Objection to execution cannot challenge recognition of foreign judgment or invoke statute of limitations for criminal liability

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 73 din data de 04 august 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de persoana privată de libertate A. împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 12.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel în Dosarul nr. x/2021,modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a ICCJ.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 103 din 12 iulie 2021 Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 172, coroborat cu art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a respins, ca nefondată, sesizarea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti italiene, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în ce o priveşte pe persoana condamnată A.

În temeiul art. 172 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 242 alin. (1) din C. proc. pen. a revocat măsura controlului judiciar dispusă faţă de intimatul A. prin încheierea din 24.06.2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 12 iulie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul persoană condamnată A.

A desfiinţat hotărârea atacată şi rejudecând:

A admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi în consecinţă:

A recunoscut Sentinţa penală nr. 229/2007, din data de 12.03.2007 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Piacenza, definitivă la data de 10.04.2007, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de furt, prev. de art. 62 bis,110, 625 n 2 şi 7 din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (3)-209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., Sentinţa penală nr. 169/2011, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Forli la data de 07.02.2011, rămasă definitivă la data de 08.06.2018, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de furt, fiecare prev. de art. 110, 624 bis, 625 n 2 şi 5, art. 61 n 5 din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) şi (3) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum şi ordonanţa emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Forli, în data de 19.01.2021, prin care s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani şi 4 luni închisoare.

A dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată condamnatului A. într-un penitenciar din România.

A dedus perioada executată de la data de 19.04.2007 la 24.04.2007.

În conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c). a art. 598 alin. (1) C. proc. pen.) sau când se invocă o cauză de stingere sau micşorare a executării pedepsei, care ar intră sub incidenţa exclusivă a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

A constatat că în cauză persoana condamnă invocă doar formal o cauză de stingere a executării pedepsei, care ar intră sub incidenţa exclusivă a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi care ar atrage competenţa instanţei prevăzută de art. 598 alin. (2) C. proc. pen. Însă relevant este că legea are în vedere intervenirea prescripţiei executării pedepsei ca incident la executare şi deci survenit pe parcursul executării acesteia şi nu prescripţia răspunderii penale a inculpatului - ca şi cauză de încetare a procesului penal, invocată de contestator în prezenta cauză, astfel că cererea acestuia nu poate fi încadrată în dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Nelămurirea presupune existenţa unor dispoziţii contradictorii sau confuze, care fac imposibilă punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, or, aspectele invocate nu pot să constituie o nelămurire, ci, o chestiune de fond.

A apreciat că strict formal, cererea persoanei condamnate ar putea fi mai degrabă încadrată în prev. art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a C. proc. pen., ca împiedicare la executare, anume intervenirea unei legi penale mai favorabile - reprezentată, în opinia contestatorului, de către Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 2018 şi nr. 387 din 2022 şi care nu au fost aplicate de către Curtea de Apel Bacău sau Înalta Curte în Dosarul nr. x/2021, în care s-au pronunţat hotărârile penale contestate, inclusiv Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curţi.

A mai arătat că principala chestiune în litigiu este cea menţionată expres de contestator anume aplicarea în contestaţia la executare a instituţiei încetării procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

A considerat că este inadmisibilă contestaţia la executare.

În acest sens, a reţinut că este admisibilă doar aplicarea dispoziţiile art. 4 din C. pen. - Aplicarea legii penale de dezincriminare - care stabilesc că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. De asemenea este admisibilă şi aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Dispoziţiile art. 6 din C. pen. De altfel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/2016 a stabilit că "suntem în prezenţa legii de dezincriminare în două situaţii: atunci când legea nouă suprimă o incriminare, aceasta nemaiavând un corespondent în legea nouă; şi, respectiv, în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta".

Având în vedere dispoziţiile anterior menţionate a reţinut că prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 2018 şi nr. 387 din 2022, invocate de contestator, nu operează dezincriminarea faptelor recunoscute de către instanţa din România, dezincriminarea fiind numai atunci când fapta comisă de inculpat potrivit legii noi nu mai atrage răspunderea penală, ci eventual împlinirea termenului de prescripţie generală a răspunderii penale dar care determină cf. art. 16 lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal.

Astfel a apreciat că cererea contestatorului este inadmisibilă, întrucât Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 2018 şi nr. 387 din 2022, invocate de către contestator, pe de o parte, nu reprezintă o lege de dezincriminare, iar, pe de altă parte, aplicarea DCCR nr. 297 din 2018 şi nr. 387 din 2022 nu se poate realiza după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaştere a pedepselor aplicate definitiv în străinătate deoarece se înscrie în efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârii definitive, nefiind posibilă reexaminarea hotărârii definitive în scopul obţinerii unei soluţii de încetare a procesului penal în condiţiile în care în contestaţia la executare prevăzută în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat ce ţine de incriminare. Pe această cale, se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive. Referitor la cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Drept urmare, având în vedere aspectele invocate (în sensul că au fost recunoscute pedepse la care a fost condamnat definitiv de autorităţile judiciare din Italia, contrar prevederilor deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 2018 şi nr. 387 din 2022, pentru fapte pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie generală raportat l a prev din legea română şi DCCR nr. 297 din 2018 şi nr. 387 din 2022), care legal nu pot încadrate în prev. art. 598 alin. (1), lit. c) sau d C. proc. pen., Curtea de apel urmează să să respingă ca inadmisibilă contestaţia la executare. Solicitarea de desfiinţare a Sentinţei penale nr. 103 din 12.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel în Dosarul nr. x/2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în maniera invocată de contestator, nu poate fi realizată în condiţiile prevăzute în art. 598 C. proc. pen., întrucât se tinde, în realitate, la însăşi modificarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel, prin hotărârea definitivă ce se execută.

