Lawfulness of suspending tax objection resolution pending criminal investigation; abuser of suspension right and lack of decisive penal dependency

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 06.09.2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată şi precizată reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.G.R.F.P. Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Constanţa şi A.N.A.F. - Direcţia de Soluţionare Contestaţii, anularea Deciziei de impunere nr. x/9 din 31.12.2016; anularea constatărilor Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.11.2016, ca fiind nelegale, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 21.11.2017, reclamanta a formulat cerere de completare a obiectului acţiunii cu un nou capăt de cerere, având ca obiect anularea Deciziei nr. 295/05.09.2017 de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere x/9 din 31.12.2016 şi modificarea corespunzătoare a cadrului procesual.

Astfel, corespunzător cererii de completare a obiectului acţiunii, arată reclamanta că înţelege să modifice şi cadrul procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârâtă a A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, modificarea acţiunii fiind determinată de împrejurarea că, după sesizarea instanţei, i s-a comunicat Decizia nr. 295/05.09.2017 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care organul de soluţionare a suspendat soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/2016.

Consideră reclamanta că Decizia nr. 295/05.09.2017 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor este nelegală, pentru considerentele expuse.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curţea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civile nr. 176/CA din 29 octombrie 2018, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca nefondată.

Totodată, a admis acţiunea, astfel cum a fost modificată şi precizată, promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii D.G.R.F.P. Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Constanţa -şi A.N.A.F. - Direcţia de Soluţionare Contestaţii şi a anulat Decizia nr. 295/05.09.2017 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5455 RON - cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva senţinţei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa au promovat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanaţelor Publice Constanţa şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.,astfel:

Recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanaţelor Publice Constanţa.

Prin recursul formulat, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanaţelor Publice Constanţa, a solicitat casarea sentinţei atacate şi in rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea istoricului şi contextului procesual recurenta - pârâtă a arătat că, în mod legal inspectorii fiscali au constatat că au fost înscrise în contabilitate facturi care nu cuprind toate elementele de identificare prevăzute de legislaţia fiscală, fiind încălcate prevederile pct. 2 şi 3 din Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul M.E.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, în vigoare pentru perioada verificată.

În cuprinsul oricărui document emis de către o societate comercială trebuie să se menţioneze şi elementele prevăzute de legislaţia din domeniu, respectiv forma juridică, codul unic de înregistrare şi capitalul social, după caz".

Potrivit aspectelor sus indicate şi în conformitate cu prevederile fiscale aplicabile speţei s-a emis Decizia de impunere nr. x/29.11.2016 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferentelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice pentru suma de 1.808.617 RON.

Arată recurenta că, potrivit normelor legale fiscale în vigoare la data efectuării operaţiunilor economice considerate a fi deductibile, existenţa unor documente justificative potrivit legii reprezintă o condiţie necesară pentru recunoaşterea deductibilităţii la calculul profitului impozabil privind cheltuielile înregistrate în contabilitate, contribuabilul având obligaţia să demonstreze îndeplinirea condiţiilor indicate.

Mai mult decât atât, în cuprinsul Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/15.12.2016, dar şi în cuprinsul sesizărilor penale sunt detaliate în mod concret operaţiunile economice care ridică suspiciuni cu privire la realitatea acestora.

Având în vedere lipsurile constatate din facturile fiscale emise în relaţia cu cei 13 furnizori faţă de care există suspiciunea rezonabilă că au fost înfiinţate pentru a genera circuite comerciale fictive, nefiind confirmate realitatea tranzacţiilor desfăşurate de către reclamantă, cercetările în acest sens fiind de competenţa organelor de cercetare penală, în mod greşit s-a admis acţiunea formulată apreciindu-se că Decizia nr. 295/05.09.2017 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) Codul de procedură fiscală.

Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare respingerea acţiunii, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit, instanţa de fond a reţinut ca, Decizia nr. 295/05.09.2017, a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) Codul de procedură fiscală.

A precizat că instanţa de fond se contrazice în considerentele hotărârii recurate, întrucât, pe de o parte, retine ca la data de 19.10.2018, organul fiscal nu cunoştea stadiul procesului penal iar, pe de alta parte, retine că, maniera de soluţionare a contestaţiei administrative nu corespunde exigentelor legale, deoarece nu s-a făcut nicio referire in decizia de soluţionare nr. 295/05.09.2017, de numărul dosarului penal.

De asemenea, mai retine, în mod eronat, instanţa de fond ca, nu se menţionează în decizia de soluţionare care documente prezintă suspiciuni cu privire la realitatea operaţiunii economice sau care documente prezintă suspiciuni cu privire la realitatea operaţiunii conţinute.

