea din speţa este de mica însemnătate, acestea fiind si circumstanţele care au fost reţinute de către instanţa în hotărârea recurata care a notata că valoarea totală a achiziţiilor directe s-a ridicat la suma de 105.775 euro, valoarea finanţării nerambursabile fiind de maxim 3.334.257,20 RON în timp ce valoarea solicitată la rambursare a fost de 3.320.502,41 RON . Aşadar,valoarea neconformitatilor de care se prevalează pârâta este in cuantum de aproximativ 10% din valoarea întregii cereri de finanţare si din valoarea contractului de finanţare astfel incat si daca s-ar analiza acea sactiune din perspectiva dreptului comun ignorând sancţiunea explicita prevăzuta în astfel de situaţii nu ar fi îndeplinite condiţiile rezilierii şi nu ar fi respectat principiul proportionalitatii pentru ca actul emis de parata sa fie menţinut ca legal.

Este adevărat că reclamanta deşi nu a respectat prevederile contractului de finanţare în sensul publicării invitaţiei/anunţului de participare pentru cele 15 echipamente, achiziţiile directe s-au desfăşurat, conform procedurii prevăzute de Ordinul MFE nr. 1120/2013 (Cap II din anexa la ordin), întocmindu-se în acest sens note privind determinarea valorilor estimate şi au fost identificate condiţiile care au fundamentat alegerea procedurii .

Sub un alt aspect, s-a arătat clar că, în cazul celor 30 de echipamente reclamanta nu a adus atingere principiului transparenţei, procedurile de achiziţie fiind publice; numai în cazul restului de 15 echipamente pentru care s-a procedat la o achiziţie directă s-a nesocotit acest principiu.

Examinând apărările recurentului-pârât, curtea de apel le-a găsit nefondate, reţinând în mod corect că reclamanta a implementat proiectul în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice - Axa Prioritară "Un sistem inovativ şi coeficient de producţie", Domeniul de Intervenţie 1 "Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor", Operaţiunea " Sprijin pentru consolidarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile" pentru întreprinderi mici, mijlocii şi mari, conform Schemei de ajutor de Stat "Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii realizate de IMM şi întreprinderi mari".

În concluzie, referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte care nu se identifică în cauză.

Înalta Curte constată că şi ultima critică, formulată de pârât şi care vizează reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat, care în opinia acestuia, a fost dispusă pe baza unor criterii subiective şi părtinitoare, suma acordată fiind nejustificată în raport cu activitatea depusă apărătorul ales al reclamantei, este nefondată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile din recurs, încadrate formal de recurent în ipoteza prevăzută de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., acestea pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punându-se în discuţie încălcarea normelor procedurale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar nu aplicarea greşită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanţial, urmând a analizate din această perspectivă.

Este de menţionat că, prin prevederile art. 488 din C. proc. civ. care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului potrivit căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă.

Ca atare, pe de o parte, la stabilirea cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a avut în vedere aplicarea corectă a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în măsura în care pârâtul va suporta cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat reprezentând onorariu avocaţial conform înscrisurilor depuse la dosar .

În ceea ce priveşte onorariul de avocat, prima instanţă, s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vizând complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat şi a realizat o apreciere proprie asupra incidenţei acestora, ce nu poate fi supusă examinării în calea extraordinară de atac, fiind o chestiune de temeinicie, nu de legalitate, care nu se încadrează în vreunul dintre motivele de casare reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Trebuie precizat că, critica de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are în vedere încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material de către prima instanţă. Operaţiunea de stabilire de către instanţă a cheltuielilor de judecată presupune stabilirea onorariului inter partes, astfel că, în ceea ce priveşte criticile privind cheltuielile ocazionate de desfăşurarea procesului, acordate de prima instanţă, atât cele care vizează compensarea, cât şi cele care vizează cuantumul acestora, ţin de netemeinicie şi de aprecierea probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - deciziile nr. 1.399 din 20 aprilie 2018 şi nr. 1.412 din 20 aprilie 2018, pronunţate de secţia I civilă; Decizia nr. 2.476 din 6 iunie 2018, pronunţată de secţia a II-a civilă)

În consecinţă, făcând aplicarea dispoziţiilor legale art. 451-art. 453 C. proc. civ., instanţa a constatat, în mod corect că, în speţă, cheltuielile solicitate sunt justificate .

În ceea ce priveşte recursul incident, reclamanta A. S.R.L., a solicitat admiterea recursului incident pe care l-a formulat, în sensul de a se dispune casarea în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii în totalitate pentru toate considerentele cuprinse în cererea de cererea de chemare în judecată.

Astfel, în privinţa recurentei, curtea constată că soluţia primei instanţe a fost aceea de admitere a acţiunii în privinţa sa şi de anulare a actului administrativ atacat, respectiv o soluţie în întregime favorabilă.

Este adevărat că anumite argumente ale sale au fost apreciate ca fiind neîntemeiate în cadrul considerentelor hotărârii atacate, dar acest lucru nu schimbă faptul că soluţia pronunţată este una de anulare în întregime a actului atacat, în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

În principal, trebuie observat faptul că motivele invalidate de către instanţa de fond în opinia recurentei au fost următoarele: rezilierea contractului a intervenit cu încălcarea forţei juridice a actelor administrative anterior emise fata de aceasta, conduita organelor de control încalcă principiul încrederii legitime iar rezilierea contractului de finanţare este nelegală întrucât aceasta măsura contravine dispoziţiilor Ordinului 1120/2013 si ale Ghidului Solicitantului

Din analiza recursului incident, se constată că prin acesta nu se urmăreşte schimbarea soluţiei pronunţate de instanţa ci modificarea considerentelor hotărârii atacate în lumina dispoziţiilor art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora:

Potrivit art. 461 C. proc. civ. cu denumirea marginală "Partea din hotărâre care poate fi atacată":

"(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate".

