Criminal trafficking of minors: sufficiency of coercive exploitation for illegal activity to satisfy statutory definition of enslavement or similar servitude under art. 182.

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 922 din data de 09.12.2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2017 s-au dispus următoarele:

1) A fost condamnat inculpatul A., necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 2 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i-au fost interzise inculpatului A., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (persoane vătămate B. şi C.), la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 3 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i-au fost interzise inculpatului A., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta şi i-a fost aplicată inculpatului A., pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, (respectiv 1 an şi 4 luni închisoare), urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă principală rezultantă de 7 (şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive, de la 19.06.2017 până la 12.02.2018.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare i s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

2) A fost condamnată inculpata D., zisă Anglia, recidivistă, pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen. a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 3 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i-au fost interzise inculpatei D. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoane vătămate B. şi C.), la pedeapsa de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 3 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-a interzis inculpatei D. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta şi s-a aplicat inculpatei D., pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care adăugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (respectiv de 1 an şi 8 luni închisoare), urmând ca, în final, inculpata să execute o pedeapsă principală rezultantă de 9 (nouă) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i-a aplicat inculpatei D. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei D., durata reţinerii şi arestării preventive, de la 19.06.2017 până la 12.02.2018.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpata D., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare aduce la cunoştinţa inculpatei că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

3) A fost condamnat inculpatul E., recidivist, pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 3 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i-au fost interzise inculpatului E., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen. (persoane vătămate F., G., H.), la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen., pe durata de 3 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i-au fost interzise inculpatului E., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

S-a constatat că inculpatul E. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 3521/21.02.2017 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.01.2018, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea la furt calificat, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

A constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentinţă sunt concurente cu infracţiunea pentru săvârşirea căreia a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 3521/21.02.2017 a Judecătoriei Iaşi, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza disp. art. 97 din C. pen. a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3521/21.02.2017 a Judecătoriei Iaşi.

În baza disp. art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost contopită pedeapsa de 1 an închisoare stabilită inculpatului E. prin Sentinţa penală nr. 3521/21.02.2017 a Judecătoriei Iaşi cu pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă, aplicându-i-se acestuia pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (respectiv de 1 an şi 10 luni închisoare), urmând ca în final, inculpatul să execute o pedeapsă principală rezultantă de 9 (nouă) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i-a fost aplicată inculpatului E. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului E. durata reţinerii şi arestării preventive, de la 20.06.2017 până la 12.02.2018.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul E., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. (5) alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare aduce la cunoştinţa inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

4) A fost condamnată inculpata I. cetăţean român, necăsătorită, fără ocupaţie, necunoscută cu antecedente penale, pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2),(3) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 2 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-au interzis inculpatei J., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (persoane vătămate K., L. şi M.), la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 3 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-au interzis inculpatei J., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatei J., pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care adăugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (respectiv de 1 an şi 2 luni închisoare), urmând ca, în final, inculpata să execute o pedeapsă principală rezultantă de 7 (şapte) ani şi 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatei J. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului J. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei J. durata reţinerii şi arestării preventive, de la 19.06.2017 până la 12.02.2018.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata J., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare aduce la cunoştinţa inculpatei că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

5) A fost condamnat inculpatul N. cetăţean român, necăsătorit- aflat în uniune consensuală cu O., stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupaţie, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen. pe durata de 3 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-au interzis inculpatului N. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen. (persoană vătămată P.), la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen. pe durata de 3 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-au interzis inculpatului N. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatului N., pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care adăugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, (respectiv 1 an şi 2 luni închisoare), urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă principală rezultantă de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. s-au aplicat inculpatului N. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului N. durata reţinerii şi arestării preventive, de la 20.06.2017 până la 12.02.2018.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul N., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare aduce la cunoştinţa inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

6) A fost condamnată inculpata Q. cetăţean român, necăsătorit- aflată în uniune consensuală cu R., neşcolarizată, fără ocupaţie, necunoscută cu antecedente penale, pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 2 ani;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-au interzis inculpatei Q., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen. (persoană vătămată S.), la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 2 ani.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-au interzis inculpatei Q., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatei Q., pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adăugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (respectiv de 1 an închisoare), urmând ca, în final, inculpata să execute o pedeapsă principală rezultantă de 6 (şase) ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatei Q. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei Q. durata reţinerii şi arestării preventive, de la 19.06.2017 până la 12.02.2018.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata Q., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare aduce la cunoştinţa inculpatei că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

7) A fost condamnată inculpata O., aflată în uniune consensuală cu N., având doi minori în întreţinere, fără ocupaţie, necunoscută cu antecedente penale, pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen. a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen. pe durata de 1 an;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-a interzis inculpatei O., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi e) din C. pen., cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată P.), la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen. pe durata de 2 ani.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-au interzis inculpatei O., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta şi s-a aplicat inculpatei O., pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (respectiv de 8 luni închisoare), urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat inculpatei O. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i-a aplicat inculpatei O. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata O., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare aduce la cunoştinţa inculpatei că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

8) A fost condamnată inculpata T., pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen. pe durata de 1 an;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-a interzis inculpatei T., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată S.), la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen. pe durata de 2 ani.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i-au fost interzise inculpatei T. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta şi s-a aplicat inculpatei T., pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 ani închisoare, la care adăugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (respectiv, de 8 luni închisoare), urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatei T. pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatei T. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata T., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare aduce la cunoştinţa inculpatei că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

9) A fost condamnată inculpata U., recidivistă, pentru săvârşirea în condiţii de concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., a următoarelor infracţiuni:

- constituire grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen. pe durata de 1 an;

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-au interzis inculpatei U. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

- trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) şi e) din C. pen., cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. (persoană vătămată V.), la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen. pe durata de 2 ani.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 din C. pen. i s-a interzis inculpatei U. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din Noul C. pen. pe durata prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen. - ca pedeapsă accesorie.

În baza disp. art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatei U. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adăugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (respectiv de 1 an închisoare), rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare la care, în conformitate cu art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat restul neexecutat de 871 zile de închisoare (din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 3548/17.11.2009 a Judecătoriei Iaşi), urmând ca inculpata U. să execute pedeapsa principală totală de 6 (şase) ani şi 871 (optsuteşaptezecişiunu) zile de închisoare.

În baza disp. art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., inculpata avea de executat şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza disp. art. 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. inculpata avea de executat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata U., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare aduce la cunoştinţa inculpatei că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza disp. art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi sumele dobândite prin săvârşirea infracţiunilor, după cum urmează:

- de la inculpatul A., suma de 1.060 euro;

- de la inculpatul E., suma de 2.150 euro;

- de la inculpata D., suma de 2.680 de euro;

- de la inculpata U., suma de 2.412 euro;

- de la inculpata J., suma de 250 euro;

- de la inculpata T., suma de 4.120 euro;

- de la inculpatul N., suma de 3.856 euro;

- de la inculpata O., suma de 1.100 euro.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a sistemelor informatice şi mediilor de stocare a datelor informatice, utilizate de către inculpaţi, în comiterea infracţiunilor care fac obiectul cauzei, după cum urmează:

- de la inculpaţii D. şi A. - 4 telefoane mobile, 3 HDD, patru cartele SIM, 1 card memorie (aflate în plicul nr. 5 sigilat cu sigiliul x - depus la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Iaşi);

- de la inculpatul E. - 1 telefon mobil, cartele SIM, carduri memorie (aflate în plicul nr. 6 sigilat cu sigiliul x) - depus la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Iaşi;

- de la inculpata Q. - 5 cartele SIM, 1 cartelă SIM, 3 telefoane fără cartelă SIM, 1 telefon mobil cu cartelă SIM şi card micro SD, 1 telefon mobil marca x, 1 memory stik de capacitate 4 GB fără serie, 2 suporţi tip CD) aflate în plicul nr. 7 sigilat cu sigiliul x - depus la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Iaşi;

- de la inculpatul N. - 1 telefon mobil x fără cartelă SIM (aflat în plicul nr. 9 sigilat cu sigiliul x) - depus la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Iaşi) şi 2 telefoane mobile x şi cartele SIM (aflate în plicul nr. 10 sigilat cu sigiliul x) - depus la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Iaşi);

- de la inculpata J. - 1 telefon mobil x şi cartele SIM x (aflate în plicul nr. 11 sigilat cu sigiliul x) - depus la camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Iaşi.

Au fost admise acţiunile civile exercitate în cauză şi în consecinţă:

În baza disp. art. 19 din C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1.357 şi art. 1382 din C. civ. au fost obligaţi inculpaţii A. şi D., în solidar, să plătească părţii civile C., reprezentată legal de către W. şi X., domiciliaţi în Iaşi, suma de 5000 RON cu titlu de daune morale şi părţii civile B., despăgubiri civile în sumă 5.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 19 din C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1.357 din C. civ., art. 1382 din C. civ. au fost obligaţi inculpaţii O. şi N., în solidar, să plătească părţii civile P., reprezentată legal prin Directorul DGASPC Iaşi, cu sediul în Iaşi, despăgubiri civile în sumă 5.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 19 din C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1.357 din C. civ. a fost obligată inculpata J., să plătească părţilor civile L. şi K., reprezentate legal de Y. şi Z., domiciliaţi în Iaşi, precum şi părţii civile M., despăgubiri civile în sumă de câte 5.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 19 din C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1.357 din C. civ. a fost obligat inculpatul E., să plătească părţilor civile G., reprezentată legal prin Directorul DGASPC Iaşi, cu sediul în Iaşi, şi F., reprezentat legal de AA., domiciliaţi în Iaşi, despăgubiri civile în sumă de câte 5.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 19 din C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1.357 din C. civ., art. 1382 din C. civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele Q. şi T., să plătească părţii civile S., despăgubiri civile în sumă de 5.000 RON, cu titlu de daune morale.

Totodată, instanţa a constatat că persoanele vătămate V., şi H., nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza disp. art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează:

- pe inculpatul A. la plata sumei de 9.300;

- pe inculpata D. la plata sumei de 9.300 RON;

- pe inculpatul E., la plata sumei de 9.100 RON;

- pe inculpata Q. la plata sumei de 9.300 RON;

- pe inculpata T. la plata sumei de 9.100 RON;

- pe inculpata J. la plata sumei de 9.200 RON;

- pe inculpatul N. la plata sumei de 9.200 RON;

- pe inculpata O. la plata sumei de 9.100 RON;

- pe inculpata U. la plata sumei de 9.100 RON.

În baza disp. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. coroborat cu art. 249 din C. proc. pen. a fost luată măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aparţinând inculpaţilor, după cum urmează:

- pentru inculpatul A., până la concurenţa sumei de 19.300 RON şi 1.060 euro, în vederea garantării reparării pagubei cauzate părţilor civile C. şi B. (în valoare totală de 10.000 RON), garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în valoare totală de 1.060 euro) şi executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.300 RON);

- pentru inculpata D., până la concurenţa sumei de 19.300 RON şi 2.680 euro, în vederea garantării reparării pagubei cauzate părţilor civile C. şi B. (în valoare totală de 10.000 RON), garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în valoare totală de 2.680 euro) şi executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.300 RON);

- pentru inculpata U., până la concurenţa sumei de 9.100 RON şi 2.412 euro, în vederea garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în valoare totală de 2.412 euro) şi executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.100 RON);

- pentru inculpatul E., până la concurenţa sumei de 19.100 RON şi 2.150 euro, în vederea garantării reparării pagubei cauzate părţilor civile F. şi G. (în valoare totală de 10.000 RON), garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în valoare totală de 2.150 euro) şi executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.100 RON);

- pentru inculpata J., până la concurenţa sumei de 24.200 RON şi 250 euro, în vederea garantării reparării pagubei cauzate părţilor civile L., K. şi M. (în valoare totală de 15.000 RON), garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în valoare totală de 250 euro) şi executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.200 RON);

- pentru inculpata Q., până la concurenţa sumei de 14.300 RON, în vederea garantării reparării pagubei cauzate părţii civile S. (în valoare de 5.000 RON) şi garantării executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.300 RON);

- pentru inculpata T., până la concurenţa sumei de 14.100 RON şi 4.120 euro, în vederea garantării reparării pagubei cauzate părţii civile S. (în valoare de 5.000 RON), garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în valoare totală de 4.120 euro) şi executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.100 RON);

- pentru inculpata O., până la concurenţa sumei de 14.100 RON şi 1.100 euro, în vederea garantării reparării pagubei cauzate părţii civile P. (în valoare de 5.000 RON), garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în valoare totală de 1.100 euro) şi executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.100 RON);

- pentru inculpatul N., până la concurenţa sumei de 14.200 RON şi 3.856 euro, în vederea garantării reparării pagubei cauzate părţii civile P. (în valoare de 5.000 RON), garantării executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale (în valoare totală de 3.856 euro) şi executării cheltuielilor judiciare (în valoare de 9.200 RON);

A fost menţinută măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţele procurorului din 04.07.2017, asupra următoarelor sume de bani: 240 euro ridicaţi de la Q.; 720 euro ridicaţi de la A.; 500 euro ridicaţi de la N.

În baza disp. art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1 alin. (2), coroborat cu art. 2 lit. m), cu referire la art. 10 din Protocolul din 14.02.2019, privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor, suma de 1.254 RON, reprezentând cuantumul majorat al onorariilor cuvenite curatorului special desemnat, în persoana avocatului BB., pentru persoanele vătămate, urma a se achita acesteia din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, şi a rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. suma de 2.145 RON, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului din oficiu pentru persoanele vătămate (delegaţia x/14.11.2017- titular av. BB.), a rămas în sarcina statului şi urma a se plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. contravaloarea onorariilor avocaţilor din oficiu în procedura de cameră preliminară şi fond pentru inculpaţii E. (delegaţia x/2017- titular av. CC., în valoare de 330 RON- pentru procedura de cameră preliminară şi în valoare de 1.253 RON (majorat) pentru faza de judecată), O. (delegaţia x/2017- titular av. DD.- parţial, în valoare de 100 RON), U. (delegaţia nr. x/14.11.2017 - titular av. EE. - parţial, în valoare de 230 RON), T. (delegaţia nr. x/14.11.2017 - titular av. FF. - parţial, în valoare de 150 RON), a rămas în sarcina statului şi urma a se plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut, cu privire la inculpaţii A. şi D. că, prin rechizitoriul nr. x/2017 din 09.11.2017 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.-D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Iaşi, astfel cum a fost precizat şi completat prin Suplimentul la rechizitoriu, din data de 19.03.2018 s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpaţilor

A., pentru săvârşirea infracţiunilor constituirea unui grup infracţional organizat" prev. de art. 367 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen., şi " trafic de minori" (două infracţiuni) prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) şi e) din C. pen., toate cu art. 38 alin. (1) din C. pen.

