Quantification of moral damages in insurance guarantee proceedings: judicial override of administrative thresholds under equitable compensation principles

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei anularea deciziei contestate şi obligarea intimatului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumelor de 75.000 de RON cu titlu de daune morale, către victima A., în calitate de persoana vătămată, în urma producerii accidentului rutier din data de 13.12.2014, precum şi a sumei de 88 RON cu titlu de daune materiale, către victima A., sumă compusă din: 50 de RON reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal eliberat de către S.M.L. Gorj, 38 de RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate de către C.M.I. "B." în data de 09.02.2015.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1867 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în parte.

A anulat, în parte, Decizia nr. 6262/31.05.2017, emisă de pârât, în sensul că a majorat daunele morale acordate reclamantului, de la suma de 2700 RON la suma de 3600 RON, cât şi daunele materiale, de la suma de 50 RON la suma de 88 RON.

A menţinut în rest decizia atacată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1867 din 18 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

1.3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării FGA la plata despăgubirilor solicitate, în cuantum de 75.000 RON cu titlu de daune morale.

Susţine, în esenţă, că instanţa de fond a acordat despăgubiri disproporţionat de mici în raport de suferinţa reclamantului, fără a efectua o analiză proprie a circumstanţelor producerii accidentului rutier şi a gravităţii prejudiciului produs victimei şi fără a se raporta la oferta emisă de societatea de asigurări intrată în faliment, pe care reclamantul a refuzat-o ca fiind prea mică.

Mai susţine recurentul-reclamant, că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe criterii referitoare la condiţiile de viaţă ale victimei şi nivelul de trai existent în România, neprevăzute nici de legislaţia în vigoare şi nici în jurisprudenţa în materie.

Totodată, afirmă că, în speţă, nu are relevanţă procedura internă a pârâtului de stabilire a despăgubirilor, câtă vreme legea nr. 213/2015 nu prevede că stabilirea despăgubirilor se face pe baza unui ghid lipsit de orice valoare juridică.

Recurentul-reclamant reiterează şi susţinerile formulate în faţa primei instanţe, referitoare la gravitatea prejudiciului moral suferit şi la durata îndelungată pe care se întinde acesta, invocând dispoziţiile art. 1385 din C. civ. privind repararea integrală a prejudiciului, inclusiv pe cel viitor, dacă producerea sa este neîndoielnică.

1.3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a susţinut că nu există raporturi juridice între FGA şi creditorii de asigurări decât urmare procedurii administrative urmată de aceştia, pârâtul fiind o instituţie publică, având ca scop protejarea unui interes public, gestionând fonduri fără obţinerea de profit, nefiind un succesor sau reprezentant al asigurătorilor în faliment, iar în soluţionarea petiţiilor creditorilor de asigurări emite acte administrative.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor procedează la plata indemnizaţiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment, cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, a Normei ASF 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare şi a normelor aplicabile în materie.

În consecinţă, asigurătorul şi implicit FGA, care conform Legii nr. 213/2015 are obligaţia de constatare, instrumentare a daunelor, este obligat să ţină seama în oferta de despăgubire că despăgubirea se acordă la o valoare justă şi echitabilă, condiţii în care aceasta nu trebuie să depăşească valoarea prejudiciului suferit de persoana păgubită, astfel încât să reprezinte sursă de îmbogăţire fără just temei pentru petent.

În toate situaţiile în care FGA nu aprobă chiar şi parţial pretenţiile de despăgubire, acesta are în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligaţia de a comunica decizii părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

În prezenta speţă, având în vedere prejudiciul moral suferit de către petent, ca urmare a vătămării corporale, F.G.A. s-a raportat la procedura de soluţionare a pretenţiilor izvorâte din vătămări corporale adoptată în cadrul FGA raportat la jurisprudenţa în materie şi practica societăţii de asigurări. În cadrul procedurii de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, au fost stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere că vătămarea corporală a provocat drept consecinţă, Plaga regiunea sprancenoasă stg. şi piramida nazală cu laterodeviere spre dreapta dupa TCF prin accident de circulaţie; Fractura piramida nazala; Deviaţie sept nazal posttraumatica, partea vătămata necesitând un număr de 16-18 zile de îngrijire medicală, s-a stabilit acordarea unei sume de 150 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând un cuantum al despăgubirii în valoare de 2.700 RON cu titlu de daune morale.

Potrivit Anexei 2 - Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, urmare a vătămării corporale ce a necesitat un număr mai mic de 30 de zile de îngrijiri medicale (respectiv 16-18 de zile medicale), în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcţionalităţii, ce se încadrează în Pragul 1, cuantumul daunelor morale ce se acordă persoanei vătămate este de 125 RON - 200 RON/zi de îngrijire medicală.

Faţă de prejudiciul moral suferit de către petent, F.G.A. s-a raportat la Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese şi la cele menţionate la alineatele precedente, stabilind că, pentru acest caz, se justifică acordarea sumei de 2.700 RON, cu titlu de daune morale.

Este mai mult decât evident că stabilirea cuantumului daunelor morale s-a făcut printr-o evaluare complexă a situaţiei de fapt, ţinând cont de numărul de zile de îngrijiri medicale, şi, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate. Din perspectiva jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeana a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

Soluţia instanţei de fond de acordare de daune morale majorate la 3.600 RON este greşită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale. Astfel că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei, atât recurentul-reclamant, cât şi recurenta-pârâtă au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Instanţa de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/26.05.2016, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, cu suma de 20.000 RON, reprezentând prejudiciul moral şi material suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 30.10.2014.

Prin decizia nr. 6262/31.05.2017 a fost admisă cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 2700 RON daune morale şi a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat instanţei anularea deciziei nr. 6262/31.05.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plăţii daunelor morale solicitate şi de majorare a daunelor materiale la suma de 88 de RON.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, iar prin cererile de recurs înregistrate la dosar, atât recurentul-reclamant cât şi recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivele de recurs invocate de recurenţi, Înalta Curte, pentru o mai bună logică a redactării, urmează să le examineze împreună şi să răspundă criticilor prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

Recurentul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenţei asigurătorului C., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 13.12.2014.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor. A susţinut recurentul că, raportat la numărul de 16-18 de zile de îngrijiri medicale, stabilit prin certificatul medico-legal, necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice suferite de reclamant, precum şi consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., acesta se încadrează în pragul 1 din procedură, prag căruia îi corespunde o valoare de 125-200 de RON pe fiecare zi de îngrijire medicală, însă instanţa de fond a apreciat că vătămarea suferită de reclamant a produs un prejudiciu moral mai mare.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri suplimentare în sumă de 3600 RON pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinţei recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în raport de valoarea pragului 1 din procedura internă să fie inadecvată situaţiei relevate în speţă.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Prin urmare, pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1867 din 18 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2021.