Cea de-a doua ipoteză se referă la considerentele greşite.

Formularea are un caracter relativ general, fără ca legea să distingă între motivele de fapt şi cele de drept. Cea de-a doua ipoteză din art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează soluţia atacării separate a considerentelor, rezultând că o parte poate să promoveze în mod distinct recurs doar împotriva considerentelor, chiar dacă titularul căii de atac se află în poziţia de parte câştigătoare în proces, iar împotriva acestora legiuitorul a prevăzut la îndemâna părţilor o cale de atac care poate fi exercitată potrivit prevederilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se anihila vocaţia lor de autoroitate de lucru judecat prin faptul neatacării acestora.

Considerentele în discuţie sunt necesare, susţin soluţia din dispozitiv şi, drept urmare, vor fi menţinute.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut trimitere la toate aspectele relevante ale cauzei, argumentele care au condus la soluţia pronunţată faţă de reclamantă fiind întrepătrunse cu cele care au fundamentat soluţia pronunţată.

Obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătoreşti, motivarea de fapt şi de drept fiind indispensabilă acestui important act procedural.

Ca atare, partea din hotărâre care interesează puterea de lucru judecat este dispozitivul.

Niciuna dintre aceste susţineri ale recurentei- reclamante nu poate fi primită, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.

Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, în considerentele apreciate ca fiind eronate, instanţa de fond răspunde în mod corect că art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în speţă, AM POS CCE exercitând un drept potestativ printr-un act juridic unilateral, notificarea de reziliere fiind prevăzută în contractul de finanţare, astfel că în cauză nu s-a încălcat principiul încrederii legitime, principiu recunoscut de jurisprudenţa europeană, în special CJUE. Cu alte cuvinte, obiectul dreptului potestativ este o anumită situaţie juridică preexistentă, iar în conţinutul dreptului potestativ intră prerogativa ingerinţei în sfera de interes a persoanelor ale căror drepturi sau interese sunt incluse în situaţia juridică respectivă. Din această cauză se creează o legătură specifică între titularul unui asemenea drept, numit subiect activ, şi subiectul pasiv care suportă consecinţele exercitării dreptului potestativ..

Despre noţiunea de încredere legitimă şi ce presupune aceasta din partea administraţiei, raportat la analiza acestui articol, încrederea particularului poate fi apreciată drept legitimă ori de câte ori acesta a intrat cu bună credinţă în raporturi de drept administrativ cu autoritatea, primind drepturi şi asumându-şi obligaţii în cunoştinţă de cauza şi în considerarea exercitării/executării lor, în scopul dezvoltării unei afaceri, al creşterii competitivităţii, etc.

Or, instanţa de fond a reţinut în mod corect că actele de avizare a documentaţiei de achiziţii, inclusiv adresa nr. x/25.08.2015 nu se opun dreptului AM POS CCE de a aplica clauza contractuală referitoare la rezilierea de drept a contractului, contract ce reprezintă legea parţilor efectele acestuia fiind obligatorii, conform principiului pacta sunt servanda; din acest unghi determinarea posibilităţii rezilierii contractului nu trebuie să aibă ca reper Ghidul solicitantului şi adresa de avizare nr. x/25.08.2015 a raportului trimestrial, ci clauzele contractuale referitoare la reziliere: art. 18 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 8 lit. A) pct. 27 indice

De asemenea, Ordinul MFE nr. 1120/2013 nu reglementează cazurile de încetare a contractelor de finanţare din fonduri europene ci prin acest act administrativ s-a aprobat procedura simplificată pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări ce trebuie aplicată de beneficiarii privaţi în cadrul proiectelor finanţate din instrumente structurale, obiectivul "Convergenţă".

Mai mult decât atât, cu argumente solide a punctatat care sunt liniile generale ale mecanismului de aplicare a principiului încrederii legitime reţinând că, prin raportul de verificare la faţa locului de mai sus s-a constatat că beneficiarul a încheiat 8 contracte de achiziţie directă fără lansarea unei proceduri competitive prin publicarea anunţului de participare pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, contrar prevederilor contractului de finanţare.

Concluzia este evidentă şi nu se se poate susţine cu temei că reclamanta avea o speranţă legitima ca în cazul în care nu respectă anumite reguli de atribuire a contractelor să nu i se aplice sancţiunea rezilierii contractului de finanţare având în vedere că acesta purtea opera în termen de 5 ani după finalizarea proiectului (perioada de monitorizare), clauzele contractule fiind clare în acest sens.

Curtea achiesează raţionamentului avut în vedere de către instanţa fondului, o astfel de reţinere a primei instanţe este de natură a se impune cu autoritate de lucru judecat.

Ca o ultimă chestiune ce trebuie a fi lămurită în cauza dedusă judecăţii, se constată că recurenta-reclamantă doreşte o reapreciere a situaţiei de fapt din perspectiva considerentelor din hotărâre care nu îi convin, urmărind să valorifice dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, din aceAstă perspectivă, soluţia pronunţată de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile promovate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva încheierii din 2 octombrie 2017 şi sentinţei civile nr. 386 din 6 decembrie 2017 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 386 din 6 decembrie 2017 ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.