Admissibility of Article 585 C. proc. pen. modification where concurrence of offenses was already adjudicated in prior final judgment

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 121/F din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea petentului A. .

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 206 din 5 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Judecătoria Slobozia a admis, în temeiul art. 47 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) din acelaşi cod, excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea privind alte modificări ale pedepsei, formulată în raport de prevederile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., de petentul condamnat A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Slobozia a reţinut următoarele:

Petentul A., deţinut în Penitenciarul Slobozia, a solicitat modificarea pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 72/2018, pronunţată la data de 28.06.2018, de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 177/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 06.07.2020, prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 9 ani şi 4 luni.

Acesta a învederat faptul că, prin sentinţa penală menţionată, instanţa a constatat că infracţiunile deduse judecăţii, pentru care a primit pedeapsa de 9 ani şi 4 luni închisoare, sunt concurente cu infracţiunea de dare de mită, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81 din vechiul C. pen., prin Sentinţa penală nr. 54 din 28.04.2016, pronunţată de Tribunalul Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 06.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi cu infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin Sentinţa penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, în stabilirea regimului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, instanţa a aplicat un spor de 4 luni reprezentând sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 54/28.04.2016 a Tribunalului Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 06.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti. În opinia contestatorului condamnat, în mod eronat a fost reţinut acest spor, în condiţiile în care dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969) fac referire la o condamnare anterioară, iar în cauză, ulterior condamnării la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, contestatorul a fost condamnat la 3 ani închisoare, prin Sentinţa penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta din urmă fiind condamnarea ulterioară în sensul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969). Totodată, contestatorul a mai subliniat faptul că, prin sentinţa penală ultim menţionată, a fost condamnat la 3 ani cu executare, fiind liberat condiţionat prin Sentinţa penală nr. 1515/2018 a Judecătoriei Ploieşti, iar până la momentul liberării condiţionate, pedeapsa de 1 an închisoare a fost avută în vedere de către instanţa ce a dispus condamnarea la 3 ani închisoare. În consecinţă, în opinia contestatorului, prin anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, acesta este obligat să execute ceea ce deja a executat şi se încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Deciziei penale nr. 413/2018 a Tribunalului Prahova.

Potrivit contestatorului, faptul că, prin Sentinţa penală nr. 98/14.10.2020 a Curţii de Apel Ploieşti, au fost deduse perioada reţinerii, arestului la domiciliu, arestării preventive şi a arestării în executarea pedepsei, de la 19.11.2014 la 20.11.2014, de la 21.11.2014 la 17.04.2015, de la 18.04.2015 la 15.05.2015 şi de la 01.11.2016 la 06.08.2018, demonstrează că pedepsele de 1 an şi 3 ani închisoare au fost executate.

O ultimă critică de nelegalitate privind sporul de 4 luni închisoare a constat în aceea că, la momentul anulării suspendării condiţionate, se împlinise termenul de încercare.

În ceea ce priveşte sporul de 1 an aferent pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatorul a precizat că, la momentul liberării sale condiţionate din executarea acestei pedepse, rămăsese un rest neexecutat de 256 de zile, astfel că, în cauză, erau incidente dispoziţiile art. 60 C. pen. (1969).

La termenul din data de 21.04.2021, Judecătoria Slobozia a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale, instanţa rămânând în pronunţare cu privire la excepţia invocată.

În drept, au fost reţinute dispoziţiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen.

Totodată, a fost avut în vedere că, potrivit Deciziei nr. 15/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Din punct de vedere teritorial, deşi textul de lege, respectiv art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., face referire la două categorii de instanţe, competenţa nu este alternativă, stabilirea acesteia depinzând de starea în care se afla condamnatul la momentul formulării cererii (în libertate sau în stare de deţinere).

Pe cale de consecinţă, dacă la momentul formulării cererii petentul este în stare de deţinere, cum este cazul în speţă, competenţa de soluţionare a cererii nu va aparţine instanţei de executare, ci, conform art. 597 alin. (6) din C. proc. pen., instanţei corespunzătoare instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Judecătoria a arătat că, în cauză, la data formulării cererii, petentul executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Slobozia, instanţa de executare fiind Curtea de Apel Ploieşti, însă, din punct de vedere teritorial, instanţa competentă este Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă corespunzătoare în grad instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Totodată, s-a constatat că, faţă de natura infracţiunilor pentru care a fost condamnat petentul (dare de mită, trafic de influenţă), instanţa de executare este, conform art. 553 din C. proc. pen. raportat la art. 35 din acelaşi cod, curtea de apel.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 11.05.2021, sub nr. x/2021.

