Inadmissibility of appeal against final criminal decision ordering extended confiscation

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-a dispus în temeiul art. 1121, alin. (1), (2) şi (3) din C. pen., luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. x, cumpărat de inculpatul A. prin interpusul persoană interesată B.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul Bucureşti, str. x, luată prin ordonanţa din data de 26.10.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul nr. x/2015.

Pentru a se dispune în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, în majoritate, în ceea ce priveşte măsura de siguranţă a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. x, a reţinut că martorul B., la urmărire penală, pe data de 26.10.2015, a declarat că, încă de la finalul anului 2011, a început o relaţie de concubinaj cu inculpatul A., locuind împreună în imobilul acestuia, din municipiul Bucureşti, str. x, că, de-a lungul anilor, în afara Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, nu a avut alte locuri de muncă şi nici nu a desfăşurat alte activităţi producătoare de venituri, că venitul său lunar total, cu mici variaţii, raportate la gărzile efectuate în spital, este în sumă de aproximativ 4.000 RON, că părinţii săi au venituri modeste şi nu au avere, că în perioada anilor 2004-2006 a avut un prieten libanez, că martorul C. intenţiona să închirieze imobilul de pe str. x, Bucureşti, astfel că s-a hotărât să-l cumpere, pentru a-l închiria, urmând să plătească ratele bancare, care au fost în sumă de 7.800 euro lunar, folosind cota de chirie, în sumă de 6.000 euro lunar, însă s-a mai bazat pe suma de aproximativ 250.000 euro, pe care o primise de la prietenul său libanez în perioada în care au fost împreună şi din care, în anul 2010, şi-a cumpărat autoturismul cu suma de 115.000 euro, iar diferenţa, în sumă de aproximativ 130.000 euro, a împrumutat-o surorii sale, pentru a-şi cumpăra o locuinţă, fiindu-i restituită în anul 2014 sau în anul 2015, apoi a arătat că, posibil pe data de 3.06.2014.

A mai arătat că a încheiat un contract autentic de împrumut cu martorul D., pentru suma de 410.000 euro, pe care acesta i-a înmânat-o eşalonat, în sume cuprinse între 4.000 euro şi 10.000 euro, în intervalul anilor 2010 - 2013 şi o mică parte în anul 2014, pentru că avea datorie către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fără să cunoască termenul de restituire al acestui împrumut, că avea deja un depozit colateral în valoare de aproximativ 440.000 euro, provenit din lichidarea unor depozite anterioare, constituite înainte de anul 2013, dar, cu toate că avea această sumă în depozitul bancar, a încheiat contractul de credit, pentru suma de 400.000 euro, pentru că i-a fost teamă să nu intre banca în faliment, după care a susţinut că diferenţa de preţ, de 250.000 euro, a împrumutat-o de la soţii E., zis "F.", şi G., care i-a fost remisă, în numerar, în două tranşe, cu termen de restituire în anul 2024, plătind băncii pe data de 01.10.2013.

Pe urmă a arătat că sumele de bani virate din conturile bancare ale părinţilor săi către contul său bancar provin din împrumuturile pe care le-a primit de la martorul D. şi de la soţii E. şi G., punând la dispoziţia părinţilor săi numerarul cu care aceştia îşi alimentau conturile bancare, din care, ulterior, îi virau banii în contul său bancar, pentru a-şi cumpăra imobilul şi din care a constituit depozitul bancar colateral, că, în anii 2014 şi 2015, şi-a creditat conturile bancare cu sume provenind din cota de chirie de 6.000 euro, plătită de martorul chiriaş C., în timp ce diferenţa în sumă de 1.800 euro lunar, pentru rata bancară, o plătea din veniturile sale, din economiile părinţilor săi, al căror cuantum nu-l cunoaşte, şi din contribuţia în numerar, în sumă de 2.000 RON - 2.500 RON, primită, o dată la 2-3 luni, de la sora sa, când avea nevoie, însă, după ce procurorul i-a arătat că veniturile sale nu au fost folosite în acest scop, a susţinut că a folosit banii de la prietenul său libanez, care i-au mai rămas după cumpărarea autoturismului şi împrumutul acordat surorii sale.

