Liability of central environmental authority for game-caused agricultural damages under Law 407/2006 following subordinate guard’s failure to approve damage report

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, recunoaşterea dreptului societăţii asupra despăgubirilor stabilite prin Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1986/09.07.2019 (întocmit de comisia constituită la nivelul comunei Băla, judeţul Mureş) şi plata despăgubirilor în cuantum de 4.168 RON, astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare, precum şi obligarea Ministerului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data de 8 august 2019 şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin .Sentinţa nr. 74 din 30 octombrie 2020, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în ceea ce priveşte cererea de recunoaştere a dreptului la despăgubiri şi, în consecinţă, a respins această cerere ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Braşov şi a obligat această pârâtă să emită decizie de aprobare a despăgubirilor în sumă de 4.168 RON stabilite prin Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1986/09.07.2016 întocmit de Comisia constituită la nivelul comunei Băla, jud. Mureş.

De asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor în ceea ce priveşte cenzurarea refuzului acestuia de a plăti despăgubirile menţionate.

Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâta Garda Forestieră Braşov să plătească reclamantei suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursurile executate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Garda Forestieră Braşov.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă Garda Forestieră Braşov a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a apreciat că prima instanţă a apreciat greşit cu privire la prevederile art. 5 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008 coroborate cu cele ale art. 13 din Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic

Astfel, deşi din considerentele sentinţei atacate rezultă că procesul-verbal de constatare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. x/09.07.2019 nu a fost completat în mod corespunzător, în sensul că nu a fost stabilită în mod legal răspunderea civilă şi nu a fost indicată specia care a produs paguba, totuşi, instanţa de judecată stabileşte răspunderea civilă în sarcina Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

În continuare, a făcut trimitere la Comisia constituită conform H.G. nr. 1679/2008, fac parte mai mulţi specialişti din diferite instituţii, care să poată constata şi evalua paguba, urmând a stabili răspunderea civilă (art. 3 din H.G. nr. 1679/2008). Comisia ia decizii în ceea ce priveşte paguba prin vot (art. 5, din H.G. nr. 1679/2008), verifică modul de îndeplinire a obligaţiilor de către proprietar şi gestionarul fondului cinegetic, stabileşte cuantumul despăgubirilor, întocmeşte procesul-verbal şi stabileşte cui revine răspunderea civilă, întocmeşte dosarul (art. 6, alin. (1), (2), (4) şi (7), art. 7 din H.G. nr. 1679/2008).

Totodată, a arătat că " Procesele-verbale încheiate potrivit prevederilor alin. (2) şi (3) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba."(art. 6 alin. (5). Inspectorul şef al Gărzii forestiere Braşov fiind ţinut numai cu privire la analiza legalităţii întocmirii procesului-verbal, nu şi a legalităţii şi temeiniciei constatărilor comisiei.

A mai susţinut că, întrucât prin Procesul-verbal de constatare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. x/09.07.2019 Comisia constituită la nivelul comunei Bala, judeţul Mureş nu a stabilit specia care a produs paguba şi nu a stabilit în sarcina cui revine răspunderea civilă pentru pagubele produse, nu a fost aprobat prin Decizie, în conformitate cu prevederile art. 6, alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008. Conform art. 3 alin. (1) din H.G. 1679/2G0S1, obligaţia privind stabilirea răspunderii civile şi stabilirii specie de interes cinegetic care a produs paguba revine Comisiei, iar stabilirea răspunderii civile se face în conformitate cu prevederile art. 13, alin. (2) şi alin. (3) din Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, forma în vigoare la data producerii şi constatării pagubei.

Prin urmare, a precizat că, întrucât specia care a produs paguba se regăseşte în Anexa nr. 1 la Legea 407/2006 respectiv este specie la care se aprobă cotă de recoltă anual, trebuie respectate prevederile sus-menţionate, în sensul că trebuie stabilit de către comisie cui revine răspunderea civilă, Comisie care a stabilit că răspunderea civilă nu revine gestionarului faunei cinegetice, iar prima instanţă a apreciat că această constatare, raportat la modul de îndeplinire a obligaţiilor atât de către proprietar cât şi despre gestionar, "implică în mod necesar atragerea răspunderii autorităţii centrale care răspunde de vânătoare".

