Victimization as discriminatory retaliation: sufficiency of objective justification for union-dissolution petition and employee dismissal following discrimination complaints

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017 la data de 20.10.2017, reclamanta S.C. "A." S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 359/14.06.2017 emisă de către pârât, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 98/CA din 24 mai 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenientul forţat Sindicatul Liber A., ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 98/CA din 24 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în parte.

Cu titlu prealabil, recurenta-reclamantă invocă un aspect, despre care afirmă că nu mai poate fi valorificat în calea de atac a recursului, ci doar ar putea susţine o circumstanţiere în favoarea recurentei, constând în faptul că judecătorul care s-a pronunţat asupra cauzei este fina de cununie a d-nului procuror care se ocupa de instrumentarea dosarului penal constituit în baza plângerii Sindicatului Liber A. şi a d-lui B..

Criticile care se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Codul de procedură civilă sunt, în esenţă, următoarele:

- Instanţa de fond a analizat exclusiv apărările formulate de Sindicatul Liber A., fără ca măcar să amintească sau să motiveze care sunt elementele apte să combată sau să înlăture argumentele formulate în susţinerea acţiunii;

- Instanţa de fond a reţinut un aspect străin de prezenta cauză dar şi de Dosarul nr. x/2016, în condiţiile în care obiectul acestui dosar era "anulare act administrativ" şi nu "plângere contravenţională" astfel cum s-a menţionat în considerentele sentinţei;

- În ceea ce priveşte practicaua hotărârii, susţine recurenta că aceasta cuprinde exclusiv copierea în maniera copy-paste a întâmpinării formulate de către Sindicatul Liber A., nefiind amintite motivele invocate în cererea de chemare în judecată, astfel încât instanţa nici nu a procedat la analiza acestora;

- Instanţa de fond a depăşit limitele învestirii sale, în sensul că trebuia să analizeze exclusiv situaţia reţinută ca fiind discriminatorie prin Hotărârea CNCD a cărei anulare se solicită în cauză. Se arată că prin întâmpinarea preluată in integrum de către instanţa de fond se reiterează aspecte care au făcut deja obiectul cercetării judecătoreşti într-un alt dosar, respectiv Dosarul nr. x/2018, în care s-a dispus anularea Hotărârii CNCD prin care se dispusese sancţionarea societăţii pentru fapte similare.

Criticile de nelegalitate care pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. vizează în esenţă, aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (2), (3), (7) şi 9 şi ale art. 3 din O.G. nr. 137/2000 care statuează care sunt acţiunile/inacţiunile ce pot fi încadrate în categoria discriminărilor.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă, după redarea integrală a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, invocă apărarea formulată şi în faţa instanţei de fond, în sensul că nu există probe administrate în cauză pentru a susţine ipoteza săvârşirii faptei de victimizare asupra Sindicatului liber A. şi a membrilor săi.

În continuarea susţinerii căii de atac, recurenta-reclamantă reiterează argumentele de fapt şi de drept pe care le-a susţinut în apărarea sa şi în prima fază procesuală, arătând că se încearcă prin orice mijloc a se denatura adevărul, iar hotărârea CNCD este motivată în mod generic, fără a exista o individualizare concretă a faptelor ce sunt reţiute ca fiind represive şi care ar fi putut genera victimizarea.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Sindicatul Liber A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză precum şi aplicând dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele în continuare prezentate.

În ceea ce priveşte chestiunea prealabilă invocată prin cererea de recurs de recurenta-reclamantă, Înalta Curte aminteşte că în exercitarea controlului judiciar, instanţa este limitată a analiza doar susţinerile şi apărările formulate de părţi în faţa primei instanţe şi asupra cărora s-a putut pronunţa sentinţa recurată.

Prin urmare, aspectul cu privire la relaţia dintre judecătorul care a soluţionat cauza şi un anume procuror care a efectuat cercetarea penală într-o plângere iniţiată de Sindicatul Liber A. nu poate fi suspus cenzurii instanţei de recurs şi nici nu poate avea vreo relevanţă în soluţionarea căii de atac exercitate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine nemotivarea sentinţei atacate prin prisma faptului că instanţa de fond a luat în considerare doar apărările formulate de pârâtul Sindicatul Liber A. şi a reţinut motive străine de natura pricinii.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Din perspectiva acestui motiv de casare, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la criticile subsumate de recurentă acestui motiv de casare, Înalta Curte reţine mai întâi că este folosită impropriu noţiunea de "practica" a sentinţei instanţei de fond, despre care se afirmă că nu conţine argumentele de fapt şi drept invocate de societatea reclamantă în susţinerea cererii.

Practicaua unei hotărâri potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă reprezintă partea introductivă în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, care se referă la elementele de identificare ale instanţei şi dosarului, data şedinţei de judecată, membrii completului de judecată, numele şi prenumele părţilor, ale apărătorilor sau reprezentanţilor acestora, precum şi ale altor participanţi la proces. De asemenea, se menţionează, pe scurt cererile, declaraţiile, respectiv susţinerile părţilor, în concret dezbaterile care au loc asupra cauzei.

