Recognition of foreign conviction: exclusion of statute of limitations on criminal liability as ground for refusal under Law No. 302/2004

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 78 din 22 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 597 alin. (1), (4) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a-II-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., împotriva Sentinţei penale nr. 5 din data de 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin necontestare la data de 28.01.2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din contestaţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, a reţinut că, prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul instanţei sub nr. x/2022 din data de 10.08.2022, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 5 din data de 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin necontestare, prin care a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a-II-a C. proc. pen. raportat la deciziile Curţii Constituţionale nr. 358/2022 şi nr. 297/2018, a se constata că a intervenit un impediment la executare cu prilejul publicării în Monitorul Oficial al celei dintâi decizii, respectiv că nu mai poate continua executarea mandatului emis în baza hotărârii anterior menţionate dată fiind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 5 din data de 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.01.2021, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a refuzat predarea persoanei solicitate A.

În temeiul art. 99 alin. (3) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus, pe cale incidentală, recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 1227/2011 - Reg. Gen n. 5233/2010 - R.G.N.R. n. 31240/2009 emisă în data de 08.03.2011 de Tribunalul Ordinar din Torino Sec. 3, confirmată de sentinţa n. 5731/2018 în data de 26.09.2018 de Curtea de Apel Torino - Sec. 2 - definitivă în 30.04.2019, prin care persoana transferabilă A., împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare nr. referinţă dosar nr. x/2019 SIEP la data de 14.11.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Torino, a fost condamnată la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 1 (una) lună închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea unei infracţiuni de inducere şi exploatare a prostituţiei minorilor, prev. de art. 600 bis C. pen. italian şi art. 81 alin. (2) C. pen. italian, care are corespondent în infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) cu raportare la art. 210 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. român şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român.

S-a dispus executarea de către persoana condamnată A. a pedepsei de 4 ani şi 1 lună închisoare, aplicată prin sentinţa penală mai sus menţionată, într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută pe o durată de 24 ore, începând cu data de 18.12.2020, orele 09:30, prin ordonanţa de reţinere nr. 3900/II/5/2020 din 18.12.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. x din data de 18.12.2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 34 din aceeaşi dată, în baza căreia persoana solicitată a fost arestată provizoriu pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 18.12.2020.

S-a menţinut arestarea persoanei solicitate până la rămânerea definitivă a hotărârii, dar nu mai târziu de 30 zile.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 4 (patru) ani şi 1 (una) lună închisoare perioada reţinerii şi arestării, începând cu data de 18 decembrie 2020, la zi.

În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data pronunţării sentinţei.

Prima instanţă a arătat că, contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Dispoziţiile art. 598 C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.

S-a mai susţinut că, potrivit art. 598 lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Curtea a notat că, prin cererea formulată, condamnatul a invocat cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a-II-a C. proc. pen., susţinând, în fapt, că a intervenit un impediment la executare cu prilejul publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, astfel încât nu mai poate continua executarea mandatului emis în baza hotărârii anterior menţionate, dată fiind aplicabilitatea art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. În acest sens, contestatorul a menţionat că, la momentul la care s-a pronunţat Curtea de Apel Suceava când a fost învestită cu soluţionarea mandatului european de arestare, răspunderea penală pentru infracţiunea comisă era prescrisă, termenul general de prescripţie fiind de 10 ani, împlinit încă din cursul anului 2018. Astfel, în opinia sa, instanţa trebuia să constate, încă de la acel moment, că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi să dea eficienţă motivelor obligatorii de neexecutare şi să refuze punerea în executare a hotărârii străine.

S-a reiterat că, prin Sentinţa penală nr. 5 din data de 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.01.2021, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus, pe cale incidentală, recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei penale nr. 1227/2011 - Reg. Gen n. 5233/2010 - R.G.N.R. n. 31240/2009 emisă în data de 08.03.2011 de Tribunalul Ordinar din Torino Sec. 3, confirmată de sentinţa n. 5731/2018 în data de 26.09.2018 de Curtea de Apel Torino - Sec. 2 - definitivă în 30.04.2019, prin care persoana transferabilă A., împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare nr. referinţă dosar nr. x/2019 SIEP la data de 14.11.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Torino, a fost condamnată la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 1 (una) lună închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea unei infracţiuni de inducerea şi exploatarea prostituţiei minorilor, prev. de art. 600 bis C. pen. italian şi art. 81 alin. (2) C. pen. italian, care are corespondent în infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) cu raportare la art. 210 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. român şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. român, comisă în perioada martie-mai 2008.

Astfel, pronunţând această soluţie, instanţa a constatat că pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română şi nu depăşeşte limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

În ce priveşte motivele de contestaţie invocate de condamnat vizând incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în opinia sa fiind motiv obligatoriu de neexecutare şi de punere în executare a hotărârii străine şi care se circumscrie cazului prev. de art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, curtea a considerat că sunt neîntemeiate aceste apărări.