A menţionat că martorul C. a semnat ambele contracte de închiriere şi că a primit, lunar, chiria de la acesta, şi că mai locuia în imobilul pe care i l-a închiriat, atunci când martorul C. nu folosea apartamentul S-a constatat caracterul incoerent, inconsecvent, contradictoriu şi neverosimil al acestei declaraţii, prin care martorul a încercat o serie de justificări pentru provenienţa banilor folosiţi la cumpărarea imobilului. Astfel, instanţa a reţinut că a avut un neindividualizat prieten libanez, cu care s-a aflat într-o relaţie de concubinaj pe durata a 2 ani, încheiată cu aproximativ 5 ani înainte de începutul relaţiei de concubinaj cu inculpatul A., şi din care a rămas cu suma de aproximativ 250.000 euro, pe care a folosit-o la cumpărarea unui autoturism de lux şi din care şi-a împrumutat sora, care i-a restituit datoria după împrumutul de la bancă.

Ca justificare, s-a reţinut că l-a folosit pe martorul D., finanţatorul ambelor campanii electorale ale inculpatului A., pentru funcţia de primar general. La fond, la termenul de judecată din data de 31.01.2018, martorul B. a arătat că-şi menţine declaraţia de la urmărire penală şi şi-a individualizat concubinul arab, cu prenumele H., care i-a remis suma de aproximativ 250.000 euro, fără să întocmească vreun înscris doveditor, avându-se în vedere relaţia de afecţiune dintre aceştia, şi a mai precizat că era de notorietate împrejurarea că inculpatul A.

îşi petrecea Crăciunul la Viena, unde l-a însoţit, în perioada anilor 2012 - 2014, însă nu s-au întâlnit cu inculpatul I., pe care, de altfel, nici nu-l cunoaşte.

Curtea de Apel a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare, care poartă încheierea de autentificare nr. x/21. VI.2013 a Biroului Notarului Public J., martorul B. a cumpărat imobilul situat în municipiul Bucureşti, str. x, compus din teren, în suprafaţă totală de 340,642 m.p. şi casă cu trei niveluri (subsol, parter şi etaj), în suprafaţă de 118,9140 m.p., de la vânzătorul SC "K." SRL, cu preţul de 600.000 euro, din care suma de 400.000 euro credit bancar, în baza contractului de credit nr. x/20.06.2013, încheiat cu L. SA, iar suma de 200.000 euro va fi plătită până la data de 01.10.2013. Prin contractul de credit nr. x/20.06.2013, încheiat cu L. SA, martorul B. a obţinut un împrumut în sumă de 400.100 euro, pe perioada de 60 luni, prin urmare pe durata de 5 ani, cu o rată anuală a dobânzii curente fixă, de 5,9% pe an, care a fost garantat cu un depozit bancar în sumă de 440.110 euro, conform contractului de ipotecă mobiliară pe contul de garanţie şi depozitul constituit în contul de garanţie nr. x/20.06.2013, încheiat, pe data de 20.06.2013, cu aceeaşi unitate bancară. Potrivit declaraţiei, cu încheierea de autentificare fără număr, din data de 30.09.2013 a Biroului Notarului Public J., vânzătorul SC "K." SRL, prin administrator M., a primit întregul preţ al imobilului.

În apel, s-a constatat că a depus contractul de împrumut cu dobândă, cu încheierea de autentificare nr. x/05.09.2013 a Biroului Notarial N., încheiat cu E. şi G., în calitate de împrumutători, prin care martorul a împrumutat suma de 250.000 euro, pe termen de 7 ani, cu scadenţa la data de 10.09.2020, precum şi contactul de împrumut, cu încheierea de autentificare nr. x/3.VI.2014 a Biroului Individual Notarial O., încheiat cu D., în calitate de împrumutător, de la care a primit, în numerar, suma de 410.000 euro, cu scadenţă la data de 03.06.2024.

Curtea a constatat că martorul nu a fost în măsură să ofere organelor judiciare o explicaţie plauzibilă cu privire la accesarea unui credit bancar în sumă de 400.100 euro, purtător de dobândă bancară, în condiţiile în care avea deja un depozit bancar în sumă de 440.110 euro. Totodată, Curtea nu a avut în vedere contractul de împrumut din data de 03.06.2014, pentru suma de 410.000 euro, încheiat cu împrumutătorul D., întrucât, pe de o parte, suma de 200.000 euro, reprezentând restul preţului către vânzătorul imobilului, a fost plătită pe data de 30.09.2013, astfel că un asemenea împrumut, după 8 luni de la plata restului de preţ, nu se mai justifică, decât pentru alte scopuri, iar, pe de altă parte, martorul D. nu prezintă suficientă credibilitate, fiind un apropiat al inculpatului A.