D. alias "ANGLIA", pentru săvârşirea infracţiunilor constituirea unui grup infracţional organizat" prev. de art. 367 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen. şi " trafic de minori" (două infracţiuni) prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) şi e) din C. pen., toate cu art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut, în esenţă, prin actul de sesizare al instanţei, astfel cum a fost precizat şi completat prin Suplimentul la rechizitoriu, din data de 19.03.2018, că inculpaţii din cauză şi alte persoane cercetate de autorităţile din Franţa au constituit un grup infracţional organizat care a avut la bază legături de ordin familial sau de rudenie, grup organizat constituit în scopul exploatării minorilor care făceau parte din familiile inculpaţilor, prin obligarea la comiterea de furturi. Inculpaţii au luat decizia de a determina minorii să fure cunoscând faptul că aceştia nu răspund penal până la o anumită vârstă. Grupul infracţional a funcţionat în perioada ianuarie 2014 - 14 martie 2017.

Pentru a-i determina pe minori să comită furturi inculpaţii au profitat de vulnerabilitatea acestora - vulnerabilitate rezultând din vârsta fragedă a minorilor, de lipsa educaţiei, de lipsa unor condiţii minime de existenţă. De asemenea, inculpaţii au profitat de ascendentul pe care îl aveau asupra minorilor, ascendent rezultat din relaţia de rudenie, de faptul că prin neasigurarea unor condiţii optime de viaţă şi prin împiedicarea urmării cursurilor şcolare au reuşit să aducă minorii într-o stare asemănătoare sclaviei. Urmare a acţiunii comune a elementelor mai sus menţionate minorii, având inoculată ideea că trebuie să fure pentru a avea resursele necesare traiului zilnic, au ajuns să perceapă comiterea furturilor ca pe un lucru obişnuit. Membrii grupării infracţionale au acţionat pe o perioadă lungă de timp, beneficiind de bunurile furate.

Prin încheierea din 12.03.2018, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iaşi, în baza art. 345 din C. proc. pen. a admis în parte, excepţiile invocate de inculpaţii J., N., O., D., A. şi U., sens în care a constatat nelegalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x emis la data de 09.11.2017 în Dosarul nr. x/2017, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, sub aspectul:

- neconcordanţei dintre întinderea acuzaţiilor cu privire la care s-a efectuat urmărirea penală în cauză şi cea în raport cu care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor;

- inadvertenţelor vizând descrierea faptelor şi încadrarea în drept a acestora (lipsa descrierii clare şi complete a faptelor şi încadrarea riguroasă în drept a acestora - în ce priveşte infracţiunile de trafic de minori pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor).

Urmare a completărilor şi precizărilor făcute de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în cauză, au fost înlăturate neregularităţile constatate prin încheierea din 12.03.2018 cu privire la rechizitoriul cu nr. x din 09.11.2017, iar prin încheierea nr. 51/CP de la 16.04.2018, rămasă definitivă prin încheierea 21/CC/17.05.2018 a Curţii de Apel Iaşi, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 09.11.2017 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi în ds. nr. x/2017, astfel cum a fost precizat şi completat prin Suplimentul la rechizitoriu, din data de 19.03.2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală sus-menţionat.

În baza art. 346 alin. (4) din C. proc. pen. a dispus începerea judecăţii în cauză faţă de inculpaţii E., J., N., O., D., A., Q., T. şi U.

A respins, ca nefondate, cererile inculpaţilor privind restituirea cauzei la parchet.

Urmare finalizării cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, de la începutul anului 2014, pe raza municipiului Iaşi s-a constatat creşterea fenomenului infracţional, activităţile investigative realizate în cauză, documentând existenţa unei reţele de hoţi din buzunare, minori, care acţionau în zonele aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, precum şi în societăţi comerciale.

Astfel, la data de 12.11.2015, organele de cercetare ale poliţiei judiciare s-au sesizat din oficiu că pe raza municipiului Iaşi, de aproximativ 2 ani de zile, acţionează pe linia comiterii furturilor din genţi şi buzunare un grup de minori de etnie rromă care se deplasează în special în locurile aglomerate (staţii de autobuz, tramvaie, unităţi comerciale etc) şi în mijloacele de transport în comun, ocazie cu care identifică persoane vulnerabile şi profitând de neatenţia lor, sustrag bunuri de valoare şi bani, pe care le depozitează la domiciliu, parte dintre ele fiind ulterior valorificate de către părinţii lor.

Verificările preliminare au stabilit că, într-un număr însemnat de dosare penale constituite ca urmare a acestor furturi, autori ai furturilor sunt un grup de minori format din B., C., P. şi K.

Din investigaţiile efectuate de către lucrătorii operativi au rezultat date potrivit cărora minorele sus-menţionate sunt antrenate în activitatea infracţională, fiind instruite chiar cu privire la modul de acţiune, de către părinţii acestora, respectiv: GG., D., J. şi HH.

În urma cercetărilor efectuate s-a relevat faptul că aceştia îşi determinau proprii copii minori, ca, zilnic, să se deplaseze pe raza municipiului Iaşi, cu predilecţie în mijloacele de transport în comun, staţiile RATP şi incinta marilor complexe comerciale, unde, cel mai adesea în grup, comiteau furturi din buzunare, constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani, bunuri de valoare pe care le deţineau victimele în genţile personale sau în buzunarele hainelor. Minorii acţionau organizat, având fiecare roluri bine stabilite, se înţelegeau între ei prin mimică şi coduri şi reuşeau deposedarea victimelor de bunuri sau valori. Bunurile obţinute din furturi erau imediat pasate între autori care le plasau ulterior în anumite locuri de unde erau mai târziu recuperate de ei, de persoane interpuse sau de către părinţii lor.

Mai mult, din datele rezultate din probele administrate a rezultat că reţeaua de hoţi din buzunare a acţionat în aceeaşi perioadă şi pe teritoriul Franţei, respectiv în oraşul Paris, unde s-a ocupat în cadrul aceleaşi perioade investigate de acelaşi gen de fapte. Minorii erau transportaţi la Paris de către unul dintre membrii adulţi a familiei cu acordul celuilalt părinte, sau de către alte persoane pe baza unei procuri notariale emisă pentru o anumită perioadă de timp. Odată ajunşi la destinaţie erau cazaţi în bărăci, ridicate ad-hoc într-o zonă în care alte persoane de etnie rromă îşi stabiliseră anterior tabăra, la periferia Parisului, şi care aveau preocupări infracţionale similare.

În urma constituirii echipei comune de anchetă au fost demarate investigaţii, fiind realizat un schimb de informaţii între autorităţile judiciare din România şi Franţa care au condus la identificarea unor minori care şi-au declinat identităţi false în Franţa, precum şi identificarea persoanelor majore care coordonau minorii la furat.

Astfel, din informaţiile furnizate de autorităţile franceze a rezultat prezenţa în regiunea pariziană a unor minori de naţionalitate română, aflaţi sub controlul unor adulţi - părinţi sau referenţi- şi constrânşi să desfăşoare o activitate delictuală cu scopuri financiare, caracterizată prin furturi mai ales prin smulgerea bunului, în incinta mijloacelor de transport în comun (metrou sau feroviare) din aglomeraţia pariziană. Celula de Cercetare şi de Iniţiativă de la Brigada de protecţie a minorilor a verificat informaţiile care i s-au adus la cunoştinţă, care sugerau existenţa unei organizaţii infracţionale, ale cărei elemente constitutive conturau infracţiunea de trafic agravat de fiinţe umane, ştiindu-se că diverse clanuri familiale se organizau între ele pentru transportarea minorilor din anturajul lor din România spre teritoriul francez, pentru ca aceştia să comită furturi, din care să profite doar ei.

Investigaţiile întreprinse au dus la identificarea unui grup important de hoţi minori care păreau să acţioneze conform comenzilor şi pentru profitul unor adulţi, cărora le erau încredinţaţi tocmai cu scopul de a comite delicte.

În Franţa membrii reţelei au ocupat abuziv o locuinţă privată, localizată la nivelul localităţii Saint Denis, lângă Paris. Mai multe clanuri familiale sau para-familiale s-au aglomerat în această tabără. Opt dintre ei au fost reperaţi acolo de la începutul investigaţiilor, fiind vorba de familiile originare din Iaşi şi Român. Aceste celule au beneficiat de venirea progresivă a altor clanuri, care integrau organizarea, părinţii sau referenţii punând la dispoziţie alţi minori împinşi la furat împreună cu cei mai experimentaţi, sub controlul strâns al adulţilor.

În urma coroborării datelor obţinute a rezultat o conlucrare între membrii grupării în sensul că, copiii acestora mergeau împreună la furat, sumele de bani erau transferate din străinătate de către membrii grupării aflaţi pe teritoriile acestor state către membrii grupării din România, copiii exploataţi plecau în străinătate însoţiţi de membrii grupării care obţineau procuri notariale de la părinţii care rămâneau acasă, membrii grupării aflaţi în Franţa supravegheau copiii membrilor grupării aflaţi în România. De asemenea, din actele obţinute de la autorităţile franceze a rezultat faptul că membrii grupării trăiau în aceleaşi imobile, pe care le ocupau abuziv sau în bărăci construite în tabere.

Investigaţia penală din dosarul nr. x/2016 a fost extinsă şi cu privire la celelalte persoane din mun. Iaşi şi mun. Român, cu privire la care exista suspiciunea că îşi exploatează în mod direct sau prin interpuşi proprii copii, pe care îi determinau să comită furturi din buzunare, iar din actele de urmărire penală a rezultat existenţa următoarelor persoane ca făcând parte din gruparea infracţională:

- E., victime: F., G., H.,

- A. şi D., victime: B., C.;

- HH., N., O., victimă: P.,

- Q. şi T., victimă: S.,

- J., alias AAAA. victime: K., L., M.;

- JJ., victimă: KK., LL.

- MM., victime: NN., OO.,

- PP., victimă: QQ.;

- RR., victimă: SS.,

- U., victimă: V.,

- TT. şi UU., victime: VV., WW.;

- XX., victimă: YY.,

- ZZ., victimă: AAA.;

- BBB. şi CCC., victime: DDD.;

- EEE., victime: FFF., GGG., HHH., III.;

- JJJ., victimă: KKK.,

- LLL. şi MMM., Victime: NNN., OOO., PPP.,

- QQQ. şi RRR., victime: QQQ., SSS., TTT., UUU.,

- VVV., WWW., victime: XXX., YYY.

- ZZZ.;

- AAAA.;

- BBBB.;

- CCCC., DDDD., victimă EEEE., FFFF.

Cu privire la persoanele care au fost identificate ca făcând parte din gruparea infracţională, în cadrul întrunirilor de lucru care au avut loc în cadrul echipei comune de anchetă, s-au stabilit persoanele care să fie cercetate de autorităţile române şi care de autorităţile franceze, pentru a nu exista o dublă jurisdicţie şi pe cale de consecinţă pentru a nu se încălca principium ne bis in idem. Astfel s-a stabilit ca E., A., D., N., O., Q., T., J., U. şi MM. să fie cercetate de autorităţile din România.

Examinând materialul probator administrat în cauză, în cele două faze procesuale, instanţa a reţinut că, parte dintre membrii familiilor investigate care au acţionat pe teritoriul României, cât şi în Franţa, sunt cunoscuţi în mediul infracţional ca foşti hoţi de buzunare şi că în contextul minimalizării riscului şi a consecinţelor de a fi prinşi în momentul comiterii infracţiunilor de furt, au determinat pe copiii familiei să fure, speculând faptul că minorii, având vârste cuprinse între 10 şi 14 ani nu răspund penal. Aceştia locuiesc în cartierul Păcureţ din mun. Iaşi, unde deţin imobile, cu toate că au un număr mare de copii şi nu prestează activităţi legale pe piaţa muncii, deţin venituri care le permit, în unele cazuri, un nivel de trai peste medie, venituri care provin din sumele de bani sau bunurile furate de către minorii care zilnic sunt trimişi la furat, aducând acasă produsul infracţiunii sau contravaloarea bunurilor.

Instanţa a mai reţinut că membrii reţelei erau legaţi în general prin relaţii de rudenie, de vecinătate sau de interesele materiale de grup, copiii acestora mergând împreună la furat, minorii fiind instruiţi asupra modului în care să comită furturile, să plaseze bunurile furate şi să părăsească locul comiterii faptelor pentru a nu fi prinşi.

Astfel cum a reieşit din datele ce rezultă din dosarele de furt (peste 100 de astfel de dosare) instrumentate de lucrătorii de poliţie, coroborate cu declaraţiile date de persoanele vătămate minore (la momentul identificării ca participanţi la comiterea furturilor descoperite, dar şi în calitate de persoane vătămate în cauza de faţă) şi alte probe administrate în cauză (convorbiri telefonice interceptate autorizat), persoanele vătămate minore comiteau de regulă faptele de furt în grupuri constituite din 2 - 3 sau mai mulţi minori, (presupunând de cele mai multe ori aceeaşi configuraţie, acelaşi mod de acţiune - unul dintre minori sustrăgea bunul în timp ce ceilalţi stăteau de pază, preluau bunul sustras pe care îl ascundeau), fiind controlate frecvent de către părinţi sau membrii majori ai familiei, cu privire la locul în care se află, dacă au reuşit să fure ceva, când se întorc acasă, fapt ce atestă că acestea erau coordonate de aceste persoane (care se cunoşteau şi colaborau între ei).