În acest sens, s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 162 din Legea nr. 302/2004, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.

Deopotrivă, s-a arătat că, potrivit art. 172 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167, cât şi dispoziţiile legale prevăzute de acest text de lege. Curtea constată că, relativ la hotărârea de condamnare sus-menţionată, nu este incident motivul de nerecunoaştere şi neexecutare invocat de către contestator.

Art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 stipulează că o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Curtea a subliniat faptul că prin hotărârea pe care o pronunţă, instanţa investită cu recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existenţa faptei şi a vinovăţiei autorului şi nici condiţiile de tragere la răspundere penală astfel cum sunt ele reglementate de dreptul intern, însă va proceda la adaptarea pedepsei aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când sunt date condiţiile prevăzute de art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, ceea ce în speţă nu s-a impus.

Spre deosebire de cazul de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut la lit. f) a art. 163 din Legea nr. 302/2004, unde s-a prevăzut în mod expres că recunoaşterea hotărârii judecătoreşti pronunţate de un alt stat membru UE nu poate fi recunoscută şi pusă în executare în România dacă, potrivit legii penale române, executarea pedepsei s-a prescris, legiuitorul nu a înţeles să facă în acest sens vreo precizare în ce priveşte prescripţia răspunderii penale, dacă aceasta este incidentă, potrivit legii penale române, la momentul soluţionării cererii statului solicitant.

Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă şi alte cauze care înlătură răspunderea penală ca şi motiv de nerecunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, aşa cum a procedat în cazul amnistiei (art. 163 alin. (2) din Legea nr. 302/2004), ar fi procedat în acest sens, la menţionarea lui expresă.

Curtea a arătat, astfel, că se impune să se analizeze dacă într-un atare context motivul invocat s-ar putea circumscrie cazului reglementat la lit. d) a art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a căror dispoziţii au fost mai sus redate.

În acest sens, s-a subliniat că, interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în această materie obligă la delimitarea condiţiilor cerute de lege pentru recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în străinătate de efectele pe care o astfel de hotărâre le produce după recunoaşterea ei de către instanţa română competentă, deoarece o hotărâre de condamnare care este recunoscută produce, pe teritoriul României, aceleaşi efecte ca şi o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele naţionale.

Instanţa a reamintit că, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute de legea specială, iar, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi, după caz, transferarea într-un penitenciar sau într-o unitate medicală din România a persoanei condamnate, această concluzie fiind susţinută şi de dispoziţiile art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că punerea în executare a pedepsei aplicate printr-o hotărâre străină recunoscută se realizează potrivit dispoziţiilor din C. proc. pen. Mai mult, art. 143 alin. (3) din aceeaşi lege stabileşte că legea română guvernează executarea. Aceste dispoziţii detaliază o serie de aspecte concrete referitoare la cauze/incidente, intervenite inclusiv în faza de executare şi care au ca efect reducerea pedepsei (deducere, amnistie, graţiere).

Curtea a mai menţionat că, intervenirea prescripţiei răspunderii penale potrivit dreptului intern, nu poate fi analizată şi nu constituie un motiv de respingere a cererii de recunoaştere şi punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de statul solicitant, atâta timp cât nu apare enumerat ca şi cauză care să împiedice recunoaşterea de către instanţele române, ca instanţă de executare, a unei hotărâri de condamnare străine.

S-a constatat că, dispoziţiile invocate în cererea contestatorului se aplică persoanelor care nu răspund penal, respectiv în situaţiile de minoritate sau iresponsabilitate, celelalte cazuri fiind enumerate în mod expres în cadrul dispoziţiilor art. 163 din Legea nr. 302/2004.

În condiţiile în care contestaţia formulată de către condamnatul A. se sprijină pe noţiunea de lege penală mai favorabilă, Curtea a reţinut că, deşi dispoziţiile privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţeni români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, acestea vizează executarea pedepsei aplicate, nefiind posibil a se constata împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, atâta timp cât legea specială nu se opune recunoaşterii hotărârilor de condamnare străine în acest caz.

S-a mai susţinut că, hotărârile de recunoaştere şi executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare nu sunt, datorită naturii lor, excluse de legiuitor de la regimul oricărei alte hotărâri de condamnare definitive şi care, prin conversiunea pedepselor, conferă persoanei condamnate într-un alt stat al Uniunii Europene aceleaşi drepturi de care beneficiază o persoană condamnată de o instanţă română şi care execută o pedeapsă definitivă într-un penitenciar din România. Astfel, în condiţiile în care, din punctul de vedere al efectelor, amnistia nu numai că înlătură răspunderea penală, dar, dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, iar graţierea înlătură, total sau parţial, executarea pedepsei ori are loc comutarea acesteia în alta mai uşoară, cu atât mai mult, în cazul hotărârilor de recunoaştere şi executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare, apare ca justificată aplicarea legii penale mai favorabile.