A mai constatat că martorul B., în calitate de locator, a închiriat martorului C., în calitate de locatar, imobilul situat în mun. Bucureşti, str. x, cu o cotă de chirie în sumă de 6.000 euro lunar, pe durata 01.07.2014 - 31.12.2014, potrivit contractului de închiriere din data de 01.07.2014, înregistrat la Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice, sub nr. x/04.07.2014 şi apoi, pe perioada 01.01.2015 - 31.12.2015, conform contractului de închiriere din data de 01.01.2015, înregistrat la Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice, sub nr. x/12.02.2015. Însă, s-a constatat că la urmărirea penală, pe data de 20.10.2015, martorul C., medic, a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul A. încă din Facultatea de Medicină, iar pe martorul B. l-a cunoscut, prin intermediul fratelui inculpatului, abia în anul în curs, 2015, şi că a scris şi semnat doar contractul de închiriere nr. x/04.07.2014, pe care l-a încheiat cu martorul, fiindu-i adus de o persoană, venită din partea inculpatului A., pentru a desfăşura, împreună cu martorul B., în spaţiul respectiv, un proiect de activităţi medicale, care nu a mai avut loc şi nici nu a plătit vreodată suma de 6.000 euro lunar, cu titlu de chirie, în timp ce despre contractul nr. x/12.02.2015, încheiat cu acelaşi martor, nu are niciun fel de cunoştinţă, nefiind scris şi semnat de acesta.

De asemenea, Curtea a constatat că la urmărirea penală, pe data de 26.10.2015, au fost audiaţi părinţii martorului B.. Astfel, martorul P. a arătat că, din câte-şi aminteşte, în luna iunie a anului 2013, fiica sa a împrumutat de la martorul D. suma de 600.000 euro, pe care fiica acestora le-a remis-o în RON, în mai multe tranşe, depuse în depozite bancare, separat de soţia sa, şi că au alimentat contul bancar al fiicei acestora, prin depuneri în numerar, până în anul 2014, iar martorul Q. a susţinut în mod similar şi a mai adăugat că numerarul pe care-l depuneau în contul bancar al fiicei acestora provenea din economiile personale şi de la părinţii săi, în condiţiile în care martorul B., fiica acestora, declarase, într-un mod neinteligibil şi inexplicabil, că aceasta le punea la dispoziţia părinţilor săi numerarul împrumutat de la martorul D. şi de la soţii E. şi G., cu care aceştia îşi alimentau conturile bancare, din care, ulterior, îi virau banii în contul său bancar, pentru a-şi cumpăra imobilul.

Din aceste probe, în opinia Curţii rezultă că înscrisurile întocmite, operaţiunile privind circulaţia în numerar a unor sume de bani şi circuitul bancar, în care erau implicaţi părinţii martorului B., al cărui motiv nu a fost explicat, nu sunt în măsură să atribuie o provenienţă licită sumelor folosite de martor la cumpărarea imobilului, ci, dimpotrivă, fac dovada executării unor acţiuni pentru pierderea naturii reale a banilor folosiţi, prin crearea de datorii fictive şi de circuite băneşti, bancare sau în numerar, nefireşti. În realitate, dincolo de argumentele complicate şi lipsite de coerenţă oferite, martorul, aflat, de o perioadă de aproximativ doi ani faţă de momentul cumpărării imobilului, într-o relaţie de concubinaj cu inculpatul A., primar general corupt, a primit banii, de provenienţă infracţională, de la acesta, pentru a plăti preţul unei locuinţe, pe care, în condiţii obişnuite, de cinste şi de transparenţă, nu şi-o putea permite.

De asemenea, Curtea, în majoritate, a avut în vedere raportul privind rezultatul investigaţiei financiare, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, prin care s-a stabilit că, în cazul martorului B., diferenţele dintre veniturile licite declarate către instituţiile fiscale şi sumele de bani deţinute şi transferate, precum şi bunurile tranzacţionate sunt în sume de 1.730.102,83 RON, pentru anul 2013, de 490.003,7 RON, pentru anul 2014, şi de 201.790,28 RON, pentru anul 2015, ceea ce înseamnă o valoare însumată de 2.421.896,81 RON, care nu are nicio justificare licită.

Prin acelaşi raport privind rezultatul investigaţiei financiare, întocmit de către organele de urmărire penală, Curtea a reţinut că s-a stabilit în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. că diferenţele dintre veniturile declarate autorităţilor fiscale şi veniturile reale sunt în sume de 568.659 RON, pentru anul 2012, de 422.034,8 RON, pentru anul 2013, de 253.750,2 RON, pentru anul 2014, şi de 20.087,8 RON, pentru anul 2015, ceea ce înseamnă că diferenţa dintre veniturile licite şi valorile dobândite, pentru perioada anilor 2012 - 2015, este în sumă de 1.264.531,8 RON, care nu este justificată licit. Curtea, în majoritate, a constatat că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la modul de finanţare a campaniei electorale din anul 2012, pentru funcţia de primar general, desfăşurată de inculpatul A., astfel că nu a avut în vedere suma de 522.000 RON, cu titlu de donaţii în acest scop. Prin urmare, diferenţa dintre veniturile licite şi veniturile reale ale inculpatului, în perioada anilor 2012-2015, este în sumă de 742.531,8 RON, pentru care nu există justificare licită.

