Inadmissibility of constitutional referral challenging statutory interpretation of criminal prescription interruption after partial unconstitutionality ruling.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant-defendant's appeal as unfounded, leaving in force the appellate court's 15 December 2021 decision that rejected the request to refer a constitutional question; the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial fees. The dispute arose from the defendant's attempt to invoke a constitutional unconstitutionality exception against Article 155(1) of the Penal Code, arguing that the remaining statutory text concerning the interruption of criminal liability prescription terms was unclear and violated legal certainty after a prior Constitutional Court decision had invalidated the phrase "any procedural act." The Court held that the request was inadmissible under Article 29(1) of Law No. 47/1992 because it did not challenge the statutory text itself but rather sought judicial clarification on its interpretation and application, matters that fall within the competence of ordinary courts or the legislature, not the constitutional review mechanism.
Legislator headnote
AI generatedart. 155 alin. (1) C. pen, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 155 alin. (1) din C. pen, art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of constitutional referral challenging statutory interpretation of criminal prescription interruption after partial unconstitutionality ruling: The dispute arose from the defendant's attempt to invoke a constitutional unconstitutionality exception against Article 155(1) of the Penal Code, arguing that the remaining statutory text concerning the interruption of criminal liability prescription terms was unclear and violated legal certainty after a prior Constitutional Court decision had invalidated the phrase "any procedural act." The Court held that the request was inadmissible under Article 29(1) of Law No. 47/1992 because it did not challenge the statutory text itself but rather sought judicial clarification on its interpretation and application, matters that fall within the competence of ordinary courts or the legislature, not the constitutional review mechanism.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive to order the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.
Provision cited in the dispositive to determine that the 80 RON fee for the officially appointed defense attorney is to be paid from the Ministry of Justice's funds.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 15.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de apelantul intimat inculpat A.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial din data de 25.06.2018, au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv sintagma "(...) oricărui act de procedură în cauză", iar apelantul intimat inculpat a invocat neconstituţionalitatea primei părţi de propoziţie, care nu constituie o teză, ci conţine doar subiectul şi predicatul, astfel că, în mod evident, are relevanţă complementul circumstanţial de mod, mai precis modalitatea în care cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se prescrie, sintagmă asupra căreia Curtea Constituţională a României s-a pronunţat, prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a constatat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia nu poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate a unei prevederi legale constatată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea de şedinţă din 15.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A.
Prin motivele de recurs formulate în scris, prin apărător ales, recurentul inculpat a arătat, în esenţă, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a stabilit că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională."
Ca urmare a pronunţării deciziei sus-menţionate, în practica judiciară au fost pronunţate soluţii diametral opuse, rezultate din divergenţa de opinii cu privire la modul în care trebuie interpretată această decizie.
În acest sens, recurentul a opinat că, chiar dacă se acceptă teza conform căreia dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt în vigoare în forma evidenţiată de sintagma "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe", aceasta, în lipsa cazurilor ori situaţiilor în care poate interveni întreruperea prescripţiei răspunderii penale este vădit imprecisă, neclară, susceptibilă de interpretări, situaţie incompatibilă cu exigenţele de calitate şi claritate impuse normelor penale, şi evident, cu imperativul respectării principiului securităţii juridice.
Excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează conţinutul textului de lege rămas în fondul activ al legislaţiei ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 pronunţată de Curtea Constituţională.
Sub aspectul legăturii cu soluţionarea cauzei, recurentul a arătat că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, pentru fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată nu ar mai putea fi aplicabilă instituţia întreruperii termenului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabil numai termenul general de prescripţie a răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv 8 ani, cu privire la care ar urma să se constate că s-a împlinit cel mai târziu în 22 octombrie 2020, împrejurare ce ar impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerinţelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepţia de neconstituţionalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că aspectele criticate de inculpat, prin apărător, vizează modul de interpretare a textului legal prevăzut de art. 155 alin. (1) C. pen. după pronunţarea Deciziei nr. 297/2018 de către Curtea Constituţională, apreciind că, în sintagma legislativă a cărei neconstituţionalitate a invocat-o, nu se menţionează cazurile sau situaţiile în care poate interveni întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Se constată aşadar că, din perspectiva eventualei neconstituţionalităţi a dispoziţiilor legale din art. 155 alin. (1) C. pen., criticile vizează nu textul legal în sine, ci modul de interpretare ce ar putea fi dat acestuia de către instanţele judecătoreşti în cadrul procesului penal, ceea ce face ca cererea să fie inadmisibilă, întrucât contravine dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Înalta Curte mai constată că inculpatul A. a formulat critici şi asupra considerentelor Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, arătând că, în practica judiciară au fost pronunţate soluţii diametral opuse, rezultate din divergenţa de opinii cu privire la modul în care trebuie interpretată această decizie şi că în măsura în care se apreciază că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt în vigoare în forma evidenţiată de sintagma "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe", aceasta, în lipsa cazurilor ori situaţiilor în care poate interveni întreruperea prescripţiei răspunderii penale este vădit imprecisă, neclară, susceptibilă de interpretări, situaţie incompatibilă cu exigenţele de calitate şi claritate impuse normelor penale, şi evident, cu imperativul respectării principiului securităţii juridice.
Sub un prim aspect, se reţine că, prin Decizia nr. 297/2018 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.
Ca regulă generală, Curtea Constituţională nu creează vid legislativ prin deciziile de neconstituţionalitate, explicând în cadrul considerentelor limitele şi efectele deciziei respective, indiferent dacă în discuţie este o decizie de neconstituţionalitate efectivă ori una de interpretare.
În acest context, instanţa de control judiciar constată că decizia în discuţie cuprinde în considerente o analiză amplă a sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", fiind prezentate detaliat motivele pentru care aceste prevederi încalcă dispoziţiile constituţionale.
Astfel, se observă că autorul excepţiei, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, urmăreşte clarificarea acestor prevederi, aşa cum au fost ele sancţionate prin Decizia nr. 297/2018 pronunţată de instanţa de contencios constituţional, adică stabilirea modalităţii de aplicare a unei dispoziţii legale cu privire la care s-a constatat, în mod general obligatoriu, neconformitatea cu legea fundamentală a ţării, aspect care excede obiectului controlului de constituţionalitate a posteriori realizat în baza art. 30 - 31 din Legea nr. 47/1992, întrucât rolul aplicării şi interpretării normelor legale revine instanţelor de judecată, conform normelor constituţionale.
Punerea în acord a dispoziţiilor legale neconstituţionale cu norma fundamentală revine legiuitorului, în timp ce atributul interpretării dispoziţiilor legale aparţine instanţelor judecătoreşti, prin soluţiile pronunţate în cauzele deduse judecăţii, sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârile cu caracter obligatoriu pronunţate în interpretarea legii.
Pentru considerentele expuse, constatând că cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu vizează un text de lege în sine, ci modul de interpretare al acestuia, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea de şedinţă din 15.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea de şedinţă din 15.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 80 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2022.
GGC - ED