Se remarcă că, în general, grupurile de copii trimişi la furat erau organizate pe fondul relaţiei de rudenie sau de vecinătate dintre ei (surorile B. şi C. sunt verişoare cu P., G. şi F., vecini de cartier cu surorile L., K. şi M., acestea din urmă fiind verişoare cu S.). La rândul lui V. este verişor de-a-l doilea cu L. şi K.

Probele cauzei indică faptul că părinţii şi rudele minorilor se anunţau între ei în situaţia în care minorii din acelaşi grup erau prinşi de poliţie şi conduşi la sediul acesteia, deplasându-se uneori împreună pentru preluarea acestora şi aducerea lor acasă.

În ceea ce priveşte transportarea minorilor pe teritoriul statului francez s-a remarcat că, de asemenea, inculpaţii se organizau între ei (în special inculpaţii D. şi A. cu Q., N., O., HH., J.), cu privire la deplasarea în străinătate a minorilor, dar şi cu persoanele aflate pe teritoriul Franţei, în tabăra din Saint-Denis, unde beneficiau de aceeaşi cazare (plăteau o sumă de bani organizatorului taberei care le permitea să locuiască acolo), structura grupurilor de copii trimise la furat în Franţa, fiind, de regulă, diferită decât cea din România (în funcţie de afinităţile sau rudenia dintre membrii clanurilor dar şi abilităţile dobândite - cei cu mai puţină experienţă fiind plasaţi în grup cu cei mai versaţi); banii sau bunurile furate erau trimise în ţară personal sau prin intermediul altor persoane aflate în tabără, membrilor grupului rămaşi în ţară sau persoanelor interpuse de aceştia.

Totodată, instanţa a reţinut că datele obţinute prin exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică confirmă că minorii erau coordonaţi şi frecvent controlaţi de părinţi sau celelalte persoane implicate, aceştia fiind învăţaţi cum să vorbească la telefon, li se indica cu cine să meargă la furat, erau la curent cu locul în care aceştia se aflau, dacă au reuşit să sustragă vreun bun, dacă acesta a fost ascuns (pentru a evita restituirea acestuia), menţinând permanent controlul asupra acestora şi beneficiind de produsul infracţiunilor comise de minori.

Comiterea de furturi a fost impusă minorilor ca un pattern tradiţional de viaţă, permiţând majorilor familiei să nu muncească, să ducă un trai parazitar, în condiţiile în care mijloacele de subzistenţă erau realizate aproape exclusiv cu ajutorul minorilor.

Instanţa de fond a analizat şi situaţia particulară a inculpaţilor din cauză.

Astfel, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D. şi A., s-a arătat că aceştia au patru copii, dintre care unul major, GGGG., două fiice minore la data faptelor, respectiv B. şi C., precum şi pe minorul HHHH.

A., în vârstă de 43 de ani la momentul declanşării urmăririi penale, are 2 clase (terminate în cinci ani) nu are ocupaţie, a mai fost cercetat penal, pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat şi figurează cu 15 internări la Institutul de Psihiatrie Socola cu diagnosticul de oligofrenie grad I, cu mari tulburări de comportament, începând cu anul 1994.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică cu nr. x din 04.09.2017, efectuat în cauza de faţă de către IML Iaşi, în care s-a concluzionat că inculpatul a avut discernământ în raport cu faptele de care este acuzat, a rezultat că, la data de 23.02.2010, inculpatul a mai fost examinat de comisia medico-legală psihiatrică, în condiţiile în care era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat, declarând că a cerşit şi a furat, dar că nu şi-a determinat proprii copii să comită furturi.

În fapt, probele administrate în cauză, au relevat că inculpatul A., în ciuda afecţiunilor medicale de care suferă, cât şi a supoziţiei de bolnav psihic, a desfăşurat, în strânsă colaborare cu inculpata D., o intensă activitate de coordonare a celor două fiice minore, B. şi C., recrutate în vederea comiterii de infracţiuni împotriva patrimoniului.

D., zisă Anglia, în vârstă de 39 de ani la data declanşării urmăririi penale împotriva sa, este fără ocupaţie (aceasta lucrând doar un interval de câteva luni la un hotel, ca femeie de servici, pe parcursul cercetării judecătoreşti) cunoscută cu antecedente penale, fiind recidivistă prin condamnarea sa pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.

Având în vedere riscul de a se expune unor noi condamnări, identificând ca soluţie facilă de a-şi asigura mijloacele de subzistenţă şi de a obţine venituri din comiterea de fapte de furt, speculând faptul că minorii până la împlinirea vârstei de 14 ani nu răspund penal, inculpaţii A. şi D., profitând de starea de vulnerabilitate a propriilor copii în contextul vârstei fragede şi a mentalităţii inoculate în mediul familial şi social de proveninenţă, a gradului redus de instruire şi a dependenţei minorilor de mediul familial, şi-au racolat fiicele, B. (în vârstă de 11 ani la data debutului activităţii infracţionale atestate în cauză) şi C. (în vârstă de 10 ani la data debutului activităţii infracţionale atestate în cauză), iniţiindu-le personal sau prin intermediul altor persoane specializate, în vederea comiterii de furturi în localitatea de domiciliu (pe raza municipiului Iaşi) sau pe teritoriul altor state (în special în Franţa, unde acestea au fost transportate de mama lor), determinându-le să comită furturi din buzunare ori prin smulgerea bunului de la persoanele aflate în locuri aglomerate sau în mijloace de transport în comun, însuşindu-şi ulterior bunurile ori produsul infracţiunilor comise de acestea, care constituiau în fapt, sursa principală de venit a familiei, cei doi inculpaţi realizând o veritabilă exploatare a propriilor copii.

În scopul exploatării propriilor copii, de la începutul anului 2014, inculpaţii D. şi A. au constituit un grup infracţional organizat împreună cu HH., N. şi J., în cadrul căruia membrii grupului se implicau în coordonarea copiilor din cele trei familii trimişi împreună la furat, comercializarea bunurilor sustrase, împărţirea acestora, recuperarea copiilor de la autorităţi (atunci când aceştia erau prinşi), beneficiind de veniturile obţinute din furturile comise de minori, ca sursă relevantă de subzistenţă.

Instanţa a reţinut că recrutarea minorilor în vederea exploatării acestora a fost facilitată în condiţiile gradului redus de instruire a copiilor, nefrecventarea cursurilor şcolare, reprezentând o premisă sigură şi favorizantă a implicării copiilor în activităţile impuse şi încurajate de părinţi.

Examinând situaţia şcolară a minorei B., instanţa a constatat că aceasta a fost înmatriculată în ciclul primar în anul 2009, datele solicitate de la unitatea şcolară Şcoala Gimnazială Elena Cuza din Iaşi, relevând împrejurarea că aceasta a avut un parcurs şcolar constant, până în 2013, când avea absolvite 4 clase primare însă, începând cu anul şcolar 2013 - 2014 (ianuarie 2014 fiind data de debut a activităţii infracţionale cercetate în cauză) a acumulat 589 de absenţe, fiind declarată repetentă, în 2014 - 2015 a avut 536 de absenţe, fiind, de asemenea, declarată repetentă, iar în anul şcolar 2015 - 2016, cu un număr de 590 de absenţe şi declarată repetentă, a fost scoasă din evidenţa unităţii şcolare.

Conform adresei de la Şcoala gimnazială Elena Cuza Iaşi, B., a fost declarată repetentă în clasa a V-a, prin abandon şcolar, la sfârşitul anului 2014 - 2015, înregistrând un număr de 536 de absenţe. La data emiterii adresei este înscrisă în anul şcolar 2015 - 2016 în clasa a V-a, nu frecventează cursurile şcolare, acumulând până în prezent 276 absenţe nemotivate. Se menţionează că familia a fost încunoştiinţată în scris despre situaţia şcolară a acesteia, atât prin mediatorul şcolar, cât şi prin agentul de poliţie de proximitatea arondat unităţii şcolare. Familia nu comunică cu unitatea şcolară.

Examinând situaţia şcolară a minorei C., instanţa a mai reţinut că aceasta a fost înmatriculată în ciclul primar în anul 2011, datele solicitate de la unitatea şcolară Şcoala Gimnazială Elena Cuza din Iaşi, relevând împrejurarea că aceasta a avut un parcurs şcolar constant, până în 2014, când avea absolvite 3 clase primare, dar cu un număr record de 354 absenţe. Odată cu debutul şi pe durata activităţilor infracţionale, respectiv 2014-2016 aceasta a rămas repetentă, timp de doi ani consecutiv, acumulând 757 de absenţe.

Din adresa de la Şcoala gimnazială Elena Cuza Iaşi din 18.11.2015, a rezultat că eleva C. a fost declarată repetentă la finalul anului şcolar 2014 - 2015, când a înregistrat un număr de 259 de absenţe, nu frecventează cursurile şcolare, acumulând până în prezent un număr de 205 absenţe nemotivate. Familia elevei a fost încunoştiinţată în scris despre situaţia acesteia, atât prin mediatorul şcolar, cât şi prin agentul de poliţie de proximitate arondat unităţii şcolare. Familia nu comunică cu unitatea şcolară.

Astfel, minorele B. şi C., cele două fiice ale familiei, crescute în spiritul nonvalorilor reliefate în cele ce preced, încurajate să abandoneze cursurile şcolare şi nesusţinute în demersul educaţional, lipsite de orice perspectivă a unui model complementar de educaţie şi dezvoltare, începând de la vârsta de 12 (B.) şi respectiv 11 ani (C.), au fost racolate, transportate, determinate şi coordonate de proprii părinţi să comită furturi din buzunare şi genţi de la persoane aflate în mijloace de transport în comun sau din spaţii comerciale din Iaşi şi din străinătate.

Acestea erau trimise aproape zilnic la furat, probele administrate în cauză reliefând faptul că uneori acestea comiteau furturi de mai multe ori în aceeaşi zi, plasau sau ascundeau în primă etapă bunurile sau valorile furate, pentru a nu fi identificate asupra lor atunci când cei păgubiţi sesizau dispariţia lor, pe care le recuperau ulterior personal sau prin intermediul altor persoane (uneori chiar părinţii minorelor) şi le aduceau acasă, câştigul obţinut servind la întreţinerea adulţilor şi a celorlalţi membri ai familiei.

Astfel, B. a fost identificată pe raza municipiului Iaşi, ca participând (singură sau împreună cu alţi minori, în special cu numita P., K. şi L.) la peste 40 de fapte de furt în perioada 26.09.2014 - 09.10.2016, evidenţiate în dosarele constituite în acest sens de organele de cercetare penală şi soluţiile de clasare dispuse în cauză.

C. a fost identificată pe raza municipiului Iaşi, ca participând (singură sau împreună cu alţi minori în special cu numita P., K. şi L., dar şi cu G.) la peste 33 de fapte de furt în perioada 17.06.2014 - 09.10.2016, evidenţiate în dosarele constituite în acest sens de organele de cercetare penală şi soluţiile de clasare dispuse în cauză.

În unele situaţii, minorele au fost prinse în flagrant ori identificate ulterior de către victimele infracţiunilor, au fost conduse la poliţie, şi ulterior, eliberate pe fondul iresponsabilităţii penale, fiind încredinţate părinţilor cărora li se atrăgea atenţia asupra necesităţii supravegherii minorelor, în anumite cazuri dispunându-se sancţionarea contravenţională a acestora.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul A. şi-a dat consimţământul în cadrul unor procuri notariale pentru ca inculpata D., să le transporte pe cele două minore pe teritoriul statului francez, unde acestea au fost de asemenea, coordonate la furat.

Astfel, inculpata D. le-a transportat şi le-a însoţit în mod repetat pe minorele C. şi B. pe teritoriul statului francez, unde le-a cazat în tabăra constituită la periferia oraşului Paris şi le-a supravegheat îndeaproape, stabilindu-le programul de comitere a furturilor, fiind instruite şi coordonate permanent prin telefon de inculpatul A. aflat pe teritoriul Românei, însuşindu-şi bunurile şi valorile rezultate din comiterea furturilor, pe care le-a trimis, prin intermediul instituţiilor financiare sau prin persoane interpuse, în ţară, unde acestea erau ulterior ridicate (personal sau prin persoane interpuse) sau comercializate de către inculpatul A.

Astfel, instanţa a mai arătat că, în perioada 2014 - 2017, pe teritoriul statului francez, în Paris cele două fiice ale familiei D. şi A., respectiv numitele B. şi C. au fost identificate ca autoare a numeroase fapte de furt, B. fiind legitimată şi arestată în cadrul unor proceduri penale (în intervalul 4.07 - 08.07.2014 şi 5.03.2015 - 05.04.2015 - fiind în evidenţe cu 6 arestări; în intervalul 26.08.2015 - 10.09.2015 - 2 arestări).

La rândul său, C. a fost identificată ca participantă la comiterea unor infracţiuni de furt pe teritoriul statului francez, figurând ca participând la comiterea de fapte de furt şi arestată în intervalul 24.04.2016 - 03.09.2016 (la datele de 20.11.2015; 6 arestări între 24.04.2016 - 26.06.2016; 2 arestări între 02.09.2016 - 03.09.2016).

Instanţa a reţinut, de asemenea că, în perioada aprilie - mai 2016, inculpaţii A. şi Spania împreună cu Q. şi cu T. s-au organizat pentru exploatarea, în Franţa, a celor trei minore a familiilor, respectiv B., C. şi S.. Cele trei minore au fost transportate în Franţa de către inculpatele T. şi D., unde acestea în colaborare cu inculpaţii rămaşi în ţară, A. şi Q., au fost exploatate prin determinarea la comiterea de infracţiuni împotriva patrimoniului, banii obţinuţi din furturi de către victimele minore fiind ulterior trimise în ţară şi împărţite între inculpaţi.

Din datele obţinute de la instituţiile financiare a rezultat că D. a trimis de 18 ori bani în România, respectiv 7.990 de euro (în perioada ianuarie 2015 - 21.11.2016, unele sume fiind însă trimise unor persoane a căror legătură cu cauza nu a putu fi stabilită), în timp ce GG. a primit (în aceeaşi perioadă) de 7 ori bani din străinătate, respectiv 1060 de euro din regiunea Paris.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanţa a apreciat că inculpaţii D. şi A. s-au prevalat de dreptul la tăcere (atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti), poziţia procesuală a inculpaţilor putând fi extrasă exclusiv din apărările formulate în cauză prin intermediul apărătorilor aleşi, astfel cum acestea vor fi examinate în cele ce urmează.