Ca atare, Curtea, în majoritate, a constatat că inculpatul A. şi martorul B. au realizat, în perioada anilor 2012 - 2015, venituri nejustificate în sumă totală de 3.164.428,61 RON, din care suma de 600.000 euro, adică suma de 2.692.200 RON, la cursul B.N.R., de 4,487 RON pentru 1 euro, în luna iunie a anului 2013, a fost folosită la cumpărarea imobilului situat în municipiul Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri contestatoarea B. a declarat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea Deciziei penale nr. 575/A din 13 mai 2022, doar sub aspectul dispunerii măsurii de siguranţă a confiscării extinse a imobilului proprietatea contestatoarei, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1121 din C. pen., ridicarea măsurii asigurătorii menţinute prin decizie asupra imobilului, dat fiind că, în absenţa măsurii de siguranţă a confiscării extinse, aceasta este lipsită de scopul pentru care a fost înfiinţată.

Contestatoarea a menţionat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate având în vedere jurisprudenţa CEDO în materia confiscării extinse, pe deplin aplicabilă în prezenta cauză şi justifică acordarea unui dublu grad de jurisdicţie contestatoarei în legătură cu confiscarea extinsă dispusă prin decizia instanţei de apel. A arătat că măsura confiscării extinse dispuse în cauză are toate caracteristicile pentru a fi considerată o pedeapsă în sensul art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ceea ce determină aplicabilitatea art. 6 în latura sa penală. Potrivit art. 8 din Directiva 42/2014/UE terţii ale căror bunuri pot fi supuse confiscării trebuie să participe la întreaga procedură, să poată să se constituie parte în dosarul penal, să fie informaţi privind dreptul de a fi asistaţi de un avocat şi să dispună de o cale de atac împotriva dispoziţiei de confiscare.

A criticat faptul că instanţa de apel, prin decizia pronunţată în majoritate, nu a analizat în niciun fel problema legii aplicabile confiscării extinse cu privire la bunul proprietatea contestatoarei, deşi Legea nr. 228/2020 a adus mai multe modificări art. 1121 din C. pen., în schimb, judecătorul care a pronunţat opinia separată a arătat că se pune problema legii penale mai favorabile, iar aceasta este legea veche, din moment ce legea nouă extinde sfera de aplicare a confiscării extinse. Contestatoarea a precizat că această concluzie se impune indiferent de legea care este stabilită global ca fiind mai favorabilă în această speţă pentru alte persoane, întrucât principiul aplicării legii penale mai favorabile împiedică retroactivarea unor dispoziţii care anterior nu erau reglementate, dacă acestea creează o situaţie mai grea persoanelor care sunt vizate de măsura confiscării dispuse în cauză. Or, prin Legea nr. 228/2020 a fost extins domeniul de aplicare a confiscării extinse, prin permiterea confiscării bunurilor direct din patrimoniul unor terţi, dar şi prin eliminarea condiţiei ca bunurile să provină din activităţi infracţionale de natura celor de la alin. (1) al art. 1121 din C. pen.

De asemenea, a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile luării măsurii de siguranţă a confiscării extinse faţă de bunul proprietatea sa nici în varianta anterioară modificării aduse prin Legea nr. 228/2020, nici în cea ulterioară. Astfel, în prima variantă a susţinut că aplicând corect legea penală mai favorabilă nu era permisă confiscarea unui bun direct din patrimoniul unui terţ, astfel încât soluţia instanţei de apel este nelegală. În cea de-a doua variantă, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru dispunerea unei astfel de măsuri.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţele stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că dispoziţiile art. 4251 din C. proc. pen. definesc cadrul general de promovare a căii ordinare de atac a contestaţiei, stabilind că se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Făcând un scurt istoric al cauzei, se reţine că în speţă, contestatoarea B. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive (Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015), astfel că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor. Din acest motiv, contestaţia împotriva unei decizii penale definitive apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, contestatoarei nu îi este recunoscută calea de atac exercitată împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

În speţă nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 2501 din C. proc. pen., deoarece prin Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, nu s-a dispus în mod direct măsura asigurătorie, ci a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul Bucureşti, str. x, luată prin ordonanţa din data de 26.10.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul nr. x/2015.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 iulie 2022.

GGC - ED