Cassation Appeal Dismissed: Fraud Conviction Upheld as Factual Re-Evaluation Barred in Extraordinary Review

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 510 din data de 31 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus următoarele:

În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 a admis cererea formulată de inculpatul A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatei B., la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (48 de acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. i-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

A încredinţat supravegherea inculpatei B. Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a impus condamnatei respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de consilierii de probaţiune;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus condamnatei să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Afumaţi sau Primăriei Găneasa, conform deciziei consilierului de probaţiune.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (48 de acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

A încredinţat supravegherea inculpatului A. Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a impus condamnatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de consilierii de probaţiune;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Afumaţi sau Primăriei Găneasa, conform deciziei consilierului de probaţiune.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a admis acţiunile civile formulate de părţile civile în prezenta cauză şi a obligat inculpaţii B. şi A. la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- C., suma de 300 euro;

- D., suma de 1.200 euro;

- E., suma de 688 RON şi 150 euro;

- F., suma de 1.398 RON şi 40 euro;

- G., suma de 1.398 RON;

- H., suma de 1.398 RON;

- I., suma de 1.034,40 RON;

- J., suma de 2.097 RON;

- K., suma de 230 euro şi 1000 RON;

- L., suma de 1.376 RON şi 300 euro;

- M., suma de 1.200 RON;

- N., suma de 3.047,60 RON şi 195 euro;

- O., suma de 4.358 RON;

- P., suma de 4.320 RON;

- Q., suma de 1.636,40 RON;

- R., suma de 2.800 RON;

- S., suma de 3.196 RON;

- T., suma de 3.291 RON

- U., suma de 646 RON;

- V., suma de 450 euro şi 2.064 RON;

- W., suma de 1.100 RON;

- X., suma de 2.796 RON;

- Y., suma de 1.953 RON şi 525 euro;

- Z., suma de 578 RON şi 150 euro;

- AA., suma de 1.449,40 RON;

- BB., suma de 1.300 RON şi 300 euro;

- CC., suma de 2.796 RON;

- DD., suma de 3.141 RON;

- EE., suma de 750 RON;

- FF., suma de 1.100 RON şi 300 euro;

- GG., suma de 1.398 RON;

- HH., suma de 1.398 RON şi 40 euro;

- II., suma de 1.598 RON;

- JJ., suma de 1.444,58 RON;

- KK., suma de 1.150 RON;

- LL., suma de 101 euro;

- MM., suma de 550 RON şi 200 euro;

- NN., suma de 150 euro şi 38 RON, sume exprimate în euro urmând a fi plătite în echivalentul în RON potrivit cursului BNR din ziua plăţii.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e), a) dispus confiscarea sumelor de 688 RON şi 150 de euro, 344 RON şi 75 euro; 558 RON, 220 euro, 1376 RON şi 230 euro, 50 euro, reprezentând sume obţinute prin săvârşirea infracţiunii şi care nu sunt destinate despăgubirii părţilor civile.

Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru asistenţa părţilor civile au fost suportate din fondurile Ministerului Justiţiei, după cum urmează: dl. av. OO. - 4700 RON, dl. av. PP. - 2700 RON (prin raportare la numărul de termene la care aceştia au luat parte).

În temeiul art. 274 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a obligat-o pe inculpata B. la plata sumei de 6 000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 6 000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 875/A din 08 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate prin apărător din oficiu în numele apelanţilor părţi civile V., W., X., Y., Z., AA., BB., DD., EE., FF., GG., II., JJ., KK., LL., CC., MM. şi NN. şi apelantului persoană vătămată QQ., ca nefondate.

În baza art. 415 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului de către persoana vătămată RR., prin reprezentant SS.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de apelanţii inculpaţi B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 510 din 31.07.2020, pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia penală, ca nefondate.

