Constitutional referral admissibility: nexus requirement for challenge to preliminary chamber appeal remedies limiting remand for failure to rule on merits

Deliberând asupra recursului formulat de recurentul inculpat A., reţine următoarele:

Prin încheierea penală din data de 03.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul inculpat A. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a reţinut că excepţia a fost ridicată de contestatorul inculpat în faţa judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale sunt în vigoare şi nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la legătura dispoziţiilor legale cu soluţionarea cauzei, s-a reţinut că art. 347 din C. proc. pen. se completează cu art. 4251 din C. proc. pen. şi, contrar susţinerilor contestatorului inculpat, soluţiile care pot fi pronunţate în contestaţie (admitere/respingere lato sensu) sunt prevăzute de art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., iar nu de dispoziţiile art. 347 alin. (3) din C. proc. pen.

Curtea a constatat că în speţă contestatorul inculpat A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate, din perspectiva faptului că este prevăzută în lege soluţia ca instanţa de control să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare ca efect al admiterii contestaţiei, deşi aplicarea art. 345 şi 346 din C. proc. pen. în cauza de faţă, la care trimite art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., ar presupune ca judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de contestaţie să admită contestaţia formulată împotriva încheierii din 20.05.2022, să desfiinţeze încheierea atacată şi, rejudecând, să procedeze la soluţionarea pe fond a cauzei.

Trimiterea cauzei spre rejudecare, ca o consecinţă a admiterii căii de atac, s-a apreciat că este în schimb o soluţie prevăzută de art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. doar în cazul în care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea, însă contestatorul inculpat nu a invocat neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale (în sensul că nu prevede ca motiv de trimitere spre rejudecare şi nemotivarea), ci a celor prevăzute de art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. care, prin ipoteză, sunt aplicabile în cazul în care s-ar pronunţa o soluţie conform art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

În consecinţă, având în vedere finalitatea strictă, specifică, urmărită de contestatorul inculpat prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorii de cameră preliminară de la Curte au conchis că dispoziţiile art. 347 alin. (3) teza finală nu au legătură cu cauza, în condiţiile în care soluţiile ce pot fi date în contestaţie sunt reglementate în cuprinsul altor dispoziţii legale.

Împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul A.

În motivarea cererii de recurs, inculpatul a solicitat admiterea recursului, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale a României, în sensul că excepţia a fost ridicată de către o parte din dosar în faţa unei instanţe judecătoreşti - în speţă inculpatul A., în faţa Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2021 şi priveşte o dispoziţie legală în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei, respectiv art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

A susţinut că există legătură între dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate este invocată şi soluţionarea cauzei, întrucât norma criticată ce prevede doar că "dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător", obligă instanţa de contestaţie să pronunţe exclusiv soluţiile instituite de textul art. 346 din C. proc. pen., fiindcă aceasta este dispoziţia normativă la care face trimitere textul art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., text ce nu se referă la alte soluţii care pot avea înrâurire în cauză, de exemplu ipoteza în care hotărârea judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond este nemotivată.

Recurentul a arătat că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României, deoarece se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale prin neîndeplinirea exigenţelor de calitate a normei legislative privind accesibilitatea şi previzibilitatea, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil, a dreptului la apărare şi a legalităţii procesului penal.

A susţinut că în etapa procedurii de cameră preliminară, partea nu poate invoca aspecte ce ţin de legalitatea hotărârii judecătoreşti, neexistând un remediul procesual în ipoteza în care apare o astfel de împrejurare. S-a arătat că din cuprinsul dispoziţiilor art. 346 din C. proc. pen., la care face trimitere art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., rezultă că judecătorii de cameră preliminară din cadrul instanţei de control judiciar nu pot dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci când pe calea contestaţiei sunt invocate critici privind nelegalitatea hotărârii, derivate din omisiunea judecătorului din cadrul instanţei de fond de a se pronunţa asupra solicitărilor părţilor.

Recurentul a considerat că sunt încălcate drepturile procesuale ale participanţilor la procesul penal garantate de Constituţia României, prin lipsirea efectivă a părţii nemulţumite de o cale de atac atunci când, pe calea contestaţiei, se invocă aspecte ce ţin de legalitatea încheierii prin care au fost soluţionate cererile şi excepţiile invocate în cauză, deoarece nu există un temei de drept prin care se poate solicita şi dispune rejudecarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanţe.