În legătură cu activitatea infracţională cercetată în cauza de faţă, persoanele vătămate minore C. (audiată în faza urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti) şi B. (audiată în faza cercetării judecătoreşti) au negat, în esenţă, că părinţii lor ar avea vreo contribuţie în implicarea lor în activităţi infracţionale.

Astfel, audiată în faza urmăririi penale, persoana vătămată C. a susţinut că familia sa (formată din 4 copii şi 2 adulţi) se întreţine din salariul mamei (care lucrează de câteva luni ca femeie de serviciu la un hotel, câştigând 1.200 RON pe lună), şi niciun alt membru al familiei nu lucrează. Aceasta a recunoscut că a început să fure în urmă cu mai mulţi ani, învăţând să facă acest lucru de la nişte femei din Păcureţ care furau din buzunare în zona Copou şi că în ianuarie 2015 a furat pentru prima dată un telefon de la o tânără, pe care ulterior l-a vândut. În aceeaşi zi, însoţită de verişoarele sale P., K. şi L. a mai furat un telefon de la o elevă. A fost prinsă la furat de mai multe ori, fiind audiată de fiecare dată la poliţie unde i-au fost întocmite dosare penale, atât ei, cât verişoarelor sale P., K. şi L., cu care mergea la furat. În ceea ce priveşte bunurile furate, minora a arătat că telefoanele le amaneta la case de amanet din zona Păcurari, iar banii obţinuţi din furturi îi cheltuia pe haine şi încălţăminte. Nu dădea nimănui din banii sau bunurile furate. Minora a mai susţinut că a mers la Paris cu mama sa, în Franţa, unde s-au cazat în zona Saint-Denis într-o baracă a unor ţigani români unde mama sa plătea chirie. Mama sa pleca la cerşit în bazar iar ei îi cerea să stea la baracă, lucru pe care minora nu îl făcea hotărând singură să meargă la furat şi uneori la cerşit în Franţa, fără ca mama sa să cunoască acest lucru. A fost prinsă de cca 2 - 3 ori de autorităţile din Franţa la furat. Persoana vătămată a mai susţinut că părinţii au învăţat-o că nu este bine să fure şi că e bine să meargă la şcoală, susţinând de asemenea, că aceştia nu cunoşteau faptul că ea fură, aflând acest lucru abia în ianuarie 2017 când a fost introdusă în centrul de minori, de unde a ieşit în aprilie 2017.

Audiată nemijlocit în faţa instanţei, persoana vătămată C. şi-a menţinut în esenţă, declaraţia dată în cursul urmăririi penale, declarând diferit sau în plus că: locuieşte într-o casă formată din 3 camere (într-una locuiau părinţii, într-una ea cu sora sa şi în cealaltă, cei doi fraţi pe care îi are). S-a apucat de furat la vârsta de 11 ani şi a săvârşit astfel de fapte circa un an, până la împlinirea vârstei de 12 ani; pentru faptul că fura, de două ori a fost trimisă în centru de plasament, în acele împrejurări aflând şi părinţii săi despre faptul că a fost implicată în comiterea acelor furturi, motiv pentru care a fost certată şi pedepsită să nu mai iasă din curte şi de asemenea i-au tăiat părul, drept pedeapsă, dar cu toate acestea fugea de acasă şi comitea alte furturi; din banii pe care îi câştiga din furturi, obişnuia să meargă la IIII., uneori mai cumpăra şi alimente, de regulă dulciuri pe care le ducea şi acasă fraţilor săi; în anul 2015 a fost pentru o perioadă de 2 săptămâni plecată în Franţa, lângă Paris împreună cu mama sa, locuind împreună cu ea într-o baracă în care se aflau mai multe camere şi unde mama închiriase o astfel de cameră de la un cetăţean (care nu era român, dar nu cunoaşte originea acestuia), cameră în care a locuit doar ea, împreună cu mama sa. La Paris mama sa se ocupa cu spălatul parbrizelor de la maşini, culegea fier vechi şi îngrijea o bătrână care era bolnavă; cel mai probabil, a fost plecată cu mama mea în Franţa pe 2 sau 3 septembrie 2016, şi s-a întors, atât din cauza atentatelor, cât şi din cauza că trebuia să înceapă un nou an şcolar.

A precizat diferit că telefoanele mobile pe care le fura din Iaşi le vindea altor persoane doritoare să le cumpere şi că nu le lăsa la amanet; a absolvit abia clasa a -5 a motivat de faptul că a rămas repetentă în această clasă de două ori. Deşi părinţii săi o trimiteau la şcoală, ea fugea şi de aceea nu promova cursurile. Persoana vătămată a precizat că anul şcolar 2017 - 2018 l-a terminat foarte bine, cu medie mare, respectiv 7,80, fiind posibil ca rezultatele finale să fi fost influenţate de faptul că a stat în centrul de plasament.

Minora a susţinut că nu a fost niciodată trimisă de părinţi să câştige bani, pentru că era mică, şi nu a fost trimisă nici la cerşit. Deşi primea zilnic bani de la părinţi, respectiv 10 - 20 de RON, aceste sume nu îi ajungeau şi de aceea mergea la furat.

Persoana vătămată a mai precizat că T. şi U. sunt mătuşile sale, E. este un văr de-al mamei, N. este verişor cu ea, Q. este mătuşa sa, iar pe I., o ştie din cartier. De altfel toate aceste persoane locuiesc în cartier şi le cunoaşte de acolo. Nu ştie dacă vreunul dintre inculpaţi au fost plecaţi în străinătate cu copii lor sau cu copii altor persoane.

Deşi părinţii săi o obligau să meargă la şcoală spunând că dacă nu frecventează cursurile şcolare nu o mai lasă să iasă din casă, ea le spunea că merge la şcoală, dar în realitate se ducea la furat.

Întrebată dacă s-a întâmplat ca vreodată ca părinţii să plătească prejudiciul persoanei vătămate de la care ea a sustras bunuri, minora a arătat că nu crede că părinţii săi au fost nevoiţi să plătească vreun bun furat şi nici să restituie vreun bun furat de ea. Nu s-a întâmplat ca părinţii săi îi spună că poate să câştige bani furând sau să se orienteze în această direcţie; primea de mâncare acasă zilnic, de 3 - 4 ori pe zi, iar părinţii îi cumpărau şi haine şi lucrurile necesare pentru şcoală; fura pentru că voia ea, pentru că avea nevoie de mai mult, îi făcea plăcere să fure, deşi îi părea rău pentru cel păgubit.

Minora a mai precizat că a fost bătută o singură dată de un bărbat pentru că furase de la prietena lui.

Ştie că şi sora sa fura, uneori a furat şi ea cu aceasta, precizând că nici pe ea nu au trimis-o la furat părinţii, sora sa ascunzându-se, de asemenea de aceştia, fiind la rândul său pedepsită pentru furturile comise.

Examinând declaraţiile date de persoanele vătămate în cauză, instanţa a reţinut că acestea se contrazic de la o etapă procesuală la alta (declaraţie C.), ori nu exprimă decât parţial adevărul, susţinerile acestora necoroborându-se cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, cu privire la:

- momentul la care au luat la cunoştinţă părinţii despre preocupările infracţionale derulate pe raza mun. Iaşi - nu la momentul în care faţă de persoanele vătămate au fost luate măsuri de protecţie - octombrie 2016, ci după comiterea fiecăreia dintre faptele de furt comise, la care au fost identificate ca autoare şi conduse de organele de poliţie la secţie, unde era chemat unul dintre părinţi - de regulă inculpata D., care le prelua ulterior acasă, fiind atenţionată şi uneori sancţionată contravenţional pentru nesupravegherea minorelor.

- faptul că inculpaţii le-au trimis la şcoală încurajându-le să urmeze cursurile şcolare - din relaţiile obţinute de la unitatea şcolară la care acestea au fost înmatriculate, rezultând că persoanele vătămate minore au acumulat în perioada investigată, cu precădere de la debutul activităţii infracţionale a inculpaţilor, care coincide cu racolarea minorelor pentru implicarea acestora în activităţi infracţionale un număr foarte mare de absenţe, care a condus la repetenţie şi în final la abandon şcolar, aspecte de care în mod evident inculpaţii aveau cunoştinţă în condiţiile unei minime implicări în parcursul şcolar ale copiilor lor; de altfel, aşa cum rezultă din adresa emisă de Şcoala Elena Cuza, din 15.11.2016 rezultă că părinţii minorelor au fost anunţaţi despre situaţia şcolară a minorelor, atât de consilierul şcolar, cât şi de poliţistul de proximitate. Mai mult, astfel cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 1617/2016 şi respectiv Sentinţa civilă nr. 1626/2016 ale Tribunalului Iaşi, rezultă că: părinţii încurajează abandonarea cursurilor şcolare, invocând cutumele etniei rome. Minorele au fost lipsite de modele pozitive în familie şi fiind lipsite de supraveghere adecvată în cadrul familiei, care încurajează abandonul şcolar. Părinţii au manifestat un dezinteres total faţă de comportamentul adoptat de copii, nu au încercat corectarea acestuia, nu i-au sprijinit în vederea continuării frecventării cursurilor şcolare. De altfel din conţinutul sentinţelor civile rezultă că părinţii minorelor s-au opus cu vehemenţă instituirii vreunei măsuri de protecţie faţă de minore, inculpatul GG. declarând în faţa instanţei civile că romii nu mai merg la şcoală şi că dacă fata nu se linişteşte nu o mai ţine în familie dar şi că instituirea unei măsuri de protecţie nu va conduce la reabilitarea acesteia.

- faptul că părinţii nu erau de acord cu comportamentul infracţional adoptat de minore şi că au fost pedepsite la momentul în care părinţii au aflat că ele furau, nu este susţinut de materialul probator administrat în cauză, rămânând la stadiul de simple alegaţii. Dimpotrivă, probele administrate în cauză relevă că părinţii care se prezentau la sediul secţiei de poliţie, de unde preluau minorele prinse la furat, nu au învederat niciun moment că nu se pot ocupa de supravegherea corespunzătoare a acestora, iar uneori chiar au reclamat acţiunile intreprinse de autorităţi (încheiere judecător de drepturi şi libertăţi (fila x ds u.p. vol. II, de autorizare percheziţiei informatice asupra telefonului mobil ridicat de la minora K., din care rezultă că în repetate rânduri, fiind prinse în flagrant, minorele au declarat verbal că sunt trimise să sustragă bunuri de către părinţii lor, întrucât aceştia nu au venituri să le întreţină. De fiecare dată minorele au fost încredinţate părinţilor aducându-li-se la cunoştinţă faptele comise de acestea. Părinţii se arătau indignaţi de faptul că minorele au fost conduse la poliţie, declarând verbal organelor de poliţie că nu au ce măsuri să ia împotriva acestora pentru că nu au împlinit vârsta de 14 ani");

- modalitatea de valorificare a bunurilor sustrase ca şi cu privire la ce anume făceau cu bunurile sustrase - datele cauzei relevă pe de-o parte că minorele erau învăţate de inculpaţi ca în momentul în care sunt prinse având asupra lor bunurile furate să le restituie celor păgubiţi, iar în cazul în care acestea nu erau descoperite, erau de cele mai multe ori aduse acasă unde erau valorificate de inculpata D. şi A. ori prin intermediul inculpatului N. (a se vedea procesele-verbale de redare a interceptărilor telefonice); de altfel, minora C., deşi a declarat în faza urmăririi penale că telefoanele sustrase le dădea la case de amanet, a retractat această menţiune în faţa instanţei dat fiind caracterul complet improbabil al acesteia- în condiţiile în care un minor neavând act de identitate nu ar fi putut încheia un contract de amanet.

- motivul pentru care şi-au însoţit mama în Franţa, pentru ca aceasta să meargă la muncă dar şi că nu avea cine să le supravegheze acasă, apare ca fiind unul ilogic, în condiţiile în care, dacă s-ar fi dovedit că inculpata D. ar fi avut vreo preocupare lucrativă în Franţa, lăsa minorele nesupravegheate într-o ţară străină. Ceea ce s-a probat însă în cauză este faptul că minorele erau transportate în Franţa unde erau exploatate prin determinarea acestora să comită furturi, împreună cu alte persoane, în timp ce mama acestora stătea în tabără, fără a avea vreo ocupaţie;

- împrejurarea că pe durata în care s-au aflat în Franţa, mama lor nu cunoştea despre preocupările lor infracţionale, este la rândul ei contrazisă de materialul probator administrat în cauză (a se vedea convorbirile telefonice interceptate autorizat în cauză) din care rezultă că inculpaţii nu numai că aveau cunoştinţă despre preocupările infracţionale ale persoanelor vătămate pe teritoriul statului francez, dar le şi coordonau, controlau şi determinau în comportamentul ilicit.

Deşi în mod constant în cauză, inculpaţii A. şi D., prin intermediul apărătorilor aleşi (inculpaţii s-au prevalat de dreptul la tăcere pe parcursul ambelor faze procesuale), au susţinut că nu erau la curent cu activitatea infracţională desfăşurată de fiicele lor, ori că, deşi au luat cunoştinţă de implicarea acestora în comiterea de astfel de fapte, nu au avut nicio implicare, nu au determinat şi nu au exploatat minorele, aspecte susţinute inclusiv de victimele minore cu ocazia audierii lor în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti (care însă sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză), instanţa reţine următoarele:

Totodată, instanţa a apreciat că nu se poate reţine că inculpaţii nu au avut cunoştinţă de activitatea infracţională desfăşurată de fiicele lor, B. şi C., având în vedere, pe de-o parte, că de fiecare dată când acestea au fost surprinse în flagrant, sau prinse imediat după comiterea faptelor, au fost conduse la poliţie, unde acestea restituiau bunul furat, în condiţiile în care acesta se mai afla asupra lor, de unde, ulterior erau încredinţate mamei, unuia dintre părinţi, în speţă, cel mai adesea mamei, inculpata D.. În marea majoritate a cazurilor, părintele minorelor era sancţionat contravenţional pentru lăsarea nesupravegheată a minorilor (conform art. 2 pct. 33 din Legea nr. 61/1991 republicată).