În plus, a observat că prezenta contestaţie este promovată împotriva executării Sentinţei penale nr. 103 din 12.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a ICCJ, prin care s-a dispus recunoaşterea Sentinţei penale nr. 229 din data de 12.03.2007 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Piacenza, definitivă la data de 10.04.2007, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de furt, prev. de art. 62 bis,110, 625 n 2 şi 7 din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (3)-209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., Sentinţa penală nr. 169/2011, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Forli la data de 07.02.2011, rămasă definitivă la data de 08.06.2018, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de furt, fiecare prev. de art. 110, 624 bis, 625 n 2 şi 5, art. 61 n 5 din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) şi (3) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum şi ordonanţa emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Forli, în data de 19.01.2021, prin care s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani şi 4 luni închisoare.

Or, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere îl constituie numai verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi 163 din Legea nr. 302/2004 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, dispune recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine.

"(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută si pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată s?i pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută s?i pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:

(i) persoana a fost încunoştiinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul s?i locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul s?i locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştiinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, s?i că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum si în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1)."

Or, prin Sentinţa penală nr. 103 din 12.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au analizat aspectele privind îndeplinirea condiţiilor de formă şi de fond cu privire la hotărârile de condamnare a căror recunoaştere se solicită, iar eventuala împlinire a unui termen de prescripţie a răspunderii penale nu reprezintă o condiţie de recunoaştere a unei hotărâri penale pronunţate de instanţele unui stat străin, ci reprezintă o chestiune de fond asupra căreia instanţa română nu are competenţa funcţională să se pronunţe.

Împotriva acestei sentinţe penale contestatorul A. a formulat contestaţie.

A solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pe cale de consecinţă, să se constate că a intervenit prescripţia pentru fapta reţinută în sarcina sa şi să se dispună încetarea procesului penal.

Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte constată că obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la faptele pentru care a fost condamnat de instanţa din Italia şi recunoscute prin Sentinţa penală nr. 103 din 12.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că procedura jurisdicţională a contestaţiei la executare este menită să rezolve situaţiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că autorităţile judiciare italiene au solicitat recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România privind persoana condamnată A., solicitare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău, prin Sentinţa penală nr. 103 din 12.07.2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recunoaşterea Sentinţei penale nr. 229 din data de 12.03.2007 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Piacenza, definitivă la data de 10.04.2007, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de furt, prev. de art. 62 bis,110, 625 n 2 şi 7 din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (3) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., Sentinţa penală nr. 169/2011, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Forli la data de 07.02.2011, rămasă definitivă la data de 08.06.2018, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de furt, fiecare prev. de art. 110, 624 bis, 625 n 2 şi 5, art. 61 n 5 din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) şi (3) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum şi ordonanţa emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Forli, în data de 19.01.2021, prin care s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani şi 4 luni închisoare.

Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazurile de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să determine stingerea pedepsei şi nici nu au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepsei ce se execută. În fapt, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată recunoaşterea, prin Sentinţa penală nr. 103 din 12.07.2021 a Curţii de Apel Bacău, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a pedepsei rezultante de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicate contestatorului de către autorităţile italiene.

În raport de criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că, în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunţarea unei alte soluţii şi nu poate constata încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care instanţa română a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, iar printre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare nefiind prescripţia răspunderii penale, ci doar prescripţia executării pedepsei, soluţia căpătând, astfel, autoritate de lucru judecat, iar pe calea contestaţiei la executare nu este admis să se revină asupra unor dispoziţii care au autoritate de lucru judecat.

Prin sentinţa pe care o pronunţă, instanţa învestită cu recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului şi nici condiţiile de tragere la răspundere penală astfel cum sunt acestea reglementate de dreptul intern.

Potrivit art. 99 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 "autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

(...) c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

(...) g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române."

Din analiza coroborată a acestor dispoziţii şi în condiţiile în care un mandat european de arestare poate fi emis de către autoritatea solicitantă atât în baza unei hotărâri interne date pe parcursul procesului penal, cât şi în baza unei sentinţe penale definitive de condamnare, reiese, pe de o parte că legiuitorul nu a înscris prescripţia răspunderii penale în rândul cauzelor potrivit cărora persoana nu răspunde penal, iar pe de altă parte, că aceasta vizează numai situaţia în care nu există o hotărâre definitivă de condamnare.

În consecinţă, se constată că, în mod corect, instanţa Curţii de Apel Bacău a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situaţia juridică a condamnatului A., respectiv cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de pedeapsa care trebuie executată, având în vedere că, pe calea prezentei contestaţii la executare nu se poate modifica Sentinţa penală nr. 103 din 12.07.2021 a Curţii de Apel Bacău, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat cuantumul pedepsei a cărei executare a fost admisă a fi continuată în România, în raport cu Sentinţa penală nr. 229 din data de 12.03.2007 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Piacenza, definitivă la data de 10.04.2007.

Înalta Curte reţine că verificarea modului în care instanţa română a dat o rezolvare cererii de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei aplicate de autoritatea judiciară de condamnare, se realizează în condiţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv prin intermediul căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de recunoaştere, drept de care condamnatul a uzat în cauză. Prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării.

Faţă de considerentele mai sus expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 73 din data de 04 august 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 73 din data de 04 august 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2022.

GGC - ED