A considerat că răspunsul oferit de către Garda forestieră Braşov nu este făcut cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea 554/2004, pentru că inclusiv prima instanţă a constatat că, prin procesul-verbal de constatare a pagubelor nr. x/09.07.2019, nu a fost stabilită expres care este specia care a produs paguba şi nu s-a stabilit cui revine răspunderea civilă.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului cu consecinţa respingerii acţiunii, fiind neîntemeiată.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că critică hotărârea primei instanţe doar în privinţa soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de obligare a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata despăgubirilor în cuantum de 4168 RON, stabilite prin procesul-verbal de constatare şi dobânda legală penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data de 8 august 2019 şi până la data plăţii efective.

Potrivit recurentei, în mod greşit prima instanţă a considerat că, raportat la momentul formulării cererii de obligare la plata despăgubirilor, această solicitare ar fi nefondată întrucât nu există, încă, Decizia Gărzii Forestiere Braşov de aprobare a procesului-verbal de constatare.

În principal, recurenta a apreciat că cererea de obligare a Ministerului la plata despăgubirilor este întemeiată, chiar şi în acest moment. După cum reţine prima instanţă în motivarea hotărârii, apărările Gărzii Forestiere au fost apreciate ca nefondate, astfel încât aceasta a fost obligată să emită decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare.

Aşadar, prima instanţă a analizat motivele de nelegalitate ale procesului-verbal de constatare invocate de Garda Forestieră reţinându-se că sunt nefondate, şi a dispus în sensul ca pârâta să aprobe procesul-verbal de constatare., în condiţiile în care aspectele de nelegalitate invocate au fost considerate ca reprezentând exces de putere (Garda Forestieră nu mai poate, deci, să emită o decizie de respingere a procesului-verbal ci doar una de aprobare).

Recurenta a considerat astfel că din moment ce Garda Forestieră, instituţie aflată în subordinea ministerului pârât, a fost obligată să recunoască drepturile şi să aprobe procesul-verbal de constatare - apărările sale contrare fiind respinse ca nefondate - instanţa putea dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata despăgubirilor, având în vedere faptul că termenele imperative prevăzute de lege au fost, cu foarte mult, depăşite.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 407/2006, în vigoare la momentul producerii pagubei: "Plăţile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare". Deşi între timp textul legal s-a modificat, termenul de 30 de zile de la emiterea deciziei a rămas în vigoare.

Conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 407/2006, în forma în vigoare la momentul respectiv, decizia de constatare trebuia în mod obligatoriu emisă în termen de 72 de ore de la sesizarea comisiei de constatare (termenul s-a păstrat şi în forma actuală a legii).

Despăgubirile care li se cuvin, în suma stabilită de comisie, ar fi trebuit să ne fie plătite la o dată de la care au trecut mai mult de 14 luni, aşa încât ambele instituţii pârâte sunt, aşadar, în culpă pentru nerespectarea termenelor de aprobare şi plată a despăgubirilor, iar ministerul pârât nu se poate apăra susţinând că nu putea plăti despăgubirile pentru că Garda Forestieră nu a aprobat procesul-verbal de constatare, întrucât Garda Forestieră face parte din structura ministerului pârât, fiind în subordinea acestuia, aşadar apărările Ministerului frizează invocarea propriei culpe, deşi avea posibilitatea de a impune instituţiei subordonate să respecte legea, chiar la momentul la care a primit plângerea prealabilă.

Din moment ce nu a acţionat, nu a impus Gărzii forestiere să emită decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare şi nu i-a solicitat să îi înainteze dosarul pentru efectuarea plăţilor, încălcând din culpă termenele impuse de lege, se impune ca Ministerul poate şi trebuie să fie obligat la plata despăgubirilor în aceeaşi hotărâre prin care Garda forestiera este obligata sa le recunoască, invocând jurisprudenţa în materie.