Alteori, identificate de către victimele infracţiunilor de furt sau de către martori, ca fiind autoare a respectivei fapte, organul de poliţie care efectua cercetări în cauză se deplasa la domiciliul acestora, solicitând şi, în anumite cazuri, obţinând restituirea de către minore şi părinţii acestora a bunului furat (a se vedea proces-verbal din 29.05.2015 - D. a intrat în casă de unde a adus telefonul mobil sustras uneia dintre victime).

Din datele existente rezultă că părinţii ţineau în permanenţă legătura telefonic minorele, fie prin convorbiri telefonice, fie prin mesaje, pentru a le da indicaţii cu privire la locurile şi orele propice pentru comiterea furturilor din genţi şi buzunare, precum şi pentru a afla locaţiile unde au fost ascunse bunurile sustrase de minore, urmând a fi preluate şi valorificate de către părinţi. Acest aspect reiese din procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie la data de 01.11.2015, când după prinderea în flagrant a minorelor NN., P., K. şi B., aceasta din urmă a primit mai multe apeluri pe telefonul personal de la părinţii săi D. şi GG. - pentru a le comunica locul unde a ascuns bunurile sustrase, urmând a fi preluate şi valorificate de către ei. De asemenea, minora B. a declarat că obişnuieşte să treacă la executarea planului infracţional după ce primeşte indicaţii, prin mesaje telefonice, de la părinţii săi cu privire la locurile aglomerate prielnice săvârşirii furturilor din genţi şi buzunare (a se vedea referatele cu propunere de solicitare încuviinţare efectuare percheziţie sistem informatic).

Din convorbirile telefonice interceptate autorizat în cauză rezultă că D. şi A. se ocupau de vânzarea telefoanelor furate de cele două minore.

Din procesul-verbal din 13.01.2016 încheiat de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Iaşi rezultă numerele de telefon utilizate de GG., D., J. şi HH., dar şi faptul că din investigaţiile efectuate s-a stabilit faptul că cei sus-menţionaţi, atât în mod direct, cât şi prin intermediul telefoanelor mobile monitorizează activitatea infracţională a minorelor B., C., P. şi K.

Instanţa reţine că astfel cum rezultă şi din procesul-verbal din 18.01.2016, încheiat cu ocazia percheziţiei informatice efectuate asupra telefonului mobil, aparţinând numitei K., au fost descoperite mai multe mesaje adresate numitei D. (de la minoră sau mama acesteia) "în sărăcie era astăzi câţi bani am pierdut", "fugeai aşa pentru un milion cin sute", "nu fa da să moară mama kîti bani erau 205 euro şi şase milioane de 2 milioane fă dekat era în portofelul ala", inculpaţii din cauză îşi coordonau proprii copii la furat.

Din conţinutul interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate de către inculpaţii A. şi D., interceptate autorizat în cauză, rezultă probe concrete privind implicarea acestora în exploatarea minorelor C. şi B., legăturile dintre ceilalţi membri ai grupării care îşi duceau copiii în Franţa în acelaşi scop (inclusiv cu persoanele cercetate de autorităţile franceze), precum şi coordonarea şi a altor minori aflaţi la furat în Franţa, victime a traficului de minori, respectiv S., fiica lui Q.. Din conţinutul acestora a rezultat că inculpata D. s-a aflat în Paris începând cu data de 12.04.2016 cu T. şi cu cele trei minore (C., B. şi S.) care comiteau furturi din buzunare, bunurile furate fiind destinate exclusiv inculpaţilor.

Acestea erau coordonate din România de către inculpatul A., care telefonic le instruia, inclusiv pe inculpatele D. şi T., cu privire la comportamentul în relaţia cu autorităţile franceze, modul de comunicare prin intermediul telefoanelor mobile, impunând utilizarea unui limbaj codificat, în care banii erau numiţi "albe", telefoanele sau portofelele "portocale", iar "a mânca" înseamnă a fura, a "se juca" şi "a se plimba" însemna a merge, a ieşi la furat, luarea de măsuri menite să împiedice devoalarea activităţilor infracţionale prin schimbarea periodică a cartelelor telefonice, evitarea folosirii numelor reale etc.

Urmare a analizării situaţiei de fapt şi a întregului probatoriu administrat în cauză, instanţa a apreciat că faptele inculpaţilor, astfel cum acestea se desprind din situaţia faptică expusă în cele ce preced se subsumează infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat şi trafic de minori.

Constatând pe deplin dovedită vinovăţia inculpaţilor, instanţa a antrenat răspunderea penală a acestora, dispunând condamnarea acestora.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv, dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în legea specială pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, gravitatea infracţiunilor săvârşite, periculozitatea infractorilor, evaluată după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, după mijloacele folosite, după starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, după natura şi consecinţele infracţiunilor, după amploarea ariilor ilicite, după motivul săvârşirii infracţiunilor, după conduita după săvârşirea infracţiunilor şi pe parcursul procesului penal, după nivelul de educaţie, vârstă, stare de sănătate, situaţia familială şi socială.

Gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpaţi s-a apreciat a fi unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise şi, nu în ultimul rând, urmările produse.

Totodată, Tribunalul Iaşi a considerat că starea de pericol pusă în evidenţă de inculpaţi a rezultat, fără dubii, din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale.

De asemenea, s-a apreciat că inculpaţii prezintă un nivel de periculozitate diferit, iar această periculozitate este într-o anumită măsură atenuată de datele concrete relevate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, împrejurările extrase din probele cauzei au fost de natură să atragă reţinerea circumstanţei atenuante judiciare, prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) raportat la componenta de temeritate a faptelor inculpaţilor T. şi O.

Astfel cum rezultă din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii, ca circumstanţe atenuante, este posibilă dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Aceste condiţii sunt apreciate de instanţă ca fiind îndeplinite în cauză faţă de inculpatele T. şi O., urmând a se da eficienţă disp. art. 76 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa va avea în vedere contribuţia individuală a inculpaţilor, gradul de implicare, numărul persoanelor traficate, dar şi faptul că acestea nu au avut şi nu au un loc de muncă (cu excepţia inculpatei B. care a avut o perioadă nesemnificativă loc de muncă), infracţiunile pentru care au fost găsiţi vinovaţi constituind principala sursă de venit (cu excepţia inculpaţilor A. care are o pensie de handicap, iar Q. primeşte o indemnizaţie ca însoţitor al concubinului său).

De asemenea, instanţa a avut în vedere poziţia procesuală a inculpaţilor care, deşi nu au recunoscut faptele comise (în contextul apărării pe care şi-au construit-o) au avut un comportament procesual corect, prezentându-se la chemările instanţei, chiar şi în afara necesităţii respectării unei astfel de obligaţii în cadrul vreunei măsuri preventive.

Împrejurările legate de starea de sănătate a inculpaţilor, cum este cazul inculpaţilor A., E. şi J. au fost, de asemenea, examinate de instanţă, în măsura în care acestea au survenit ulterior comiterii faptelor cercetate.

De asemenea, aspectele privind situaţia familială (existenţa unor familii care au minori în întreţinere) vor fi avute în vedere în contextul în care acest fapt nu a concurat şi nu a constituit un aspect speculat de inculpaţi la comiterea faptelor.

La polul opus, instanţa a avut în vedere antecedentele penale ale inculpaţilor. Astfel, instanţa a reţinut că inculpaţii D. şi E. sunt recidivişti postexecutoriu, iar inculpata U. se afla în stare de recidivă postcondamnatorie la data debutului activităţii infracţionale, în timp ce mare parte dintre inculpaţi au suferit condamnări pentru fapte comise pe teritoriul altor state, fără relevanţă în cauza de faţă din punct de vedere al tratamentului sancţionator, atâta timp cât aceste condamnări nu au fost recunoscute de instanţele din România, condamnări care relevă însă o anume perseverenţă infracţională.

Valorificând toate elementele decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, dispoziţiile părţii generale a C. pen. şi regimul de sancţionare a infracţiunii săvârşite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă, vârsta victimelor la momentul activităţii infracţionale, urmările produse asupra psihicului acestora care, ţinând cont şi de întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, precum şi de circumstanţele personale, instanţa a stabilit câte o pedeapsă principală cu închisoarea pentru fiecare dintre cele două infracţiuni probate, la nivelul care să îndreptăţească aprecierea că aceasta este o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient, răspunzând, astfel dezideratelor înscrise în art. 74 din C. pen.

În consecinţă, raportat la toate aceste considerente, ţinând seama că tratamentul sancţionator al recidivei postexecutorii (aplicabile inculpaţilor D. şi E.), prevede majorarea limitelor de pedeapsă cu 1/2; raportat la activitatea infracţională a inculpaţilor în ansamblul său dar raportat şi la numărul persoanelor vătămate traficate şi a duratei în timp a activităţii infracţionale; văzând rolul şi contribuţia fiecărui inculpat din grupul organizat pe care l-a constituit sau la care a aderat (reţinând că, deşi trimiterea în judecată a inculpaţilor s-a realizat doar în raport cu un număr limitat de acte materiale - a căror individualizare din perspectiva circumstanţelor de timp şi de loc a fost precis determinată şi încadrată în limitele urmăririi penale desfăşurate în cauză, însă probatoriul administrat în cauză relevă o perseverenţă infracţională deosebită în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de trafic de minori, infracţiune care nu a fost stopată după începerea urmăririi penale în cauză, ci doar, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale şi arestării preventive a unora dintre inculpaţi) care va fi avută în vedere la individualizarea judiciară a cuantumului pedepselor aplicabile, instanţa va stabili: pentru fiecare dintre infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat comise, pedepse cu închisoarea orientate spre limita minimă prevăzută de lege dar diferenţiat, în funcţie de antecedenţa penală a inculpaţilor, astfel cum s-a menţionat în paragrafele anterioare (unii dintre ei fiind recidivişti executoriu sau cunoscuţi cu antecedente penale, nefiind la primul contact cu legea penală); pentru infracţiunea de trafic de minori, în raport cu modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că acestea au fost comise, în funcţie de implicarea lor concretă în activitatea infracţională, de durata în timp şi nivelul exploatării, ca şi numărul victimelor exploatate, va stabili pedepse orientate, de asemenea, spre minimul special, dar diferenţiat, în funcţie de antecedenţa penală sau perseverenţa infracţională a inculpaţilor.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie şi cea complementară, instanţa a reţinut că, faţă de natura şi gravitatea faptelor săvârşite, ce au adus atingere relaţiilor sociale create în jurul libertăţii şi demnităţii umane a minorilor trataţi la fel ca un obiect, precum şi faţă de persoana inculpaţilor, rezultă că aceştia sunt nedemni de a exercita dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen., datele cauzei relevând că aceştia nu au maturitatea necesară ocupării unor astfel de funcţii.

De asemenea, în raport cu natura acuzaţiilor aduse se impune ca inculpaţilor să le fie interzis dreptul de a fi tutore şi curator, prev. de art. 66 lit. f) din C. pen., iar inculpaţilor care şi-au exploatat proprii copii se impune şi interzicerea drepturilor părinteşti.

De altfel, instanţa a reţinut că inculpaţilor le-au fost mai fost restricţionate drepturile părinteşti, în raport cu persoanele vătămate din cauză faţă de care s-au instituit măsuri de protecţie specială.

Interzicerea acestor drepturi s-a apreciat a fi necesară întrucât inculpaţii, prin modalitatea în care au acţionat, au făcut dovada faptului că au pus în pericol grav dezvoltarea propriilor copii, sunt lipsiţi de orice sentiment patern (inclusiv cu privire la ceilalţi copii ai familiei, cu privire la care sunt, de asemenea. date că ar fi fost implicaţi în activităţi ilicite, dar pentru care inculpaţii nu au fost trimişi în judecată), circumstanţele anterioare şi ulterioare comiterii faptelor de către inculpaţi, inclusiv din perspectiva poziţiei procesuale adoptate (care au exercitat influienţe asupra persoanelor vătămate aducându-le într-o poziţie de conflict de loialitate, punând în pericol dezvoltarea emoţională a acestora - prin rapoartele de evaluare psihologică realizate în cauză recomandându-se asigurarea unui climat afectiv securizant; consiliere ce vizează combaterea comportamentelor de risc (furt); stimulare cognitivă şi afectivă, care astfel cum se relevă din probele cauzei nu se poate realiza în mediul familial).

Totodată, instanţa a dat eficienţă şi dispoz. art. 38 şi art. 39 din C. pen., respectiv al stabilirii tratamentului sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, cu aplicarea sporului obligatoriu prevăzut de aceste dispoziţii legale.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond a reţinut că, la data sesizării instanţei, persoanele vătămate minore K., L., F., G., P. şi C. se aflau sub măsuri de protecţie specială instituite în cauză de către DGASPC, iar reprezentarea legală era realizată în raport cu acestea de către Directorul Direcţiei.

În aceste împrejurări, directorul DGASPC s-a constituit parte civilă în cauză, în numele persoanelor vătămate sus-menţionate cu suma de câte 5.000 RON pentru fiecare, precum şi în numele persoanei vătămate B., în raport cu care se dispuse instituirea unei măsuri de protecţie specială, dar care nu fusese în mod efectiv pusă în executare (din căutările efectuate la adresa acesteia, rezultând că minora (conform adresei din 01.12.2017 a Poliţiei) nu a fost identificată la domiciliu (şi adresă DGASPC- fila x cameră prelim).

La primul termen de judecată cu procedură completă (încheiere 03.07.2018 - fila x verso vol. 2 instanţă), reprezentantul Ministerului Public a precizat că înţelege să exercite din oficiu acţiunea civilă în cauză pentru persoanele H., B., S., M. şi V., sens în care a învederat instanţei că se constituie parte civilă în cauză împotriva inculpaţilor cu suma de 5000 de RON pentru fiecare dintre persoanele vătămate sus-menţionate. Curatorul special BB. desemnat pentru persoanele vătămate aflate în contrarietate de interese cu inculpaţii, având şi calitatea de avocat din oficiu desemnat pentru toate persoanele vătămate în cauză a arătat că este de acord şi susţine exercitarea acţiunii civile, astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public.