Însă, faţă de cadrul şi limitele analizei pe care le poate realiza instanţa statului de executare a pedepsei în raport de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Curtea a arătat că, nu se poate proceda în cadrul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii penale străine la o analiză a termenului de prescripţie a răspunderii penale, şi care, dacă ar fi putut fi analizată, ar fi condus la respingerea cererii formulate în acest sens de statul solicitant, în concret, raportat la reglementarea specială în materie, atâta timp cât nu este reglementat ca şi motiv de neexecutare a acesteia. S-a mai precizat că dacă s-ar proceda în mod contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti străine (iar conform legii statului în baza căreia a fost pronunţată condamnarea, nu era prescrisă răspunderea penală), şi căreia prin recunoaştere i se conferă doar puterea de a-şi produce efectele juridice recunoscute de legea română.

S-a mai menţionat că, în speţă recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile italiene s-a dispus pe cale incidentală, în procedura executării unui mandat european de arestare emis pe numele contestatorului A., iar în această materie, dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, reglementează unul din cazurile opţionale de refuz a executării mandatului european de arestare, respectiv atunci când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

Ca atare, s-a apreciat că, şi în condiţiile în care un mandat european de arestare a fost emis de către autoritatea solicitantă, atât în baza unei hotărâri interne date pe parcursul procesului penal, cât şi în baza unei sentinţe penale definitive de condamnare, legiuitorul nu a înţeles să înscrie prescripţia răspunderii penale în rândul cauzelor potrivit cărora persoana nu răspunde penal (fiind un motiv opţional de refuz de predare a persoanei solicitate numai în situaţia în care nu există o hotărâre definitivă de condamnare, în caz contrar impunându-se analiza prescripţiei executării pedepsei).

Împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 22 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie contestatorul A., susţinând că aceasta este netemeinică şi nelegală.

Examinând sentinţa penală contestată prin prisma dispoziţiilor legale şi raportat la cererea formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că, obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care persoana condamnată A., în esenţă, a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la faptele pentru care a fost condamnat în Italia, prin Sentinţa penală nr. 1227/2011 - Reg. Gen n. 5233/2010 -R.G.N.R. n. 31240/2009 emisă în data de 08.03.2011 de Tribunalul Ordinar din Torino Sec. 3, confirmată de sentinţa n. 5731/2018 în data de 26.09.2018 de Curtea de Apel Torino - Sec. 2 - definitivă în 30.04.2019, recunoscută de autorităţile judiciare române prin Sentinţa penală nr. 5 din 21.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 28.01.2021.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a C. proc. pen., şi a solicitat constatarea intervenirii a unui impediment la executare odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, considerând incidente dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face (...) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Sub un prim aspect, analizând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a C. proc. pen., ci pun în discuţie chiar legalitatea hotărârii în baza căreia se face executarea. Astfel, contestatorul critică însăşi Sentinţa penală nr. 5 din 21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, definitivă prin neapelare, prin care instanţa a recunoscut, pe cale incidentală, condamnarea acestuia la pedeapsa de 4 ani şi 1 lună închisoare aplicată de autorităţile judiciare din Italia, învederând că ar fi existat un motiv de refuz al recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii pronunţate de instanţa străină, solicitând, în esenţă, să se constate că la momentul pronunţării sentinţei anterior menţionate intervenise prescripţia răspunderii penale pentru faptele ce au atras condamnarea sa.

Dincolo de faptul că un asemenea motiv echivalează în cazul prezentei contestaţii la executare cu un apel deghizat, se impune precizarea că, prin hotărârea pe care o pronunţă, instanţa învestită cu recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului şi nici condiţiile de tragere la răspundere penală, astfel cum acestea sunt reglementate în dreptul intern român, fiind totodată de remarcat că, în conformitate cu art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, motivul obligatoriu de refuz pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii definitive de condamnare nu priveşte prescripţia răspunderii penale, ci intervenirea prescripţiei executării pedepsei, instituţii de drept penal distincte.

Sub un alt aspect, contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea şi temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, invocată de condamnat în susţinerea contestaţiei, produce efecte în materia întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale, or, faţă de obiectul prezentei cauze, ce vizează faza de executare a procesului penal, în mod evident, aplicabilitatea deciziei instanţei de contencios constituţional excedează cauzei pendinte.

Singura ipoteză în care legiuitorul a dat eficienţă principiului legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare - aducându-se în mod legal atingere autorităţii de lucru judecat, este cea reglementată de art. 6 C. pen., ce atrage în faza executării pedepsei incidenţa art. 595 C. proc. pen., dar Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale nu creează premisele aplicării prevederilor art. 595 C. proc. pen. şi ale art. 6 C. pen. întrucât nu se referă la limitele de pedeapsă, domeniul în care produce efecte decizia fiind cel al cauzelor de întrerupere a răspunderii penale şi a calculului termenului special al răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivul pe care se fundamentează prezenta contestaţie nu se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., după cum nu se circumscrie nici unui alt caz dintre cele prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 22 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 22 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.

GGC - ED