Tax liability suspension denied for lack of well-justified case; recourse dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 19863/24.12.2020 de angajare a răspunderii sale solidare, cu privire la plata obligaţiilor fiscale restante ale debitoarei B. S.R.L., în cuantum total de 5.470.007 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 17 din 2 martie 2021, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Totodată, a dispus restituirea cauţiunii în valoare de 18.970 RON, achitată la C. cu recipisa de consemnare nr. x din data de 19.02.2021, înregistrată la registrul de valori al Curţii de Apel Braşov sub nr. x/23.02.2021, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs în întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, în sensul că prima instanţă trebuia să arate în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză, având în vedere şi aplicarea regulii de drept incidente, o astfel de încălcare constituind, în realitate o lipsă a motivării.

Potrivit recurentei, prima instanţă a făcut aprecieri greşite sau nu a făcut nicio referire la aspecte legate de emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, care s-a realizat cu încălcarea Hotărârii CJUE pronunţate la data de 1 decembrie 2020, şi de modalitatea de gestionare şi de conducere a societăţii reclamante ce cade în sarcina directă, exclusivă şi nemijlocită a administratorului societăţii, reţinând eronat că din cuprinsul decizie atacate se constată că numita D. ar fi ocupat funcţia de director general al societăţii, cu un timp de muncă de 8ore/zi, în realitate aceasta ocupând temporar şi doar scriptic respectiva funcţie, fapt cu privire la care s-a reţinut în mod greşit că nu ar fi comunicat acest aspect în cursul procedurii administrative.

De asemenea, prima instanţă a reţinut greşit că pârâta a comunicat reprezentaţilor societăţii documentele existente în dosarul administrativ, aceasta doar a enumerat documentele care se găsesc în dosarul administrativ, iar faptul că a angajat o parte din personalul ce a fost deţinut anterior de B. S.R.L. nu are legătură cu taxele/datoriile acestei societăţi faţă de bugetul de stat.

În opinia recurentei, faptul că aspectele la care a făcut trimitere nu au fost luate în calcul de către prima instanţa îi încalcă dreptul la apărare, prin omisiunea de a-i fi examinate în integralitate motivele de fapt şi de drept invocate prin acţiune şi prin înscrisurile depuse la dosar sunt nesocotite dispoziţiile legale şi a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, a reluat pe larg situaţia de fapt şi a apreciat că nu au fost analizate în mod

corespunzător condiţiile referitoare la îndeplinirea cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Cu privire la cazul bine justificat, a susţinut că prima instanţă a omis să aibă în vedere aspectele esenţiale dezlegării pricinii.

Astfel, în cauză decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă cu nerespectarea dreptului la apărare, în condiţiile în care nu i s-a pus la dispoziţie întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acesteia, fiind astfel în imposibilitate obiectivă de a se apăra în mod corespunzător, organul fiscal având obligaţia asigurării dreptului la apărare conform art. 12 alin. (3) din Codul de procedură fiscală.

În continuare, recurenta a făcut ample consideraţii cu privire la decizia de angajare a răspunderii solidare atacată şi la aspecte legate de înfiinţarea şi funcţionarea acesteia, reiterând criticile legate de emiterea deciziei atacate cu încălcarea Hotărârii CJUE pronunţate la data de 1 decembrie 2020, arătând că argumentele analizate de Curtea Europeană de Justiţie sunt similare cu argumentele avute în vedere de către organele de inspecţie fiscală în dosarul fiscal demarat împotriva societăţii B. S.R.L., raţionament care stă inclusiv la baza acestei decizii, şi care, prin această hotărâre, a fost înlăturat.

Totodată, a susţinut că organul fiscal a încălcat principiul bunei credinţe, prevăzut de art. 12 din Codul de procedură fiscală, întrucât a încheiat actele atacate cu nerespectarea formelor procedurale, iar pe fond cu încălcarea legislaţiei comunitare şi interne.