Analizând lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., "pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:

a) concursul de infracţiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni."

Din textul redat mai sus rezultă caracterul special şi derogatoriu al instituţiei reglementate de art. 585 C. proc. pen., în sensul că, în anumite condiţii, este permisă modificarea parţială a unor hotărâri definitive de condamnare. Esenţa acestei proceduri este dată de necesitatea aplicării regulilor privitoare la pluralitatea infracţională (concurs de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară) ori pluralitatea de fapte (acte ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni - unitate legală de infracţiuni). Ca atare, modificarea poate fi numai parţială, neaducându-se atingere autorităţii de lucru judecat şi nici pedepselor deja aplicate, ci doar urmărindu-se a se realiza o aplicare corectă a normelor penale în ceea ce priveşte sancţionarea pluralităţii infracţionale, pentru a se evita un cumul matematic al pedepselor puse în executare prin mai multe mandate de executare a pedepsei, deopotrivă active.

Această procedură este una specială, nu doar din considerentul că afectează, într-o anumită măsură, pedeapsa finală pe care petentul o are de executat, ci mai ales prin raportare la momentul la care operează şi condiţiile în care se poate aplica: în primul rând, textul de lege amintit mai sus precizează în mod clar că modificarea în baza art. 585 din C. proc. pen. poate interveni numai dacă, fie la punerea în executare a hotărârii, fie în timpul executării pedepsei, se constată existenţa pluralităţii infracţionale. Ca atare, o primă cerinţă este aceea ca situaţia juridică reală a persoanei condamnate cu privire la pluralitatea infracţională să nu fie cunoscută organului judiciar mai devreme de momentul punerii în executare a hotărârii de condamnare. Altfel spus, ipoteza este aceea că instanţa de judecată nu are cunoştinţă despre pluralitatea de infracţiuni cu ocazia judecării şi condamnării petentului, iar abia la un moment ulterior, al punerii în executare a hotărârii de condamnare, se descoperă pluralitatea de infracţiuni, de unde rezultă că hotărârea de condamnare nu a făcut aplicarea prevederilor privind pluralitatea, deşi situaţia petentului ar fi impus acest lucru, deoarece instanţa nu avea cunoştinţă despre respectiva pluralitate infracţională. Această concluzie rezultă limpede din dispoziţiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., unde se arată că abia în momentul punerii în executare a hotărârii sau ulterior, în cursul executării pedepsei, se constată existenţa pluralităţii de infracţiuni sau de fapte, ceea ce înseamnă, per a contrario, că până la acel moment, pluralitatea de infracţiuni sau de fapte era necunoscută.

În prezenta cauză, s-a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 72/28.06.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 177 din 06.07.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost rezolvată situaţia juridică a petentului A., constatându-se existenţa concursului de infracţiuni şi contopindu-se mai multe pedepse cu închisoarea aplicate acestuia, atât pentru faptele deduse judecăţii, cât şi pentru infracţiuni definitiv judecate în alte cauze penale. Prin aceeaşi sentinţă, s-a aplicat şi un spor de 1 an şi 4 luni închisoare faţă de petent.

Ca atare, s-a constatat că toate aspectele vizând situaţia juridică a petentului au fost definitiv judecate, hotărârea definitivă sus-menţionată bucurându-se de autoritate de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi repuse în discuţie, cu eventuala consecinţă a înlăturării sporului de pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare.

A fost avut în vedere că aceeaşi concluzie se desprinde şi din considerentele Sentinţei penale nr. 102/F/2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care a fost respinsă o cerere de modificare a pedepselor similară, formulată de acelaşi petent condamnat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 121/F din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie condamnatul A., pentru motivele expuse în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar şi prezentate pe larg în încheierea de şedinţă din data de 16.12.2021.

În esenţă, contestatorul, prin apărător ales, a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea sa, întemeiată pe dispoziţiile art. 585 din C. proc. pen., solicitând, prin urmare, admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de modificare a pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 72 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, din pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare, în pedeapsa de 9 ani şi 4 luni închisoare, cu consecinţa punerii sale de îndată în libertate.

Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 7 octombrie 2021.

Examinând contestaţia formulată în cauză, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii:

a) concursul de infracţiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Textul prevăzut de art. 585 C. proc. pen. se referă la situaţiile în care, fie la punerea în executare a unei hotărâri, fie în cursul executării pedepsei, se constată că persoana condamnată a mai suferit condamnări definitive pentru infracţiuni concurente sau pentru alte acte materiale care ar intra în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ori fapta pentru care a fost condamnat se află în pluralitate intermediară cu alte fapte pentru care a fost condamnat definitiv ori constituie al doilea termen al recidivei. Pe calea acestei proceduri nu pot fi modificate dispoziţii din hotărârile penale definitive, deoarece se încalcă autoritatea de lucru judecat.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol statuează că instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

În speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, (instanţa competentă în raport de prevederile legale anterior menţionate), analizând cererea condamnatului A. (deţinut în Penitenciarul Slobozia), privind modificarea pedepsei, a constatat în mod just că aceasta este inadmisibilă.

Se reţine în acest sens că, prin Sentinţa penală nr. 72 din 28.06.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 06.07.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-au hotărât următoarele:

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă de la începutul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din prima jumătate a anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din perioada ianuarie - aprilie 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă de la începutul lunii mai 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81 şi următoarele din vechiul C. pen., prin Sentinţa penală nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 06.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi cu infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin Sentinţa penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 85 alin. (1) din vechiul C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, mai sus menţionată.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2), (3) lit. a) şi 5 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32 din 01.11.2016, emis de către Curtea de Apel Braşov şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărâri.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 06.06.2016 a Curţii de Apel Ploieşti şi ale Sentinţei penale nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015, inclusiv şi de la data de 01.11.2016 la zi.

Aşadar, prin Sentinţa penală nr. 72 din 28.06.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, definitivă, s-a procedat la contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate petentului condamnat A., atât pentru faptele deduse judecăţii, cât şi pentru infracţiuni definitiv judecate în alte cauze penale, stabilindu-se şi un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, situaţia juridică a acestuia fiind lămurită.

De asemenea, se reţine că, prin Sentinţa penală nr. 98 din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, s-a luat act de retragerea contestaţiei la executare formulate de contestatorul condamnat A. cu privire la executarea Sentinţei penale nr. 72 din 28.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 06.07.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată, din oficiu, de judecătorul delegat la executări penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi, în consecinţă, s-a dispus ca din pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 72 din 28.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2015, definitivă, să se deducă perioada reţinerii, arestului la domiciliu, arestării preventive şi arestării în executarea pedepsei, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015 şi de la data de 01.11.2016 la data de 06.08.2018, inclusiv, cu consecinţa anulării M.E.P.I. nr. x/2015 din 06.07.2020, emis de Curtea de Apel Ploieşti şi a eliberării unui nou M.E.P.I.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 44 din 26.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 98 din data de 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa contestată şi, în rejudecare, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare, aplicată de Curtea de Apel Ploieşti prin Sentinţa penală nr. 72/28.06.2018, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A/06.07.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi perioada de la 07.07.2020 la zi, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile formulate de apărare în susţinerea prezentei contestaţii, în sensul că sporul anterior menţionat, de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicat prin Sentinţa penală nr. 72 din 28.06.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă definitivă, ar fi nelegal, impunându-se înlăturarea acestuia şi emiterea unui nou mandat, pentru executarea pedepsei de 9 ani şi 4 luni închisoare, cu consecinţa punerii în libertate a petentului condamnat, aceste aspecte fiind deja supuse anterior analizei instanţei şi soluţionate definitiv, în mod legal.

În atare condiţii, soluţia dispusă de instanţa de fond, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii formulate de contestatorul condamnat în temeiul dispoziţiilor art. 585 C. proc. pen., este temeinică şi legală.

Nu în ultimul rând, se impune a fi avută în vedere şi împrejurarea că, prin Sentinţa penală nr. 102/F din data de 27 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a respins o cerere similară, formulată de acelaşi petent condamnat, privind modificarea pedepsei aplicate, hotărârea în discuţie rămânând definitivă prin Decizia nr. 848 din 14 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 597 alin. (8) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 121/F din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 121/F din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.

GGC - ED