Insufficiency of cassation grounds: failure to articulate material law violations beyond mere disagreement with first-instance reasoning

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. PFA, B. PFA, C. PFA, D. PFA, E. S.R.L., prin F., G. PFA, H., I. PFA, J. PFA, K. PFA, L. PFA, M. PFA, N. PFA, O. PFA, S.C. P. S.R.L., prin Q., R. PFA, S. PFA, T. PFA, U. PFA, V. PFA, W. PFA, X. PFA, S.C. Y. S.R.L., prin Z., AA. PFA, BB. PFA, Scorţea DD. Marian PFA, D. PFA, EE. PFA, FF. PFA, GG. PFA, HH. PFA, II. PFA, JJ.

Viorica PFA, KK., LL. PFA, MM. PFA, NN. PFA, OO., PP. PFA, QQ. PFA, Scortea DD. PFA, RR. PFA, SS. PFA, TT. PFA, UU. PFA, VV. PFA şi WW. PFA au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenientul Muzeul Naţional Bran, anularea Hotărârii de Guvern nr. 502/2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 979 din 17 decembrie 2019, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârât prin întâmpinare.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi ca nefondată şi a admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Culturii, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii au reluat situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţei şi au susţinut, în esenţă, că judecătorul fondului nu a arătat care sunt argumentele ce au condus la respingerea acţiunii, acesta apreciind că verificarea regimului urbanistic al zonei nu reprezintă o condiţie de legalitate a hotărârii de Guvern şi faptul că identificarea parcelelor nu reprezintă o condiţie de valabilitate a hotărârii de Guvern, iar lămurirea acestor aspecte poate fi analizată în cadrul procedurii de atribuire, însă a precizat că i-a fost respinsă. acţiunea prin care a cerut anularea licitaţiei si a caietului de sarcini pe aceleaşi considerente.

Recurenţii au mai arătat că prima instanţă a înlăturat şi apărarea referitoare la preţul de pornire a licitaţiei, reţinând că H.G. nr. 502/2020 cuprinde preţul minim al închirierii, în cauză nu s-a ţinut cont de valoarea de piaţă a imobilului, iar faptul că o parte dintre reclamanţi folosesc acel teren în baza unor convenţii prin care s-a stabilit preţul în anul 2017 nu reflecta realitatea.

Cu privire la admiterea cererii de intervenţie accesorie a Ministerului Culturii, au susţinut că a fost admisă prin dispozitivul sentinţei, dar în motivare se face referire la excepţia inadmisibilităţii invocată de această parte, care a fost respinsă, iar soluţia asupra cererii de intervenţie nu este motivată cu indicarea probelor care atestă că prin H.G. nr. 502/2020 s-a stabilit preţul minim al închirierii.

În concluzie, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii şi respingerea cererii de intervenţie accesorie formulate de Ministerul Culturii.

3. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatul-pârât Guvernul României şi intimatul-intervenient accesoriu Ministerul Culturii au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, aceştia limitându-se în preluarea criticilor din acţiunea dedusă judecăţii, iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceştia nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-au exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi au reluat conţinutul acţiunii introductive de instanţă, apreciind că prima instanţă nu a arătat motivele respingerii acţiunii şi nici cele ale admiterii cererii de intervenţie, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

Or, contrar acestor afirmaţii generale, instanţa de control judiciar constată că hotărârea atacată conţine analiza detaliată a motivelor privind nelegalitatea actului administrativ contestat şi nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, iar cu privire la cererea de intervenţie accesorie se precizează, în considerente, că respectiva cerere este admisă ca o consecinţă a respingerii cererii de chemare în judecată, respectând astfel exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi nu circumstanţiază în niciun mod criticile lor, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanţii A. PFA, B. PFA, C. PFA, D. PFA, E. S.R.L., prin F., G. PFA, H., I. PFA, J. PFA, K. PFA, L. PFA, M. PFA, N. PFA, O. PFA, S.C. P. S.R.L., prin Q., R. PFA, S. PFA, T. PFA, U. PFA, V. PFA, W. PFA, X. PFA, S.C. Y. S.R.L., prin Z., AA. PFA, BB. PFA, Scorţea DD. Marian PFA, D. PFA, EE. PFA, FF. PFA, GG. PFA, HH. PFA, II. PFA, JJ. PFA, KK., LL. PFA, MM. PFA, NN. PFA, OO., PP. PFA, QQ. PFA, Scortea

DD. PFA, RR. PFA, SS. PFA, TT. PFA, UU. PFA, VV. PFA şi WW. PFA împotriva Sentinţei 101 din 3 decembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.