Late filing of insurance claim to Guarantee Fund barred by 90-day peremption deadline triggered by final criminal judgment

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare de judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei admiterea contestaţiei, să se constate că Decizia nr. 7566/17.07.2017 este nelegală şi netemeinică, pe cale de consecinţă, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata despăgubirilor stabilite prin decizia penală nr. 15 A din 12 ianuarie 2017, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a Penală, în dosarul nr. x/2014.

În motivare, au arătat că prin Decizia nr. 7566/17.07.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, comunicată la data de 24.07.2017, s-a respins cererea de plată formulată de reclamanţi, ca fiind tardivă.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1869 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii B., A. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1869 din 18 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii B., A. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva unor critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susţinerea recursului recurenţii-reclamanţi afirmă recurenta că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 trebuie să curgă de la data comunicării hotărârii, respectiv, 06.03.2017 când a fost redactată şi semnată hotărârea penală, deoarece dreptul de creanţă se naşte în momentul în care persoana interesată a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii şi a putu face o copie legalizată de pe aceasta.

Recurenţii-reclamanţi mai susţin că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu nerespectarea normelor de drept material privind respectarea cu bună - credinţă a obligaţiilor contractuale asumate prin emiterea poliţei de asigurare RCA.

Mai arată că a fost încălcat dreptul material la despăgubiri rezultat din principiul răspunderii civile delictuale şi contractuale.

1.4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept

În speţă, chestiunea ce trebuie dezlegată vizează respectarea/nerespectarea unui termen de natură administrativă, reglementat de o lege specială, stabilit în cadrul unei proceduri administrative şi nu contencioase, astfel încât regulile stabilite de C. proc. civ. nu au incidenţă asupra dreptului material substanţial invocat de reclamanţi ca temei al pretenţiilor lor.

Ca şi chestiune prealabilă, instanţa de recurs constată că referirile recurenţilor la normele de drept cuprinse în C. civ. nu au relevanţă în dezlegarea pricinii şi oricum nu au fost invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentii-reclamanti au arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale privind la data naşterii dreptului de creanţă şi natura juridică a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 sin Legea nr. 215/2015, critici pe care instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

Aşadar, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie.

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Conform datelor rezultate din înscrisurile depuse la dosar şi necontestate de părţi, dreptul de creanţă al reclamanţilor a fost stabilit prin sentinţa penală nr. 135/08.04.2016 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 15A din 12 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-au redus despăgubirile acordate de instanţa de fond .

Prin urmare, începând cu data de 12.01.2017, deci ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de D. S.A, a fost recunoscut dreptul reclamanţilor la despăgubire, împrejurare care a atras incidenţa prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte constată, de asemenea, că prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva D. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016.

Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speţă este vorba despre o creanţă născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă.

În aceste condiţii, termenul legal de 90 de zile instituit de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în cazul creanţelor de asigurări constatate ulterior acelui moment, a început să curgă din data de 12.01.2017, data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti penale şi s-a împlinit la data de 12.04.2017, aceasta fiind dată limită până la care creditorii trebuiau să învestească Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu cererile de acordare despăgubiri.

Faptul că hotărârea penală a fost comunicată recurentei-reclamante ulterior nu are nicio relevanţă, având în vedere că din perspectiva dispoziţiilor speciale şi de strictă interpretare ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, însemnătate are doar faptul că sentinţa penală a rămas definitivă la data 12.01.2017, moment plasat ulterior deschiderii procedurii falimentului pentru D. S.A.

În acest context, cererea de plată adresată de reclamantă la data de 11.05.2017 este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În ceea ce priveşte afirmaţia recurenţilor referitoare la imposibilitatea de formulare a cererii, în lipsa motivării deciziei penale, nu poate fi reţinută, având în vedere că dreptul de creanţă s-a născuit de la momentul pronunţării deciziei penale defionitive şi nu de la data comunicării acesteia.

Aşa fiind, constată intanţa de recurs că prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurenţii-reclamanţi nu au fost suficient de diligenţi pentru conservarea drepturilor lor, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reţinute, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Pe de altă parte, cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de acordare a despăgubirilor de către FGA, nu are temei legal spre a fi formulată în faţa instanţei judecătoreşti. O astfel de cerere trebuia adresată, eventual, autorităţii care a fost învestită cu soluţionarea cererii peste termenul de decădere, instanţa judecătorească neputând să se substituie instituţiei pârâte în analiza unei astfel de solicitări.

Prin urmare, reţinând că Decizia nr. 7566/17.07.2017 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1869 din 18 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2021.