În subsidiar, a arătat că cererea de obligare a ministerului la plata despăgubirilor a fost respinsă ca nefondată, însă solicită, în rejudecare, să fie respinsă ca prematură, soluţia primei instanţe fiind criticabilă în lumina dispoziţiilor art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că dacă prima instanţă a reţinut că obligaţia ministerului, de plată a despăgubirilor, se află sub condiţia emiterii deciziei de aprobare de către Garda Forestieră, atunci cererea de obligare a ministerului pârât la plată trebuia respinsă ca prematură, nu ca neîntemeiată, pentru că această soluţie ar putea permite, în viitor, ministerului pârât să invoce autoritatea de lucru judecat în cazul unei viitoare cereri de plată a despăgubirilor, raportat la această hotărâre.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate, în privinţa soluţiei date asupra cererii de obligare a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata despăgubirilor şi, în rejudecare, în principal, admiterea acestui capăt de cerere, obligarea pârâtei Ministerului să-i plătească despăgubirile în cuantum de 4168 RON, astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare, şi dobânda legală penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data de 8 august 2019 şi până la data plăţii efective. În subsidiar, s considerat că soluţia corectă ar fi respingerea acestui capăt de cerere ca prematur, nu ca nefondat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat respingerea recursului reclamantei A. S.R.L. şi admiterea recursului pârâtei Gărzii Forestiere Braşov, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul recurentuei-pârâte este nefondat.

Totodată, Înalta Curte constată că recursul recurentei-reclamante este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul formulat de pârâta Garda Forestieră Braşov

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cauză, se constată că sunt relevante prevederile H.G. nr. 1679/2008.

Astfel, având în vedere procedura reglementată de actul normativ menţionat, Comisia constituită potrivit art. 3 alin. (1) din acest act, în cadrul unei proceduri de cercetare administrative, constată şi evaluează pagubele produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice şi stabileşte cui îi revine răspunderea civilă pentru aceste pagube, consemnând constatările într-un proces-verbal.

Prin procesul-verbal atacat, s-a constatat de către Comisia constituită potrivit art. 3 din H.G. nr. 1679/2008, că în urma cercetărilor desfăşurate la sesizarea împuternicitului reclamantei a rezultat că s-au produs pagube în valoare de 4.168 RON de către exemplare din specia Cervide, în dauna culturilor agricole deţinute de reclamantă. Comisia a stabilit valoarea totală a pagubei şi, faţă de cele constatate, că răspunderea civilă "nu revine B.."

Potrivit art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008, procesele-verbale încheiate se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba, decizie care poate fi contestată potrivit art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Aşa fiind, Garda Forestieră Braşov avea obligaţia să consemneze într-o decizie manifestarea sa de voinţă cu privire la aprobarea/neaprobarea procesului-verbal întocmit de Comisie. Prin răspunsul la plângerea prealabilă, pârâta a arătat că nu a emis decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare deoarece nu s-a stabilit în sarcina cui revine obligaţia plăţii despăgubirilor.

Instanţa de control judiciar reţine că în procesul-verbal atacat se menţionează că răspunderea civilă pentru pagubele constatate şi evaluate nu revine gestionarului fondului cinegetic.

Se constată că în procesul-verbal se consemnează că modul de îndeplinire a obligaţiilor de către proprietar şi gestionarul faunei cinegetice a fost stabilit de către comisie, astfel, persoana care răspunde pentru pagube se stabileşte în funcţie de aceste elemente şi în baza prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2016.

Prin urmare, întrucât Comisia a constatat că pagubele au fost cauzate de cervide, specie prevăzută în Anexa 1 din Legea nr. 407/2015, în fondul cinegetic situat în intravilan, faţă de prevederile art. 13 alin. (2)-(3) din Lege, despăgubirile se suportă fie de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, fie de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate, din bugetul aprobat cu această destinaţie, dacă gestionarul fondului cinegetic şi proprietarul şi-au îndeplinit obligaţiile.

Instanţa de control judiciar reţine, raportat la constatările Comisiei cu privire la locul în care s-a produs paguba, specia implicată şi modul de îndeplinire a obligaţiilor ce revin proprietarului şi gestionarului fondului cinegetic, având în vedere şi prevederile legal menţionate, că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că constatarea în sensul că nu gestionarul fondului cinegetic răspunde de pagube implică în mod necesar atragerea răspunderii autorităţii centrale care răspunde de vânătoare.