Audiat expres cu privire la posibilitatea de a se constitui parte civilă în cauză, persoana vătămată V., major, atât la data sesizării instanţei, cât şi la data audierii, a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, instanţa urmând să ia act de manifestarea de voinţă a acestuia

La rândul său audiat în cauză, în calitate de persoană vătămată H., major la data audierii (declaraţie fila x instanţă) a precizat nu are pretenţii materiale de la niciunul dintre inculpaţi, instanţa urmând să ia act de manifestarea de voinţă a acestuia.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut ca dovedite împrejurările, în raport cu care s-a făcut soluţionarea laturii penale a cauzei, constatând că există o faptă ilicită, reprezentată de infracţiunea de "trafic de minori", pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, precum şi vinovăţia acestora. Odată stabilită vinovăţia inculpaţilor, respectiv materialitatea faptelor, identitatea autorului, urmarea vătămătoare şi legătura de cauzalitate, singura problemă care se naşte este aceea a cuantificării prejudiciului.

Referitor la daunele morale pretinse de fiecare persoană vătămată, instanţa a reţinut că probatoriul administrat în cauză este în măsură să îndrume instanţa în operaţiunea de stabilire a acestor daune.

Astfel, instanţa a apreciat că pentru stabilirea şi delimitarea prejudiciului moral suferit de o persoană, legea nu prevede niciun criteriu, astfel că instanţele judecătoreşti sunt suverane în aprecierea acestuia, fără însă a se înţelege că pot fi arbitrare în luarea deciziei.

Astfel au fost avute în vedere o serie de criterii, şi anume consecinţele negative suferite de partea vătămată în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către persoana vătămată minoră, fără protecţia propriei familii şi în special chiar de către membrii familiei, care aveau obligaţia să o protejeze împotriva oricărei forme de abuz şi împotriva exploatării.

Daunele morale reprezintă prejudicii care, strict vorbind, nu pot fi evaluate din punct de vedere economic, pecuniar, astfel încât despăgubirile acordate pentru repararea lor au semnificaţia unei compensaţii, a unei satisfacţii acordate victimei, cuantumul acestei compensaţii fiind determinat, între altele, prin raportare la gravitatea faptei cauzatoare de prejudiciu.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că, în privinţa persoanelor vătămate minore, victime ale traficului de minori în numele cărora directorul DGASPC ori reprezentantul Ministerului Public au formulat pretenţii civile, solicitând obligarea inculpaţilor la plata de daune morale în cuantum de 5.000 RON pentru fiecare dintre acestea, instanţa a apreciat că recrutarea, transportarea, adăpostirea în scopul exploatării acestora prin obligarea la comiterea de furturi pe o perioadă îndelungată de timp, a fost de natură să inducă acestora o serie de valori viciate, în contextul în care, de la o vârstă de 9 - 11 ani li s-a prezentat de către inculpaţi că săvârşirea de furturi este o metodă adecvată, facilă, corectă de a câştiga bani (fără ca vârsta lor fragedă să constituie un impediment).

S-a apreciat a fi de notorietate că vârsta persoanelor vătămate la debutul activităţii infracţionale este o vârstă la care subiecţii sunt uşori modelabili şi uşor influenţabili, mai ales dacă influenţele vin din cadrul familiei, care până la debutul adolescenţei, constituie centrul de valori morale, în care copilul ar trebui să fie recompensat pentru comportamente dezirabile, dar şi în care recunoaşte autoritatea adulţilor de la care primeşte sancţiuni în cazul unor conduite neconforme. În acest context, transmiterea către un minor că urmarea cursurilor şcolare nu foloseşte pentru dezvoltarea ulterioară ca individ, că implicarea în activităţi infracţionale este o activitate apreciată şi necesară pentru întreţinerea sa dar şi a membrilor adulţi ai familiei, atâta timp cât autorităţile nu pot sancţiona prea aspru astfel de comportamente (întrucât legea nu are ce să facă), expunerea unui copil la pericolele inerente ce se ivesc în cadrul comiterii de infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului, sunt de natură să influenţeze fără putinţă de tăgadă pe viitor dezvoltarea psihică, emoţională a victimei unui astfel de pattern familial.

Pentru aceste motive, apreciind că persoanele vătămate minore au suferit un prejudiciu moral; reţinând că acest prejudiciu trebuie individualizat, în funcţie de durata pentru care victimelor le-au fost inoculate aceste false valori, reţinând în mod diferit şi capacitatea şi abilitatea de convingere a inculpaţilor; instanţa apreciază că o reparaţie echitabilă a traumei suferite de persoanele vătămate ar putea fi asigurată prin plata unei sume de 5.000 RON cu titlu de daune morale de către inculpaţii care se fac vinovaţi de exploatarea acestora în cadrul infracţiunii de trafic de minori.

În consecinţă, instanţa a admis acţiunile civile exercitate în cauză.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel inculpaţii E., A., N., O., Q., T., I., U., D. în contradictoriu cu părţile civile P., L., F., G., M., K., B., C., S. şi persoanele vătămate V. şi H.

Prin Decizia penală nr. 500/2022 a Curţii de Apel Iaşi - noul C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza disp. art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de inculpaţii-apelanţi U. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 922/9.12.2020 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus, sentinţă care a fost desfiinţată parţial, în latura penală şi rejudecând:

Au fost înlăturate din cuprinsul sentinţei apelate dispoziţiile de condamnare a inculpaţilor E. şi U. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., la pedepsele principale, complementare şi accesorii, dispoziţia de stabilire a pedepsei principale pentru concursul de infracţiuni, în cazul inculpatului E. şi dispoziţia de stabilire a pedepsei principale pentru pluralitatea de infracţiuni în cazul inculpatei U.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor E. şi U. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) şi 38 alin. (1) din C. pen., s-a dispus contopirea pedeapsei de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului E. prin sentinţa apelată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), d), e), art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi a art. 41 alin. (1) din C. pen., cu pedeapsa de un an închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 3521/21.02.2017 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare la 9.01.2018, în pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 10 luni închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatei U. prin sentinţa apelată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), d), e), art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. restul de 871 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată acesteia prin Sentinţa penală nr. 3548/17.11.2009 a Judecătoriei Iaşi, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 871 de zile închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.

În baza disp. art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii-apelanţi A., D., J., N., Q., O., T. împotriva Sentinţei penale nr. 922/9.12.2020 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul cu numărul de mai sus.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente judecării apelurilor formulate de inculpaţii E. şi U. au rămas în sarcina statului.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpaţii-apelanţi A., D., J., N., Q., O., T. să achite statului, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente apelurilor formulate, suma de 700 de RON.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., au rămas în sarcina statului sumele, reprezentând onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în cauză, potrivit delegaţiilor: nr. 11371/26.02.2021 - av. JJJJ. - 1880 de RON, nr. 11506/3.03.2021- av. KKKK. - 320 de RON, nr. 11505/3.03.2021 - av. LLLL. - 320 de RON, nr. 11504/3.03.2021 - av. MMMM. - 320 de RON, nr. 11508/3.03.2021 - av. NNNN. - 1253 de RON, nr. 11509/3.03.2021 - av. OOOO. - 1253 de RON, nr. 11822/7.04.2021 - av. PPPP. - 940 de RON, nr. 11820/16.03.2021 - av. QQQQ. - 1253 de RON, nr. 11821/16.03.2021 - av. TTTT. - 2350 de RON, nr. 16569/22.09.2021 - av. RRRR. - 940 de RON, precum şi suma de 470 de RON cuvenită curatorului special desemnat din oficiu pentru persoana vătămată G., doamna avocat BB., aceste sume, urmând a fi achitate Baroului Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că judecata în primă instanţă s-a desfăşurat cu respectarea tuturor normelor de procedură penală incidente în cauză, cu garantarea dreptului la apărare al părţilor şi cu desfăşurarea unei cercetări judecătoreşti efective, de natură a permite lămurirea cauzei sub toate aspectele, îndeplinindu-şi obligaţia de a expune efectiv în cuprinsul considerentelor motivele pentru care a ajuns la soluţia dată acţiunilor penale puse în mişcare împotriva inculpaţilor, răspunzând de o manieră efectivă apărărilor şi argumentelor invocate de părţi şi tezei acuzatorii expuse de reprezentantul Ministerului Public.

Cu privire la inculpaţii A. şi D. s-a reţinut că aceştia, prin motivele de apel scrise, au invocat, în primul rând, lipsa de motivare a sentinţei apelate, în esenţă pentru următoarele argumente: solicitarea de achitare a inculpaţilor sub aspectul cauzei de neimputabilitate a erorii asupra caracterului ilicit al faptei nu a fost analizată în considerentele sentinţei; nu a fost realizată o analiză proprie a probelor, singura contribuţie a magistratului fiind redactarea unei sentinţe de condamnare; nu există o analiză în baza unor argumente juridice, astfel încât nu a fost realizată o judecată efectivă.

Curtea a apreciat că aceste susţineri sunt nefondate, analiza considerentelor sentinţei apelate ducând la concluzia că prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de a da o motivare efectivă apărărilor şi argumentelor invocate de părţi tezei acuzării, răspunzând de o manieră suficient de clară problemelor puse în discuţie, astfel încât instanţa de control judiciar să poată decela argumentele pe care le-a avut în vedere în soluţiile date. Din punctul de vedere al instanţei de control judiciar, prima instanţă nu s-a limitat la a expune principalele mijloace de probă pe care s-a fundamentat în reţinerea situaţiei de fapt, a analizat efectiv fiabilitatea declaraţiilor date de inculpaţi şi de persoanele vătămate, prin raportare la celelalte mijloace de probă, individualizat cu privire la fiecare inculpat, a subliniat contradicţiile existente între declaraţiile pe care le-a analizat, a scos în evidenţă aspectele sub care susţinerile părţilor erau infirmate de mijloace de probă lipsite de subiectivism, analiza sa fiind adaptată în mod corespunzător complexităţii unei cauze în care activitatea infracţională imputată diferiţilor inculpaţi s-a întrepătruns parţial cu a celorlalţi iar, în majoritatea declaraţiilor date, persoanele vătămate, în relaţii apropiate de rudenie cu cei acuzaţi, au avut tendinţa de a denatura sau chiar ascunde aspecte esenţiale, încercând astfel să ajute la obţinerea unei soluţii favorabile pentru membrii familiei supuşi judecăţii.

Raportat la argumentul invocat de inculpaţi, al incidenţei unei cauze de neimputabilitate, anume eroarea asupra caracterului ilicit al faptei, instanţa de control judiciar consideră că analiza coerentă şi atentă a primei instanţe a dat, în mod evident, un răspuns, chiar dacă acesta nu a fost structurat sub forma unei secţiuni speciale din considerente. Prima instanţă a analizat implicit măsura în care cei doi inculpaţi au conştientizat sau nu caracterul ilicit al faptelor reţinute în sarcina lor odată cu analiza elementelor de tipicitate ale infracţiunilor deduse judecăţii, reţinând, cu titlu de exemplu, că aceştia foloseau un limbaj codificat, că stabiliseră ca, odată ce una dintre persoanele vătămate era prinsă de poliţie furând, să nu le mai pronunţe numele la telefon, analizând discuţiile dintre inculpaţi cu privire la reuşita acţiunilor în care erau trimise minorele şi organizarea "activităţii" acestora; din discuţiile purtate de inculpaţi reiese foarte clar că erau conştienţi că le organizau şi le trimiteau pe minore să fure, precum şi de dificultăţile generate de atenţia sporită a organelor de poliţie.

Curtea a mai apreciat că, analizând de ce nu este incident principiul non bis in idem în privinţa inculpatei D., prima instanţă a reţinut, cu relevanţă directă şi în ceea ce priveşte eroarea de drept invocată, că aceasta fusese într-adevăr sancţionată contravenţional de foarte multe ori, începând cu 2014, dar pentru neluarea, în calitate de părinte, a măsurilor necesare pentru a le împiedica pe minore de la fapte de vagabondaj, cerşetorie, prostituţie, nefiind vorba despre o activitate a minorilor de a fura, astfel cum s-a invocat în susţinerea ideii că inculpaţii ar fi considerat că aplicarea de amenzi repetate ar fi avut semnificaţia unei forme diferite de răspundere decât cea penală. În acelaşi timp, prima instanţă a reţinut şi că sancţiunile contravenţionale fuseseră aplicate inculpatei D. doar pentru o parte dintre faptele de furt în care fuseseră implicate persoanele vătămate

Analizând pe fond apărările inculpaţilor, Curtea de Apel Iaşi a considerat că argumentul unei false reprezentări a caracterului ilicit al acţiunilor lor este infirmat, atât de probatoriul administrat, cât şi de logica simplă, în acest sens însuşindu-şi concluziile primei instanţe în ce priveşte atitudinea subiectivă a inculpaţilor faţă de conduitele pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată. Astfel, din convorbirile interceptate, purtate între şi de aceşti doi inculpaţi, rezultă cât se poate de clar că aceştia cunoşteau foarte bine semnificaţia acţiunilor lor, mai ales în condiţiile în care proveneau dintr-un mediu în care astfel de preocupări infracţionale erau răspândite, iar modalităţile de a evita tragerea la răspundere penală erau cunoscute, persoanele vătămate minore fiind învăţate cum să acţioneze şi trimise la furat tocmai pentru ca inculpaţii să evite angajarea răspunderii penale în ce priveşte propria persoană. Niciuna dintre convorbirile purtate de inculpaţi nu duce la ideea că aceştia şi-ar pune problema dacă ar putea răspunde penal sau dacă răspunderea lor s-ar limita doar la aplicarea unor amenzi contravenţionale, iar raportat la circumstanţele lor personale, la mediul lor de provenienţă, la modalitatea în care era concepută şi organizată activitatea persoanelor vătămate, recuperarea şi valorificarea bunurilor, la limbajul codat folosit, inclusiv raportat la caracterul transfrontalier, precum şi la durata în timp şi anvergura activităţii ce face obiectul judecăţii, o astfel de susţinere mizează, în aprecierea curţii, pe o eventuală naivitate din partea instanţelor învestite cu judecarea cauzei.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din C. pen., pentru a avea caracter de cauză de neimputabilitate, eroarea asupra caracterului ilicit al faptei, cu alte cuvinte eroarea de drept, trebuie să aibă caracter invincibil. Raportat la probatoriul administrat, instanţa a reţinut că inculpatul A. a fost anterior cercetat penal, iar inculpata D. are antecedente penale, deci cunoşteau foarte bine semnificaţia faptelor de furt şi consecinţele în sensul angajării răspunderii penale, acesta fiind şi motivul pentru care au ales să facă rost de mijloace materiale trimiţându-le la furat pe persoanele vătămate care nu aveau vârsta minimă pentru a răspunde penal.

