Compulsory RCA insurance claim against the Guarantee Fund: exclusivity of administrative competence for damage assessment precluding judicial substitution and valuation

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2017, la data de 19.07.2017, reclamantul A. a formulat contestaţie, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor (FGA), solicitând următoarele:

- anularea în parte a Deciziei nr. 6730/26.06.2017 emisă de Comisia Specială constituită la data de 03.05.2017 din cadrul FGA;

- obligarea FGA la plata către reclamantul-contestator a sumei de 21.981,65 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit la autoturismul proprietatea reclamantului şi neachitate de societatea pârâtă, la care se adaugă o penalizare de 0,2% calculată pentru fiecare zi de întârziere (art. 37 din Ordinul 14/2011 al CSA) în efectuarea plăţii, începând cu data notificării cu nr. x din 06.09.2013, când s-a comunicat refuzul de despăgubire, precum şi a cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 294 din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A anulat decizia nr. 6730/26.06.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

A obligat pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor la plata către reclamant a sumei de 21.981,65 RON.

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

1.2. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 294 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. Recursul declarat de reclamantul B. este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. şi este motivat prisma aplicării greşite a legii de către instanţa de fond cu referire la soluţia de respingere a solicitării de acordare a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% calculată pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data notificării cu nr. x din 06.09.2013, când s-a comunicat refuzul de despăgubire.

Susţine recurentul-reclamant, în esenţă, că penalităţile de întârziere sunt datorate în temeiul art. 38 din Ordinul CSA nr. 14/2011, reprezentând o sancţiune a abuzului asigurătorului în îndeplinirea obligaţiilor sale, iar FGA, în calitate de continuator în drepturile şi obligaţiile asigurătorului trebuie să plătească şi aceste despăgubiri.

O altă critică adusă sentinţei instanţei de fond se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., recurentul invocând nemotivarea soluţiei pronunţate asupra penalităţilor de întârziere, afirmând că instanţa de fond a efectuat o analiză superficială a cadrului procesual.

2. Recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a înţeles să dezvolte mai întâi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., invocând aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, respectiv art. 44 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Afirmă recurentul că soluţia de respingere a cererii de plată se impunea, prin raportare la documentele aferente dosarului de daună coroborate cu concluziile raportului de expertiză extrajudiciară efectuat la solicitarea societăţii C. S.A., potrivit cărora există o neconcordanţă între declaraţiile celor doi participanţi la accidentul rutier, în sensul că nu există între avariile cele două autovehicule corespondenţă amprentală, atât din punct de vedere al dispunerii, cât şi al amplitudinii acestora.

O altă critică adusă sentinţei instanţei de fond se referă la faptul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sentinţele prin care s-a stabilit vinovăţia conducătorului auto D. au autoritate de lucru judecat, întrucât FGA nu a fost parte în respectivul litigiu şi instrumentează dosarele de daună preluate, în nume propriu, verificând existenţa pagubei şi a creanţei de asigurare, chiar dacă are în vedere constatările societăţii de asigurare aflate în faliment.

Ultimul set de critici de nelegalitate vizează soluţia de obligare directă a FGA la plata sumei de 21.981,65 RON, recurentul încadrându-le în art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 6 din C. proc. civ.

Susţine recurentul că judecătorul de fond s-a substituit comisiei FGA, unica autoritate cu atribuţii în analizarea unei cereri de plată prin prisma documentelor justificative existente.

Mai arată că soluţia de obligare a FGA direct la plata despăgubirii solicitate nu cuprinde nicio motivare, iar în cazul anulării deciziei FGA în mod definitiv, soluţia corectă ar fi aceea de obligare a autorităţii pârâte la reanalizarea pe fond a cererii de plată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererilor de recurs

Analizând cererile de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că sunt fondate, urmând a casa sentinţa atacată în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte învederează că pentru o mai bună logică a redactării va analiza şi va răspunde mai întâi criticilor de nelegalitate invocate de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care vizează fondul raportului juridic litigios şi care, în parte, conduc la soluţia de casare a sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate referitoare la greşita reţinere de către instanţa de fond a calităţii de creditor de asigurare a reclamantului, corelativ cu obligaţia FGA de a acorda despăgubirile rezultate din raportul de asigurare născut între A., în calitate de asigurat şi societatea de C. S.A., intrată în faliment, prin prisma autorităţii de lucru judecat a sentinţelor pronunţate în cauzele civile Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, în mod corect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt, rezultată din actele dosarului, în sensul că a existat un accident rutier produs la data de 23.08.2013, din culpa exclusivă a conducătorului auto D., care era asigurat RCA la societatea C. S.A., eveniment în urma căruia autoturismul reclamantului A. a fost avariat.

Această situaţie a fost atestată sub aspectul veridicităţii prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, încheiat la data de 26.08.2013 de IPJ Maramureş - Poliţia Tăuţii Măgherăuş, prin care s-a stabilit vinovăţia conducătorului auto asigurat RCA la societatea C. S.A., validat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei prin sentinţa civilă nr. 10058 din 6 noiembrie 2014 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin respingerea apelului de Tribunalul Maramureş.

În acest context, în mod judicios, instanţa de fond a apreciat că această sentinţă se bucură de puterea lucrului judecat prin tranşarea chestiunii litigioase a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului, precum şi a persoanei responsabile de producerea acestuia, dezlegările date fiind opozabile şi terţului FGA, în virtutea preluării obligaţiilor societăţii de asigurare intrate în faliment şi a principiului respectării hotărârilor judecătoreşti definitive.