Aşadar, refuzul recurentei - pârâte de a emite decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, motivat formal prin inserarea menţiunii că răspunderea civilă pentru pagube revine autorităţii publice centrale pentru silvicultură în loc de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, este nejustificat, întrucât la data constatării pagubei produse în cauză, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor constituia un singur minister, iar delimitarea atribuţiilor legale prin acte normative a avut loc la o dată ulterioară.

În aceste condiţii, s-a apreciat în mod corect că manifestarea de voinţă a pârâtei a fost exprimată cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Referitor la recursul recurentei-reclamante se constată că este fondat.

Instanţa de control judiciar reţine că pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are calitate procesuală pasivă, având în vedere prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, potrivit cărora Ministerului îi revine obligaţia de a acorda despăgubirile pentru pagubele produse în cauză, de o specie care figurează în Anexa 1 a Legii, aşa încât această excepţie va fi respinsă.

Aşa cum s-a reţinut, prin procesul-verbal atacat s-a constatat, de către Comisia constituită potrivit art. 3 din H.G. nr. 1679/2008, că în urma cercetărilor desfăşurate a rezultat că s-au produs pagube în valoare de 4.168 RON, de către exemplare din specia Cervide.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că întrucât pârâta Garda Forestieră, instituţie aflată în subordinea ministerului pârât, a fost obligată să recunoască drepturile în cauză şi să aprobe procesul-verbal de constatare, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor poate fi obligat la plata despăgubirilor solicitate.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 13 alin. (6) din Legea 407/2006, în vigoare la momentul producerii pagubei, care prevăd că "Plăţile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare".

În alin. (5) al art. 13 din legea 407/2006, în forma în vigoare la momentul producerii pabubei, se arată că decizia de constatare trebuia în mod obligatoriu emisă în termen de 72 de ore de la sesizarea comisiei de constatare.

Prin urmare, se constată că instituţiile pârâte sunt în culpă pentru nerespectarea termenelor de aprobare şi plată a despăgubirilor, iar ministerul nu se poate apăra susţinând că nu putea plăti despăgubirile pentru că Garda Forestieră nu a aprobat procesul-verbal de constatare.

Or, Garda Forestieră face parte din structura ministerului pârât, fiind în subordinea acestuia, aşa încât sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora drepturile şi interesele legitime ale reclamantei sunt vătămate grav prin nesoluţionarea corespunzătoare a cererii de acordare de despăgubiri în termenele impuse de lege.

În cauză, se constată că a trecut mai mult de un an de la data la care au fost sesizate şi constatate pagubele produse, fără ca societatea reclamantă să îşi încaseze drepturile care i se cuvin potrivit legii.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, "Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru proiecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie ".

Se observă că, în cauză, starea de fapt consemnată în procesul-verbal atacat nu a fost contestată de pârâţi, iar dreptul la despăgubiri al reclamantei este stabilit prin dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, în speţă, factorul cauzator al prejudiciului este dovedit de procesul-verbal care formează obiectul litigului, prejudiciul cauzat este, de asemenea, dovedit prin acelaşi înscris, necontestat, iar legătura de cauzalitate este evidentă.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, conduita ambelor autorităţi publice, care au încercat să-şi motiveze pasivitatea prin interpretarea secvenţială, contrară scopului pentru care au fost edictate, a dispoziţiilor normative privind condiţiile şi procedura de acordare a despăgubirilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 407/2006, conturează un refuz de rezolvare a cererii ireclamantei, act administrativ asimilat în accepţiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dă naştere obligaţiei de plată a despăgubirilor pentru acoperirea vătămării produse.

Referit la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acesta a fost invocat în subsidiar.

2. Temeiul legal al soluţiilor adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul pârâtei ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentinţa atacată, va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, va admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi va obliga acest pârât la plata sumei de 4168 RON către reclamantă, cu titlu de despăgubiri, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

De asemenea, va aplica prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Garda Forestieră Braşov împotriva sentinţei nr. 74 din 30 octombrie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 74 din 30 octombrie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Obligă pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata sumei de 4168 RON către reclamantă, cu titlu de despăgubiri.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (fond şi recurs), către reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.