Analizând recursul declarat de recurentul inculpat A., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. şi textul criticat nu a fost declarat neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ţine de interpretarea Curţii Constituţionale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, se constată că este îndeplinită şi ultima condiţie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată au legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care inculpatul invocă inexistenţa unui remediu procesual în ipoteza în care, în procedura camerei preliminare, partea nu poate beneficia de trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci când invocă critici de nelegalitate a hotărârii judecătoreşti.

În concluzie, se constată că, în speţă, excepţia a fost invocată în faţa instanţei de judecată, de către o parte din dosar, că dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată vizează drepturile şi interesele părţii şi au legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece se tinde la stabilirea unei situaţii juridice favorabile inculpatului, fiind astfel îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Opinia Înaltei Curţi cu privire la excepţia ridicată este în sensul respingerii acesteia de către Curtea Constituţională.

În esenţă, se invocă că dispoziţiile cuprinse în art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen., referitor la soluţiile ce pot fi pronunţate în procedura de cameră preliminară în contestaţie sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd soluţia trimiterii spre rejudecare pentru nepronunţarea judecătorului de cameră preliminară asupra cererilor şi excepţiilor invocate, încălcându-se dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen. dispune că în contestaţie sunt aplicabile soluţiile pe care le putea pronunţa şi judecătorul de cameră preliminară, fiindcă teza finală dispune că dispoziţiile art. 345 şi 346 se aplică în mod corespunzător.

În primul rând, se observă că soluţiile ce pot fi pronunţate în contestaţie pe cameră preliminară nu sunt limitate de către legiuitor.

Astfel, art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. prevede că în soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, dar exceptează cazurile de nulitate absolută.

Ca atare, pentru caz de nulitate absolută, în contestaţie pe cameră preliminară se poate adopta inclusiv soluţia trimiterii spre rejudecare, dacă, de exemplu, se invocă un caz de nulitate absolută referitor la încheierea atacată.

Aşadar, textul criticat nu interzice trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se putea considera că implică încălcarea drepturilor constituţionale invocate.

În al doilea rând, este dificil de admis că omisiunea legiuitorului de a prevedea în lege soluţia trimiterii spre rejudecare pentru ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu nu s-a pronunţat ori nu a analizat toate excepţiile sau cererile invocate ar încălca încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.

Aceasta deoarece Curtea Constituţională a considerat deja că în procedura de cameră preliminară dreptul la dublu grad de jurisdicţie nu este garantat de Constituţie, pentru a deveni necesară astfel în cauza de faţă sancţionarea neconstituţionalităţii, ce ar deriva din nerespectarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare şi a legalităţii procesului penal în prima etapă a fazei de cameră preliminară prin nepronunţarea judecătorului.

Astfel, în Decizia CCR nr. 135/2020 s-a statuat că în privinţa dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut în mod constant că acesta obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. Garantarea existenţei unui dublu grad de jurisdicţie în materie penală are ca premisă faptul că examinarea unei "acuzaţii penale" formulate împotriva unei persoane a fost examinată la nivelul unui prim grad de jurisdicţie (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017). Or, "conform art. 54 din C. proc. pen., competenţa judecătorului de cameră preliminară priveşte verificarea legalităţii trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată şi soluţionarea altor situaţii. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din acelaşi cod, soluţionarea problemelor ce vizează competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului." (Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, parag. 23) Ca urmare, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală nu este incident în cauză, cu referire la contestaţia reglementată de art. 347 din C. proc. pen.

Referitor la considerentul ce a determinat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare, respectiv că soluţia trimiterii spre rejudecare, de fapt, este prevăzută de art. 4251 din C. proc. pen. Înalta Curte, ca de altfel şi Curtea Constituţională (v. pct. 13 din Decizia CCR nr. 18/2017 ori pct. 36 din Decizia CCR nr. 812/2021) constată că acest text conţine dispoziţiile generale referitoare la calea ordinară de atac a contestaţiei, aplicabile numai atunci când legea nu prevede altfel.

Însă, legiuitorul a reglementat prin norme speciale, cuprinse în art. 347 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei împotriva încheierilor pronunţate în temeiul art. 346 din C. proc. pen. de o instanţă specială.

Deci, prin sine însăşi, existenţa reglementării din art. 4251 din C. proc. pen. nu este suficientă să conducă la inadmisibilitatea cererii, cum s-a motivat în încheierea atacată, de aceea este fondat recursul declarat împotriva acesteia.

Prin urmare, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în mod greşit a fost considerată ca inadmisibilă pentru acest motiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 şi în consecinţă:

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.

GGC - ED