Insurance Guarantee Fund liability: forfeiture of claim for late payment request due to expiration of the 90-day decedence period.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018 la data de 22.10.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 15370/19.06.2018 şi obligarea pârâtei la achitarea sumei de 1.190 RON, împreună cu dobânda legala calculate de la data de 19 iunie 2018 când a soluţionat prin respingere cererea sa de plata, şi până la data achitării efective.

În susţinerea cererii de chemare în judecată, a arătat că în data de 12 octombrie 2016, autoturismul proprietatea sa, cu număr de înmatriculare x, a fost implicat într-un eveniment rutier, cauzat de culpa conducătorului auto cu număr de înmatriculare x.Conducătorul auto din a cărui culpă a avut loc accidentul avea poliţa de asigurare la societatea de asigurări B. S.A.. Reclamantul a introdus autoturismul în service şi a achitat contravaloarea reparaţiilor, în sumă de 1.190 RON, în data de 21 septembrie 2017.

În data de 26 septembrie 2017 a expediat către intimata cererea de despăgubire împreună cu toate înscrisurile justificative.

Prin decizia nr. 15370/19 iunie 2018, comunicată reclamantului prin mail la data de 3 octombrie, intimata a respins cererea sa de despăgubire motivat de faptul ca ar fi depus cererea tardiv, după expirarea termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului societăţii de asigurare.

A considerat că soluţia intimatei este profund nelegala, susţinând că pârâta a interpretat în mod nelegal dispoziţiile art. 14 din Legea 213/2015, reţinând că ar fi trebuit să depună cererea de despăgubire în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului societăţii de asigurare B. S.A..

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1347 din 9 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, în parte, formulată de reclamantul A. in contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 15370/19.06.2018 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea reclamantului.

Totodată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON către reclamant.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile aduse sentinţei recurate, pârâtul a susţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, coroborate cu dispoziţiile art. 2, 11 şi 12 din aceeaşi lege şi cu art. 20 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 13-16 din Norma ASF nr. 16/2015.

A mai susţinut recurentul -pârât instanţa de fond în mod eronat, a apreciat că procedura de comunicare nu a fost îndeplinită întrucât plicul a fost expediat la o adresă greşită. Or, aşa cum rezultă din precizările făcute de către Poşta Română pe plic, nu este vorba despre o adresă greşită ci este vorba despre faptul că petentul nu a înţeles să îşi ridice corespondenţa, expirând termenul de păstrare.

Consideră astfel că indiferent de faptul că prezenta cauză se judecă prin raportare la Legea nr. 213/2015, prin analogie la prevederile art. 163 din C. proc. civ., aplicabile şi în cauza pendinte, refuzul de primire a corespondenţei nu determină o neîndeplinire a procedurii, în speţă, de comunicare a contestaţiei.

Cu privire la tardivitatea depunerii cererii de plată, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015 arată că instanţa de fond, în mod eronat, a considerat că naşterea dreptului de creanţă a avut loc prin efectuarea plăţii reparaţiei autovehiculului, însă nu a avut în vedere prevederile art. 1381 din C. civ., potrivit căruia dreptul la reparaţie se naşte din ziua producerii prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat, neavând nicio relevanţă faptul că reparaţia a fost achitată ulterior, acest termen curgând de la data efectuării reparaţiei şi, implicit, a efectuării plăţii.

În acest context a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 10 octombrie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 10 martie 2021.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în prezenta decizie, reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia nr. 15370/19 iunie 2018, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins ca tardivă cererea de plată nr. x/28.09.2017 formulată de reclamant, motivat de faptul că aceasta a fost expediată după data de 16.06.2017 când se împlinea termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului împotriva S.C. B. S.A., pârâtul având în vedere prima teză a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi a art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 privind Fondul De Garantare a Asiguraţilor.

Prima instanţă nu a validat soluţia de respingere ca tardivă a cererii de plată, având în vedere că pârâtul a comunicat decizia nr. 15370/19.06.2018 la o adresă greşită, respectiv la adresa str. x în loc de nr. 2-4 aşa cum era corect, situaţie ce rezultă din tipizatul intitulat "confirmare de primire" de la dosar. Curtea a mai reţinut că domiciliul corect al reclamantului era cunoscut pârâtului, la dosarul FGA existând copia cărţii de identitate a reclamantului şi de asemenea reclamantul indicase adresa corectă în toate cererile adresate FGA.

A în argumentele prezentate in susţinerea soluţieiei, instanţa a reţinut că cererea de plată trimisă pârâtului la data de 26.09.2017 a fost formulată în interiorul termenului de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, potrivit art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 213/2015 şi a art. 20 alin. (1) teza a doua din Norma 16/2015 privind fondul de garantare a asiguraţilor potrivit cărora "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior." (art. 14 din Legea nr. 213/2015) şi respectiv "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţa de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.