Totodată, critica recurenta şi reţinerea instanţei de fond cu privire la faptul ca, decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nu ar fi motivată, întrucât decizia cuprinde pe larg atât motivele de fond cât si motivele de drept, de care organul de soluţionare a ţinut seama în pronunţarea acestei soluţii.

Cu privire la acest aspect, arată că decizia de soluţionare respecta condiţiile de formă si de conţinut prevăzute de art. 274 din Legea nr. 207/2015.

În continuare recurenta arată că prin Decizia nr. 295/05.09.2017, ANAF-DGSC a suspendat soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de intimata-reclamanta, împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.11.2016, emisa de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta, procedura administrativa urmând a fi reluata la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în conformitate cu prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şî completările ulterioare.

Urmare verificărilor efectuate la intimata-reclamanta, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa S.R.L. au stabilit că societatea a declarat achiziţii de bunuri (materiale de construcţii), în baza unor facturi emise de societăţi cu un comportament de tip "fantomă", pentru care se pune problema realităţii operaţiunilor înregistrate, acestea fiind declarate cu scopul creării de avantaje fiscale, constând în cheltuieli deductibile şi TVA deductibilă, provocând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în sumă totală de 1.808.617 RON.

Recurenta a precizat că în speţă, s-a constatat că aspectele asupra cărora organul de soluţionare a fost investit să se pronunţe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală, aspecte care ridică problema realităţii unor operaţiunilor derulate de contestatoare.

Conchide recurenta în sensul că a proceda altfel, per a contrario, ar fi însemnat să nu se ia în considerare cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au înaintat organelor de cercetare penală, Sesizarea penală nr. 9478/15.12.2016, având aceleaşi constatări cu cele din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.11.2016 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/29.11.2016, constatându-se indiciile săvârşirii unor infracţiuni, fapt ce ar fi putut duce la o contrarietate între hotărârea penală şi cea civilă, cu toate consecinţele care ar fi putut decurge din această situaţie.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata S.C. A. S.R.L, a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanaţelor Publice Constanţa, ca fiind lipsit de interes în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 176/CA/29.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în cauza de faţă, instanţa a admis acţiunea astfel cum a fost modificată şi în consecinţă a dispus anularea Deciziei nr. 295/05.09.2017 emisă de ANAF - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor.

În ceea ce priveşte recursul promovat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, inimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

În dezvoltarea apărărilor, intimata a punctat faptul că, în ceea ce priveşte fondul recursurilor, contrar susţinerilor recurentelor potrivit cărora măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative este una legală, având în vedere faptul că este necesar a se stabili realitatea tranzacţiilor efectuate între părţi, aspect care, în opinia acestora, poate fi cercetat doar de către o instanţă penală, arată că, astfel cum rezultă şi din hotărârea CEDO în Cauza Lungu c. României şi alte hotărâri pronunţate de CJUE, invocate de recurente, poate exista autoritate de lucru judecat a hotărârii pronunţate de instanţa de contencios administrativ în faţa instanţei penale.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 aprilie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 10 martie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul în raport de excepţia lipsei de interes în promovarea recursului formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Constanţa invocată prin întâmpinare de intimată, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte urmează să o admită, şi să respingă recursul, ca fiind lipsit de interes, având în vedere următoarele considerente:

Curtea reţine că interesul în formularea acţiunii, ca fiind folosul practic, material sau moral, urmărit de cei care a formulat o cerere de chemare în judecată, o cererea reconvenţională, o cerere de intervenţie voluntară sau forţată, o cale de atac sau orice altă formă de exercitare a acţiunii civile şi a arătat că natura interesului poate fi materială sau morală, însă acest folos practic pe care-l urmăreşte recurenta -pârâtă trebuie să existe pe tot parcursul judecării acţiunii, nu numai la data promovării acesteia.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Este adevărat că la momentul introducerii acţiunii recurenta -pârâtă justifica un interes legitim, născut şi actual având în vedere că Decizia nr. 295/05.09.2017 de soluţionare a contestaţie fiscale nu era încă emisă.

Ulterior, pe parcursul soluţionării recursului declarat,circumstanţele factuale concrete descrise de intimată au atestat faptul că, prin sentinţa civilă nr. 176/CA/29.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în cauza de faţă, instanţa a admis acţiunea astfel cum a fost modificată şi, în consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 295/05.09.2017 emisă de ANAF - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, astfel încât interesul acestei autorităţi pârâte în susţinerea recursului nu mai este de actualitate.