Prin urmare, faptul că societatea de asigurare C. S.A. a refuzat acordarea pe cale amiabilă a despăgubirilor solicitate de proprietarul autoturismului avariat, în temeiul art. 45 alin. (3) din Ordinul CSA nr. 14/2011 nu leagă Fondul de Garantare a Asiguraţilor, deoarece, ulterior acestui refuz, s-a stabilit o altă situaţie de fapt şi juridică prin hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în contradictoriu şi cu societatea de asigurare C. S.A.

Mai mult decât atât, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, reclamantului A. i-a fost recunoscută calitatea de creditor de asigurare, în litigiul demarat de acesta direct împotriva societăţii de asigurare, care a format Dosarul x/2013 al Judecătoriei Baia Mare, fiind administrate probe pe fondul pretenţiilor de despăgubire solicitate de la asigurătorul C., elocvent fiind raportul de expertiză judiciară care a stabilit dinamica accidentului şi avariile produse autoturismului reclamantului A..

Situaţia, potrivit căreia, nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească în respectivul litigiu, deoarece a intervenit intrarea în faliment a societăţii de asigurare, nu absolvă FGA de obligaţiile pe care le are în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, creditorul de asigurare având dreptul să se adreseze acestei instituţii pentru soluţionarea pretenţiilor sale de dezdăunare rezultate din raportul de asigurare.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul-pârât din această perspectivă nu pot fi reţinute, recurentul-pârât fiind obligat să analizeze pe fond cererea de plată, în funcţie de toate documentele justificative şi nu să o respingă ab iniţio, în temeiul refuzului exprimat de asigurător de acorda despăgubirile pe cale amiabilă, însuşi acesta din urmă făcând trimitere la constatarea pe cale judecătorească a cuantumului prejudiciului .

Înalta Curte reţine însă, temeinicia criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-pârât asupra soluţiei instanţei de fond de obligare directă a FGA la plata sumei de 21.981,65 RON către reclamantul A., soluţie care încalcă prevederile Legii nr. 213/2015, precum şi pe cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, este adevărat, că această sumă a fost calculată şi propusă printr-un raport de expertiză tehnică de specialitate în cadrul Dosarului nr. x/2013 al Judecătoriei Baia Mare, suspendat ulterior pe motivul intrării în faliment a societăţii pârâte de asigurare C. S.A., însă, în raport de prezentul litigiu acest raport de expertiză are un caracter extrajudiciar şi nu a fost validat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Aşadar, constatările efectuate de expertul judiciar pot avea valoare probatorie orientativă, pentru autoritatea pârâtă FGA, în momentul în care va proceda la analiza pe fond a cererii de plată.

Or, prima instanţă a abordat greşit această chestiune litigioasă, în sensul că, ignorând faptul că pârâtul FGA nu a analizat pe fond solicitarea reclamantului, respectiv nu şi-a exercitat competenţa legală şi atribuţiile stabilite prin Legea nr. 213/2015 în sensul de efectua propriile verificări şi a instrumenta dosarul de daună pentru a stabili în concret valoarea despăgubirii potrivit normelor şi procedeelor tehnice pe care le are la dispoziţie.

Prin urmare, instanţa de fond s-a substituit, în mod neprocedural, în atribuţiile autorităţii pârâte, dând eficienţă unui înscris sub semnătură privată (raport de expertiză tehnică judiciară, nevalidat de instanţa de judecată în faţa căreia s-a întocmit) şi omologându-l cu valoare probatorie deplină sub aspectul cuantumului prejudiciului rezultat din accident prin avarierea autoturismului reclamantului A..

În acest context, constatând că instanţa de fond nu a avut la îndemână mijloacele materiale şi procedurale în a stabili prin verificările proprii care este cuantumul despăgubirii datorate de autoritatea pârâtă, nefiind exprimată convingerea sa intimă, conformă unui raţionament juridic elaborat în acest sens, că suma stabilită este cea corectă, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei şi obligarea autorităţii pârâte la analizarea pe fond a cererii de plată, în condiţiile Legii nr. 213/2015 şi a Ordinului CSA nr. 14/2011.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta vizează exclusiv soluţia pe care instanţa de fond a dat-o cererii de acordare a penalităţilor de întârziere.

Având în vedere soluţia prefigurată de instanţa de recurs în considerentele expuse în analiza recursului autorităţii pârâte, respectiv aceea de casare a sentinţei recurate şi de obligare a FGA la soluţionarea pe fond a cererii de plată, Înalta Curte constată că cererea de acordare a penalităţilor de întârziere are caracter accesoriu în raport de cea privind acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea reparaţiilor ce trebuie efectuate la autoturismul avariat în accident.

Prin urmare, instanţa de control judiciar nu poate verifica justeţea raţionamentului instanţei de fond sub aspectul penalităţilor de întârziere, atâta vreme cât nu s-a stabilit încă valoarea despăgubirilor, autoritatea pârâtă urmând a avea în vedere şi acest petit cu ocazia analizării pe fond a cererii de plată, în procedura administrativă, în acord cu reglementările legale aplicabile.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea reclamantului şi va anula Decizia nr. 6730/26.06.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligând pârâtul la soluţionarea pe fond a cererii de plată formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul - reclamant A. şi de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 294 din 30 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând pe fond:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Decizia nr. 6730/26.06.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligă pârâtul la soluţionarea pe fond a cererii de plată formulată de reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.