Astfel, în aprecierea curţii, numeroasele împrejurări în care cele două minore au fost prinse asupra faptului sau identificate ca autoare, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale, fiind necesar ca unul dintre ei să se deplaseze la sediul organelor de poliţie pentru a le lua pe minore sau să restituie un bun care provenea dintr-o faptă de furt şi care fusese adus acasă, ar fi trebuit să determine din partea inculpaţilor o preocupare sporită în sensul de a evita angajarea răspunderii penale pentru că le-ar fi învăţat sau determinat pe cele două minore să comită acte de furt, nicidecum să îi liniştească în sensul că cea mai grea răspundere care ar fi putut fi antrenată în cazul lor, ca părinţi, ar fi fost cea contravenţională. Din acest punct de vedere, al reacţiei pe care curtea a apreciat-o ca fiind previzibilă şi logică din partea unui părinte care dă dovadă de un minim de diligenţă, apărarea inculpaţilor este lipsită de logică. Dimpotrivă, inculpaţii şi persoanele vătămate au susţinut, în declaraţiile date, că părinţii se preocupau de comportamentul antisocial al minorelor, impunând restricţii şi aplicând pedepse, tocmai pentru a-l descuraja, ceea ce vine în contradicţie flagrantă cu apărarea de faţă.

De asemenea, s-a reţinut că inculpaţii - apelanţi A. şi D. au invocat, în motivarea apelului că, în susţinerea acuzaţiei de trafic de minori adusă inculpaţilor, a fost lărgit cadrul procesual trasat prin rechizitoriu, reprezentantul DIICOT invocând prevederile Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului U.E. din 5.04.2011, instanţa de fond extinzând interpretarea dispoziţiilor legale privind noţiunea de "exploatare a persoanei" şi noţiunea de "sclavie", adăugând înţelesuri noi la legea penală, în condiţiile în care în rechizitoriu nu au fost invocate dispoziţiile legale, instanţa ajungând practic să completeze acuzarea. Inculpaţii au invocat că prima instanţă nu putea furniza încadrări juridice suplimentare, oferi explicaţii ce exced cadrului cu care a fost învestită, să susţină o acuzaţie prin completarea dispoziţiilor legale neinvocate. S-a invocat că în cuprinsul rechizitoriului nu s-a făcut nicio referire la supunerea persoanelor vătămate la executarea unei munci sau îndeplinirea unui serviciu în mod forţat, în sensul art. 182 lit. a) din C. pen., ci la exploatarea minorilor prin sclavie sau prin forme asemănătoare, în sensul art. 182 lit. b) din C. pen.

Cu privire la această susţinere, instanţa de apel a arătat că exploatarea prin muncă a minorilor excede acuzaţiei formulate, iar directiva invocată nu a fost transpusă în legislaţia română. A mai reţinut că art. 3 din respectiva Directivă prevede ce se include în noţiunea de exploatare, dintre variantele enumerate exploatarea activităţilor infracţionale nefiind inclusă în C. pen., prin urmare fapta nefiind prevăzută de legea penală. În fundamentarea soluţiei prima instanţă ar fi invocat aspecte extrapenale, din legislaţia conexă, incompatibile cu art. 172 din C. pen.

În această privinţă, analizând atât rechizitoriul întocmit în cauză, la secţiunea în drept, cât şi înscrisul înaintat de procuror în faza camerei preliminare în sensul înlăturării neregularităţilor actului de sesizare, curtea a constatat că procurorul de caz nu a limitat, astfel cum susţin inculpaţii, sensul exploatării persoanelor vătămate, ca scop al activităţii de trafic de minori, la ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de aservire, în sensul art. 182 lit. b) din C. pen. Dimpotrivă, exprimarea folosită pentru a încadra juridic exact activitatea infracţională dedusă judecăţii a fost, în ambele acte, cu privire nu doar la aceşti doi inculpaţi-apelanţi, ci şi la ceilalţi, următoarea:

"i-a recrutat pe minori (...) în scopul comiterii de furturi, iar prin neasigurarea condiţiilor de viaţă şi prin împiedicarea urmării cursurilor şcolare i-a adus pe minori într-o stare asemănătoare sclaviei, i-a exploatat pe aceştia, determinându-i să comită furturi".

Cu privire la susţinerile inculpaţilor în sensul că prima instanţă ar fi adăugat la lege şi ar fi dezvoltat în mod nepermis înţelesul noţiunii de exploatare, astfel cum e definit de art. 182 din C. pen., apelând la legislaţie extrapenală şi la textele unor acte normative care nu au putere de lege, s-a apreciat că sunt nefondate.

În acest sens, curtea a constatat că, într-adevăr, directivele ca legislaţie primară a Uniunii nu au efect direct, nu au putere de lege prin ele însele pentru statele membre, ci numai din momentul în care şi în măsura în care sunt transpuse în legislaţia internă, un text al unei directive care nu este preluat în întregime în textul din legislaţia naţională neputând avea efectul deplin în considerarea căruia a fost adoptat, ci doar în limitele textului din actul normativ de implementare. Într-adevăr, exploatarea activităţilor infracţionale, astfel cum este avută în vedere de Directiva nr. 2011/36/UE, art. 3, nu se regăseşte printre modalităţile alternative în care este definită noţiunea de exploatare prin art. 182 din C. pen.

Instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă nici nu şi-a fundamentat argumentaţia pe un efect direct al directivei în dreptul intern sau pe o prevedere din legislaţia naţională care să incrimineze exploatarea activităţilor infracţionale sau care să adauge această formă de exploatare la cele enumerate de art. 182 din C. pen.

Urmărind considerentele sentinţei apelate, instanţa de apel a constatat că, în ciuda susţinerilor inculpaţilor, nici actul de sesizare, nici precizările procurorului din camera preliminară, prin exprimările lor concise, nu au limitat conţinutul exploatării pe care procurorul a avut-o în vedere ca scop al faptelor de trafic de minori la ţinerea într-o formă asemănătoare sclaviei, făcându-se referire la exploatare şi la determinarea persoanelor vătămate minore să comită furturi. În aceste condiţii, în mod legitim analiza primei instanţe a avut în vedere întregul context în care au fost crescute şi educate persoanele vătămate, analiza acesteia fiind una atentă, minuţios explicitată şi individualizată cu privire la fiecare persoană vătămată în parte, apreciere valabilă nu doar în privinţa inculpaţilor A. şi D., ci şi a celorlalţi inculpaţi.

Curtea a mai reţinut că recurgerea la forme de aservire similare sclaviei este avută în vedere de art. 182 lit. b) din C. pen. ca o modalitate de exploatare a minorilor, nereprezentând însă elementul material, astfel cum a susţinut apărarea, ci scopul acţiunilor enumerate alternativ de textul de incriminare al art. 211 din C. pen., astfel încât nu se poate nicidecum vorbi despre sancţionarea unor fapte omisive. Pe de altă parte, conduita inculpaţilor prin raportare la persoanele vătămate a avut un caracter extrem de complex şi a avut o întindere în timp, prin natura sa. Întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de minori nu exclude, în cauza de faţă, afecţiunea inculpaţilor faţă de persoanele vătămate, grija de a nu păţi ceva sau de a nu fi ţinuţi mai mult timp în custodia organelor de poliţie, grija pentru asigurarea timpului de odihnă.

Totodată, curtea a considerat dovedit că inculpaţii au determinat şi au încurajat persoanele vătămate să adopte un stil de viaţă parazitar, antisocial, urmărind îndepărtarea acestora de traseul şcolar obligatoriu şi normal pentru vârsta lor, profitând de legăturile de afecţiune şi de relaţiile de autoritate normale în cadrul unei familii, de dependenţa deplină a minorilor de rudele apropiate adulte, de influenţabilitatea şi lipsa de perspectivă a minorilor, care practic nu le lăsau acestora din urmă nicio şansă să se opună direcţiei în care erau ghidaţi şi nici măcar de a conştientiza semnificaţia reală şi consecinţele extrem de grave, pe termen mediu şi lung, ale adoptării de la vârste atât de fragede a unor comportamente antisociale.

În acord cu prima instanţă, instanţa de apel a considerat că activitatea infracţională dedusă judecăţii cu privire la fiecare dintre inculpaţi, în mod corect considerată probată, nu a avut alt scop decât exploatarea minorilor persoane vătămate, în sensul ţinerii acestora într-o formă de aservire similară sclaviei, pe durata mai multor ani, în fapt inculpaţii profitând de starea de vădită vulnerabilitate şi totală dependenţă a minorilor aflaţi în creşterea şi educarea lor, lipsindu-i pe aceştia, atât de şansa dezvoltării fireşti din punct de vedere moral şi comportamental în cadrul unei copilării normale, cât şi de şansa unui viitor mai bun, totul pentru a-şi menţine, fără riscul angajării răspunderii penale proprii, un stil de viaţă parazitar, antisocial, minorii fiind folosiţi pentru obţinerea de resurse materiale în loc să fie crescuţi şi educaţi corespunzător.

Din punctul de vedere al curţii, argumentele inculpaţilor-apelanţi A. şi D., la care au aderat şi ceilalţi inculpaţi apelanţi, în sensul că prima instanţă ar fi pronunţat condamnarea lor adăugând la textul de incriminare sunt nefondate, considerentele sentinţei apelate sub acest aspect fiind expresia unei analize atente, de ansamblu şi echilibrate a datelor cauzei. Curtea consideră că, în fapt, minorii se aflau într-o stare de deplină subordonare şi dependenţă faţă de inculpaţii care acţionau în direcţia exploatării lor, erau lipsiţi şi de asigurarea unui traseu de dezvoltare normal, pe timpul derulării activităţilor antisociale, şi de şansa unui viitor liber de practicile atât de răspândite în mediul de provenienţă.

Cât priveşte presupusul caracter minor al atingerilor aduse valorilor sociale ocrotite de textele de incriminare, invocat de aceşti doi inculpaţi, sunt avute în vedere numărul mic de cazuri în care prejudiciul a rămas neacoperit, lipsa de abilitate a făptuitorilor, natura faptelor de furt, fiind vizate bunuri de valoare relativ redusă sau sume de bani. Din punctul de vedere al instanţei de control judiciar, sunt invocate tocmai considerente care ţin de specificul exploatării unor minori de vârste fragede, care nici nu ar trebui să fie prea abili în sustragerea de bunuri fără a fi identificaţi şi care nici nu ar fi capabili să execute acţiuni de sustragere complexe sau vizând producerea de prejudicii însemnate. Raportat la numărul de cazuri în care prejudiciul a rămas nerecuperat, în acord cu prima instanţă, Curtea consideră foarte probabil ca faptele prevăzute de legea penală care au dus la cercetarea inculpaţilor în cauza de faţă, comise de victimele minore ca urmare a aceloraşi activităţi sau conduite din partea rudelor lor, să fie mult mai multe decât cele documentate în cauza de faţă. În plus, dacă în privinţa infracţiunilor de constituire sau de aderare la grupul infracţional organizat se poate vorbi de efectele activităţii infracţionale asupra societăţii, de crearea unui climat general de nesiguranţă determinat de numărul actelor de furt în locuri publice, climat creat şi în Franţa în perioada analizată, precum şi de afectarea gravă a imaginii statului român pe plan internaţional, în ce priveşte infracţiunea de trafic de minori efectele de durată şi deosebit de grave, probabil ireversibile ale faptelor deduse judecăţii trebuie analizate nu prin raportare la urmările sau dimensiunile fiecărei fapte de furt, ci la situaţia şi evoluţia persoanelor vătămate. Şi din acest punct de vedere, susţinerile inculpaţilor D. şi A. sunt apreciate de Curte nu doar nefondate, ci şi lipsite de pertinenţă.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, criticată de toţi inculpaţii-apelanţi, chiar în condiţiile în care cu toţii au solicitat, în principal achitarea, curtea a constatat că pedepsele principale spre care s-a orientat prima instanţă sunt rezultatul unei analize echilibrate şi personalizate, răspunzând necesităţii sancţionării comportamentului infracţional dar ţinând în acelaşi timp cont de conţinutul concret al activităţii infracţionale reţinute în sarcina fiecărui inculpat şi de circumstanţele personale ale fiecăruia. Raportat la modul în care au fost redactate considerentele sentinţei, fiecare inculpat are posibilitatea efectivă de a cunoaşte motivele pentru care i-au fost aplicate pedepsele în cuantumul ce rezultă din dispozitiv.

Pedepsele principale aplicate celor mai mulţi dintre inculpaţi sunt orientate spre limitele minime prevăzute de textele de incriminare, excepţie făcând inculpaţii E. şi D., în privinţa cărora a fost reţinută aplicarea prevederilor art. 43 alin. (5) din C. pen., limitele de pedeapsă fiind astfel în mod legal majorate, dar şi amploarea implicării lor infracţionale.

Curtea a considerat că solicitările inculpaţilor, în sensul redozării pedepselor, sunt nefondate, reţinând că activitatea infracţională necesita, raportat la întinderea în timp şi la caracterul transfrontalier, la atitudinea procesuală constant nesinceră a inculpaţilor, la cinismul demonstrat prin exploatarea propriilor copii minori prin determinarea să comită infracţiuni, o sancţionare exemplară, activitatea infracţională în ansamblu având un ecou negativ deosebit în cadrul comunităţii şi contribuind major la acutizarea unui sentiment general de nesiguranţă la nivelul colectivităţii, fiind totodată expresia răspândirii şi perpetuării în mediul de provenienţă al inculpaţilor a unei atitudini total greşite despre modul acceptabil de creştere şi educare a minorilor, atitudine care necesită un răspuns ferm din partea autorităţilor statului. Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că atitudinea primei instanţe în sancţionarea inculpaţilor a fost, în cea mai mare parte, clementă şi nu se justifică reformarea sentinţei apelate sub acest aspect.