Împotriva Deciziei penale nr. 875/A din 08 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, inculpaţii B. şi A. au formulat cerere de recurs în casaţie, calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În conţinutul motivelor de recurs, inculpaţii au susţinut că au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., deşi conţinutul concret al faptei imputate nu întruneşte elementele de tipicitate ale normei de incriminare, întrucât nu există o inducere în eroare a celor 48 de persoane vătămate cu prilejul încheierii şi executării unor contracte de prestări servicii.

În acest sens, au arătat că din probele administrate nu rezultă comiterea unei induceri în eroare; instanţa de apel a descris pretinsele manopere dolosive utilizate de către coinculpaţi fără să observe că, probele administrate, inclusiv declaraţiile inculpaţilor sau ale unor martori, reflectă o serie de împrejurări (enumerate la filele x ale cererii de recurs) din care rezultă că motivele pentru care nu au putut fi onorate obligaţiile contractuale au intervenit ulterior încheierii contractelor de turism, iar pe de altă parte, acestea nu se datorează vreunor mijloace de inducere în eroare realizate de cei doi inculpaţi.

Astfel, au susţinut că neonorarea în totalitate a obligaţiilor asumate de către societate cu prilejul încheierii şi executării contractelor de turism cu cei 48 de clienţi s-a datorat unor cauze obiective, străine de voinţa inculpaţilor, precum şi a unui management defectuos practicat de aceştia în calitate de administratori şi nicidecum unor manopere de inducere în eroare a acestor clienţi, mai ales în condiţiile în care faţă de alţi cca. 120 clienţi au fost onorate serviciile contractate.

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., inculpaţii au solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi, achitarea pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 2 decembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din 08 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2018.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel." (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă constată că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte constată că, starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în perioada august 2011 - ianuarie 2012, în calitate de asociaţi şi administratori ai SC TT. SRL, societate care opera agenţia de turism UU., inculpaţii B. şi A. au indus în eroare un număr de 48 persoane vătămate, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de prestări servicii turistice, prezentându-le ca adevărată o faptă mincinoasă, în speţă faptul că în schimbul unei sume de bani vor beneficia de anumite pachete de servicii turistice, în scopul însuşirii banilor predaţi de către persoanele vătămate, cauzându-le acestora prejudicii reprezentând contravaloarea serviciilor plătite, de care nu au beneficiat.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, faptele inculpaţilor B. şi A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (48 de acte materiale).

În speţă, recurenţii inculpaţi au susţinut că fapta lor nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., întrucât nu există o inducere în eroare a celor 48 de persoane vătămate cu prilejul încheierii şi executării contractelor de prestări servicii, neonorarea obligaţiilor asumate de societate având cauze obiective, străine de voinţa lor, inclusiv un management defectuos pe care l-au practicat în calitate de administratori, astfel cum reiese din probele administrate.

Prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, recurenţii inculpaţi au făcut referire la o serie de împrejurări de fapt, susţinând că acestea sunt reflectate de probele administrate, respectiv declaraţiile inculpaţilor sau ale unor martori, şi dovedesc că nu au existat pretinsele manopere dolosive, astfel încât, în mod greşit au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, deşi inculpaţii A. şi B. şi-au întemeiat cererea de recurs pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta nu este incident în cauză, motivele invocate vizând temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurenţilor inculpaţi nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, prin criticile formulate se aduc în discuţie chestiuni ce ţin de fondul cauzei, constituind, în concret, o solicitare de rejudecare prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile inculpaţilor.

Or, reiterând scopul recursului în casaţie, reevaluarea materialului probator şi reanalizarea situaţiei de fapt, sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare; împrejurările de fapt ce conturează conduita inculpaţilor au fost lămurite definitiv de către instanţa de apel, pe baza probele administrate, iar reevaluarea acestora şi interpretarea dată prin hotărârea definitivă nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Concluzionând, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, Înalta Curte constată că inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută art. 244 alin. (1) C. pen., în formă continuată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 875/A din 8 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2022.

GGC - ED