De asemenea, actul atacat a fost emis în mod arbitrar, cu încălcarea principiului in dubio contra fiscum şi a prevederilor art. 46 din Codul de procedură fiscală, sens în care acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de formă şi de fond a căror nerespectare atrage sancţiunea desfiinţării acestuia, precizând că în cauză nu există motivele concrete de fapt şi de drept ce au condus la emiterea deciziei atacate,

Recurenta a făcut trimitere şi la necesitatea aplicării şi invocării excepţiei procesului rău condus - exceptio mali processus, arătând că, fără a cunoaşte aspectele care au stat la baza soluţionării definitive a dosarului nr. x/2019, despre care se face vorbire în cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare, prin neglijenţa societăţii B. S.R.L., i se impută plata întregii creanţe deşi se raportează la o creanţă ce derivă dintr-o perioadă anterioară înfiinţării societăţii reclamante, fiind astfel pusă în imposibilitate obiectivă de a se apăra corespunzător.

Referitor la paguba iminentă, pe care prima instanţă nu a mai analizat-o, a arătat că este îndeplinită şi această condiţie, întrucât societatea este un contribuabil de bună credinţă, iar sumele impuse nu îi sunt datorate, fiind nejustificat să fie executată silit, care ar conduce la blocarea activităţii, la o incapacitate de plăti şi implicit la falimentul acesteia. Practica internă şi comunitară impune protecţia jurisdicţională a justiţiabililor faţă de arbitrariul agenţilor constatatori.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ atacat.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 19863/24.12.2020 de angajare a răspunderii sale solidare, emise de pârâtă.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată, reţinând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Cu privire la motivele de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu pot fi primite.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a înlăturat argumentele prezentate de societate fără să analizeze respectivele argumente în mod corespunzător, apreciind astfel că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ceea ce echivalează cu o nemotivare, încălcăndu-i-se astfel dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva condiţiei cazului bine justificat, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Astfel, prima instanţă a reţinut că deşi, în cauză, reclamanta a formulat critici legate de procedura de adoptare a actului administrativ fiscal - nerespectarea dreptului la apărare şi a obligaţiei de motivare în fapt a îndeplinirii condiţiei angajării răspunderii solidare a reclamantei, dar şi aspectele de nelegalitate pe fondul cauzei, susţinerile părţii nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Referitor la cerinţa pagubei iminente, prima instanţă a apreciat că nu se mai impune analizarea acesteia, având în vedere că nu este întrunită una dintre condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Totodată, se reţine că motivarea hotărârii răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Se observă astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că, deşi criticile formulate se referă la procedura de adoptare a actului administrativ fiscal - nerespectarea dreptului la apărare şi a obligaţiei de motivare în fapt a îndeplinirii condiţiei angajării răspunderii solidare a reclamantei, dar şi la aspecte de nelegalitate legate de fondul cauzei, cu toate acestea, nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, susţinerile reclamantei, legate de necomunicarea tuturor documentelor care se regăsesc în dosarul administrativ, având în vedere că autoritatea pârâtă a dat curs solicitării reclamantei, în plus actele enumerate de aceasta au fost ataşate întâmpinării formulate în cauză, iar argumentele privind lipsa totală a motivării condiţiei premisă a angajării răspunderii solidare, de asemenea, nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, în plus în mod corect s-a reţinut că respectiva decizie este motivată.

Se reţine că motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Or, în speţă, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut toate aspectele contestate de reclamantă, inclusiv cele la care a făcut trimitere, urmează a fi analizate în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative, iar apoi, în mod definitiv, în cadrul acţiunii care are ca obiect anularea actelor fiscale astfel întocmite.

Altfel spus, s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1)lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu mai este necesară analizarea acesteia, în raport cu prevederile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, inexistenţa cazului bine justificat făcând inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiţiei pagubei iminente, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe având drept consecinţă respingerea cererii.

Conchizând, Înalta Curte apreciază că toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 17 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.