Totodată, instanţa de apel a constatat că, la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, prima instanţă a ţinut cont de conţinutul concret al activităţilor infracţionale reţinute, de raporturile de rudenie între cea mai mare parte a inculpaţilor şi persoanele vătămate, precum şi de întinderea în timp a activităţii infracţionale, de lipsa unei conştientizări sau a unei asumări reale a semnificaţiei grave a faptelor deduse judecăţii şi probate.

Cât priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, Curtea de Apel Iaşi a apreciat, ca nefondate, criticile apelanţilor, constatând că prima instanţă a ajuns la concluzia îndeplinirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale pe baza probatoriului din care a rezultat implicarea infracţională a fiecărui inculpat, dar şi a datelor privind evoluţia situaţiei şcolare şi a evaluărilor psihologice făcute în cursul urmăririi penale cu privire la fiecare dintre părţile civile. Natura raporturilor concrete între inculpaţi şi persoanele vătămate, conţinutul activităţii infracţionale reţinute permit, în aprecierea Curţii, a se stabili un prejudiciu nepatrimonial pe baza probatoriului existent, mai ales având în vedere cuantumul destul de redus al sumelor solicitate în exercitarea acţiunilor civile.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi D., prin apărător ales, motivele scrise fiind depuse la dosarul curţii de apel, .

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpaţii prin apărător ales au susţinut nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, au arătat că au supus atenţiei instanţei de fond şi au învederat şi în cadrul motivelor de apel aspectul că, în argumentarea acuzaţiei de trafic de minori, reprezentanţii DIICOT au lărgit cadrul procesual stabilit prin rechizitoriu (în limita căruia se desfăşoară judecata în prezenta cauză) şi au precizat faptul că înţeleg să se folosească de prevederile Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2021 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului, iar instanţele de fond, şi cea de control judiciar, analizând apărările formulate de către recurenţi, au decis, în mod nelegal, să extindă interpretarea dispoziţiilor legale vizând noţiunea de "exploatare a persoanei" şi noţiunea de "sclavie". Au subliniat faptul că reprezentanţii Ministerului Public, prin intermediul actului de sesizare şi a întregului probatoriu administrat nu au invocat alte dispoziţii decât cele penale prevăzute de legiuitorul român, inculpaţii apreciind că este inadmisibil ca o instanţă de judecată să "completeze" acuzarea cu propriile dispoziţii normative şi cu propriile definiţii suplimentare ale unor termeni prevăzuţi de legea penală română.

În continuare, au arătat că instanţa de fond a formulat, în mod nelegal, trimiteri legislative şi interpretări ale unor texte de lege ce nu au fost invocate de către acuzare, reţinând şi dispoziţiile art. 182 alin. (1) lit. a) din C. pen. aspecte care exced cadrului procesual şi pe care le-au învederat şi instanţei de control judiciar însă, deşi Curtea de Apel Iaşi a constatat că Directiva 2011/36/UE nu a fost transpusă în totalitate în legislaţia naţională, cu privire la susţinerile inculpaţilor că instanţa de fond ar fi adăugat la lege şi ar fi dezvoltat în mod nepermis înţelesul noţiunii de exploatare, a decis că se impune condamnarea acestora pentru o faptă care nu face obiectul incriminării în legislaţia română.

Au mai arătat că reprezentanţii Ministerului Public susţin că îşi întemeiază acuzaţia în sensul preluării definiţiei referitoare la exploatarea unei persoane prev. de pct. 11 al Expunerii de motive a Directivei 2011/36/UE (dar care nu se regăseşte în cuprinsul Directivei) cu eludarea şi înlăturarea totală a definiţiei prevăzute de art. 182 din C. pen.

Din punctul de vedere al recurenţilor, o astfel de abordare este una eronată şi procedurală, raportat tocmai la esenţa incriminării, aceştia susţinând că neincriminarea în legea română a noţiunii de exploatare a activităţilor infracţionale nu poate fi suplinită de organele de cercetare penală prin dorinţa acestora de a adăuga la lege. Mai mult decât atât, această abordare a reprezentanţilor DIICOT, confirmată de către instanţă, nu arată decât că au fost nevoiţi să preia o acuzaţie impusă de autorităţile franceze ce nu îşi găseşte suportul probator în materialitatea faptică şi mult mai important, nu se regăseşte între faptele incriminate de legislaţia română.

Totodată, au susţinut că au supus instanţei de control, spre analiză, argumentul instanţei de fond, care reflectă în totalitate tocmai aspectele de nelegalitate invocate de apărare.

Astfel, au arătat că infracţiunea de trafic de persoane constituie o infracţiune mijloc în vederea realizării unui anumit scop, rezultat din exploatarea victimei, iar elementul material al laturii obiective se realizează prin una sau mai multe dintre cele 5 acţiuni alternative, enumerate în mod limitativ de legiuitor: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane, însă acuzarea a susţinut că "prin neasigurarea condiţiilor necesare traiului zilnic majorii au ajuns să îi forţeze pe minori să fure, aducându-i practic într-o stare de sclavie", încercând să justifice scopul necesar întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi anume exploatarea minorilor prin aducerea acestora într-o stare de sclavie - adică lipsirea acestora de orice atribut esenţial al fiinţei umane, de lipsirea acestora de drepturile individuale şi mai mult prin subjugarea totală a minorilor prin practici coercitive.

Concluzionând, au susţinut că o astfel de interpretare nu poate fi primită şi trebuie sancţionată de către instanţa supremă - întrucât legea penală este de strictă interpretare, iar termenii şi definiţiile sale sunt cât se poate de precişi, neputând fi formulate acuzaţii ce nu îşi găsesc corespondent în legislaţia penală, şi mai mult decât atât, este absolut nelegal să fie dispuse condamnări pentru fapte care sunt săvârşite în modalităţi ce nu sunt prevăzute în mod expres de legislaţia penală, şi care nu sunt invocate de către Ministerul Public în actul de sesizare al instanţei.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 29.09.2022.

Prin încheierea de şedinţă de Cameră de Consiliu din 29 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii A. şi D. şi s-a dispus trimiterea cauzei Completului C9, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpaţii anterior menţionaţi.

În considerentele acestei încheieri s-a reţinut că hotărârea recurată face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către recurenţii inculpaţi A. şi D., în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele părţilor care au exercitat calea extraordinară de atac, hotărârea care se atacă şi semnătura părţilor. S-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte a subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii. Astfel, în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., pentru a putea fi considerată îndeplinită, trebuie să existe o corespondenţă între motivele invocate şi cazurile de casare prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. sunt incidente în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Prin raportare la cazul de casare invocat şi motivul de recurs în casaţie, astfel cum a fost dezvoltat în scris de recurent, Înalta Curte a apreciat că acesta se circumscrie, formal, cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), tipicitatea reprezentând tocmai concordanţa între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare.

Prin urmare, s-a constatat că este admisibil recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi D. referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care au fost condamnaţi, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, strict, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi D. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În cauză, recurenţii A. şi D. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., menţionând, în esenţă, că nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare susţinând că a fost lărgit cadrul procesual stabilit prin rechizitoriu prin reţinerea prevederilor Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2021.

În considerentele deciziei instanţei de apel s-a reţinut că, în fapt, în scopul exploatării minorilor care făceau parte din familiile inculpaţilor, prin obligarea acestora la comiterea de furturi, inculpaţii A. şi D., împreună cu coinculpaţii din dosar şi în colaborare cu alte persoane cercetate de autorităţile din Franţa, s-au constituit încă de la începutul anului 2014 într-un grup infracţional organizat care a avut la bază legături de ordin familial sau de rudenie sau au aderat la acest grup.

În cadrul grupului, structurat pe orizontală, profitând de vulnerabilitatea propriilor copii (dată de naivitatea specifică vârstei, gradul ridicat de sugestibilitate, nivelul redus de instruire, lipsa experienţei de viaţă, posibilităţile reduse de a se apăra, dependenţa şi ataşamentul de mediul familial, de credinţele şi limitele impuse în mediul familial şi social), de ascendentul asupra victimelor în calitate de părinţi, abuzând de poziţia recunoscută de încredere şi de autoritate, inculpaţii care şi-au racolat proprii copii, determinându-i ulterior să comită infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului, aveau rolul de a coordona minorii la furat, de a se deplasa cu aceştia în străinătate, fiind beneficiarii bunurilor furate, grupul acţionând până la data de 14.03.2017 (data în raport de care s-a desfăşurat urmărirea penală în cauză).

C. pen. incriminează constituirea unui grup infracţional organizat în art. 367 din C. pen., potrivit căruia, constituie infracţiune (1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup; (2) Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi; (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen. constituie infracţiunea de trafic de persoane "recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane".

Totodată, potrivit art. 211 alin. (1) din C. pen., recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi; (2) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1); (...) d) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima; e) fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 211 din C. pen. este format din relaţiile sociale privind libertatea şi demnitatea persoanelor vulnerabile prin vârsta lor scăzută, respectiv minorii, relaţii ce presupun interzicerea exploatării acestei categorii de persoane.

Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune, într-una din cele cinci modalităţi prevăzute de textul incriminator, aceleaşi ca la infracţiunea de trafic de persoane: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane.

Existenţa infracţiunii este condiţionată şi de scopul săvârşirii faptei, constând în exploatarea victimei.

Urmarea imediată este reprezentată de punerea în pericol a libertăţii şi demnităţii minorului a cărui exploatare se urmăreşte.

Cu privire la infracţiunea de trafic de minori, ce face obiectul cauzei de faţă, în modalitatea reţinută de instanţa de fond şi de cea de apel, în literatura de specialitate s-a reţinut că, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca elementul material să se realizeze în următoarele ipoteze: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.

Este de menţionat că victima în cazul traficului de minori este mult mai vulnerabilă, existând o prezumţie absolută că minorul este o persoană vulnerabilă la acţiunile prin care se încearcă recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia. Or, datele speţei relevă că suntem în cazul victimelor minori, deveniţi obiecte sau trataţi ca o marfă de către proprii părinţi sau persoane din familie având ascendent asupra acestora.

Pentru că elementul de particularitate al traficului de minori este legat de vulnerabilitatea particulară a acestor victime, legiuitorul incriminează orice fel de recrutare, transportare, transferare, adăpostire sau primire a unui minor, în scopul exploatării acestuia. Modul concret de comitere este indiferent pentru ca fapta să aibă caracter infracţional. În nicio ipoteză un minor nu poate fi, cu sau fără consimţământul său, traficat în scopul exploatării sale.

Noţiunea de exploatare a unei persoane este definită în art. 182 din C. pen.:

"Prin exploatarea unei persoane se înţelege:

a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;

b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

d) obligarea la practicarea cerşetoriei;

e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal."

Astfel, în accepţiunea dispoziţiilor art. 182 lit. a) din C. pen., cu referire la art. 210 din C. pen. privind infracţiunea de trafic de persoane şi art. 211 din C. pen. privind infracţiunea de trafic de minori, prin exploatarea unei persoane se înţelege supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat.

Raportând considerentele teoretice anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondată susţinerea recurenţilor, în sensul că acţiunea de exploatare a activităţilor infracţionale comise de membrii minori ai familiei nu se subsumează ideii de trafic de minori în sensul normei de incriminare [art. 211 alin. (1) şi (4) din C. pen.].

În speţă, se constată că, în sarcina inculpaţilor A. şi D. s-a reţinut comiterea faptei de trafic de minori prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen., profitând de vulnerabilitatea propriilor copii, de ascendentul asupra victimelor în calitate de părinţi, abuzând de poziţia recunoscută de încredere şi de autoritate, au recrutat persoanele vătămate minore B. şi C., determinându-le să comită fapte de furt pe raza municipiului Iaşi dar şi pe teritoriul statului francez, iar activitatea inculpaţilor, astfel cum a fost reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, se circumscrie acestei modalităţi normative.

În ceea ce priveşte argumentul invocat de recurenţi, în sensul că a fost lărgit cadrul procesual trasat prin rechizitoriu, în sensul reţinerii prevederilor Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului U.E. din 05.04.2011, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptelor reţinută de instanţa de fond şi de cea de apel este în concordanţă cu acuzaţia adusă prin rechizitoriu şi cu situaţia de fapt expusă şi precizată de procuror, în faza camerei preliminare. Curtea de Apel Iaşi a referit la aspecte din cuprinsul Directivei antemenţionate, că sunt de natură a preciza suplimentar noţiunea de "sclavie" şi dacă o anumită conduită reţinută în sarcina inculpaţilor poate fi apreciată ca şi exploatare, aşa cum a fost avută în vedere de procuror ca scop al infracţiunii de trafic de minori.

De altfel, aşa cum am expus anterior, în cuprinsul dispoziţiilor art. 182 lit. b) din C. pen., legiuitorul a avut în vedere, ca modalitate de exploatare a minorilor şi procedeele asemănătoare lipsirii de libertate sau aservirii, în cauza pendinte, recurenţii, profitând de ascendentul pe care îl au părinţii asupra copiilor, determinându-i pe aceştia să abandoneze şcoala şi să comită fapte de furt care să asigure resursele materiale necesare traiului zilnic.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurenţilor, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi e) din C. pen. cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurenţii A. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 500/2022 din data de 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În acest context, nici extinderea efectelor căii de atac promovate de recurenţii A. şi D. nu poate avea loc faţă de intimaţii A., D., E., U., J., SSSS., N., Q. şi O., nefiind incidente dispoziţiile art. 443 alin. (1) din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi U., Q., T., E., J., O., N. în sumă de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulată de recurenţii A. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 500/2022 din data de 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi U., Q., T., E., J., O., N. în sumă de câte 680 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2022.

GGC - ED