În speţa de faţă, viciul pe care îl reclamă recurenta se referă la considerentele hotărârii, care, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. trebuie să conţină arătarea "obiectului cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Din verificarea hotărârii atacate, referitor la această critică, se observă că prima instanţă a redat obiectul şi susţinerile societăţii reclamante cu întâietate, începând cu prima pagină a sentinţei şi continuând pe a 2-a pagină aproape în integralitatea ei, ulterior redând şi apărările formulate de cei doi pârâţi chemaţi în judecată.

De asemenea, în cadrul raţionamentul juridic dezvoltat şi care a condus la convingerea instanţei că soluţia pronunţată este justă şi legală, au fost arătate atât motivele de fapt, precum şi cele de drept, instanţa de fond răspunzând şi susţinerilor reclamantei şi arătând că le-a înlăturat deoarece nu au fost în măsură să dovedească justificarea obiectiv de un scop legitim a acţiunilor întreprinse.

Împrejurarea că instanţa nu ar fi realizat o analiză detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.

De asemenea, critica vizând reţinerea de către instanţa de fond a unor motive străine de natura pricinii nu are corespondent în realitatea juridică exprimată prin considerentele expuse. Afirmaţia recurentei în sensul că instanţa de fond a reţinut că obiectul Dosarului nr. x/2016, îl constituie "plângere contravenţională" şi nu "anulare act administrativ" exprimă un formalism exagerat, în realitate actul administrativ fiind reprezentat de un proces-verbal de control încheiat de ITM, prin care se constatase săvârşirea unei contravenţii de către A. la legislaţia muncii şi fusese stabilită o amendă contravenţională, fapta respectivă având relevanţă sub aspectul conţinutului material în planul discriminării invocate de sindicat.

Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unui motiv străin de natura pricinii pe care instanţa de fond să îşi fi întemeiat raţionamentul juridic.

Prin urmare, hotărârea instanţei de fond este la adăpost de critică şi nu poate fi reformată în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, având în vedere că a argumentat soluţia adoptată şi a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente şi logice, simpla nemulţumire a recurentului faţă de soluţia pronunţată de către instanţă nefiind suficientă pentru casarea acesteia.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă reiterează, în principal, argumentele expuse prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond, susţinând că acţiunile întreprinse în relaţia cu Sindicatul Liber A. şi cu membrii acestuia, fără a nega existenţa acestora, nu pot întruni ipoteza faptei discriminatorii de victimizare reţinută în sarcina sa de CNCD şi confirmată de prima instanţă.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce măsură sau prin ce argumente juridice a încălcat instanţa de fond normele de drept material incidente speţei, instanţa de control judiciar, procedând la propria verificare a sentinţei recurate, din această perspectivă, constată că soluţia pronunţată respectă rigorile şi limitele dispoziţiilor legale aplicabile, precum şi situaţia de fapt rezultată din ansamblul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, în ceea ce priveşte persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile;

b) existenţa unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (potrivit art. 2 alin. (1), criteriile de discriminare sunt: rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea cu virusul HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu);

c) tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

d) tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 reglementează "victimizarea", ca faptă de discriminare, definind-o ca fiind "orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării".

Or, din cronologia şi succesiunea acţiunilor întreprinse de societate în relaţia cu Sindicatul Liber A., cu membrii acestuia şi cu Preşedintele acestuia, reflectate în sfera raporturilor de muncă, coroborate cu soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul cauzei, rezultă cu evidenţă că societatea reclamantă a reacţionat subiectiv şi nerezonabil la demersurile administrative şi judiciare iniţiate de sindicatul pârât prin preşedintele acestuia, tocmai pentru a înlătura faptele de discriminare săvârşite de societatea angajatoare încadrate pe alte aliniate ale art. 2 din O.G. nr. 37/2000 şi sancţionate, anterior, de CNCD.

În acest sens, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, ulterior acestor demersuri, reclamanta a avut următoarele reacţii, care constituie conţinutul material al faptei de victimizare:

- a procedat la desfacerea contractului de muncă al preşedintelui Sindicatului Liber A. domnul B. ca urmare a săvârşirii faptei ce constituie abatere disciplinară constând în absenţa nemotivată de la locul de muncă în perioada 01.07.2016 - 19.07.2016;

- a sesizat instanţa cu o cerere de dizolvare a Sindicatului Liber A., în temeiul art. 40 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, cerere soluţionată în sensul respingerii prin decizia civilă nr. 547/27.04.2017.

În acest context, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a adus noi dovezi în faţa instanţei de recurs care să demonstreze că măsurile luate au fost justificate obiectiv de un scop legitim, motiv pentru care constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 98/CA din 24 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2021.