Pentru aceste considerente, având în vedere şi dispoziţiile art. 458 C. proc. civ. potrivit cu care calea de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifica un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane, recursul formulat de AJFP Constanţa, apare ca fiind lipsit de interes.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile legale incidente, constată că excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului promovat de acesta parte face inutilă expunerea şi cercetarea criticilor invocate prin cererea de recurs.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta- pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenta- pârâtă sunt elemente care ţin de temeinicia admiterii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Acest text vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

Ca elemente factuale ale cauzei, Curtea reţine că, controlul judiciar declanşat de reclamantă, astfel cum a fost modificat, în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârâtă a A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 295/05.09.2017 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care organul de soluţionare a suspendat soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/2016.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa fondului, în decizia de impunere nu se menţionează nici în dispozitivul şi nici în considerentele acesteia până la judecarea cărui dosar penal se suspendă soluţionarea contestaţiei, făcându-se trimitere în considerente la sesizarea penală din 09.02.2015 şi la cea completatoare - nr. 9478/15.12.2016.

Prin Decizia nr. 295/05.09.2017, s-a reţinut că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale având în vedere faptul că organele de inspecţie fiscală au considerat că operaţiunile efectuate au implicaţii fiscale pentru care se ridică problema realităţii operaţiunilor derulate.

Instanţa de recurs apreciază, că există temeiuri ce îndreptăţesc concluzia conform căreia autoritatea pârâtă şi-a exercitat abuziv dreptul de a proceda la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, deoarece din datele existente nu rezultă indiciile privitoare la săvârşirea unei infracţiuni şi nici că presupusa activitate infracţională desfăşurată de societatea comercială ar avea înrâurire hotărâtoare asupra deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Astfel şi în ceea ce priveşte condiţia referitoare la existenţa raportului de dependenţă între faptele cu privire la care a fost sesizat organul de urmărire penală şi soluţionarea contestaţiei administrative, Înalta Curte reţine că nu s-a demonstrat în cauză existenţa acelei strânse legături, necesare, care să justifice suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, simplele susţineri ale pârâtei referitoare la activitatea artificială a tranzacţiilor derulate de reclamantă ori operaţiunile comerciale fictive nefiind suficiente.

Drept urmare, nu vor fi primite susţinerile în sensul că faptele pentru care se efectuează acte premergătoare au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, o atare înrâurire hotărâtoare nefiind dovedită, ci doar afirmată.

De asemenea, motivarea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale în raport de această sesizare, formulată după înregistrarea/în cursul soluţionării contestaţiei fiscale, nu concordă cu scopul/finalitatea acordată de legiuitor procedurii administrative-fiscale.

În concordanţă cu jurisprudenţa sa consolidată, Înalta Curte reţine că acţiunea în contencios administrativ împotriva actului de impunere este condiţionată de existenţa unei decizii de soluţionare a contestaţiei în fond. Acţiunea în contencios fiscal fiind subordonată condiţiei existenţei unei decizii de soluţionare a contestaţiei administrative pe fondul acesteia, decizia prin care, pe de o parte, a fost suspendată soluţionarea contestaţiei administrative, iar pe de altă parte, a fost respinsă contestaţia fără a se intra în cercetarea fondului raportului juridic fiscal (în speţă, pentru nemotivare) poate fi atacată numai cu scopul limitat de a se demonstra caracterul nejustificat al suspendării sau respingerii contestaţiei pentru alte temeiuri decât cele referitoare la fondul raportului juridic de drept fiscal.

Mai mult decât atât, motivarea unei decizii administrative trebuie să cuprindă elementele de drept şi de fapt care să permită destinatarilor să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă fiind considerată echivalentă cu lipsa motivării.

În concluzie, nu pot fi reţinute criticile recurentei pârâte privind faptul că premisele constatării săvârşirii unei infracţiuni pot fi identificate în elementele de fapt şi de drept invocate de către organele fiscale în Decizia nr. 295/05.09. 2017 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Potrivit dispoziţiilor legale citate, motivarea deciziei prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei trebuie să fie intrinsecă şi explicită, neputând fi dedusă din acte premergătoare sau din conţinutul deciziei în ansamblu, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (3) Codul de procedură fiscală C.pr.fiscală.

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. ca nefondat.

Referitor la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată.

Este de menţionat că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume.

Acest raţionament se justifică prin faptul că instanţa va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, iar hotărârea instanţei reprezintă înscris justificativ şi poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.

Mai mult decât atât, trebuie avută în vedere atât jurisprudenta naţională, cât şi şi jurisprudenta C.E.D.O., care a conturat nu numai ideea că dispoziţiile art. 452- C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ci şi cerinţa ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată, precum şi faptul că cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil, aspecte care nu au fost dovedite în cauză, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar (justificarea onorariului avocatului a fost făcută cu o xerocopie a facturii fiscale, filele x ds recurs).

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. ca nefondat.

De asemenea, va respinge fiind lipsit de interes recursul formulat de formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 176/CA din 29 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a admiterii excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. .

Totodată, va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recurentei -pârâte Administraţia Judeţeană a Finanaţelor Publice Constanţa invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. .

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 176/CA din 29 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 176/CA din 29 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.