S-a mai reţinut că, cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ." (art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor).

Fiind învestită cu recursul promovat de pârât şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative evocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că înregistrarea cererii de plată a reclamantului s-a efectuat cu nerespectarea termenului reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. Reţinând că acest termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată, conform dispoziţiilor art. 2545 alin. (2) C. civ., incidente speţei.

Contrar susţinerilor innţanţei de fond, Înalta Curte reţine că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, întrucât pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea să prevadă această sancţiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte, fiind suficient ca titularul dreptului să nu-l fi exercitat în termenul peremptoriu fixat de lege.

În egală măsură, este de observat că termenul de 90 de zile este un termen de decădere deoarece toate termenele imperative sunt prezumate a fi stabilite sub sancţiunea decăderii, în lipsa unei derogări.

Aşa fiind, faţă de formularea neechivocă a textului de lege - 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţa atunci când acesta s-a născut ulterior - rezultă că suntem în prezenţa unui termen imperativ, iar conform art. 2548 C. civ. termenele de decădere nu sunt supuse suspendării si întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Astfel, este de menţionat faptul că, deschiderea procedurii de faliment împotriva B.. S.A. s-a făcut prin Hotărârea intermediara nr. 132 pronunţată la data de 16.02.2017, în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a Civila, devenind definitivă la data de 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menţionate.

În prezenta speţa, se poate observa faptul că, decizia privind falimentul B.. S.A. a devenit definitivă la data de 17.03.2017, reclamantul înţelegând sa completeze Anexa nr. 6 în data de 25.09.2017 (cf.menţiune cerere de plată) şi să depună cererea de plata a despăgubirii la data de 28.09.2017 (cf număr înregistrare FGA), mult peste termenul de 90 zile stabilit de legislaţie.

Executarea dreptului de creanţă al reclamantului a fost posibilă începând cu deschiderea procedurii de faliment împotriva B. în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a Civila, devenind definitivă la data de 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive, în raport de care reclamantul avea posibilitatea să depună cererea până la data limită de 28. 09. 2017.

În acest context, în mod legal F.G.A. a reţinut prin decizia atacată că reclamantul a formulat cererea de plată la data de 26 . 09. 2017 (data poştei), cu depăşirea termenului de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei pronunaţe de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a Civila privind deschiderea falimentului societăţii de asigurare, respectiv 17. 03. 03.2017.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanţă nici aspectele invocate de intimatul -reclamant referitoare la faptul că termenul de 90 zile se calculează de la data la care s-a achitat contravaloarea serviciilor de reparaţie a autoturismului avariat întrucât, dreptul de creanţa se naşte la data la care s-a produs un prejudiciu în patrimoniul persoanei păgubite, data producerii evenimentului rutier, respectiv 12.10.2016.

Înalta Curte mai aminteşte că potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea 213/2015 coroborate cu prevederile art. 17 alin. (1) din Norma 16/2015, "De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul e în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale" (în condiţiile Legii nr. 213/2015 completată cu prevederile Legii nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 85/2014").

Prin urmare, din interpretarea sistemică a dispoziţiilor Legii 213/2015 (art. 11, art. 12 alin. (1), art. 13, art. 14 alin. (1) şi (2), rezultă că orice creditor de asigurări, astfel cum este definit de Legea nr. 213/2015, trebuie să urmeze o procedură prealabilă, obligatorie, ce presupune notificarea Fondului, cu respectarea termenelor si condiţiilor impuse de legea specială, în vederea deschiderii dosarului de daună, respectiv în vederea plătii despăgubirilor, în cazul în care dosarul de daună a fost deja deschis de către societatea de asigurări intrată în insolventă şi preluat de Fond.

Dispoziţiile legale sunt foarte clare în sensul că cererea de plată trebuie formulată în termen de 90 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv 17.03.2017, pentru situaţia în care dreptul de creanţă s-a născut anterior acestei date.

Curtea apreciază că acest termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată.

Prin urmare, reclamantul era obligat să depună cererea până la data de 17.03.2017. Or, cererea a fost depusă la 26. 09. 2017, fiind deci tardivă. Întrucât nerespectarea termenului legal instituit pentru exercitarea unui drept atrage decăderea din exercitarea dreptului, în mod corect a fost respinsă cererea de plată, ca tardiv formulată.

Reţinând că intimatul - reclamant a căzut în pretenţii, Înalta Curte îl va obliga pe aceasta, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata sumei de 200 RON către recurentul -pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentând taxa judiciară de timbru.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Din perspectiva celor expuse,cum criticile recurentului se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1347 din 9 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul - reclamant la plata sumei de 200 RON către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.