Challenge to emergency decree prohibiting religious pilgrimages: appeal declared null and void for failure to meet formal requirements
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby leaving in force the first-instance judgment that dismissed the plaintiff's action. The dispute involved a challenge to an emergency government decree that prohibited religious pilgrimages during a state of emergency, with the plaintiff arguing the measure was an illegal and discriminatory interference with her freedom of religion based on domicile. The Supreme Court ruled that the appeal failed to meet the strict formal requirements for extraordinary appellate review under Article 486(1)(d) of the Code of Civil Procedure because the appellant merely expressed disagreement with the lower court's reasoning regarding the legality of the administrative act without identifying specific violations of material or procedural law required by Article 488(1) point 8. Consequently, the court ordered the annulment of the appeal as procedurally defective, denying any substantive re-examination of the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Challenge to emergency decree prohibiting religious pilgrimages: appeal declared null and void for failure to meet formal requirements: The dispute involved a challenge to an emergency government decree that prohibited religious pilgrimages during a state of emergency, with the plaintiff arguing the measure was an illegal and discriminatory interference with her freedom of religion based on domicile. The Supreme Court ruled that the appeal failed to meet the strict formal requirements for extraordinary appellate review under Article 486(1)(d) of the Code of Civil Procedure because the appellant merely expressed disagreement with the lower court's reasoning regarding the legality of the administrative act without identifying specific violations of material or procedural law required by Article 488(1) point 8. Consequently, the court ordered the annulment of the appeal as procedurally defective, denying any substantive re-examination of the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, as it provides the legal basis for declaring the appeal null and void.
Procedural rule applied in the dispositive regarding the effects of the declaration of nullity.
Full text
Şedinţa publică din data de 10 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, anularea art. 2 din Hotărârea nr. 47/05.10.2020, emisă de autoritatea pârâtă.
2. Hotărârea primei instanţe
Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 42 din 20 ianuarie 2021, a respins excepţia lipsei de interes şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.
Totodată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în interesul pârâtului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a respins în mod corect excepţia lipsei de interes, însă a apreciat în mod greşit că intrarea ulterioară în vigoare a H.G. nr. 841/2020 ar fi avut vreun impact asupra existenţei/inexistenţei vătămării, încălcării dreptului său la libertatea religioasă.
Potrivit recurentei, nu are nicio relevanţă adoptarea ulterioară a unui alt act normativ cu forţă juridică superioară prin care se reformulează textul art. 2 din hotărârea atacată, pelerinajele şi în special cel de la Sfânta Parascheva din perioada 08-15 octombrie fiindu-i interzise prin ambele actele administrative cu caracter normativ, precizând că a contestat hotărârea în cauză pentru că a stat la baza ingerinţei asupra dreptului său de libertate religioasă, încălcare continuă la care face referire în cererea precizatoare din 14.12.2020.
A mai arătat recurenta că deşi acţiunea sa a fost admisă în primul ciclu procesual, nu a fost citată la niciun termen de judecată aşa încât nu a fost în măsură să formuleze concluzii cu privire la nelegala compunere a completului de judecată şi implicit cu privire la cea de-a doua repartizare aleatorie a cauzei.
În continuare, a susţinut, contrar celor reţinute de prima instanţă, că ingerinţa a fost nelegală şi discriminatorie, discriminarea producându-se prin raportare la criteriul domiciliului, astfel, a fost discriminată faţă de cetăţenii cărora li s-a permis participarea.
În opinia părţii, raţionamentul primei instanţe în sensul că nicio lege nu reglementează la nivel de detaliu situaţii de fapt este corect, însă, în cauză, actul administrativ cu caracter normativ care pune în executare legea nu conţine criterii, condiţii, proceduri şi garanţii general aplicabile.
A precizat că, având în vedere argumentele primei instanţe cu privire la condiţiile de calitate a legii şi pentru că a apreciat că legea nu este clară şi previzibilă, invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, solicitând admiterea cererii.
De asemenea, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la faptul că nu a susţinut că nu ar fi existat un interes legitim al ingerinţei, însă statul nu a făcut dovada condiţiei ca ingerinţa să fie necesară şi proporţională într-o societate democratică. Pelerinajele au fost interzise în funcţie de domiciliul cetăţenilor pe tot teritoriul României, iar în cazul de faţă autorităţile nu au explicat de ce nu au prevăzut condiţii similare pentru activităţile laice desfăşurate în aceeaşi perioadă. Prin urmare, se circulă liber pe teritoriul României în orice alt scop, decât cel spiritual, problema epidemiologică fiind reprezentată de scopul călătoriei.
În fine, raportat la cele reţinute de prima instanţă, în sensul că nu poate analiza oportunitatea actului administrativ, având în vedere că la baza hotărârii contestate au stat analizele unor specialişti, a arătat că nu a solicitat acesteia să se pronunţe pe oportunitatea actului, ci pe legalitatea lui.
4. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi intimatul-intervenient Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au solicitat respingerea recursului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Regularitatea promovării căii de atac
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.
Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că sentinţa atacată este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei, ci doar a făcut aprecieri referitoare la actul atacat, cu privire la care a susţinut că a stat la baza ingerinţei asupra dreptului său de libertate religioasă, încălcare care apreciază că a fost continuă, şi la faptul că, în opinia acesteia, ingerinţa a fost nelegală şi discriminatorie prin raportare la criteriul domiciliului, argumentele părţii reprezentând astfel critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Această critică ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.
Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.
Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
În fine, în ceea ce priveşte afirmaţia părţii în sensul că, deşi i s-a admis acţiunea, în primul ciclu procesual nu a fost citată, astfel că nu a avut posibilitatea să formuleze concluzii cu privire la nelegala compunere a completului de judecată şi implicit cu privire la cea de-a doua repartizare aleatorie a pricinii, Înalta Curte are în vedere că obiectul prezentei căi de atac nu îl reprezintă sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual (sentinţa nr. 1328 din 14 decembrie 2020), ci hotărârea pronunţată ca urmare a casării respectivei sentinţe în raport cu incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 42 din 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.