Jurisdictional competence for challenge to execution based on unconstitutionality of recidivism calculation

Deliberând asupra excepţiei de necompetenţă materială a instanţei supreme, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 29.06.2022, contestatorul A. a formulat, în baza art. 585 şi art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţie la executare, arătând, în esenţă, că, ulterior condamnării sale definitive, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 242 din 08.04.2021 prin care a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Contestatorul a menţionat că, Decizia nr. 7/2018 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stat la baza modalităţii de calcul a pedepsei ce i-a fost aplicată, respectiv la reţinerea formei de recidivă. În concret, a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare, cuantum de pedeapsă situat între limitele de 7 ani şi 6 luni - 12 ani şi 6 luni închisoare, având în vedere recidiva postexecutorie, considerând că, în cauză, trebuia să-i fie reţinută starea de recidivă postcondamnatorie, având în vedere că zilele considerate executate, în baza art. art. 551 din Legea nr. 254/2013, trebuiau scăzute din restul de pedeapsă rămas după liberarea condiţionată (potrivit deciziei CCR menţionate anterior). A susţinut că, în acest mod, limitele de pedeapsă se situau între 5 ani şi 8 ani şi 6 luni închisoare, iar pedepsei aplicate trebuia să i se adauge restul neexecutat de pedeapsă, respectiv 5 luni de zile.

Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat modificarea pedepsei de 10 ani şi 6 luni închisoare, considerând că, în prezent, execută o pedeapsă mai mare decât cea prevăzută de lege.

În cauză a fost fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, cu citarea contestatorului la locul de deţinere şi cu asigurarea apărării obligatorii.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând excepţia de necompetenţă materială a instanţei supreme, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, se constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 871 din 2 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., zis "B.", pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) şi art. 189 alin. (1) lit. "e" C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. "a" cu referire la art. 76 alin. (1) C. pen., precum şi cu aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 79 alin. (3) C. pen. (faptă comisă la 11.11.2018), la pedeapsa principală de 10 (zece) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), h), n), pentru o perioadă de 4 ani, calculată conform dispoziţiilor art. 68 din C. pen. la pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h), m) şi n) C. pen. (cu acelaşi conţinut ca în cazul pedepsei complementare), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 399 alin. (1) şi art. 404 alin. (4) lit. b), C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului A.

În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa principală aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 12.11.2018 la zi.

Prin Decizia penală nr. 726 din 4 octombrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei nr. 871 din 2 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ("s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege").

Prin Decizia nr. 238/RC din 22 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 726 din data de 04 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu aceasta.

Totodată, instanţa competentă să judece contestaţia la executare se stabileşte în raport cu cazul de contestaţie incident în cauză, dar şi cu situaţia petentului contestator, după cum acesta se află în stare de deţinere sau în stare de libertate.

Contestaţia la executare poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul textului de lege, respectiv art. 598 alin. (1) C. proc. pen., şi anume:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Prin cererea formulată în prezenta cauză, condamnatul A. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., contestaţia în cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), se face după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanţa de executare) sau alin. (6) (instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere).

Aşadar, pentru cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., indicat expres de către contestator, instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Tribunalul Iaşi, care este atât instanţa de executare, cât şi instanţa de la locul de deţinere, la data formulării contestaţiei la executare, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 598 alin. (2) coroborat cu art. 597 alin. (1) şi art. 553 alin. (1) C. proc. pen., va trimite cauza având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul A., la Tribunalul Iaşi, spre competentă soluţionare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Trimite cauza având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul A. la Tribunalul Iaşi spre competentă soluţionare.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.

GGC - ED