Conviction upheld; annulment motion rejected as limitation ruling inapplicable to 1969 Criminal Code.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 8 din 20 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b din C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane (descrisă la punctul 6 din sentinţă, relativ la partea vătămată B.).

În baza art. 329 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b din C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracţiunii de proxenetism sub formă continuată (descrisă la punctul 13, relativ la inculpatele C. şi D.).

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani sub formă continuată (descrisă la punctul 14).

În baza art. 33 lit. a) şi a) art. 34 lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute alături de pedeapsa principală de mai sus şi pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b din C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi arestării preventive din data de 23 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, printre alţii, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 95/A din 14 decembrie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 8/20.01.2012 pronunţate de Tribunalul Mureş.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, printre alţii, inculpatul A.

Prin Decizia nr. 3067 din 10 octombrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2006, s-a admis recursul declarat de către inculpata E. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

S-a casat în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 8 din 20.01.2012 a Tribunalului Mureş şi, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raport la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 328 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

S-a respins, ca nefondat, recursurile declarat, printre alţii, de către inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Împotriva acestei din urmă decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., invocând ca temei dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi solicitând admiterea contestaţiei în anulare şi, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., încetarea procesului penal, întrucât la data pronunţării Deciziei nr. 3067 din 10 octombrie 2013, era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, conform celor statuate prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale referitoare la art. 155 alin. (1) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2022.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 din C. proc. pen. Întrucât prin intermediul său se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat dobândită de o hotărâre definitivă, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai în condiţiile procedurale stricte prevăzute de C. proc. pen. referitoare la titularii căii de atac, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora şi dovezile în susţinerea lor. În consecinţă, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), ci numai erori de procedură (error in procedendo).

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că în vederea respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, "intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi în condiţiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen." (decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, publicată în M. Of. nr. 1.190 din 7 decembrie 2020).

În speţă, se constată că, în esenţă, contestatorul a arătat că, în Dosarul nr. x/2006, în care a fost pronunţată Decizia nr. 3067 din data de 10.10.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale, nemaiexistând posibilitatea intervenirii prescripţiei speciale. Raportat şi la Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi încetarea procesului penal.

Conform dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., referindu-se la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, fac trimitere în mod explicit la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. includ între cauzele de încetare a procesului penal intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Instituţia juridică a prescripţiei răspunderii penale era reglementată în Titlul VII al Părţii generale a C. pen. anterior intitulat "Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării", la Capitolul II "Prescripţia", respectiv prescripţia răspunderii penale - art. 121 C. pen. anterior, termenele de prescripţie a răspunderii penale - art. 122, întreruperea cursului prescripţiei - art. 123, prescripţia specială - art. 124 din C. pen. anterior intrării în vigoare la data de 01 februarie 2014 a noului C. pen. unde totalitatea normelor referitoare la prescripţia răspunderii penale se regăseşte în Titlul VII al Părţii generale a C. pen. anterior intitulat "Cauzele care înlătură răspunderea penală" şi cuprinde în dispoziţiile art. 153 din C. pen. - prescripţia răspunderii penale, art. 154 din C. pen. - termenele de prescripţie a răspunderii penale, art. 155 din C. pen. - întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale şi art. 156 din C. pen. - suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Se constată că prezenta contestaţie în anulare este formulată împotriva Deciziei nr. 3067 din 10 octombrie 2013, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2006, care a evaluat instituţia prescripţiei răspunderii penale, respectiv cauzele de întreruperea şi de suspendarea a cursului termenului, în raport de dispoziţiile în vigoare la momentul deliberării, respectiv cele incluse în C. pen. (anterior) de la 1969.

Solicitarea contestatorului de încetarea procesului penal vizează sau evaluează incidenţa Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţional art. 155 alin. (1) din C. pen. actual pentru o hotărâre ce a rămas definitivă anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

La data pronunţării hotărârii definitive de condamnare (nr. 3067 din 10 octombrie 2013), întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată într-un text distinct şi rămas în afara evaluării Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, respectiv art. 127 din C. pen. de la 1969.

Instanţa subliniază că o cauză care a fost soluţionată definitiv în baza legii anterioare (C. pen. de la 1969), deci înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 01 februarie 2014, nu poate fi reevaluată prin prisma unei decizii de neconstituţionalitate ce priveşte reglementarea actuală, succesivă şi distinctă, respectiv neconstituţionalitatea instituţiei din C. pen. actual nu radiază asupra dispoziţiilor din codurile anterioare ieşite din vigoare.

Astfel, instanţa constată că Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, invocată de contestator, vizează neconstituţionalitatea unui text legal din noul C. pen. (art. 155 alin. (1) noul C. pen.) şi pune în discuţie existenţa cazurilor de întrerupere a termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru cauzele judecate ulterior datei de 01 februarie 2014, în baza legii noi, C. pen. actual.

În acest context, văzând că Decizia nr. 3067 a rămas definitivă la data de 10 octombrie 2013, anterior intrării în vigoare a noului C. pen., faţă de petent nu sunt incidente consecinţele generate de pronunţarea Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, astfel că nu se va putea devolua cauza în considerarea argumentelor evocate de către acesta.

În plus şi în subsidiar, invocarea cauzei de încetare a procesului penal, pe calea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., nu poate genera o nouă dezbatere asupra chestiunilor antamate şi soluţionate definitiv, astfel că urmează a fi excluse reevaluării în căi extraordinare de atac. În acest sens s-a pronunţat şi Decizia 10/2017 (M.Of. nr. 392 din 25 mai 2017), potrivit căreia, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că premisei prezumţiei de legalitate a soluţiilor pronunţate au impus o reglementare strictă a căilor extraordinare de atac, respectiv: pentru a repara eventuale erori de fapt care ar vicia prezumţia res judicata pro veritate habetur (revizuirea), pentru a repara erorile privitoare la aplicarea legilor (recursul în casaţie) şi pentru a înlătura erorile de procedură (contestaţia în anulare).

Principiile autorităţii de lucru judecat şi securităţii raporturilor juridice exclud o astfel de soluţie în ordinea juridică naţională, cât şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3067 din 10 octombrie 2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2006.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3067 din 10 octombrie 2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.

GGC - ED